ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În al doilea ciclu procesual, Tribunalul

Timiș, secția comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții

PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și CONSILIUL

LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA în contradictor cu pârâții SC V.A. SRL, TEATRUL

DE STAT C.G. și TEATRUL GERMAN DE STAT TIMIȘOARA, precizată, și în consecință a

constatat încetat contractul de asociere nr. 953 din 12 iunie 1998, a respins

cererea de evacuare a pârâtei SC V.A. SRL și a obligat-o pe aceasta la plata

sumei de 328.158.600 lei cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1 iunie 2001 –

1 decembrie 2004.

Instanța de fond, în raport și de

recomandările din decizia de desființare a societății nr. 2421 din 14 noiembrie

2006 a Tribunalului Timiș prin decizia nr. 88 din 3 aprilie 2007 a reținut că,

în condițiile în care părțile nu au încheiat un procesul verbal de

predare-primire al spațiului data la care pârâta a părăsit spațiul este data de

1 decembrie 2004 susținută de către reclamantă și necontestată probator de

către pârâtă.

În contra sentinței au declarat apel atât

reclamanții cât și pârâta SC V. SRL TIMIȘOARA, criticile apelanților vizând

temeinicia hotărârii apelate sub aspectul evacuării spațiului aflat în litigiu

și al datei la care acesta a fost eliberat.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia nr. 59 din 1 aprilie 2008 a admis apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

dispus evacuarea pârâtei SC V.A. SRL din spațiul în litigiu situat în Timișoara,

menținând în rest dispozițiile hotărârii apelate. Apelul declarat de pârâta SC

V. SRL a fost respins ca nefondat.

Reapreciind probele administrate,

înscrisuri și martori, instanța de apel a reținut că în mod greșit prin

sentința apelată s-a respins cererea reclamanților prin care s-a solicitat

evacuarea necondiționată a pârâtei SC V. SRL dar că întemeiat s-a constatat ca

fiind încetat contractul de asociere nr. 953 din 12 iunie 1998, față de

incidența HCL nr. 97 din 3 mai 2001 și în mod corect prima instanță a obligat-o

pe pârâta apelantă la plata despăgubirilor calculate pentru perioada 1 iunie

2001-1 decembrie 2004.

În contra deciziei menționate a declarat

recurs pârâta SC V. SRL fără a indica vreunul din motivele prevăzute în mod

limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale recurenta

evocă greșita stabilire a situației de fapt, cât privește data eliberării

spațiului în litigiu, ca o consecință a greșitei aprecieri a probelor cu

martori și înscrisuri precum și cu privire la obligarea la plata de despăgubiri

pentru un spațiu pe care nu l-a folosit și pe care l-a eliberat în temeiul unui

contract expirat.

Recurenta mai arată că și în ipoteza în

care despăgubirile ar fi reale, pentru perioada 1 iunie 2001-28 februarie 2002,

dreptul la acțiune cu privire la acesta de trei ani s-a prescris, ele neavând

caracter de creanțe bugetare.

Intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA precum și TEATRUL MAGHIAR DE STAT C.G.

TIMIȘOARA au depus întâmpinări la dosar prin care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat, probele fiind corect apreciate prin decizia recurată

iar ultimul intimat solicitând că se constate că nu are calitatea procesuală.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., partea

introductivă, instanța de recurs poate modifica sau casa o hotărâre

judecătorească numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de

acest text de lege.

Din dezvoltarea în fapt a criticilor

formulate de recurenta-pârâtă se constată că numai ultima critică privind

prescripția dreptului la acțiune pentru despăgubiri poate fi încadrată în

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. celelalte

critici care referă la modul de apreciere a probelor și la stabilirea situației

de fapt vizând temeinicia hotărârii atacate exced controlului de nelegalitate

al instanței de recurs.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. se constată că problema prescripției dreptului la

despăgubirile solicitate de reclamantă a fost rezolvată irevocabil, în primul

ciclu procesual de instanța de apel prin decizia nr. 88 din 3 aprilie 2007,

care desființând prima sentință a trimis cauza pentru rejudecare cu constatarea

că despăgubirile au caracter de creanțe bugetare și că dreptul la acțiune în ce

le privește nu este prescris. Cum această decizie nu a fost atacată cu recurs

de niciuna dintre părți ea a intrat în puterea lucrului judecat așa încât

problema prescripției, care în apel nu a mai fost ridicată, nu poate forma

obiect de critică în actualul recurs din al doilea ciclu procesual.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC

V. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 59 din 1 aprilie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2009.