ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1585/2009

Asupra recursului penal de

față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 27 ianuarie 2009,

Curtea de Apel București a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta

SC S.A. împotriva rezoluției procurorului D.N.A. – Serviciul Teritorial

București în Dosarul nr. 157/P/2008.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la 9 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, petenta a cerut începerea

urmăririi penale în Dosarul nr. 157/P/2008 împotriva persoanelor față de care a

făcut sesizări și reveniri ulterioare pentru efectuarea de acte de cercetare

penală.

Prin adresa din 12 decembrie

2008, înregistrată la 16 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, D.N.A. a

învederat că în Dosarul nr. 157/P/2008 se efectuează acte premergătoare

urmăririi penale, nefiind adoptată până în prezent o soluție.

În acest context, prin

adresa din 26 ianuarie 2009, petenta SC S.A. a învederat că renunță la cererea

formulată și care face obiectul cauzei dedusă judecății.

Urmare a manifestării de

voință exercitată de petentă – în limitele legii – instanța de fond a procedat

la soluționarea cauzei, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petenta, care nu a formulat în scris motive și deși legal

citată, nu s-a prezentat nici pentru susținerea lor orală.

Examinând hotărârea atacată,

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., prin prisma art.

385

6

C. proc. pen., se constată – pentru considerentele ce urmează –

că recursul este inadmisibil.

În aplicarea principiului

disponibilității, instanța de control judiciar este investită cu soluționarea

unei căi de atac prin manifestarea de voință a inculpatului, a unei părți sau a

procurorului, fiind necesar, ca cel ce o exercită, să se justifice interesul,

calitatea și capacitatea procesuală, în condițiile legii procesual penale și de

asemenea în aplicarea aceluiași principiu al disponibilității, partea poate

să-și retragă, în condițiile legii, plângerea penală aflată pe rolul primei

instanțe, iar instanța de judecată, în considerarea acestui principiu, poate să

ia act de declarația de retragere a plângerii, întrucât, prevederile codului de

procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc. civ. și în alte materii,

în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice, deci și în materia

procesual-penală.

În cauză, aflată în fața

unei asemenea situații, prima instanță nu a luat act de retragerea plângerii,ci

a procedat la respingerea ca nefondată a plângerii, deși pe fond, nu erau

respectate cerințele art. 278

1

C. proc. pen. în raport de

comunicarea procurorului.

Dar, în fine, pornind de la

completarea normei procesual penale cu dispozițiile procesual civile, potrivit art.

246 C. proc. civ., petenta putea renunța oricând la judecata plângerii, cu atât

mai mult cu cât, aceasta a intervenit în fața primei instanțe.

Manifestarea de voință, în

sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, în act ce intră în

sfera actelor de dispoziție care nu pot fi efectuate decât de persoana ce are

calitatea să facă asemenea acte și asupra cărora nu se mai poate reveni.

Și statuând asupra

condițiilor și consecințelor renunțării la judecată, prin dispozițiile art. 246

alin. (2) C. proc. pen. se precizează că hotărârea prin care se constată

renunțarea nu este supusă apelului.

Drept urmare, în materie

procesual penală pentru a se recunoaște eficiența necesară principiului

disponibilității, în materia renunțării la judecată, cât și prin aplicarea,

potrivit art. 721 C. proc. civ., a dispozițiilor procesual civile în acest

domeniu se constată inexistența unei căi legale de atac împotriva soluției la

baza căreia se află o retragere a plângerii penale, formulată cu respectarea

legii.

În această situație, demersul

procesual constând în exercitarea unei căi de atac neprevăzută de lege este

sancționat cu inadmisibilitatea și va fi respins, ca atare, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de

petiționara SC S.A. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 ianuarie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.