ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5030 din 7

noiembrie 2006, Judecătoria Botoșani a declinat în favoarea Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamantele F.M. și R.M., în

contradictoriu cu pârâta Ganea Maria, pentru anularea Ordinului nr. 159 din 30

iulie 1992 emis de către Ministrul Agriculturii și Alimentației București.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea

de apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 32 din 26 februarie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Agriculturii și Alimentației București, a admis excepția

de tardivitate și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantelor ca

fiind tardiv formulată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și

Alimentației București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat

de lipsa procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ față de dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care sesizarea

instanței nu se poate face mai târziu de un an de la data emiterii actului și

excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, nu deține

competențe și atribuții vis-a-vis de aplicarea legii fondului funciar.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și

Alimentației București, instanța a constatat că ordinul a cărui anulare se

solicită în prezenta cauză îi aparține autorității pârâte, motiv pentru care a

respins excepția.

A mai reținut instanța că actul contestat

a fost emis la data de 30 iulie 1992, iar acțiunea pentru anularea acestuia a

fost formulată în cursul anului 2006, cu depășirea termenului de un an, care

reprezintă un termen de decădere, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs în termen legal, reclamantele F.M. și R.M. invocând art. 44 din

Constituție, art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

precum și prevederile cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Susțin recurentele că prin necercetarea

motivelor de fond ale acțiunii și reținerea excepției de tardivitate s-au

încălcat prevederile legale care ocrotesc proprietatea.

Ordinul nr. 159 din 30 iulie 1992 care

formează obiectul acestui litigiu a fost emis cu încălcarea prevederilor art.

51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, fiind lovit de nulitate

absolută conform art. III alin. (1) lit. g) din Legea nr. 169/1997 coroborate

cu prevederile Legii nr. 247/2005.

Recurentele în cererea de recurs fac referire

la dreptul acestora pentru reconstituirea dreptului de proprietate conform

legii fondului financiar.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și conform art. 301/1 C. proc. civ., Înalta Curte a

respins recursul ca nefondat.

Criticile ce vizează încălcarea dreptului

de proprietate și a dispozițiilor legale care îl ocrotesc, nu pot fi reținute

întrucât prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, fiind respinsă acțiunea ca

tardiv formulată.

Prin hotărârea recurată a fost admisă excepția

tardivității acțiunii invocată de pârâtul intimat prin întâmpinare, ca un

mijloc de apărare, astfel că instanța nu mai putea intra în cercetarea

fondului, respectiv a motivelor ce vizau nulitatea Ordinului nr. 159/1992 prin

care reclamantele recurente au pretins că li s-a încălcat dreptul de

proprietate.

Instanța fondului a interpretat și

aplicat corect dispozițiile legale incidente stabilind pe baza probatoriului

administrat că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai formula acțiune

în contencios administrativ pentru anularea actului administrativ individual

emis la 30 iulie 1992.

Este tardivă acțiunea în contencios

administrativ pentru anularea unui act administrativ individual, introdusă cu

nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care acțiunea nu a fost

introdusă față de emitentul actului înăuntrul termenului legal respectiv „nu

mai târziu de un an de la data emiterii actului” aspectele de fond invocate de

recurente nu mai pot fi analizate, fără însă ca aceasta să constituie o

atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiție.

În acord cu jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în

justiție prin stabilirea unor termene cum este termenul pentru introducerea

acțiunii nu poate fi considerată o limitare a drepturilor la un proces

echitabil.

În raport de aceste considerente se

constată corecta soluționare a excepției tardivității acțiunii în anularea

actului administrativ individual, iar motivele invocate de recurent ce vizează fondul

litigiului, exced soluției recurate.

În baza prevederilor art. 312 C. proc.

civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantele F.M. și R.M. împotriva sentinței nr. 32 din 26 februarie 2007 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

iunie 2007.