ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3649 din 3 noiembrie 2009, a admis excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile și pe fond a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele S.L. și T.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea hotărârii din 26 februarie 2009, aprobată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea pârâtului, să recunoască reclamantelor, calitatea de formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii, la disciplina Comunicare, conform propunerii înaintate de această instituție, ca urmare a evaluării candidaților înscriși și declarați admiși.

Pentru a hotărî astfel instanța a analizat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată din oficiu, reținând că cererea de recurs adresată de reclamantă Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin care aceasta a solicitat, într-o primă fază, anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerată plângere prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, pentru că a fost intitulată recurs și a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe de altă parte, datorită temeiului de drept invocat, respectiv art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ce prevede că hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, menționat în alin. (5) al acestui art., pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceleași considerente rezultând și din răspunsul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu nr. 11153/1154/2009, la cererea reclamantelor, înregistrată la instituția pârâtă, la data de 8 iulie 2009. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.A.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lisei procedurii prealabile, deși din înscrisurile anexate rezultă că a depus la intimată un înscris care are semnificația juridică a procedurii prealabile. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că nu au fost respectate dispozițiile legale privind obligativitatea procedurii prealabile instituită de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs invocate cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curtea reține că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înainte instanței competente, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței putându-se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada în acest sens anexându-se la cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a înțelesului legitim vătămat, mai rapid fără mijlocirea instanței.

Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizări instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, această procedură fiind reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia, fiind sancționată cu respingerea cererii ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Sub acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că în speța de față reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că cererea de recurs nu poate fi considerată procedură prealabilă, având în vedere faptul că pe de o parte, aceasta a fost intitulată recurs fiind adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție , cât și temeiul invocat, respectiv art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Susținerile recurentei reclamante vizând formalismul excesiv de care ar fi dat dovadă instanța de fond în aplicarea dispozițiilor legale obligatorii privind procedura prealabilă, nu pot fi reținute, întrucât intimatul nu putea proceda la reexaminarea hotărârii atacate pe baza înscrisului comunicat de reclamante, acesta fiind în fapt o cale de atac, respectiv recurs promovat de către reclamante în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și care a fost înaintat în vederea soluționării către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ plângerea prealabilă este definită ca fiind „cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau acelei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”.

Având în vedere această definiție legală, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată faptul că în speță recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, recursul formulat împotriva hotărârii din 26 februarie 2009 înregistrat la intimat la data de 1 aprilie 2009, nefiind echivalent cu astfel de procedură. Pentru aceleași motive, nu se poate reține nici faptul că adresa din 8 iulie 2009 ar putea fi calificată ca reprezentând plângere prealabilă întrucât astfel cum rezultă din conținutul acesteia, aceasta este în fapt „o revenire la solicitarea transmisă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 01 aprilie 2009”, respectiv la recursul formulat în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De altfel nici recurenta-reclamantă nu a susținut că s-a îndeplinit procedura prealabilă prin adresa mai sus menționată, apreciind în mod expres, astfel cum s-a reținut și în practicaua încheierii de ședință din 27 octombrie 2009, când s-a pus în discuția părților această excepție, faptul că „a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin recursul declarat împotriva hotărârii din 26 februarie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel fiind, se constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și prin urmare în lipsa acesteia, acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ adresat direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea cu opinie majoritară apreciază că hotărârea recurată este legală și temeinică și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu opinie majoritară. Respinge recursul declarat de T.A. împotriva sentinței civile nr. 3649 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Cu opinie separată a doamnei judecător M.L.P. în sensul casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.