ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1959/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.C.C.C. Ploiești a chemat-o în judecată pe pârâta R.C.C.C. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie anulate hotărârile nr. 2 și 3 adoptate în adunarea generală din data de 3 aprilie 2006. Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că s-au încălcat dispozițiile legale întrucât hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată cu un număr de reprezentanți ai cooperatorilor mai mic decât cel care trebuia raportat la numărul lor total, iar în ce privește hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 s-a susținut că este nelegală întrucât a încălcat principiul independenței de voință a părților, iar clauzele cuprinse în contractul de angajament se referă la aspecte care sunt de competența exclusivă a voinței interne a cooperativelor.

După conexarea celor două dosare care s-au format cu privire la cererea de anulare a hotărârilor adunării generale din data de 2 aprilie 2006, Tribunalul Maramureș investit cu soluționarea litigiului, prin sentința nr. 4306 pronunțată la data de 16 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a ajunge la această soluție prima instanță a reținut că hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 nu conține dispoziții contrare O.U.G. nr. 97/2000 sau actului constitutiv, Statutul cooperației de credit. Cu referire la hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 instanța de fond a stabilit că măsura luată în adunarea generală privind contractul de angajament trebuia adoptată întrucât era necesară pentru obținerea autorizării conform normelor și reglementărilor B.N.R., măsurile dispuse în ambele hotărâri respectând numărul de reprezentanți ai cooperatorilor, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.

Sentința nr. 4306/100/2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost apelată de reclamantă, iar Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 5 din 26 martie 2007, considerând întemeiate criticile apelantei a admis apelul, a schimbat în tot sentința anulând hotărârile nr. 2 și 3 din 3 aprilie 2006 adoptate de adunarea generală a reprezentanților cooperativelor de credit. În esență, Curtea a reținut că nu s-au respectat dispozițiile referitoare la cvorum, deoarece la adunarea generală au participat numai 43 de reprezentanți ai membrilor cooperatori în loc de 88, ceea ce potrivit Curții contravine art. 38 din actul constitutiv. Pârâta R.C.C.C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5 din 26 martie 2007, pe care a considerat-o nelegală pe considerentul că soluția pronunțată încalcă prevederile art. 110 din O.U.G.

nr. 97/2000. În concret a susținut că hotărârea nr.2 a fost adoptată de adunarea generală în unanimitate, iar hotărârea nr. 3 a fost adoptată cu un cvorum legal. În privința măsurilor adoptate, recurenta a apreciat că instanța nu poate cenzura oportunitatea măsurilor care s-au aprobat de adunarea generală prin vot. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 180 din 25 ianuarie 2008, după analiza criticilor aduse deciziei nr. 5/2007 pronunțată de Curtea de Apel a constatat că, chestiunile de fapt nu au fost lămurite prin soluția dată în apel că decizia nu a dezvoltat și argumentat motivele de fapt și de drept care au determinat instanța să schimbe soluția pronunțată în primă instanță.

În consecință decizia nr. 5 din 26 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel a fost casată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, a pronunțat decizia nr. 111 din 16 mai 2008 prin care a respins apelul declarat de reclamanta P.C.C.C. Ploiești. Pentru a ajunge la această soluție față de înscrisurile depuse la dosar, completate cu lista de prezență la Adunarea Generală a Casei Centrale din data de 3 aprilie 2006 din care rezultă numărul exact de membrii cooperatori ai fiecărei cooperative de credit existent la data de 30 martie 2006, prezența efectivă a reprezentanților și absența de la adunare a unor cooperative, Curtea de apel a reținut că hotărârile adunării generale a reprezentanților R.C.C.C.

