ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3814/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3814/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția din 25 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 1516/P/2007
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 228 alin.
(1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de magistrații L.G.V. și U.G., sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen.
Î
n fapt, s-a reținut că, la data de 20
septembrie 2007, petiționara SC P.C.L.L. SRL a solicitat cercetarea penală a
magistraților L.G.V. - judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București și U.G.
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București,
criticând măsurile și concluziile puse în dosarul civil nr. 7139/299/2007, la
termenele din 11 mai și 22 iunie 2007, având ca obiect o contestație la
executare, intimată fiind Agenția Națională de Administrare Fiscală
-Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.
Astfel, la termenul din 11 mai 2007,
petiționara a solicitat să fie introduși în cauză Statul Român prin Guvernul
României prin Primul Ministru, Statul Român prin Ministerul Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
București și Ministerul Administrației și Internelor.
Cererea a fost pusă în discuția părților,
procurorul de ședință a solicitat să se constate că aceste instituții nu au
calitatea de intimat, iar instanța s-a pronunțat în sensul că instituțiile de
mai sus nu au calitatea de intimat.
La termenul din 22
iunie 2007, petiționara a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate.
Procurorul de ședință a solicitat
respingerea
excepțiilor, pe motiv că nu au legătură cu cauza.
Prin
încheierea de ședință din 22 iunie 2007, instanța a constatat că este lipsă de
procedură cu intimata Administrația Finanțelor Publice Eforie Sud, astfel că a
amânat pentru termenul următor discutarea excepțiilor de neconstituționalitate.
Pentru a se
dispune neînceperea urmăririi penale, s-a reținut că
petiționara consideră drept infracțiune tocmai latitudinea pe care
legea o
dă judecătorului ca la judecarea cauzelor să se bazeze doar pe
lege și pe propria convingere, asupra relevanței probelor administrate, însă
actul deliberării nu poate face obiectul urmăririi penale, atâta vreme cât nu
există vreun indiciu că a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale.
În ceea cea ce îl
privește pe procuror, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, s-a
reținut că acesta este îndreptățit de lege să formuleze concluzii - având la
bază legea și propria sa convingere, izvorâtă din probele administrate în cauză
- iar aceste concluzii nu pot forma obiect al urmăririi penale, atâta vreme cât
nu există indicii că au fost urmarea comiterii vreunei fapte penale.
Împotriva soluției de
neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 278 C. proc. pen., petiționara a formulat
plângere, care a fost
respinsă, ca
neîntemeiată, prin rezoluția nr. 437/11-2/2008 din 25 martie
2008 dată
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În conformitate cu
prevederile art. 278
1
C. proc. pen., petiționara a formulat plângere
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pe care a adresat-o Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Prin sentința penală
nr. 135 din 14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
I
penală,
s-a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată de petiționară.
S-a respins, ca
nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.C.L.L.
SRL împotriva rezoluției nr.
437/II-2/2008
din 25 martie 2008 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut că
excepția de nelegalitate, prevăzută de art. 463 alin. (2) și (3) C.
proc. pen.
, invocată de petiționară la termenul din 14 mai 2008, este
inadmisibilă, întrucât nu este prevăzută de dispozițiile legale în materie.
De asemenea, s-a
constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, față
de intimatele L.G.V. și U.G., este temeinică și legală, deoarece faptele
acestora nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva hotărârii
instanței de fond, în termen legal, a formulat recurs petiționara, solicitând
admiterea recursului, reluarea cercetării penale și trimiterea dosarului la
parchet.
În motivarea
recursului, petiționara a susținut, în esență, că rezoluțiile dispuse în cauză
sunt nelegale și netemeinice, deoarece au fost încălcate prevederile art. 62 și
art. 69 C. proc. pen., lipsind declarațiile învinuiților.
Examinând hotărârea
instanței de fond, prin prisma motivelor de
recurs
invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat.
Critica referitoare
la o insuficientă cercetare a cauzei, de către procuror, este neîntemeiată,
deoarece, în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să
aprecieze asupra necesității efectuării acestora, sub aspectul felului lor, în
funcție de natura infracțiunii, în vederea dispunerii unei soluții legale și
temeinice.
Astfel,
în cauză, procurorul a efectuat acte premergătoare suficiente,
pentru legala
soluționare a plângerii penale și nefiind începută urmărirea penală, în mod
corect nu s-a dispus administrarea mijloacelor de probă,
invocate de recurenta petiționară.
Din analiza actelor
premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1516/P/2007
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nu s-au identificat
indicii din care să rezulte că intimații magistrați L.G.V. și U.G. ar fi
săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora, astfel
că soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art. 10 lit. b) C.
proc. pen., este temeinică și legală.
Conform
Constituției și dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, magistrații judecătorii sunt suverani în a aprecia
atât probatoriul administrat într-o cauză, cât și textele de lege aplicabile,
dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare.
De asemenea, nici
concluziile procurorului de ședință nu pot face
obiectul unei plângeri penale, întrucât, conform Legii nr. 304/2004
privind
organizarea judiciară, în ședințele de judecată, procurorul este
liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, ținând seama de
probele administrate în cauză.
Chiar dacă măsurile
și soluțiile dispuse într-o cauză nemulțumesc anumite părți, această situație
nu este de natură să atragă răspunderea penală a respectivilor magistrați, în
lipsa existenței unor indicii clare, în sensul săvârșirii unei infracțiuni.
În prezenta cauză,
recurenta petiționară nu a indicat existența unor elemente de rea-credință și a
unor acțiuni specifice elementelor constitutive a infracțiunilor prevăzute de
art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen., ci doar a învederat propria nemulțumire
cu privire la măsurile dispuse, susținând că s-au săvârșit infracțiunile
sesizate.
În consecință,
respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat
o hotărâre legală și temeinică.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte, în baza art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC
P.C.L.L. SRL prin reprezentant legal D.P. împotriva sentinței penale nr. 135
din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.C.L.L.
SRL prin reprezentant legal
D.P. împotriva sentinței penale nr. 135
din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția
I p
enală.
Obligă recurenta
petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.