ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1959/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1959/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.C.C.C. Ploiești a chemat-o în judecată pe

pârâta R.C.C.C. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie anulate

hotărârile nr. 2 și 3 adoptate în adunarea generală din data de 3 aprilie 2006.

Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că s-au încălcat dispozițiile legale

întrucât hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată cu un număr de reprezentanți ai

cooperatorilor mai mic decât cel care trebuia raportat la numărul lor total,

iar în ce privește hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 s-a susținut că este nelegală

întrucât a încălcat principiul independenței de voință a părților, iar clauzele

cuprinse în contractul de angajament se referă la aspecte care sunt de

competența exclusivă a voinței interne a cooperativelor.

După conexarea celor două dosare care s-au format cu privire

la cererea de anulare a hotărârilor adunării generale din data de 2 aprilie

2006, Tribunalul Maramureș investit cu soluționarea litigiului, prin sentința

nr. 4306 pronunțată la data de 16 noiembrie 2006 a respins ca nefondată

acțiunea.

Pentru a ajunge la această soluție prima instanță a reținut

că hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 nu conține dispoziții contrare O.U.G. nr.

97/2000 sau actului constitutiv, Statutul cooperației de credit.

Cu referire la hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 instanța

de fond a stabilit că măsura luată în adunarea generală privind contractul de

angajament trebuia adoptată întrucât era necesară pentru obținerea autorizării

conform normelor și reglementărilor B.N.R., măsurile dispuse în ambele hotărâri

respectând numărul de reprezentanți ai cooperatorilor, în conformitate cu

prevederile actului constitutiv.

Sentința nr. 4306/100/2006 pronunțată de Tribunalul

Maramureș a fost apelată de reclamantă, iar Curtea de Apel Cluj prin decizia

nr. 5 din 26 martie 2007, considerând întemeiate criticile apelantei a admis apelul,

a schimbat în tot sentința anulând hotărârile nr. 2 și 3 din 3 aprilie 2006 adoptate

de adunarea generală a reprezentanților cooperativelor de credit. În esență,

Curtea a reținut că nu s-au respectat dispozițiile referitoare la cvorum,

deoarece la adunarea generală au participat numai 43 de reprezentanți ai

membrilor cooperatori în loc de 88, ceea ce potrivit Curții contravine art. 38

din actul constitutiv.

Pârâta R.C.C.C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5

din 26 martie 2007, pe care a considerat-o nelegală pe considerentul că soluția

pronunțată încalcă prevederile art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000. În concret a

susținut că hotărârea nr.2 a fost adoptată de adunarea generală în unanimitate,

iar hotărârea nr. 3 a fost adoptată cu un cvorum legal. În privința măsurilor

adoptate, recurenta a apreciat că instanța nu poate cenzura oportunitatea

măsurilor care s-au aprobat de adunarea generală prin vot.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 180 din

25 ianuarie 2008, după analiza criticilor aduse deciziei nr. 5/2007 pronunțată

de Curtea de Apel a constatat că, chestiunile de fapt nu au fost lămurite prin

soluția dată în apel că decizia nu a dezvoltat și argumentat motivele de fapt

și de drept care au determinat instanța să schimbe soluția pronunțată în primă

instanță. În consecință decizia nr. 5 din 26 martie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel a fost casată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la aceeași

instanță.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, a

pronunțat decizia nr. 111 din 16 mai 2008 prin care a respins apelul declarat

de reclamanta P.C.C.C. Ploiești. Pentru a ajunge la această soluție față de

înscrisurile depuse la dosar, completate cu lista de prezență la Adunarea

Generală a Casei Centrale din data de 3 aprilie 2006 din care rezultă numărul

exact de membrii cooperatori ai fiecărei cooperative de credit existent la data

de 30 martie 2006, prezența efectivă a reprezentanților și absența de la

adunare a unor cooperative, Curtea de apel a reținut că hotărârile adunării

generale a reprezentanților R.C.C.C. s-au luat cu un număr suficient de voturi

exprimate de adunările cooperativelor afiliate. S-a mai reținut că au fost respectate

prevederile art. 38 și art. 41 din Statutul Casei Centrale, cvorumul de

prezență fiind de cel puțin jumătate din numărul voturilor exprimabile,

cooperativele de credit afiliate având dreptul la un reprezentant pentru

fiecare 500 de membrii sau fracțiune de 500 membrii mai mare ca ½ .

