ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 septembrie 2005 și ulterior precizată, reclamanții P.I.D. și P.M. au chemat în judecată pe pârâții M.A.N. și M.F.P., solicitând anularea actului intitulat aviz nefavorabil din 18 august 2005, recunoașterea dreptului reclamanților constând în siguranța vieții și dreptul de proprietate, obligarea pârâților la eliberarea unui aviz favorabil și la mutarea depozitului ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unității militare, cu repararea pagubei ce le-a fost cauzată. În motivarea acțiunii au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de teren din vecinătatea unui fost depozit de muniții, că și terenul de sub depozit a aparținut bunicului lor dar a fost confiscat abuziv cu ocazia colectivizării forțate.

S-a precizat că se refuză eliberarea unui aviz favorabil la Planul Urbanistic Zonal pentru terenul reclamanților, prin invocarea existenței unui pericol, ceea ce le cauzează un prejudiciu imens, pe care îl evaluează la suma totală de 2.481.680 eur, prejudiciu care constă în contravaloarea terenurilor pe care nu pot să le exploateze sau să le vândă pentru ca pe ele să fie construite locuințe. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 851 din 11 aprilie 2005 a emis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că acțiunea este inadmisibilă din perspectiva actului juridic atacat în contencios administrativ, deoarece avizul nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că prin el însuși nu produce nici un efect; că este un act preparator și că, numai în măsura în care autoritățile locale competente ar refuza eliberarea unei autorizații de construire, avizul poate fi atacat odată cu eventualul refuz. În ce privește celelalte capete de cerere, s-a reținut existența unui raport de dependență între acestea și cel principal. Prin Decizia nr. 4281/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanți și s-a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut că primul capăt de cerere este inadmisibil, însă capătul de cerere referitor la înlăturarea pericolului la adresa vieții și proprietății reclamanților, prin obligarea la mutarea dispozitivului sau la retragerea pericolului în interiorul proprietății M.A.N. nu este inadmisibil, instanța având obligația să se pronunțe asupra temeiniciei lui. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1932 din 4 iulie 2007 a respins acțiunea ca neîntemeiată. S-a reținut că, din actele dosarului, nu rezultă pericolul invocat de reclamanți, ci din contră, rezultă legalitatea amplasării depozitului pe un teren proprietate publică supus dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen P.M. prin mandatar P.G.V., arătând în esență că instanța de fond nu a încuviințat proba cu martori, cu expertiză topo, cercetare locală, vizionarea unei casete video, probe relevante și utile cauzei; că s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind Regulamentul militar din anul 1989 (nr. 114A/1989), prin care li se interzice proprietarilor exercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate; că în mod greșit instanța a reținut că depozitul de muniție este legal amplasat, când în realitate este construit pe terenul proprietatea reclamanților. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Se constată că sentința este lapidar motivată, nefiind analizate temeinic probele cauzei. Instanța de rejudecare nu a stabilit situația de fapt reală prin administrarea probatoriului necesar soluționării corecte a cauzei. Având în vedere că reclamanții au susținut că li s-a încălcat dreptul de proprietate prin stabilirea „zonei de siguranță”, prevăzută de Regulamentul A114/1989, pe terenul proprietatea acestora, se impune efectuarea unei expertize tehnice topo care să clarifice această împrejurare, în funcție de actele de proprietate ale părților (reclamanți și M.A.N.), de situația existentă în teren, de actele normative aplicabile în domeniul militar și proprietății publice.

De altfel, reclamanții au solicitat administrarea acestei probe, însă instanța a respins cererea fără justificare prin Încheierea din data de 26 aprilie 2007. Față de cele mai sus reținute, se impune casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru suplimentarea probelor cu expertiză tehnică topo și cu orice alte probe utile cauzei, care pot fi procurate de părți. În cadrul probei cu acte, părțile vor depune titlurile în baza cărora dețin terenurile iar expertul topo va stabili situarea celor două vecinătăți, precum și locul în care este amplasată „zona de siguranță”, astfel cum s-a arătat mai sus. Pe baza acestor probe instanța se va putea pronunța asupra cererii privind înlăturarea pericolului la adresa vieții și proprietății reclamanților și la mutarea depozitului sau la retragerea pericolului în interiorul proprietății M.A.N.

Referitor la proba cu martori, reclamanții vor justifica necesitatea administrării iar instanța de fond va aprecia asupra acesteia, întrucât la data de 22 februarie 2007, când s-a solicitat proba testimonială, reclamanții nu au motivat utilitatea probei. Cât privește vizionarea casetei video (sau CD), se constată că proba deși a fost încuviințată în ședința publică din data de 22 februarie 2007, instanța, fără justificare, nu a administrat această probă, astfel încât în rejudecare, Curtea de Apel urmează să vizioneze caseta video (sau CD). În legătură cu excepția de neconstituționalitate a Regulamentului asigurării tehnice cu armament și muniții în timp de pace, A114, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale prin Încheierea din data de 26 aprilie 2007, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea suplimentării probelor, pentru ca reclamanta să beneficieze de un proces echitabil, cu asigurarea dreptului la apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M. și P.G.V. împotriva sentinței civile nr. 1932 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.