ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4347/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4347/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Cu notificările nr.

296 și nr. 297 din 14 februarie 2002,

A.A.N.V. și M.L.N.V. au cerut restituirea în natură a imobilelor

înscrise în C.F. nr. 53.695 și C.F. 14811 Arad (sub numerele de top indicate),

naționalizate în mod abuziv de stat, în baza art. 1 și art. 6 din Legea nr.

119/1948 din patrimoniul fostei I. I.T.A. SA, ai cărei acționari au fost

autorii lor N.F., E. și M.

Prin deciziile

nr. 52 și nr. 53/2003, SC U.T.A. SA Arad

a respins notificările, motivat de faptul că petenții nu au făcut dovada

că ar fi moștenitorii tuturor

acționarilor fostei întreprinderii din

patrimoniul căreia au fost naționalizate imobilele și, respectiv, motivat de

faptul ca reclamanții nu au respectat dispozițiile art. 22 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3932 din 13 iulie 2004, reclamanții A.A.N.V.

și M.L.N.V.

au cerut repunerea în termenul de contestație

(justificat de faptul că deciziile nu le-au fost comunicate), anularea

deciziilor mai sus arătate și obligarea pârâtei SC U.T.A. SA să le restituie în

natură imobilele.

Prin cererea înregistrată sub nr. 5416 la data de 1 septembrie 2004,

reclamanții au

cer U.T.A. anularea deciziei nr. 27 din 22

iulie 2004 prin care A.V.A.S. București le-a respins notificarea nr. 296/2001

prin care au formulat aceleași pretenții ca și cele din notificările adresate

SC U.T.A. SA Arad.

Prin

încheierea din 21 octombrie 2004,

dosarul

nr. 3932/2004 a fost conexat cu dosarul nr. 5416/2004.

Ta data de 29 martie

2005, reclamanții și-au precizat cererea

în sensul că solicită anularea deciziilor, constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de A.V.A.S.

București cu SC C.A. SA Arad proporțional valorii a 35,88 % din patrimoniul

fostei I.I.T.A. și obligarea pârâtei A.V.A.S. București să le acorde acțiuni la

SC U.T.A. SA până la concurența valorii menționate, invocând incidența

dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din

29 martie 2005,

instanța a

respins precizările, apreciind că acestea echivalează cu o modificare a cererii

dedusă judecății, fapt care nu este permis după prima zi de înfățișare.

Prin sentința civilă nr. 332 din 5 aprilie 2005,

Tribunalul Arad

a respins

cererea.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că reclamanții nu au probat că au calitatea de

persoane îndreptățite să obțină restituirea în natură a imobilelor în litigiu,

în sensul art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

aceasta întrucât, fiind naționalizate de stat din patrimoniul unei

întreprinderi, nu sunt supuse unei astfel de măsuri. In justificarea soluției

tribunalul a reținut și că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor art. 22

din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu au depus acte doveditoare cu privire la

pretențiile formulate până la data de 21 august 2003.

Prin decizia civilă

nr. 1775 din 6 octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara

a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin aceiași decizie

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC U.T.A. SA Arad.

În motivarea deciziei

s-a reținut că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii conexe iar,

referitor la precizările aduse acțiunii la data de 29 martie 2005, instanța de

apel a constatat că numai capătul de cerere privind constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni constituie o modificare a cererii

inițiale caz în care, fiind formulat după prima zi de înfățișare, se impunea a

fi disjuns, celelalte capete de cerere constituind fie o reiterare a cererii

inițiale (anularea dispozițiilor) fie o micșorare a pretențiilor (acordarea de

acțiuni, în limita valorii a 35,88 % din patrimoniul fostei I.I.T.A.), caz în

care se impuneau fi analizate și soluționate de prima instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București susținând că nu are

calitate procesuală pasivă cât privește cererea de restituire în natură a

imobilelor în litigiu precum și faptul că ar fi reveni Tribunalului București

competența de a soluționa cauza în primă instanță.

Prin

decizia civilă nr. 9418 din 20 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție,

a respins recursul, ca

nefondat.

În rejudecare, la primul termen de judecată, 20 iunie 2007, reclamanții

și-au precizat

cererea

în sensul că solicită anularea deciziilor nr.

52 și 53/3003 emise de SC U.T.A. SA precum și a deciziei nr. 27/2004 emisă de A.V.A.S.

București și obligarea pârâtei A.V.A.S. București să le acorde măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilele revendicate prin notificare.

Reclamanții au arătat

că nu mai susțin cererea de constatare a nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 august 2004 și solicitarea de restituire în

natură a imobilelor.

La

data de 12 noiembrie 2007, reclamanții au adus o nouă precizare cererii,

referitoare la cota procentuală din capitalul

întreprinderii naționalizată aferentă numărului de acțiuni deținute de autorii

lor, susținând că este de 98,26%, aceasta întrucât autorii lor dețineau la

întreprinderea naționalizată de stat acțiuni atât în nume propriu cât și în

calitate de unicii acționari ai R.C. New York, societate care deținea 21.434 de

acțiuni la aceiași întreprindere.

