ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9624 din 11 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția inadmisibilității cererii principale, respingând-o ca atare, și a disjuns cererea reconvențională, admițând excepția necompetenței materiale și declinând competența de soluționare a cererii reconvenționale în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței de judecată, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că, în cererea reconvențională se solicită evacuarea unei societăți comerciale, cerere neevaluabilă în bani, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., care reglementează competența materială exclusivă. Prin sentința comercială nr. 6990 din 22 mai 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, constatând ivit conflictul negativ de competență. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin art. 17 C. proc. civ. se instituie o prorogare legală de competență, stabilindu-se că o cerere incidentală, cum este și cererea reconvențională, se judecă de instanța competentă să judece cererea principală. Tribunalul a mai arătat că întrucât cererea principală a fost soluționată de către Judecătoria sectorului 2 București, aceasta este competentă să judece și cererea reconvențională, conform art. 17, chiar dacă s-a dispus disjungerea.

Prin sentința comercială nr. 150 din Camera de Consiliu de la 18 iulie 2007, s-a soluționat conflictul negativ ivit între cele două instanțe în sensul că s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Pentru a se pronunța astfel, instanța de conflict de competență a statuat că potrivit art. 17 C. proc. civ.: „Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”. Ca atare, întrucât cererea reconvențională este o cerere incidentală, competența de soluționare a acesteia revine instanței care soluționează cererea principală, aplicarea normei prevăzută de art. 120 C. proc. civ. relativă la disjungere, neavând relevanță cu privire la competența stabilită în termeni imperativi în art. 17 C. proc.

civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs pârâta invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 17, art. 22 alin. (5), art. 111, art. 158 și art. 159 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul stabilirii competenței materiale în primă instanță în favoarea Tribunalului București, față de caracterul cererii principale de chemare în judecată care nu este o cerere evaluabilă în bani fiind greșit soluționată de judecătorie în primă instanță încât nici cererea reconvențională nu trebuia apreciată ca fiind evaluabilă. În aceeași ordine de idei a arătat că cererea incidentală se soluționează de către instanța competentă să soluționeze cererea principală și nu de către instanța care în mod eronat, cu încălcarea competenței altei instanțe, a soluționat cererea principală.

Recursul este nefondat. Cererea principală a fost deja judecată de Sectorul 2 București fără ca instanța sau părțile să invoce excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, iar analizarea acestei susțineri nu poate face obiectul acestei judecăți. Așa fiind, legal instanța de conflict de competență fără a încălca textul de lege incident – art. 17 C. proc. civ. – a concluzionat că în cazul cererii reconvenționale formulată în cauza inițială, chiar dacă a fost disjunsă, competența materială revine instanței care a fost sesizată cu cererea principală, ca efect al prorogării de competență și în considerarea principiului „accesoriul urmează soarta principiului”, chiar dacă cererea reconvențională ar întrece competența acestei instanțe.

Aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.F. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 150 din 18 iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.