ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1585/2009

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta SC S.A. împotriva rezoluției procurorului D.N.A. – Serviciul Teritorial București în Dosarul nr. 157/P/2008. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la 9 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, petenta a cerut începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 157/P/2008 împotriva persoanelor față de care a făcut sesizări și reveniri ulterioare pentru efectuarea de acte de cercetare penală. Prin adresa din 12 decembrie 2008, înregistrată la 16 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, D.N.A.

a învederat că în Dosarul nr. 157/P/2008 se efectuează acte premergătoare urmăririi penale, nefiind adoptată până în prezent o soluție. În acest context, prin adresa din 26 ianuarie 2009, petenta SC S.A. a învederat că renunță la cererea formulată și care face obiectul cauzei dedusă judecății. Urmare a manifestării de voință exercitată de petentă – în limitele legii – instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, care nu a formulat în scris motive și deși legal citată, nu s-a prezentat nici pentru susținerea lor orală. Examinând hotărârea atacată, din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., prin prisma art. 385 6 C. proc. pen., se constată – pentru considerentele ce urmează – că recursul este inadmisibil. În aplicarea principiului disponibilității, instanța de control judiciar este investită cu soluționarea unei căi de atac prin manifestarea de voință a inculpatului, a unei părți sau a procurorului, fiind necesar, ca cel ce o exercită, să se justifice interesul, calitatea și capacitatea procesuală, în condițiile legii procesual penale și de asemenea în aplicarea aceluiași principiu al disponibilității, partea poate să-și retragă, în condițiile legii, plângerea penală aflată pe rolul primei instanțe, iar instanța de judecată, în considerarea acestui principiu, poate să ia act de declarația de retragere a plângerii, întrucât, prevederile codului de procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc.

civ. și în alte materii, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice, deci și în materia procesual-penală. În cauză, aflată în fața unei asemenea situații, prima instanță nu a luat act de retragerea plângerii,ci a procedat la respingerea ca nefondată a plângerii, deși pe fond, nu erau respectate cerințele art. 278 1 C. proc. pen. în raport de comunicarea procurorului. Dar, în fine, pornind de la completarea normei procesual penale cu dispozițiile procesual civile, potrivit art. 246 C. proc. civ., petenta putea renunța oricând la judecata plângerii, cu atât mai mult cu cât, aceasta a intervenit în fața primei instanțe. Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, în act ce intră în sfera actelor de dispoziție care nu pot fi efectuate decât de persoana ce are calitatea să facă asemenea acte și asupra cărora nu se mai poate reveni.

Și statuând asupra condițiilor și consecințelor renunțării la judecată, prin dispozițiile art. 246 alin. (2) C. proc. pen. se precizează că hotărârea prin care se constată renunțarea nu este supusă apelului. Drept urmare, în materie procesual penală pentru a se recunoaște eficiența necesară principiului disponibilității, în materia renunțării la judecată, cât și prin aplicarea, potrivit art. 721 C. proc. civ., a dispozițiilor procesual civile în acest domeniu se constată inexistența unei căi legale de atac împotriva soluției la baza căreia se află o retragere a plângerii penale, formulată cu respectarea legii. În această situație, demersul procesual constând în exercitarea unei căi de atac neprevăzută de lege este sancționat cu inadmisibilitatea și va fi respins, ca atare, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara SC S.A. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.