ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3649 din 3 noiembrie 2009, a admis

excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile și pe fond a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele S.L. și T.A., în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea hotărârii

din 26 februarie 2009, aprobată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

și obligarea pârâtului, să recunoască reclamantelor, calitatea de formator în cadrul

Institutului Național al Magistraturii, la disciplina Comunicare, conform propunerii

înaintate de această instituție, ca urmare a evaluării candidaților înscriși și

declarați admiși.

Pentru a hotărî astfel

instanța a analizat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ. excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile,

invocată din oficiu, reținând că cererea de recurs adresată de reclamantă Înaltei

Curți de Casație și Justiție și prin care aceasta a solicitat, într-o primă fază,

anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerată

plângere prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, pentru

că a fost intitulată recurs și a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție,

iar pe de altă parte, datorită temeiului de drept invocat, respectiv art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ce prevede că hotărârile Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, menționat în alin. (5) al acestui art., pot fi atacate

cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceleași considerente rezultând

și din răspunsul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu

nr. 11153/1154/2009, la cererea reclamantelor, înregistrată la instituția pârâtă,

la data de 8 iulie 2009.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta T.A.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod nelegal instanța

de fond a admis excepția lisei procedurii prealabile, deși din înscrisurile anexate

rezultă că a depus la intimată un înscris care are semnificația juridică a procedurii

prealabile.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către instanța

de fond, susținând în esență că nu au fost respectate dispozițiile legale privind

obligativitatea procedurii prealabile instituită de dispozițiile art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată,

în raport cu motivele de recurs invocate cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curtea reține că recursul formulat în cauză este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie

să facă o cerere înainte instanței competente, în cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței putându-se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile,

în condițiile stabilite de acea lege, dovada în acest sens anexându-se la cererea

de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

și într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în

parte a acestuia.

Procedura prealabilă a

fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate

posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau

a înțelesului legitim vătămat, mai rapid fără mijlocirea instanței.

Legea nr. 554/2004 instituie

o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizări instanței, exercitată

sub forma recursului grațios sau ierarhic, această procedură fiind reglementată

ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia, fiind

sancționată cu respingerea cererii ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile

art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, prima

instanță a reținut în mod corect că în speța de față reclamanta nu a respectat dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că cererea de recurs nu poate

fi considerată procedură prealabilă, având în vedere faptul că pe de o parte, aceasta

a fost intitulată recurs fiind adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție , cât

și temeiul invocat, respectiv art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Susținerile recurentei

reclamante vizând formalismul excesiv de care ar fi dat dovadă instanța de fond

în aplicarea dispozițiilor legale obligatorii privind procedura prealabilă, nu pot

fi reținute, întrucât intimatul nu putea proceda la reexaminarea hotărârii atacate

pe baza înscrisului comunicat de reclamante, acesta fiind în fapt o cale de atac,

respectiv recurs promovat de către reclamante în temeiul dispozițiilor art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și care a fost înaintat în vederea soluționării

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ plângerea

prealabilă este definită ca fiind „cererea prin care se solicită autorității publice

emitente sau acelei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ

cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”.

Având în vedere această

definiție legală, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat și

reținut prin sentința atacată faptul că în speță recurenta-reclamantă nu a îndeplinit

procedura prealabilă obligatorie, recursul formulat împotriva hotărârii din 26

februarie 2009 înregistrat la intimat la data de 1 aprilie 2009, nefiind echivalent

cu astfel de procedură.

Pentru aceleași motive,

nu se poate reține nici faptul că adresa din 8 iulie 2009 ar putea fi calificată

ca reprezentând plângere prealabilă întrucât astfel cum rezultă din conținutul acesteia,

aceasta este în fapt „o revenire la solicitarea transmisă la Consiliul Superior

al Magistraturii la data de 01 aprilie 2009”, respectiv la recursul formulat în

temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De altfel nici recurenta-reclamantă

nu a susținut că s-a îndeplinit procedura prealabilă prin adresa mai sus menționată,

apreciind în mod expres, astfel cum s-a reținut și în practicaua încheierii de ședință

din 27 octombrie 2009, când s-a pus în discuția părților această excepție, faptul

că „a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin recursul declarat împotriva

hotărârii din 26 februarie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel fiind, se constată

că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

prin urmare în lipsa acesteia, acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ

adresat direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.

În raport de cele mai

sus menționate, Curtea cu opinie majoritară apreciază că hotărârea recurată este

legală și temeinică și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară.

Respinge recursul declarat

de T.A. împotriva sentinței civile nr. 3649 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu opinie separată a doamnei

judecător M.L.P. în sensul casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.