ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2008

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 martie 2008, numitul P.D.I. a formulat în nume propriu și ca reprezentant legal al fiicei sale minore, P.A.I., o acțiune denumită „ordonanță președințială” în contradictoriu cu: Guvernul Statului Australia, Guvernul Statului Germania și Guvernul României reprezentat prin M.A.E., în calitate de pârâți.

Ca temei al cererii, titularul acesteia a invocat: dreptul de proprietate privată, art. 44 din Constituția României, art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 13 din Convenția Refugiaților din 1951. Ca obiect al cererii, titularul ei a solicitat luarea unor „măsuri interimare” printr-o ordonanță președințială prin care Înalta Curte de Casație și Justiție: - să ordone Ministrului Afacerilor Externe al României, să ia toate măsurile necesare prin Consulatul General al României din Canberra, pentru conservarea proprietății cetățenilor români P.A.I. și P.D.I., care se află în localitatea Dimbulah, Australia și care este descrisă potrivit Titlului de Proprietate anexat și identificat prin Anexa Al.

- să ordone Ministrului Afacerilor Externe al Germaniei, ca prin reprezentanții săi, Consulul General al Germaniei la București și Canberra, să ia toate măsurile necesare pentru clarificarea cauzelor și motivele care au dus la dislocarea cetățenilor germani P.D.I. și P.A.I. din Australia, respectiv traficul ilegal al acestor persoane, care au fost transportate fără documente legale și împotriva voinței acestora la Frankfurt am Main. - să ceară informații complete cu privire la averea imobiliară a reclamanților situată în Dimbulah în statul Queensland, ce planuri au fost făcute în momentul „deportării" cu privire la proprietate, cum a fost și este aceasta protejată de Statul German, care actual se află sub amenințarea și riscul de a fi arbitrar luată de Guvernul Australian, cum a fost conservată până în prezent, care sunt motivele pentru care Consulul I.R.

și-a însușit ilegal bunuri și documente personale din proprietatea lor, cu ce drept deține Consulul D.S. din Brisbane toate bunurile de valoare ale reclamanților, precum și o listă a acestor bunuri. - să ordone Consulului General al Australiei la București să prezinte în termen de 30 de zile un referat complet al traficului ilegal al cetățenilor australieni P.D.I. și P.A.I., persoane care locuiau legal în Australia de 8 ani și aveau drept de ședere nelimitat în Australia, precum și motivele pentru care au fost distruse, furate sau vândute la licitație inventarul agricol al fermei, bunurile mobiliare din casă și bunurile personale ale acestora inclusiv obiecte de valoare și artă. - să ordone Consulului General al Australiei la București ia toate măsurile necesare pentru prevenirea înstrăinării ilegale a averii imobiliare de către M.S.C.

așa cum au fost înștiințați reclamanți printr-o terță persoană prin scrisoarea din 29 februarie 2008 și respectiv cea din 10 martie 2008. - să ordone Consulului General al Australiei la București, ia toate măsurile necesare pentru repatrierea cetățenilor săi P.D.I. și P.A.I., în termen de 30 de zile, care au un drept legal de locui in Australia și de a-și folosi proprietatea lor, iar minora P.A.I. are dreptul de a-și continua educația școlară, care a fost întreruptă 4 ani de zile din cauza acestei „deportări" ilegale, respectiv să răspundă dacă a fost o deportare, o extrădare sau o răpire.

În motivarea cererii, titularul arată, în esență, că, urmare a discriminării rasiale suferite în Germania în perioada 1991 – 1997, a plecat în Australia cu fiica minoră, cerând azil politic și obținându-l; că la data de 28 iunie 2004 au fost răpiți de la domiciliul lor, sechestrați și torturați, ținuți în închisoare în Australia că ulterior au petrecut patru ani de exil în România, formulând mai multe acțiuni în justiție la Curtea de Apel Craiova și la Înalta Curte de Casație și Justiție; că fiica sa minoră a fost lipsită de dreptul de a-și folosi proprietatea de către autoritățile australiene, prin abuz și cu încălcarea Convenției Drepturilor Copilului și a Convenției Refugiaților de la Geneva.

Pentru ilegalitățile reclamate, titularul acțiunii solicită și despăgubiri morale și materiale: 400 de milioane de dolari australieni de la Statul Australia și 50 de milioane euro de la Statul German. Reclamantul a depus înscrisuri. Cererea este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiile art. 581 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: „Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului”.

Reclamantul a introdus cererea spre soluționare în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție și a insistat asupra acestei competențe materiale. Dar, în conformitate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ.: „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 4. în orice alte materii date prin lege în competența sa”. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor, iar soluționarea altor cereri decât recursurile, trebuie prevăzută expres în lege, ceea ce nu este cazul pentru ordonanța președințială.

Totodată, art. 581 C. proc. civ. nu prevede expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a ei în nicio situație. Pe de altă parte, se constată că cererea formulată de reclamant, prin conținutul ei, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd: „Subiectele de sesizare a instanței (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

În fine, în ceea ce privește competența Completului de 9 judecători, Curtea de față reține aceleași considerente legale enunțate în legătură cu Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, ca argumente privind inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de P.A.I., prin reprezentant legal P.D.I., și de P.D.I. în nume propriu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.