ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9624 din 11 decembrie 2006,

Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția inadmisibilității cererii

principale, respingând-o ca atare, și a disjuns cererea reconvențională,

admițând excepția necompetenței materiale și declinând competența de

soluționare a cererii reconvenționale în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța soluția de

declinare a competenței de judecată, Judecătoria sectorului 2 București a

reținut că, în cererea reconvențională se solicită evacuarea unei societăți

comerciale, cerere neevaluabilă în bani, astfel încât sunt incidente

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care reglementează competența

materială exclusivă.

Prin sentința comercială nr.

6990 din 22 mai 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, constatând ivit conflictul

negativ de competență.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că prin art. 17 C. proc. civ. se instituie o

prorogare legală de competență, stabilindu-se că o cerere incidentală, cum este

și cererea reconvențională, se judecă de instanța competentă să judece cererea

principală. Tribunalul a mai arătat că întrucât cererea principală a fost

soluționată de către Judecătoria sectorului 2 București, aceasta este

competentă să judece și cererea reconvențională, conform art. 17, chiar dacă

s-a dispus disjungerea.

Prin sentința comercială nr.

150 din Camera de Consiliu de la 18 iulie 2007, s-a soluționat conflictul

negativ ivit între cele două instanțe în sensul că s-a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de conflict de competență a statuat că potrivit art. 17 C. proc. civ.:

„Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală”.

Ca atare, întrucât cererea

reconvențională este o cerere incidentală, competența de soluționare a acesteia

revine instanței care soluționează cererea principală, aplicarea normei

prevăzută de art. 120 C. proc. civ. relativă la disjungere, neavând relevanță

cu privire la competența stabilită în termeni imperativi în art. 17 C. proc.

civ.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a formulat recurs pârâta invocând drept temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 17, art. 22 alin. (5), art.

111, art. 158 și art. 159 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și

modificarea hotărârii în sensul stabilirii competenței materiale în primă

instanță în favoarea Tribunalului București, față de caracterul cererii

principale de chemare în judecată care nu este o cerere evaluabilă în bani

fiind greșit soluționată de judecătorie în primă instanță încât nici cererea

reconvențională nu trebuia apreciată ca fiind evaluabilă.

În aceeași ordine de idei a

arătat că cererea incidentală se soluționează de către instanța competentă să

soluționeze cererea principală și nu de către instanța care în mod eronat, cu

încălcarea competenței altei instanțe, a soluționat cererea principală.

Recursul este nefondat.

Cererea principală a fost

deja judecată de Sectorul 2 București fără ca instanța sau părțile să invoce

excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, iar analizarea acestei

susțineri nu poate face obiectul acestei judecăți.

Așa fiind, legal instanța de

conflict de competență fără a încălca textul de lege incident – art. 17 C.

proc. civ. – a concluzionat că în cazul cererii reconvenționale formulată în

cauza inițială, chiar dacă a fost disjunsă, competența materială revine

instanței care a fost sesizată cu cererea principală, ca efect al prorogării de

competență și în considerarea principiului „accesoriul urmează soarta

principiului”, chiar dacă cererea reconvențională ar întrece competența acestei

instanțe.

Aplicând dispozițiile art. 312

alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC G.F. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 150 din 18

iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 martie 2008.