s-au luat cu un număr suficient de voturi exprimate de adunările cooperativelor afiliate. S-a mai reținut că au fost respectate prevederile art. 38 și art. 41 din Statutul Casei Centrale, cvorumul de prezență fiind de cel puțin jumătate din numărul voturilor exprimabile, cooperativele de credit afiliate având dreptul la un reprezentant pentru fiecare 500 de membrii sau fracțiune de 500 membrii mai mare ca ½ . Cu referire la Hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 a Adunării Generale a reprezentanților R.C.C.C., s-a reținut că prin aceasta s-a aprobat ca dezafilierea să se facă după înregistrarea în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de dizolvare-lichidare, hotărâre care nu conține dispoziții contrare O.U.G.

nr. 97/2000 sau actului constitutiv. Nici hotărârea nr. 3/2006 nu încalcă dispozițiile statutare, potrivit analizei instanței de apel, care a reținut că hotărârea a fost impusă de necesitatea de a se respecta normele de Reglementare B.N.R., contractul de angajament adoptat fiind o măsură care trebuia luată în vederea obținerii autorizării. Împotriva deciziei nr. 111/A din 16 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 456/333/2008 a declarat recurs, reclamanta P.C.C.C. Ploiești cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 38 și art. 41 din actul constitutiv al C.C.R.O.

și art. 107 din O.U.G. nr. 97/2000 întrucât prin aceste dispoziții nu s-a prevăzut posibilitatea ca un reprezentant al cooperativei să-i poată reprezenta pe toți membrii cooperatori. Aceste dispoziții sunt imperative potrivit recurentei, astfel că, nu se poate deroga în mod arbitrar de la prevederile respective cum greșit a reținut instanța de apel. Prin soluția pronunțată recurenta a susținut că s-au încălcat și prevederile art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000 care prevăd că pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale este necesară prezența reprezentanților cooperativelor de credit afiliate care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentanților.

Prin a doua critică recurenta a invocat faptul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv lista de prezență întocmită la data de 3 aprilie 2006. Din acest act rezultă numărul exact de membri din fiecare cooperativă de credit existent la data de 3 martie 2006, prezența efectivă și absența reprezentanților fiecărei cooperative. Lista de prezență, în opinia recurentei, confirmă că adunarea generală nu a realizat cvorumul prevăzut de art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000 cât și de art. 38 din actul constitutiv al Casei Centrale. A mai susținut recurenta că algoritmul prevăzut de art.38 din statut trebuia să fie cunoscut de R.C. pentru ca aceasta să-i impună fiecărei cooperative să controleze legalitatea adunărilor generale întrucât în actul constitutiv al cooperativelor de credit din rețea nu sunt prevăzute norme de reprezentare în Adunarea Generală a Casei Centrale.

În continuare s-a invocat faptul că nu s-au lămurit elementele de cvorum impuse prin decizia de casare, și că astfel hotărârea instanței de apel nu are suport legal. Recurenta a considerat că s-au încălcat și alte dispoziții din O.U.G. nr. 97/2000 pentru că s-a stabilit că prin AGA nr. 3 din 3 aprilie 2006 poate să fie impus un contract angajament deși legea nu-l prevede în timp ce dispozițiile art. 105 lit. c) și art. 190 din O.U.G. nr. 97/2000 prevăd numai dreptul Casei Centrale de a emite reglementări cadru obligatorii pentru desfășurarea activității bancare din rețea și nu încheierea unor contracte – angajament. În final, recurenta a criticat și faptul că instanța nu a redus cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., argumentând că acestea sunt exagerat de mari. Prin întâmpinare, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii de anulare a AGA nr. 2 din 3 aprilie 2006 pe considerentul că recurenta nu a votat împotrivă, astfel că, potrivit art. 114 din O.U.G. nr. 97/2000, această hotărâre nu poate fi atacată în instanță. Asupra hotărârii nr. 3 din 3 aprilie 2006, intimata a arătat că nu s-au încălcat dispozițiile statutare iar asupra cvorumului a făcut referire la o altă judecată rămasă irevocabilă prin care s-a statuat legalitatea cvorumului. În continuare intimata s-a referit la lista de prezență depusă în rejudecare din care rezultă numărul total de membri cărora le corespunde un număr minim de voturi exprimabile care sunt de 43, cvorum care a fost respectat la adoptarea hotărârilor nr. 2 și 3/2006.

