ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 martie 2008

la Curtea de Apel București, reclamantul S.F. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul M.Î.M.M.C.T.P.L., obligarea pârâtului să îi acorde vechimea în muncă de

28 ani și 11 luni în sistemul de comerț exterior, să-i stabilească venitul

pensionabil și să-i confirme drepturile de plată a pensiei de serviciu,

începând cu data de 2 iunie 2003.

Reclamantul a arătat că,

potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 137/ 3455/225759/2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, se consideră vechime în

activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională,

perioadele lucrate în direcții și compartimente cu specific de comerț exterior

și cooperare economică internațională din M.E.C., din administrațiile centrale

ale fostelor ministere și departamente de comerț exterior și cooperare

economică internațională. Reclamantul a mai arătat că, pârâtul nu îi recunoaște

integral vechimea în muncă, menționată în carnetul de muncă și în adeverințele

emise de SC .T. SA și M.E.F., pentru obținerea pensiei de serviciu.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2644 din

13 octombrie 2008 a respins excepția necompetenței materiale și excepția

prematurității acțiunii. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.F.

în contradictoriu cu pârâtul M.Î.M.M.C.T.P.L. A anulat adeverința nr. 1140 din

19 februarie 2008 emisă de pârât. A obligat pârâtul să emită reclamantului o

nouă adeverință în care să fie menționată vechimea totală pentru deschiderea

dreptului la pensie de 28 de ani și 11 luni.

Curtea de apel a respins

excepția necompetenței materiale invocată de pârât, constatând că principalul

capăt de cerere vizează actul administrativ emis de pârât – adeverința nr. 1140

din 19 februarie 2008, acest capăt al acțiunii se încadrează în ipotezele

reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar față de dispozițiile art. 17

C. proc. civ., instanța de contencios administrativ este competentă să judece

și celelalte două capete de cerere care vizează stabilirea pensiei

reclamantului și plata acesteia de la o anumită dată și care au caracter

accesoriu, față de capătul principal al acțiunii.

S-a mai reținut a fi

neîntemeiată și excepția prematurității acțiunii, față de cele două cereri

formulate de reclamant către pârât, referitoare la încadrarea salarială

menționată în adeverința de pensionare emisă în baza O.U.G. nr. 36/2003.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că vechimea totală în activitate, înscrisă de pârât în adeverința emisă

reclamantului nu a fost corect stabilită față de dovezile depuse de reclamant

și față de înscrierile din carnetul de muncă al acestuia.

Instanța de fond a respins

celelalte capete de cerere, constatând că reclamantul invocă în motivarea

acestora dispoziții din Ordinul M.E.C. nr. 137/3455/225758/2004, ordin care a

fost abrogat.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs, atât reclamantul S.F., cât și pârâtul M.Î.M.M.C.M.A.

În recursul său, reclamantul

a susținut, în esență, că instanța de fond, admițând în parte acțiunea, a

respins în mod greșit celelalte capete ale acțiunii.

Autoritatea publică, în

recursul formulat, a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 3, 6 și 9

C. proc. civ. și a reținut că:

- în mod greșit instanța de

fond a respins excepția de necompetentă materială în raport cu obiectul

acțiunii: stabilirea vechimii în muncă în sistemul de comerț exterior, care

atrăgea competența instanței de asigurări sociale, iar nu a instanței de

contencios administrativ;

- instanța de fond a

pronunțat o hotărâre prin care a dat reclamantului altceva decât a cerut acesta;

- pe fond, instanța de fond

a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză.

Recursurile urmează să fie

admise pentru motivul care vizează competența materială în raport cu obiectul

litigiului de față.

Este de necontestat că obiectul

acțiunii cu care recurentul-reclamant a sesizat instanța de judecată îl

formează un litigiu în legătură cu un raport juridic de asigurări sociale,

constând în stabilirea drepturilor de plată a pensiei de serviciu începând cu

data de 2 iunie 2003, a venitului pensionabil și a vechimii în muncă în

sistemul de comerț exterior de 28 ani și 11 luni, în cadrul căruia a cerut și

obligarea autorității recurente să-i elibereze o nouă adeverință în locul

adeverinței nr. 732 din 19 februarie 2008, valabilă începând cu data de 30

august 2005.

Pentru a respinge excepția

de necompetență materială, invocată de către autoritatea publică, instanța de

judecată a reținut că obiectul principal al acțiunii vizează actul

administrativ emis de pârât, reprezentat de adeverința nr. 732 din 19 februarie

2008 în care se menționează că vechimea totală este de 24 ani, iar nu de 28 ani

și 11 luni, ceea ce este greșit.

Astfel, în cadrul raportului

juridic de asigurări sociale, adeverința la care s-a raportat instanța de fond

nu are natura unui act administrativ, neavând capacitatea de a produce efecte

juridice, ci de a sta la baza emiterii actului juridic producător de efecte

juridice: noua decizie de pensie de serviciu.

Având în vedere că O.U.G. nr.

36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și

consular nu conțin norme procedurale, rezultă că sunt aplicabile normele

generale ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale.

Or, potrivit art. 154-155

din această lege, litigiile privind asigurările sociale, inclusiv refuzul

nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări

sociale, sunt de competența tribunalelor, ca instanțe de asigurări sociale.

Este adevărat că raportul

juridic de asigurări sociale are la bază un act administrativ – decizia de

acordare a pensiei, dar litigiile privind acest raport juridic au fost scoase

de legiuitor de sub competența generală a instanțelor de contencios,

posibilitate prevăzută chiar la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, fiind date în competența tribunalelor

și, respectiv, a Curților de apel, ca instanțe de asigurări sociale.

Astfel fiind, cele două

recursuri vor fi admise, sentința atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă,

pentru competentă soluționare, Tribunalului București, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale care, rejudecând cauza, va avea în vedere și

celelalte motive de recurs ca apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de S.F. și de M.Î.M.M.C.M.A. împotriva sentinței civile nr. 2644 din 13

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.