ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2656/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 1421/ C

pronunțată la data de 30 iunie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea introductivă formulată de

reclamantul N.D. în contradictoriu cu pârâtele SC Z. SRL Brașov și SC W. SRL Brașov

și în consecință a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3252 din 8 octombrie 2007 de B.N.P. M.B. încheiat între

cele două pârâte privind imobilul situat în Comuna Cristian, Județul Brașov

compus din teren 24.132,60 mp și construcții; a dispus radierea din CF 3431 C.

a dreptului de proprietate al pârâtei SC W. SRL asupra imobilului ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare constatat nul; a obligat pârâta SC Z.

SRL să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire

la imobilul din Comun Cristian str. Brazilor, potrivit antecontractului de

vânzare-cumpărare nr. 4 din 15 martie 2007 încheiat între reclamant și SC Z.

SRL, în caz contrar hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare

apt pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra

imobilului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în

fapt și în drept următoarele:

La data de 15 martie 2007 s-a încheiat între pârâta

SC Z. SRL prin administrator D.S. în calitate de promitent vânzător și

reclamantul N.D. în calitate de promitent cumpărător antecontractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul proprietatea Societății situat în

comuna Cristian, str. Brazilor compus din teren în suprafață de 24.132,60 mp și

construcții, prețul vânzării fiind convenit la suma de 1.200.000 lei ce urma să

fie achitat la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare.

Potrivit antecontractului, promitentul

vânzător se obligă să nu înstrăineze imobilul unei alte persoane până la data

limită convenită pentru încheierea actului autentic, 30 noiembrie 2007, și

totodată să menționeze la O.R.C. hotărârea adoptată de adunarea generală a

asociaților societății din 14 ianuarie 2007 prin care s-a aprobat vânzarea

imobilului și a fost împuternicit dl. D.S. (asociat și administrator) să

negocieze să se încheie contractul de vânzare-cumpărare a bunului în bloc sau

pe bucăți, la un preț care să nu fie mai mare decât valoarea contabilă a

acestuia.

Reține tribunalul că, la data de 8 octombrie

2007, pârâta SC Z. SRL vinde imobilul din Comuna Cristian pârâtei SC W. SRL la

prețul de 1.065.000 lei, societatea vânzătoare fiind reprezentată de cel de-al

doilea asociat și administrator dl. B.I.F., deși nu exista o hotărâre a

adunării generare care să îl împuternicească în acest sens.

În raport de situația de fapt astfel

reținută, tribunalul a apreciat că vânzarea-cumpărarea imobilului către pârâta

2 este lovită de nulitate absolută, fiind făcută în frauda intereselor

reclamantului, în condițiile în care hotărârea A.G.A. din 14 ianuarie 2007

fusese publicată în M. Of., iar un minim de diligență impunea ca pârâta

cumpărătoare să cunoască acest fapt, inclusiv împrejurarea că asociatul D.S.

fusese împuternicit de societatea vânzătoare să o reprezinte în formalitățile

de vânzare.

Apărarea pârâtei nr. 2 cumpărătoarea din contractul

autentic, în sensul că urmare contractelor de cesiune de creanță încheiate cu B.

SA a devenit creditoarea societății SC Z. SRL pentru suma de 162.974,65 lei, a

fost apreciată de tribunal ca fără relevanță juridică, în sensul că această

calitate nu îi conferea o prioritate la cumpărarea imobilului, față de data

anterioară la care se încheiase promisiunea de vânzare-cumpărare cu

reclamantul.

Reținând că prin încheierea actului autentic

de vânzare-cumpărare de cele două pârâte s-au fraudat interesele reclamantului,

ca terț față de contract, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii

nulității absolute a actului astfel încheiat, scopul urmărit fiind ilicit conform

art. 948 C. civ.

II - Sentința pronunțată de tribunal ca primă

instanță a fost apelată de pârâta SC W. SRL pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie vizând regimul juridic al sancțiunii nulității invocate de

reclamant precum și neîndeplinirea cerințelor unei acțiuni în prestație

tabulară.

Prin decizia nr. 11/ Ap din 10 februarie 2009,

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâta

apelantă și a schimbat în tot sentința fondului în sensul respingerii acțiunii

introductive de instanța formulată de reclamant.

