ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2008

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație

și Justiție la 25 martie 2008, numitul P.D.I. a formulat în nume propriu și ca

reprezentant legal al fiicei sale minore, P.A.I., o acțiune denumită „ordonanță

președințială” în contradictoriu cu: Guvernul Statului Australia, Guvernul

Statului Germania și Guvernul României reprezentat prin M.A.E., în calitate de

pârâți.

Ca temei al cererii,

titularul acesteia a invocat: dreptul de proprietate privată, art. 44 din

Constituția României, art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a

Drepturilor Omului și art. 13 din Convenția Refugiaților din 1951.

Ca obiect al cererii,

titularul ei a solicitat luarea unor „măsuri interimare” printr-o ordonanță

președințială prin care Înalta Curte de Casație și Justiție:

- să ordone Ministrului

Afacerilor Externe al României, să ia toate măsurile necesare prin Consulatul

General al României din Canberra, pentru conservarea proprietății cetățenilor

români P.A.I. și P.D.I., care se află în localitatea Dimbulah, Australia și

care este descrisă potrivit Titlului de Proprietate anexat și identificat prin

Anexa Al.

- să ordone Ministrului

Afacerilor Externe al Germaniei, ca prin reprezentanții săi, Consulul General

al Germaniei la București și Canberra, să ia toate măsurile necesare pentru

clarificarea cauzelor și motivele care au dus la dislocarea cetățenilor germani

P.D.I. și P.A.I. din Australia, respectiv traficul ilegal al acestor persoane,

care au fost transportate fără documente legale și împotriva voinței acestora

la Frankfurt am Main.

- să ceară informații

complete cu privire la averea imobiliară a reclamanților situată în Dimbulah în

statul Queensland, ce planuri au fost făcute în momentul „deportării" cu

privire la proprietate, cum a fost și este aceasta protejată de Statul German,

care actual se află sub amenințarea și riscul de a fi arbitrar luată de

Guvernul Australian, cum a fost conservată până în prezent, care sunt motivele

pentru care Consulul I.R. și-a însușit ilegal bunuri și documente personale din

proprietatea lor, cu ce drept deține Consulul D.S. din Brisbane toate bunurile

de valoare ale reclamanților, precum și o listă a acestor bunuri.

- să ordone Consulului

General al Australiei la București să prezinte în termen de 30 de zile un

referat complet al traficului ilegal al cetățenilor australieni P.D.I. și P.A.I.,

persoane care locuiau legal în Australia de 8 ani și aveau drept de ședere

nelimitat în Australia, precum și motivele pentru care au fost distruse, furate

sau vândute la licitație inventarul agricol al fermei, bunurile mobiliare din

casă și bunurile personale ale acestora inclusiv obiecte de valoare și artă.

- să ordone Consulului

General al Australiei la București ia toate măsurile necesare pentru prevenirea

înstrăinării ilegale a averii imobiliare de către M.S.C. așa cum au fost

înștiințați reclamanți printr-o terță persoană prin scrisoarea din 29 februarie

2008 și respectiv cea din 10 martie 2008.

- să ordone Consulului

General al Australiei la București, ia toate măsurile necesare pentru

repatrierea cetățenilor săi P.D.I. și P.A.I., în termen de 30 de zile, care au

un drept legal de locui in Australia și de a-și folosi proprietatea lor, iar

minora P.A.I. are dreptul de a-și continua educația școlară, care a fost

întreruptă 4 ani de zile din cauza acestei „deportări" ilegale, respectiv

să răspundă dacă a fost o deportare, o extrădare sau o răpire.

În motivarea cererii,

titularul arată, în esență, că, urmare a discriminării rasiale suferite în

Germania în perioada 1991 – 1997, a plecat în Australia cu fiica minoră, cerând

azil politic și obținându-l; că la data de 28 iunie 2004 au fost răpiți de la

domiciliul lor, sechestrați și torturați, ținuți în închisoare în Australia că

ulterior au petrecut patru ani de exil în România, formulând mai multe acțiuni

în justiție la Curtea de Apel Craiova și la Înalta Curte de Casație și

Justiție; că fiica sa minoră a fost lipsită de dreptul de a-și folosi

proprietatea de către autoritățile australiene, prin abuz și cu încălcarea

Convenției Drepturilor Copilului și a Convenției Refugiaților de la Geneva.

Pentru ilegalitățile

reclamate, titularul acțiunii solicită și despăgubiri morale și materiale: 400

de milioane de dolari australieni de la Statul Australia și 50 de milioane euro

de la Statul German.

Reclamantul a depus

înscrisuri.

Cererea este inadmisibilă,

urmând să fie respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiile art. 581

alin. (1) și (2) C. proc. civ.: „Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice

în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin

întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea

repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei

executări.

Cererea de ordonanță

președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra

fondului dreptului”.

Reclamantul a introdus

cererea spre soluționare în primă instanță la Înalta Curte de Casație și

Justiție și a insistat asupra acestei competențe materiale.

Dar, în conformitate cu

dispozițiile art. 4 C. proc. civ.: „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege;

legii;

date prin lege în competența sa”.

Așadar, Înalta Curte de

Casație și Justiție nu are competența materială pentru soluționarea în primă

instanță a cauzelor, iar soluționarea altor cereri decât recursurile, trebuie

prevăzută expres în lege, ceea ce nu este cazul pentru ordonanța președințială.

Totodată, art. 581 C. proc. civ. nu prevede expres competența Înaltei Curți de

Casație și Justiție de soluționare a ei în nicio situație.

Pe de altă parte, se

constată că cererea formulată de reclamant, prin conținutul ei, nu intră sub

incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd:

„Subiectele de sesizare a instanței (1) Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

În fine, în ceea ce privește

competența Completului de 9 judecători, Curtea de față reține aceleași

considerente legale enunțate în legătură cu Înalta Curte de Casație și

Justiție, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, ca argumente

privind inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

ordonanță președințială formulată de P.A.I., prin reprezentant legal P.D.I., și

de P.D.I. în nume propriu.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2008.