Prin sentința civilă

nr. 1051 din 3 octombrie 2007, Tribunalul Arad

a admis cererea, astfel cum a fost precizată, a anulat

deciziile contestate și a obligat pe pârâta A.V.A.S. București să emită decizie

prin care să constate că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru 98,26% din capitalul social al fostei I.I.T.A., în condițiile

Legii nr. 247/2005.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că autorii reclamanților au deținut, în calitate

de acționari, 98,26% din capitalul social al fostei întreprinderi, caz în care,

în conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. a din lege, sunt îndreptățiți să primească

măsuri reparatorii prin echivalent până la concurența valorii corespunzătoare

acțiunilor deținute.

Împotriva

acestei decizii a declarat apel pârâta A.V.A.S. invocând nelegalitatea

soluționării excepției tardivității precizărilor aduse acțiunii, în rejudecare,

la data de 3 octombrie 2007, susținând că instanța trebuia să dispună numai în

limita obiectului inițial al cererii, acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare

cotei de 35,88% din patrimoniul fostei întreprinderi naționalizate, astfel cum

s-a statuat și prin decizia de casare. Pârâta a mai susținut și că, atâta timp

cât reclamanții nu au notificat aceste pretenții și în faza administrativă, ar

fi incidență și excepția prematurității cererii dedusă judecății.

Prin decizia civilă

nr. 56/A din 6 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara

a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea deciziei

instanța a reținut că în primul ciclu procesual cauza a fost soluționată pe o

excepție procesuală (a lipsei calității procesuale active) și nu pe fond, caz

în care, în rejudecare, părțile se aflau la prima zi de înfățișare și

reclamanții erau în drept să își modifice cererea, nefiind incidență

excepția tardivității.

Instanța a

reținut și că, prin hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual, instanțele

de control judiciar au statuat că obiectul cererii dedusă judecății îl

constituie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu mențiunea că,

prin precizarea referitoare la cota procentuală din capitalul social, făcută în

rejudecare, reclamanții nu și-au modificat cererea ci au majorat câtimea

obiectului, fapt permis de dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Reținând și că

reclamanții au făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că autorii lor au

deținut un procent de 98,26% din capitalul social al fostei I.I.T.A., instanța

a apreciat că apelul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București, invocând incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, pârâta susține că instanțele de fond s-au învestit, în mod nelegal,

cu judecata cererii formulată de reclamanți, astfel cum a fost modificată, cu

mențiunea că, prin apel, a înțeles să critice primirea modificării cererii în

primul ciclu procesual, aceasta întrucât era tardiv formulată.

Recurenta susține și

că instanțele de fond nu se puteau învesti cu soluționarea unei cereri de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent cât timp, prin notificare,

reclamanții au cerut doar restituirea în natură a imobilului.

Pentru aceste

motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probatorii în vederea

stabilirii imposibilității de restituire în natură.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit

pentru următoarele considerente:

Recursul este

o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde în primul rând de modul cum

sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și

numai în măsura în care a fost formulat în condițiile legii poate fi cercetat

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, principiul

ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite

căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. In caz contrar, partea care

nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică

prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu

are deschisă calea de atac a recursului.

În speța

supusă analizei, criticile formulate prin cererea de recurs sunt confuze și nu

se fundamentează pe conținutul actelor procesuale și al hotărârii judecătorești

recurate.

Astfel, chestiunea

tardivității modificării cererii de chemare în judecată după prima zi de

înfățișare, referitoare la cererea formulată de reclamanți la data de 29 martie

2005, a fost soluționată definitiv și irevocabil în primul ciclu procesual,

anume prin decizia nr. 1775/2005 a Curții de Apel Timișoara, care nu a fost

recurată de pârâtă sub acest aspect.

Prin cel de-al doilea

apel, soluționat prin hotărârea supusă controlului judiciar în prezenta cauză,

această chestiune a fost doar evocată de pârâtă cu

ocazia

prezentării circuitului procesual al pricinii și nu a constituit o critică la

adresa sentinței pronunțată în rejudecare de către prima instanță.

O astfel de concluzie

se impune întrucât verificând conținutul cererii de apel se constată că pârâta

a înțeles să critice doar greșita soluționate de către prima instanță a

chestiunii referitoare la „tardivitatea precizărilor formulate în faza

procesuală a rejudecării după casare", adică a precizărilor de la termenul

din 3 octombrie 2007.

Așa fiind, formularea

prin recurs a unei critici privind tardivitatea cererii modificatoare formulată

de reclamanți în primul ciclu procesual, chestiune soluționată, în mod

irevocabil, prin decizia nr. 1775/2005 a Curții de Apel Timișoara și intrată în

autoritate de lucru judecat, nu este admisibilă și, pe cale de consecință, nu

poate fi primită.

Pentru aceleași

considerente, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici apărarea

pârâtei potrivit căreia instanțele de fond nu se puteau învesti decât cu

judecata unei cereri în restituirea în natură a imobilelor naționalizate din

patrimoniul fostei întreprinderi.

Aceasta întrucât, pe

de o parte, în primul ciclu procesual, s-a statuat irevocabil că schimbarea

pretenției dedusă judecății de reclamanți, anume ca măsurile reparatorii să le

fie acordate sub formă de echivalent și nu sub forma restituirii în natură de

imobile, nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată în sensul

art. 132 C. proc. civ., iar pe de altă parte, întrucât această critică nu a fost

formulată de pârâtă prin cel de-al doilea apel, caz în care, ea nu poate fi

invocată direct în fața instanței de recurs.

Așa fiind, pentru

considerentele de fapt și de drept arătate, constatând că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 56/A din 6 martie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie

2009.