Instanța de apel constată că prin

antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant cu pârâta SC Z. SRL,

ambele părți și-au asumat o obligație de a face, respectiv de a vinde și de a

cumpăra bunul imobil, transferul dreptului de proprietate urmând să se producă

la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și ca atare frauda la lege

consecință a vânzării bunului altuia nu operează în cauză.

Referitor la lipsa consimțământului la

vânzare, urmare încălcării hotărârii din 14 ianuarie 2001 prin care societatea

SC Z. SRL l-a mandatat pe administratorul D.S. să negocieze vânzarea și să

încheie contractul de vânzare-cumpărare, instanța de apel, reține că,

încheierea actului de către celălalt administrator și asociat, nu constituie o

cauză de nulitate absolută deoarece consimțământul exprimat de acesta a fost pe

deplin valabil, în conformitate cu art. 55 și 71 din Legea Societăților

Comerciale potrivit cărora terților nu le pot fi impuse limitările hotărâte de

societate în privința puterilor conferite de lege reprezentanților societății.

III - Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen legal, reclamantul N.D. și pârâta SC Z. SRL, prin cererile

înregistrate la data de 5 martie 2009.

recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând aplicarea greșită a legii, susținând în argumentarea criticilor

formulate că dispozițiile art. 55 și 71 din Legea nr. 31/1990 republicată pe

care instanța de apel și-a fundamentat raționamentul au fost greșit aplicate stării

de fapt reținute.

Susține recurentul în acest sens că potrivit

dispozițiilor art. 71, administratorii care au dreptul de a reprezenta

societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat expres,

ipoteză care nu este confirmată în cauză, în condițiile în care prin hotărârea

A.G.A. din 14 ianuarie 2007 s-a decis de adunarea generală a asociaților ca societatea

să fie reprezentată în vânzarea bunului de administratorul D.S.

Potrivit recurentului, nesocotirea acestei

hotărâri de către celălalt asociat și administrator constituie o fraudă

împotriva societății și echivalează cu o lipsă a consimțământului la încheierea

actului de vânzare-cumpărare cu terțul dobânditor.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 55 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul arată că interpretarea acestor

dispoziții în favoarea terțului de rea-credință este inacceptabilă, în

condițiile în care acesta a cunoscut că cel împuternicit să încheie actul era

asociatul D.S., care postase pe internet oferta de vânzare și datele de contact

și care apare în această calitate și în hotărârea din 14 ianuarie 2007 depusă

la O.R.C.

Prin cererea înregistrată, la data de 9

martie 2009, înăuntrul termenului de recurs, recurentul reclamant și-a

completat cererea de recurs cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., susținând că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ., prin omisiunea de a pune în

discuția părților dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 republicată,

nesocotind totodată și dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

motivele de nelegalitate pe care se sprijină în exercitarea căii extraordinare

de atac. În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a ignorat

probele administrate în cauză, reținând fără temei că societatea cumpărătoare a

fost de bună credință, deși a cunoscut conținutul hotărârii din 14 ianuarie

2007 și faptul că numai administratorul D.S. a fost împuternicit să își exprime

consimțământul la vânzare.

Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate și

având în vedere declarația recurentei-pârâte consemnată în încheierea de

dezbateri în sensul că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru datorată

pentru exercitarea căii de atac, constată următoarele:

3.1. Cu privire la recursul declarat de

recurentul-reclamant:

Motivul întemeiat pe încălcarea normelor de

procedură prin nesocotirea principiului rolului active, nu subzistă.

După art. 295 C. proc. civ., instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea

legii de către instanța fondului.

Or, chestiunea nevalabilității

consimțământului dat de administratorul care nu a fost împuternicit să se ocupe

de vânzare, a constituit apărarea principală a reclamantului, și în același

timp motiv de apel formulat de pârâta apelantă, așa încât, recurentul nu poate

susține cu temei că se impunea ca dispozițiile legale care reglementează

opozabilitatea hotărârilor adoptate de organele statutare ale societății, în

raporturile cu terții, să fie pusă în discuția prealabilă a părților ca un

aspect nou dedus judecății.

Distinct de acestea, recurentul reclamant a

beneficiat de apărare calificată cu ocazia judecării apelului, concluziile

avocatului ales fiind în sensul opozabilității față de terțul dobânditor a

hotărârii asociaților din 14 ianuarie 2007. Așadar, Curtea constată că în

dezlegarea pricinii instanța de apel a avut în vedere numai aspecte care au

făcut obiectul dezbaterilor și al apărărilor părților, încadrarea lor în drept,

caracterizarea juridică a faptelor fiind atributul instanței.

