ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 495 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de A.A. și A.Ș. împotriva

sentinței civile nr. 79 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, menținând

soluția acestei instanțe de respingere ca inadmisibilă a acțiunii reclamantului

A.A.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în

parte a acestuia.

Instanța de control judiciar

a reținut că textul de lege arătat instituie obligativitatea îndeplinirii

procedurii prealabile, ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune,

astfel încât instanțele sunt obligate, mai înainte de a verifica legalitatea

actului atacat, să examineze efectuarea procedurii prealabile instituite de

lege.

De asemenea, a fost reținut

și considerentul că pentru cererea de intervenție principală se impune

respectarea acelorași cerințe privind plângerea prealabilă, iar instituirea

acestei proceduri prealabile obligatorii nu este de natură a afecta accesul

liber la justiție.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat contestație în anulare recurenții A.A. și A.Ș., susținând că

instanța de recurs a omis să analizeze motivul prin care au susținut că

procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită prin cererile formulate

în cadrul audienței la ministrul apărării din data de 10 decembrie 2007.

În drept, motivul de

contestație în anulare a fost încadrat în prevederile art. 318 alin. (1) C.

proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de recurs prin prisma motivului de contestație în anulare

invocat, Înalta Curte constată că instanța de recurs a avut în vedere

susținerile recurenților privind audiența din 10 decembrie 2007, dar s-a

reținut că în cadrul acestei audiențe recurentul a cerut anularea Ordinului nr.

126/1990 pentru asigurarea respectării principiului unității de comandă, iar nu

a Ordinelor nr. 522/1993 și nr. 855/ 1994 ale M.A.P.N., care fac obiectul

acțiunii.

Față de acest considerent,

Înalta Curte constată că motivul de contestație nu este fondat, instanța de

recurs pronunțându-se asupra tuturor motivelor de recurs invocate, iar

eventualele probe noi sau greșeli de judecată neputând fi invocate pe calea

contestației în anulare, conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de A.A. și A.Ș. împotriva Deciziei nr. 495 din 30 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2009.