ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3814/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 25 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 1516/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații L.G.V. și U.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen. Î n fapt, s-a reținut că, la data de 20 septembrie 2007, petiționara SC P.C.L.L. SRL a solicitat cercetarea penală a magistraților L.G.V. - judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București și U.G.

- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, criticând măsurile și concluziile puse în dosarul civil nr. 7139/299/2007, la termenele din 11 mai și 22 iunie 2007, având ca obiect o contestație la executare, intimată fiind Agenția Națională de Administrare Fiscală -Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București. Astfel, la termenul din 11 mai 2007, petiționara a solicitat să fie introduși în cauză Statul Român prin Guvernul României prin Primul Ministru, Statul Român prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și Ministerul Administrației și Internelor. Cererea a fost pusă în discuția părților, procurorul de ședință a solicitat să se constate că aceste instituții nu au calitatea de intimat, iar instanța s-a pronunțat în sensul că instituțiile de mai sus nu au calitatea de intimat.

La termenul din 22 iunie 2007, petiționara a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate. Procurorul de ședință a solicitat respingerea excepțiilor, pe motiv că nu au legătură cu cauza. Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2007, instanța a constatat că este lipsă de procedură cu intimata Administrația Finanțelor Publice Eforie Sud, astfel că a amânat pentru termenul următor discutarea excepțiilor de neconstituționalitate. Pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, s-a reținut că petiționara consideră drept infracțiune tocmai latitudinea pe care legea o dă judecătorului ca la judecarea cauzelor să se bazeze doar pe lege și pe propria convingere, asupra relevanței probelor administrate, însă actul deliberării nu poate face obiectul urmăririi penale, atâta vreme cât nu există vreun indiciu că a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale.

În ceea cea ce îl privește pe procuror, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, s-a reținut că acesta este îndreptățit de lege să formuleze concluzii - având la bază legea și propria sa convingere, izvorâtă din probele administrate în cauză - iar aceste concluzii nu pot forma obiect al urmăririi penale, atâta vreme cât nu există indicii că au fost urmarea comiterii vreunei fapte penale. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 278 C. proc. pen., petiționara a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 437/11-2/2008 din 25 martie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc.

pen., petiționara a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința penală nr. 135 din 14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată de petiționară. S-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.C.L.L. SRL împotriva rezoluției nr. 437/II-2/2008 din 25 martie 2008 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția de nelegalitate, prevăzută de art. 463 alin. (2) și (3) C. proc. pen. , invocată de petiționară la termenul din 14 mai 2008, este inadmisibilă, întrucât nu este prevăzută de dispozițiile legale în materie.

De asemenea, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, față de intimatele L.G.V. și U.G., este temeinică și legală, deoarece faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a formulat recurs petiționara, solicitând admiterea recursului, reluarea cercetării penale și trimiterea dosarului la parchet. În motivarea recursului, petiționara a susținut, în esență, că rezoluțiile dispuse în cauză sunt nelegale și netemeinice, deoarece au fost încălcate prevederile art. 62 și art. 69 C. proc. pen., lipsind declarațiile învinuiților. Examinând hotărârea instanței de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Critica referitoare la o insuficientă cercetare a cauzei, de către procuror, este neîntemeiată, deoarece, în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării acestora, sub aspectul felului lor, în funcție de natura infracțiunii, în vederea dispunerii unei soluții legale și temeinice. Astfel, în cauză, procurorul a efectuat acte premergătoare suficiente, pentru legala soluționare a plângerii penale și nefiind începută urmărirea penală, în mod corect nu s-a dispus administrarea mijloacelor de probă, invocate de recurenta petiționară. Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1516/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nu s-au identificat indicii din care să rezulte că intimații magistrați L.G.V.

și U.G. ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., este temeinică și legală. Conform Constituției și dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, magistrații judecătorii sunt suverani în a aprecia atât probatoriul administrat într-o cauză, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare. De asemenea, nici concluziile procurorului de ședință nu pot face obiectul unei plângeri penale, întrucât, conform Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ședințele de judecată, procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, ținând seama de probele administrate în cauză.

Chiar dacă măsurile și soluțiile dispuse într-o cauză nemulțumesc anumite părți, această situație nu este de natură să atragă răspunderea penală a respectivilor magistrați, în lipsa existenței unor indicii clare, în sensul săvârșirii unei infracțiuni. În prezenta cauză, recurenta petiționară nu a indicat existența unor elemente de rea-credință și a unor acțiuni specifice elementelor constitutive a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen., ci doar a învederat propria nemulțumire cu privire la măsurile dispuse, susținând că s-au săvârșit infracțiunile sesizate. În consecință, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.C.L.L. SRL prin reprezentant legal D.P. împotriva sentinței penale nr. 135 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.C.L.L. SRL prin reprezentant legal D.P. împotriva sentinței penale nr. 135 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.