ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 2 septembrie 2005

și ulterior precizată, reclamanții P.I.D. și P.M. au chemat în judecată pe

pârâții M.A.N. și M.F.P., solicitând anularea actului intitulat aviz

nefavorabil din 18 august 2005, recunoașterea dreptului reclamanților constând

în siguranța vieții și dreptul de proprietate, obligarea pârâților la

eliberarea unui aviz favorabil și la mutarea depozitului ori retragerea

pericolului în perimetrul delimitat de gardul unității militare, cu repararea

pagubei ce le-a fost cauzată.

În motivarea acțiunii au

arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de teren din vecinătatea unui fost

depozit de muniții, că și terenul de sub depozit a aparținut bunicului lor dar

a fost confiscat abuziv cu ocazia colectivizării forțate.

S-a precizat că se refuză

eliberarea unui aviz favorabil la Planul Urbanistic Zonal pentru terenul

reclamanților, prin invocarea existenței unui pericol, ceea ce le cauzează un

prejudiciu imens, pe care îl evaluează la suma totală de 2.481.680 eur,

prejudiciu care constă în contravaloarea terenurilor pe care nu pot să le

exploateze sau să le vândă pentru ca pe ele să fie construite locuințe.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 851 din

11 aprilie 2005 a emis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Instanța a reținut că

acțiunea este inadmisibilă din perspectiva actului juridic atacat în contencios

administrativ, deoarece avizul nu poate fi asimilat unui act administrativ

pentru că prin el însuși nu produce nici un efect; că este un act preparator și

că, numai în măsura în care autoritățile locale competente ar refuza eliberarea

unei autorizații de construire, avizul poate fi atacat odată cu eventualul

refuz.

În ce privește celelalte

capete de cerere, s-a reținut existența unui raport de dependență între acestea

și cel principal.

Prin Decizia nr. 4281/2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanți și s-a casat sentința cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut că

primul capăt de cerere este inadmisibil, însă capătul de cerere referitor la

înlăturarea pericolului la adresa vieții și proprietății reclamanților, prin

obligarea la mutarea dispozitivului sau la retragerea pericolului în interiorul

proprietății M.A.N. nu este inadmisibil, instanța având obligația să se

pronunțe asupra temeiniciei lui.

În fond după casare, Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1932 din 4 iulie 2007 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut că, din actele

dosarului, nu rezultă pericolul invocat de reclamanți, ci din contră, rezultă

legalitatea amplasării depozitului pe un teren proprietate publică supus

dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen P.M. prin mandatar P.G.V., arătând în esență că

instanța de fond nu a încuviințat proba cu martori, cu expertiză topo,

cercetare locală, vizionarea unei casete video, probe relevante și utile

cauzei; că s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind

Regulamentul militar din anul 1989 (nr. 114A/1989), prin care li se interzice

proprietarilor exercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate; că în

mod greșit instanța a reținut că depozitul de muniție este legal amplasat, când

în realitate este construit pe terenul proprietatea reclamanților.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Se constată că sentința este

lapidar motivată, nefiind analizate temeinic probele cauzei.

Instanța de rejudecare nu a

stabilit situația de fapt reală prin administrarea probatoriului necesar

soluționării corecte a cauzei.

Având în vedere că

reclamanții au susținut că li s-a încălcat dreptul de proprietate prin

stabilirea „zonei de siguranță”, prevăzută de Regulamentul A114/1989, pe

terenul proprietatea acestora, se impune efectuarea unei expertize tehnice topo

care să clarifice această împrejurare, în funcție de actele de proprietate ale

părților (reclamanți și M.A.N.), de situația existentă în teren, de actele

normative aplicabile în domeniul militar și proprietății publice.

De altfel, reclamanții au

solicitat administrarea acestei probe, însă instanța a respins cererea fără

justificare prin Încheierea din data de 26 aprilie 2007.

Față de cele mai sus

reținute, se impune casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru suplimentarea probelor cu expertiză tehnică topo și

cu orice alte probe utile cauzei, care pot fi procurate de părți. În cadrul

probei cu acte, părțile vor depune titlurile în baza cărora dețin terenurile

iar expertul topo va stabili situarea celor două vecinătăți, precum și locul în

care este amplasată „zona de siguranță”, astfel cum s-a arătat mai sus.

Pe baza acestor probe

instanța se va putea pronunța asupra cererii privind înlăturarea pericolului la

adresa vieții și proprietății reclamanților și la mutarea depozitului sau la

retragerea pericolului în interiorul proprietății M.A.N.

Referitor la proba cu

martori, reclamanții vor justifica necesitatea administrării iar instanța de

fond va aprecia asupra acesteia, întrucât la data de 22 februarie 2007, când

s-a solicitat proba testimonială, reclamanții nu au motivat utilitatea probei.

Cât privește vizionarea casetei video (sau CD), se constată că proba deși a

fost încuviințată în ședința publică din data de 22 februarie 2007, instanța,

fără justificare, nu a administrat această probă, astfel încât în rejudecare, Curtea

de Apel urmează să vizioneze caseta video (sau CD).

În legătură cu excepția de

neconstituționalitate a Regulamentului asigurării tehnice cu armament și

muniții în timp de pace, A114, Înalta Curte constată că în mod legal instanța

de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale prin Încheierea din

data de 26 aprilie 2007, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.

29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, sentința se va casa cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe în vederea suplimentării probelor, pentru ca

reclamanta să beneficieze de un proces echitabil, cu asigurarea dreptului la

apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

P.M. și P.G.V. împotriva sentinței civile nr. 1932 din 4 iulie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.