Cu referire la Hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 a Adunării

Generale a reprezentanților R.C.C.C., s-a reținut că prin aceasta s-a aprobat

ca dezafilierea să se facă după înregistrarea în Registrul Comerțului și

publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de dizolvare-lichidare, hotărâre

care nu conține dispoziții contrare O.U.G. nr. 97/2000 sau actului constitutiv.

Nici hotărârea nr. 3/2006 nu încalcă dispozițiile statutare, potrivit analizei

instanței de apel, care a reținut că hotărârea a fost impusă de necesitatea de

a se respecta normele de Reglementare B.N.R., contractul de angajament adoptat fiind

o măsură care trebuia luată în vederea obținerii autorizării.

Împotriva deciziei nr. 111/A din 16 iunie 2008 pronunțată în

dosarul nr. 456/333/2008 a declarat recurs, reclamanta P.C.C.C. Ploiești cu

respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut că instanța

de apel a încălcat prevederile art. 38 și art. 41 din actul constitutiv al C.C.R.O.

și art. 107 din O.U.G. nr. 97/2000 întrucât prin aceste dispoziții nu s-a

prevăzut posibilitatea ca un reprezentant al cooperativei să-i poată reprezenta

pe toți membrii cooperatori.

Aceste dispoziții sunt imperative potrivit

recurentei, astfel că, nu se poate deroga în mod arbitrar de la prevederile respective

cum greșit a reținut instanța de apel. Prin soluția pronunțată recurenta a

susținut că s-au încălcat și prevederile art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000 care

prevăd că pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale

este necesară prezența reprezentanților cooperativelor de credit afiliate care

să reprezinte cel puțin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar

hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentanților.

Prin a doua critică recurenta a invocat faptul că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv lista de

prezență întocmită la data de 3 aprilie 2006. Din acest act rezultă numărul exact

de membri din fiecare cooperativă de credit existent la data de 3 martie 2006,

prezența efectivă și absența reprezentanților fiecărei cooperative. Lista de

prezență, în opinia recurentei, confirmă că adunarea generală nu a realizat cvorumul

prevăzut de art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000 cât și de art. 38 din actul constitutiv

al Casei Centrale.

A mai susținut recurenta că algoritmul prevăzut de

art.38 din statut trebuia să fie cunoscut de R.C. pentru ca aceasta să-i impună

fiecărei cooperative să controleze legalitatea adunărilor generale întrucât în

actul constitutiv al cooperativelor de credit din rețea nu sunt prevăzute norme

de reprezentare în Adunarea Generală a Casei Centrale. În continuare s-a

invocat faptul că nu s-au lămurit elementele de cvorum impuse prin decizia de

casare, și că astfel hotărârea instanței de apel nu are suport legal.

Recurenta a considerat că s-au încălcat și alte

dispoziții din O.U.G. nr. 97/2000 pentru că s-a stabilit că prin AGA nr. 3 din

3 aprilie 2006 poate să fie impus un contract angajament deși legea nu-l

prevede în timp ce dispozițiile art. 105 lit. c) și art. 190 din O.U.G. nr. 97/2000

prevăd numai dreptul Casei Centrale de a emite reglementări cadru obligatorii

pentru desfășurarea activității bancare din rețea și nu încheierea unor

contracte – angajament.

În final, recurenta a criticat și faptul că instanța

nu a redus cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

argumentând că acestea sunt exagerat de mari.

Prin întâmpinare, intimata a invocat inadmisibilitatea

cererii de anulare a AGA nr. 2 din 3 aprilie 2006 pe considerentul că recurenta

nu a votat împotrivă, astfel că, potrivit art. 114 din O.U.G. nr. 97/2000,

această hotărâre nu poate fi atacată în instanță. Asupra hotărârii nr. 3 din 3

aprilie 2006, intimata a arătat că nu s-au încălcat dispozițiile statutare iar

asupra cvorumului a făcut referire la o altă judecată rămasă irevocabilă prin

care s-a statuat legalitatea cvorumului. În continuare intimata s-a referit la

lista de prezență depusă în rejudecare din care rezultă numărul total de membri

cărora le corespunde un număr minim de voturi exprimabile care sunt de 43,

cvorum care a fost respectat la adoptarea hotărârilor nr. 2 și 3/2006. În

consecință a solicitat ca recursul să fie respins.

Recursul

este nefondat.

Pentru

a răspunde criticilor aduse deciziei nr. 111 pronunțată la data de 16 iunie

2008 trebuie reținut mai întâi că la data de 3 aprilie 2006 s-au adoptat două

hotărâri care au avut în dezbatere măsuri distincte. Procesul verbal depus

pentru a se dovedi modul cum s-a desfășurat adunarea generală atestă că prin

hotărârea nr. 2/2006 s-a aprobat raportul administratorului pe anul 2005,

raportul de audit, bilanțul și repartizarea profitului pe același an, cu

unanimitate de voturi. În aceste condiții în care recurenta nu a votat

împotrivă față de prevederile art. 114 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2000,

criticile privind adoptarea acestei hotărâri cu încălcarea dispozițiilor legale

nu vor fi reținute. În concret, art. 114 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2000 prevede

că o hotărâre a adunării generale poate fi atacată în justiție în termen de 15

zile de la data publicării în Monitorul oficial, dacă este contrară

prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv, de orice cooperativă de

credit afiliată care nu a avut reprezentant în adunarea generală sau ai căror

reprezentanți au votat împotrivă și au cerut să se consemneze aceasta în

procesul verbal. În acest context, analiza criticilor pe care recurenta le-a

formulat pentru ambele hotărâri ale adunării generale va cuprinde numai

motivele care vizează hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006, în condițiile în care

hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată și cu votul „pentru” al recurentei.

2.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi

invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În

conformitate cu teza enunțată, recurenta a criticat aplicarea art. 38 și art. 41

din actul constitutiv care raportat la art. 107 din O.U.G. nr. 97/2000 a dus la

concluzia că soluția atacată cu recurs este greșită. Observând dispozițiile

art. 38 se constată că acestea reglementează modul de reprezentare al

cooperativelor de credit afiliate, iar art. 41 reglementează cvorumul necesar

pentru validitatea deliberărilor adunării generale. Potrivit acestei ultime

reglementări pentru validitatea deliberărilor adunării generale este necesară

prezența reprezentanților cooperativelor de credit afiliate care să reprezinte

cel puțin jumătate din numărul voturilor exprimabile iar hotărârile se iau cu

majoritatea voturilor reprezentate. După formula stabilită de art. 38 din

statut, instanța de apel a stabilit corect că dreptul fiecărei cooperative la

un număr de reprezentanți în adunarea casei centrale este privit ca un maxim,

ceea ce duce la concluzia că fiecare cooperativă desemnează în propria adunare

numărul de reprezentanți care trebuie să se înscrie în numărul admis, fiecare

reprezentant având dreptul la un singur vot. Din moment ce nu s-a stabilit

numărul minim obligatoriu pentru reprezentare, recurenta susține fără temei că

nu s-a realizat cvorumul pe care ea însăși l-a indicat, procedând implicit la

cenzurarea mandatelor pe care cooperativele afiliate l-au dat reprezentanților

lor în adunările generale. Din dispozițiile O.U.G. nr. 97/2000 nu rezultă

dreptul de cenzură al mandatelor date de cooperativele de credit persoanelor

împuternicite ci doar un drept de verificare a îndeplinirii formalităților de

convocare și a listei reprezentanților prezenți. În sensul acestei constatări

sunt de observat dispozițiile art. 113 din O.U.G. nr. 97/2000. Faptul că una

sau mai multe cooperative au trimis câte un singur reprezentant nu este de

natură să ducă la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 107 și art. 110

din O.U.G. nr. 97/2000, în condițiile în care recurenta confundă cvorumul maxim

de prezență cu cvorumul minim necesar pentru validitatea deliberărilor în

adunările generale. În raport de prevederile art.36 din actul constitutiv și

art. 110 din O.U.G. nr. 97/2000, și ținând seama de lista de prezență din care

se deduc pozițiile cooperativelor dezafiliate, voturile exprimabile necesare

pentru validitatea hotărârii nr. 3/2006 erau de 43, așa încât nu se pot reține

criticile în legătură cu încălcarea condițiilor de cvorum, acestea fiind

cenzurabile de instanță. Prin urmare nu sunt motive pentru a se reține că

hotărârea nr. 3/2006 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Distinct de analiza de mai sus se impune și precizarea că recurenta nu