În consecință a solicitat ca recursul să fie respins. Recursul este nefondat. Pentru a răspunde criticilor aduse deciziei nr. 111 pronunțată la data de 16 iunie 2008 trebuie reținut mai întâi că la data de 3 aprilie 2006 s-au adoptat două hotărâri care au avut în dezbatere măsuri distincte. Procesul verbal depus pentru a se dovedi modul cum s-a desfășurat adunarea generală atestă că prin hotărârea nr. 2/2006 s-a aprobat raportul administratorului pe anul 2005, raportul de audit, bilanțul și repartizarea profitului pe același an, cu unanimitate de voturi. În aceste condiții în care recurenta nu a votat împotrivă față de prevederile art. 114 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2000, criticile privind adoptarea acestei hotărâri cu încălcarea dispozițiilor legale nu vor fi reținute.

În concret, art. 114 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2000 prevede că o hotărâre a adunării generale poate fi atacată în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul oficial, dacă este contrară prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv, de orice cooperativă de credit afiliată care nu a avut reprezentant în adunarea generală sau ai căror reprezentanți au votat împotrivă și au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal. În acest context, analiza criticilor pe care recurenta le-a formulat pentru ambele hotărâri ale adunării generale va cuprinde numai motivele care vizează hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006, în condițiile în care hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată și cu votul „pentru” al recurentei.

2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În conformitate cu teza enunțată, recurenta a criticat aplicarea art. 38 și art. 41 din actul constitutiv care raportat la art. 107 din O.U.G. nr. 97/2000 a dus la concluzia că soluția atacată cu recurs este greșită. Observând dispozițiile art. 38 se constată că acestea reglementează modul de reprezentare al cooperativelor de credit afiliate, iar art. 41 reglementează cvorumul necesar pentru validitatea deliberărilor adunării generale. Potrivit acestei ultime reglementări pentru validitatea deliberărilor adunării generale este necesară prezența reprezentanților cooperativelor de credit afiliate care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul voturilor exprimabile iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate.

După formula stabilită de art. 38 din statut, instanța de apel a stabilit corect că dreptul fiecărei cooperative la un număr de reprezentanți în adunarea casei centrale este privit ca un maxim, ceea ce duce la concluzia că fiecare cooperativă desemnează în propria adunare numărul de reprezentanți care trebuie să se înscrie în numărul admis, fiecare reprezentant având dreptul la un singur vot. Din moment ce nu s-a stabilit numărul minim obligatoriu pentru reprezentare, recurenta susține fără temei că nu s-a realizat cvorumul pe care ea însăși l-a indicat, procedând implicit la cenzurarea mandatelor pe care cooperativele afiliate l-au dat reprezentanților lor în adunările generale. Din dispozițiile O.U.G.

nr. 97/2000 nu rezultă dreptul de cenzură al mandatelor date de cooperativele de credit persoanelor împuternicite ci doar un drept de verificare a îndeplinirii formalităților de convocare și a listei reprezentanților prezenți. În sensul acestei constatări sunt de observat dispozițiile art. 113 din O.U.G. nr. 97/2000. Faptul că una sau mai multe cooperative au trimis câte un singur reprezentant nu este de natură să ducă la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 107 și art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000, în condițiile în care recurenta confundă cvorumul maxim de prezență cu cvorumul minim necesar pentru validitatea deliberărilor în adunările generale. În raport de prevederile art.36 din actul constitutiv și art. 110 din O.U.G.

nr. 97/2000, și ținând seama de lista de prezență din care se deduc pozițiile cooperativelor dezafiliate, voturile exprimabile necesare pentru validitatea hotărârii nr. 3/2006 erau de 43, așa încât nu se pot reține criticile în legătură cu încălcarea condițiilor de cvorum, acestea fiind cenzurabile de instanță. Prin urmare nu sunt motive pentru a se reține că hotărârea nr. 3/2006 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale. Distinct de analiza de mai sus se impune și precizarea că recurenta nu poate cenzura adunările generale prin care cooperativelor afiliate și-au desemnat reprezentanții în adunarea generală a Casei centrale, calea prevăzută pentru astfel de situații fiind reglementată prin statut, astfel că nu va putea obține indirect invalidarea mandatelor de reprezentare printr-o cerere de anulare a hotărârii nr. 3/2006 sub cuvânt că s-a încălcat cvorumul de deliberare.