În raport de circumstanțele concrete ale

cauzei, dispozițiile art. 55 din legea societăților comerciale și cele cuprinse

în Titlul III din lege referitoare la obligațiile administratorilor (art. 70 –

art. 75) sunt pertinente în dezlegarea pricinii, soluția adoptată de instanța

de apel fiind corectă, cu nuanțările ce urmează.

Altfel spus, dezlegarea pricinii impunea

examinarea dispozițiilor din legea societăților comerciale privind obligațiile

administratorilor, dreptul acestora de a reprezenta societatea și natura

raporturilor dintre societate și administratori.

3.2. Potrivit art. 70 din legea societăților

comerciale, administratorii pot îndeplini toate operațiunile de gestiune necesare

desfășurării activității, în această categorie fiind incluse acte care privesc administrarea

internă a societății, cât și acte juridice încheiate cu terții.

Conferirea puterilor administratorilor înțelegând

prin această putere de a reprezenta societatea în raporturile cu  terții sau

limitarea puterilor numai la actele de gestiune internă, aparține asociaților

și se materializează în actul constitutive sau în hotărârea adunării generale.

3.3. Mai trebuie precizat, în cadrul acestei

analize generale, că potrivit art. 72 din același titlu, raporturile dintre

administratori și societate sunt reglementate de dispozițiile referitoare la

mandate și cele speciale prevăzute în cuprinsul legii, deoarece legea este cea

care permite adunări generale să stabilească întinderea puterilor acordate și

limitele de exercitare în concret în raport cu un anumit tip de societate determinată.

Cu alte cuvinte, raporturile de mandat care

guvernează relația dintre administratori și societate, diferă de regulile

mandatului de drept comun, legea societăților comerciale impunând o

reglementare mai amănunțită a acestui tip de mandat prin norme de ordine

publică, în scopul securității raporturilor juridice de natură comercială și nu

în ultimul rând al protecției terților.

În acest sens, sunt și dispozițiile din art. 55

din legea societăților comerciale, potrivit cărora la societățile cu răspundere

limitată clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale

societății care limitează puterile conferite de lege organelor societății, sunt

inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate, prin urmare sunt lipsite de

eficacitate, prevalând puterile conferite de lege.

3.4. Or, în cauză, Societatea Z. este o

societate cu răspundere limitată, cei doi asociați și administratori având

drepturi egale de a reprezenta societatea în raporturile cu terții potrivit legii,

respectiv art. 75 din legea societăților comerciale, dispoziție cu caracter

derogator, care se aplică și societățile cu răspundere limitată, astfel cum

prevede în mod expres în art. 197 alin. (3).

Așa fiind, hotărârea adunării generale a

asociaților din data de 14 ianuarie 2007 prin care a fost împuternicit cu

vânzarea imobilului numai unul dintre administratori respectiv dl. D.S.,

semnifică o limitare a puterilor de reprezentare conferite de lege celuilalt administrator

dl. B.I.F., inopozabilă terților în baza textului de lege sus-menționat și prin

urmare, actul de vânzare-cumpărare încheiat de societatea cumpărătoare cu

administratorul societății vânzătoare, investit cu dreptul de reprezenta

societatea, în puterea legii, este pe deplin valabil sub aspectul consimțământului

vânzătorului care emană de la reprezentantul său legal.

Mai trebuie subliniat, pentru acuratețea

raționamentului juridic, că numai, în raporturile dintre administratori și

societate (SC Z. SRL), restricțiile impuse prin hotărârea adunării generale din

14 ianuarie 2007 cu privire la dreptul de reprezentare al celui de-al doilea administrator,

pot produce consecințe juridice în măsura în care operațiunea încheiată de

administrator cu nesocotirea acestor restricții a produs pagube societății.

Pentru considerentele de mai sus înfățișate,

recursul declarat de recurentul reclamant N.D. va fi respins ca nefondat.

3.5. Cu privire la recursul declarat de recurenta

pârâtă SC Z. SRL, Înalta Curte, luând act de declarațiile acestei părți în

sensul că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru datorată în sumă de

2.783,26 lei astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul

din 30 octombrie 2008, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul N.D. împotriva deciziei nr. 11/ Ap din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Anulează, ca netimbrat, recursurile declarate

de pârâta SC Z. SRL BRAȘOV împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2009.