poate cenzura adunările generale prin care cooperativelor afiliate și-au

desemnat reprezentanții în adunarea generală a Casei centrale, calea prevăzută

pentru astfel de situații fiind reglementată prin statut, astfel că nu va putea

obține indirect invalidarea mandatelor de reprezentare printr-o cerere de

anulare a hotărârii nr. 3/2006 sub cuvânt că s-a încălcat cvorumul de

deliberare.

instanța de apel apreciindu-se că soluția s-a bazat pe interpretarea greșită a

actului dedus judecății. În realitate prin această critică s-au repus în

discuție înscrisuri care constituie probe în susținerea nelegalității mai sus

examinate, astfel că această critică nu va fi reținută. În sensul pct. 8 al

art. 304 C. proc. civ., actul dedus judecății este de regulă o convenție care

este supusă analizei instanței pentru examinarea clauzelor sale, a măsurii în

care aceasta exprimă voința și puterea de lege exteriorizată într-un înscris.

În cazul de față recurenta s-a referit la conținutul listei de prezență act

premergător deliberărilor, care din punct de vedere probator a fost analizat pentru

a se vedea care este numărul reprezentanților cooperativelor afiliate necesar

pentru stabilirea cvorumului.

În realitate, recurenta a readus în discuție nerealizarea cvorumului

pentru validitatea adunării generale nr. 3/2006 tot prin prisma art. 110 din O.U.G.

nr. 97/2000 și a art. 38 analizat anterior, critică ce nu se încadrează în

motivul de nelegalitate invocat întrucât nu este demonstrată o denaturare

înscrisului în raport cu legea aplicabilă.

casație nu va fi reținută întrucât instanța de casare nu a dat dezlegări

problemei cvorumului, ci a cerut instanței ca în rejudecare să stabilească

situația de fapt în raport de înscrisurile necesare pentru determinarea

cvorumului și să examineze dacă hotărârile au fost adoptate cu respectarea

dispozițiilor legale.

În măsura în care s-au reanalizat probele, completate în rejudecare,

instanța de apel a stabilit după examinarea conținutului dispozițiilor din

statut, că s-au respectat prevederile art. 38 și art. 41, cvorumul fiind

determinat corect. Prin urmare nu poate fi vorba de o încălcare a art. 315 C.

proc. civ., critica urmând să fie respinsă.

din O.U.G. nr. 97/2000 s-a aprobat contractul de angajament și procedurile

aferente. Motivul pentru care adunarea generală a luat această măsură este o

chestiune de oportunitate care nu poate fi cenzurată. Ceea ce se poate cenzura

este validitatea adunării generale sub aspectul îndeplinirii cvorumului pentru

deliberare, așa încât în lipsa unei interdicții legale care să vizeze încheierea

unui astfel de contract nu se va reține critica recurentei. Dimpotrivă, din

actele dosarului rezultă că realizarea autorizării de către BNR într-o primă

etapă a fost respinsă, astfel că măsurile luate în AGA nr. 3 cu privire la

contractul angajament au fost apreciate ca fiind impuse de necesitatea obținerii

autorizării. Modalitatea de îndeplinire a măsurilor impuse de BNR pentru

obținerea autorizării nu poate fi cenzurată pe această cale, aceasta ține de

oportunitate așa cum s-a arătat mai sus așa încât critica nu va fi reținută.

avocat justificat de faptul că cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de

mari.

Critica nu va fi reținută întrucât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. lasă

la aprecierea instanței dreptul de a micșora onorariile de avocat dacă acestea

sunt nepotrivit de mari. De vreme ce aceasta este o chestiune de apreciere, iar

instanța de apel nu a procedat la reducerea onorariului se va reține că nu este

în discuție o încălcare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. pentru

ca aceasta să fie cenzurată în recurs.

În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta P.C.C.C. PLOIEȘTI

împotriva deciziei nr. 111/A/2008 din 16 iunie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.