3. S-a invocat de recurentă nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel apreciindu-se că soluția s-a bazat pe interpretarea greșită a actului dedus judecății. În realitate prin această critică s-au repus în discuție înscrisuri care constituie probe în susținerea nelegalității mai sus examinate, astfel că această critică nu va fi reținută. În sensul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., actul dedus judecății este de regulă o convenție care este supusă analizei instanței pentru examinarea clauzelor sale, a măsurii în care aceasta exprimă voința și puterea de lege exteriorizată într-un înscris. În cazul de față recurenta s-a referit la conținutul listei de prezență act premergător deliberărilor, care din punct de vedere probator a fost analizat pentru a se vedea care este numărul reprezentanților cooperativelor afiliate necesar pentru stabilirea cvorumului.

În realitate, recurenta a readus în discuție nerealizarea cvorumului pentru validitatea adunării generale nr. 3/2006 tot prin prisma art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000 și a art. 38 analizat anterior, critică ce nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat întrucât nu este demonstrată o denaturare înscrisului în raport cu legea aplicabilă. 4. Nici critica în legătură cu nerespectarea îndrumărilor instanței de casație nu va fi reținută întrucât instanța de casare nu a dat dezlegări problemei cvorumului, ci a cerut instanței ca în rejudecare să stabilească situația de fapt în raport de înscrisurile necesare pentru determinarea cvorumului și să examineze dacă hotărârile au fost adoptate cu respectarea dispozițiilor legale.

În măsura în care s-au reanalizat probele, completate în rejudecare, instanța de apel a stabilit după examinarea conținutului dispozițiilor din statut, că s-au respectat prevederile art. 38 și art. 41, cvorumul fiind determinat corect. Prin urmare nu poate fi vorba de o încălcare a art. 315 C. proc. civ., critica urmând să fie respinsă. 6. Prin AGA nr. 3 din 3 aprilie 2006, cu majoritatea prevăzută de art. 119 din O.U.G. nr. 97/2000 s-a aprobat contractul de angajament și procedurile aferente. Motivul pentru care adunarea generală a luat această măsură este o chestiune de oportunitate care nu poate fi cenzurată. Ceea ce se poate cenzura este validitatea adunării generale sub aspectul îndeplinirii cvorumului pentru deliberare, așa încât în lipsa unei interdicții legale care să vizeze încheierea unui astfel de contract nu se va reține critica recurentei.

Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că realizarea autorizării de către BNR într-o primă etapă a fost respinsă, astfel că măsurile luate în AGA nr. 3 cu privire la contractul angajament au fost apreciate ca fiind impuse de necesitatea obținerii autorizării. Modalitatea de îndeplinire a măsurilor impuse de BNR pentru obținerea autorizării nu poate fi cenzurată pe această cale, aceasta ține de oportunitate așa cum s-a arătat mai sus așa încât critica nu va fi reținută. 6. Prin ultima critică s-a cerut instanței să micșoreze onorariul de avocat justificat de faptul că cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de mari. Critica nu va fi reținută întrucât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. lasă la aprecierea instanței dreptul de a micșora onorariile de avocat dacă acestea sunt nepotrivit de mari.

De vreme ce aceasta este o chestiune de apreciere, iar instanța de apel nu a procedat la reducerea onorariului se va reține că nu este în discuție o încălcare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. pentru ca aceasta să fie cenzurată în recurs. În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.C.C.C. PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 111/A/2008 din 16 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.