Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2008
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2207/2008

HOTĂRÂRE
18.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2207/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2830 din 3 decembrie 2007, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.G. SRL Sebiș. Prin decizia nr. 42 din 10 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara a anulat apelurile declarate de pârâtele SC F. SRL și SC H.W.L. SRL, ca netimbrate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși legal citate pentru termenul de la 10 martie 2008 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, recurentele nu s-au conformat acestei obligații, așa fiind, impunându-se aplicarea sancțiunii anulării apelurilor, ca netimbrate, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 din O.G.

nr. 32/1995. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs ambele pârâte, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele au arătat, în esență, că persoana căreia i s-a înmânat citația nu avea calitatea de reprezentant al pârâtelor, mai mult, aceasta nici nu a procedat la semnarea dovezii de citare; citațiile au fost comunicate în municipiul Arad, județul Arad și au fost primite de către secretara Societății Civile Profesionale de Avocatură „V. și Asociații”, în lipsa indicării de către pârâte a unei alte adrese a unui sediu procesual ales în loc de adresa sediului actual al societăților-pârâte, unde ar fi trebuit îndeplinită procedura de citare în mod legal.

Recursurile formulate de pârâte sunt fondate. Din petitul cererilor de apel rezultă că adresa sediului actual, la data înregistrării acestora la instanță, al societăților-pârâte este în municipiul Arad, , județul Arad pentru SC F. SRL, respectiv, în municipiul Arad, județul Arad, pentru SC H.W.L. SRL, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtelor cuprind sigiliul Societății civile de avocați „V. și Asociații”, din actele dosarului nerezultând că pârâtele ar fi solicitat citarea la adresa unui sediu procesual ales. Așa fiind, cum potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească orice act de procedură în termenul legal, conform cerințelor art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. și, cum, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, se constată, în adevăr, că pârâtele nu au fost legal citate pentru termenul de la 10 martie 2008, pe cale de consecință, nefiind încunoștiințate de obligația de timbrare, așa încât, prin anularea apelurilor, ca netimbrate, în raport cu evocatele aspecte, Curtea de apel a dat decizia cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din același cod. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. prin raportare la alin. (3) teza 2 pct. ultim al aceluiași text legal, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză de pârâte, va casa decizia atacată și va trimite pricina spre rejudecare aceleiași instanțe.

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SC H.W.L. SRL Arad și SC F. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 42 din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2008
. 9 din O.G. nr. 32/1995 a dispus anularea celor două apeluri ca netimbrate. Împotriva deciziei nr. 183 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au declarat recurs pârâtele SC C.C.D. SRL și SC U.T.R. SRL. În motivarea
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2008
. 9 din O.G. nr. 32/1995 a dispus anularea celor două apeluri ca netimbrate. Împotriva deciziei nr. 183 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au declarat recurs pârâtele SC C.C.D. SRL și SC U.T.R. SRL. În motivarea
ÎCCJ 2010-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2553/2010
citată cu această mențiune, aceasta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovada achitării acestor taxe. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta susținând că pentru termenul la care s-a pronunțat deciz
ÎCCJ 2008-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2008
în realizarea dreptului în situația în care considera că există o îmbogățire fără just temei în favoarea pârâților. Totodată, nu există nici un temei juridic pentru sistarea activității pârâtei SC V. SRL Timișoara în condițiile în care sedi
ÎCCJ 2008-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2029 din 9 iunie 2006, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ. a admis cererea formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă