ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 36/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 36/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 198/ P din 12 iunie 2008, Tribunalul Neamț a condamnat-o pe inculpata B.L., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispozițiile art. 86

1

și art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani, iar în temeiul dispozițiile art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca pe durata acestui termen, inculpata să se supună unor măsuri de supraveghere.

S-a atras atenția inculpatei asupra nerespectării dispozițiile art. 86

4

C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea bățului, corp delict.

În baza art. 346 și art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., inculpata a fost obligată să plătească curatorului A.V., câte 200 lei lunar, cu titlu de contribuție pentru minora B.A.M.,  începând cu data de 25 iunie 2006 și până la majoratul minorei, respectiv 29 decembrie 2010, iar părții civile B.C. suma de 10 lei lunar cu titlu de contribuție la întreținere, începând cu data de 25 iunie 2006 până la majoratul acestuia, respectiv 25 februarie 2008.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpata a fost căsătorită timp de 21 ani cu victima B.S., iar din căsătoria lor au rezultat 3 copii, dintre care doi minori la data săvârșirii faptei. În ultima vreme, victima nu mai lucra și consuma alcool în cantități exagerate.

În luna iunie 2003, inculpata a plecat să muncească în Italia, pentru a putea întreține familia, trimițând lunar bani și venind acasă din 6 în 6 luni, din banii câștigați dorind să construiască o anexă la casă și să cumpere bunuri de uz casnic.

După plecarea inculpatei în Italia, victima a ajuns să cheltuiască toți banii pe băutură, astfel încât copiii nu aveau din ce să se întrețină.

La data de 16 iunie 2006, inculpata a venit acasă cu o sumă mai mare de bani și pentru mai multă vreme, întrucât dorea să înceapă construcția anexei la imobil, în acest sens cumpărând și materiale necesare noii construcții.

Neprimind ajutor din partea victimei, s-a certat de mai multe ori cu acesta, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 25 iunie 2006, într-o duminică, victima, în jurul orelor 3,00, s-a sculat și a început să caute un magazin cu program non-stop pentru a-și procura băutură, și, negăsind, a revenit în domiciliu în jurul orelor 7,00 - 7,30.

Mai târziu, a plecat la sora inculpatei, C.V., căreia i-a cerut 2 lei, spunând că l-a trimis inculpata, iar cu acești bani, a plecat la bar unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul prânzului.

La ora 14,00, victima a plecat pe stradă, căutând oameni cărora să le ceară bani pentru a-și procura băutură.

Pentru a-l împiedica să bea, inculpata a rugat mai mulți patroni de bar să nu-i mai dea victimei băutură.

Revenit în domiciliu, în jurul orelor 19,00 - 19,30, victima a început să se lovească cu pumnii în cap, pretextând că nimeni nu îl înțelege și nu–i dă de băut, iar pe fondul iritării sale, s-a certat cu inculpata, amenințând-o și pe ea și pe ceilalți membri ai familiei că îi va lovi cu un topor și chiar a luat o coadă de unealtă, încercând să o lovească pe inculpată, care a apucat un băț și l-a lovit pe victimă în zona frunții.

Din cauza loviturii și a stării în care se afla, victima a căzut și s-a lovit puternic în zona cefei de bordura din curte. A încercat să se ridice și pentru că nu putea, a fost ajutat de inculpată, care l-a ridicat, l-a dus în casă, l-a culcat și s-a culcat și ea lângă soțul ei. A doua zi, inculpata a constatat că victima decedase.

Raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și că s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale la un politraumatizat cu fractură de boltă de bază a craniului, leziunile cerebrale putând fi produse prin lovire activă a craniului cu corp contondent, urmat de cădere cu impact occipital. La momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 2,00 gr. %0.

Inculpata a recunoscut comiterea faptei, descriind modul în care a lovit victima, iar față de această declarație, instanța de fond nu a putut reține că inculpata a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, deoarece, dat fiind modul în care a acționat victima, inculpata nu s-a aflat într-un pericol iminent care să fi impus un contraatac mai puternic, întrucât victima abia se mai ținea pe picioare, iar inculpata avea posibilitatea să plece din fața acestuia.

Dată fiind această situație, instanța de fond a reținut la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., dar și celelalte circumstanțe atenuante, legate de faptul că inculpata este o femeie gospodină, care a încercat să-și întrețină familia, în lipsa unui ajutor al soțului ei, are trei copii în întreținere, șansele mari pe care le are pentru a se reintegra în societate.

Față de situația materială și familială grea a inculpatei, de concluziile raportului de anchetă socială efectuat, de concluziile acuzării care a solicitat aplicarea unei pedepse minime cu suspendarea condiționată a executării, instanța de fond a apreciat că aplicarea art. 86

1

C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei este de natură a contribui la reeducarea inculpatei.

În latură civilă, dat fiind că inculpata a achiesat la plata sumei de 200 lei lunar pentru minora A.M., solicitată de curatoarea acesteia, s-a dispus obligarea inculpatei la plata acestei sume cu titlu de întreținere lunară pentru minoră, de la data comiterii faptei și până la majoratul copilului.

Al doilea copil minor al inculpatei, C., nu a solicitat contribuție lunară de la aceasta, însă instanța de fond a apreciat că acesta nu poate renunța la drepturile care i se cuvin pentru perioada în care era minor, astfel că a obligat-o pe inculpată la plata sumei de 10 lei lunar, cu titlu de contribuție lunară și pentru acest copil.

Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, invocând motive de netemeinicie ale sentinței, legate de greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, motivele de apel fiind extinse la data de 23 septembrie 2008, cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, dat fiind că nu a fost introdusă în cauză mama victimei, B.M., care a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei.

Introdusă în cauză în apel, B.M. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate, instanța de apel a constatat că referitor la modul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiile art. 72 C. pen., dat fiind profilul moral al inculpatei, de modul de săvârșire a infracțiunii, de faptul că inculpata are trei copii în întreținere, scopul educativ-preventiv al pedepsei fiind atins și fără executare efectivă.

S-a constatat că în latură civilă, apelul este fondat întrucât prima instanță nu a dispus citarea mamei victimei, care solicită obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei, pentru că a suportat cheltuielile de înmormântare.

Față de aceste considerente, prin decizia penală nr. 121 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva sentinței penale nr. 198/ P din 12 iunie 2008 a Tribunalului Neamț numai cu privire la soluționarea laturii civile.

A desființat sub acest aspect sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate, dat fiind că, deoarece pe parcursul judecării în fond a cauzei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț nu a solicitat introducerea în cauză a numitei B.M., care nici nu s-a constituit parte civilă, nu se mai putea în apel dispune o astfel de măsură, ținând cont de dispozițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentei, care se circumscriu cazului de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca și din oficiu pentru cazurile enunțate de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Până la momentul investirii instanței supreme, se constată a fi soluționată definitiv latura penală a cauzei, respectiv sunt stabilite cu certitudine existența faptei, identitatea făptuitorului și vinovăția acestuia, împrejurare care rezultă din faptul că hotărârea primei instanțe a fost desființată de instanța de apel numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, iar Înalta Curte a fost investită numai cu recursul inculpatei, nemulțumită de soluția dată de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare în latură civilă.

Prin decizia atacată, s-a admis apelul parchetului numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, s-a desființat sentința primei instanțe sub acest aspect și s-a trimis cauza spre rejudecare, invocându-se faptul că soacra recurentei, respectiv mama victimei a suportat contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, astfel că în baza rolului activ, prima instanță trebuia să o introducă în cauză, mai ales că aceasta a solicitat în apel obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.

S-a apreciat de către instanța de apel că hotărârea primei instanțe a fost dată în lipsa unei părți nelegal citate.

Înalta Curte apreciază că procedeul utilizat de instanța de apel cu privire la cererea formulată în apel de către mama victimei încalcă în mod flagrant principiile care diriguiesc rezolvarea acțiunii civile în procesul penal.

Regimul juridic al acțiunii civile în procesul penal este delimitat de Secțiunea a II-a a Capitolului II din Titlul I al părții generale a Codului de procedură penală, dispoziții completate de regulile procedurale înscrise în art. 75 – art. 77

1

C. proc. pen., privind procedura declarației părții civile în procesul penal, art. 320 C. proc. pen., privind obligația președintelui instanței de a explica părții vătămate că se poate constitui parte civilă, art. 326 C. proc. pen., privind ascultarea părții civile în cursul cercetării judecătorești și art. 346 – art. 348 C. proc. pen., privind rezolvarea acțiunii civile în procesul penal.

Din economia reglementării se desprinde că acțiunea civilă est mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege.

Acțiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispozițiilor de fond ale răspunderii civile cu unele particularități ce derivă din săvârșirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu față de acțiunea penală.

Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) Infracțiunea să producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) să existe o manifestare de voință în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.

În procesul penal, acțiunea civilă se pune în mișcare prin constituirea de parte civilă.

Potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citarea actului de sesizare.

Această condiție nu este necesară în cazurile în care acțiunea civilă se exercită din oficiu, întrucât legea prevede că instanța este obligată să se pronunțe asupra reparării pagubei chiar dacă nu s-a făcut constituirea de parte civilă.

Subiect activ al acțiunii civile este persoana în dauna căreia s-a produs prejudiciul material sau moral, care exercită acțiunea civilă în procesul penal și capătă calitatea de parte civilă.

Cele de mai sus duc la concluzia că pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, persoana vătămată trebuie să se constituie parte civilă, act procedural ce trebuie îndeplinit, cel mai târziu, până la citirea actului de sesizare.

Numai în situația în care inculpatul și partea responsabilă civilmente sunt de acord, constituirea de parte civilă se poate face după termenul limită (limine litis)stabilit de legiuitor.

În cauză, este de constatat că mama victimei nu s-a constituit parte civilă, nici în faza de urmărire penală și nici cu ocazia judecății în primă instanță. Ea s-a prezentat la judecata în apel când a fost citată de instanță și, cu ocazia audierii, s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a declarat apel, invocând motive de netemeinicie ale sentinței, legate de greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, motivele de apel fiind extinse la data de 23 septembrie 2008, cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, dat fiind că nu a fost introdusă în cauză mama victimei, B.M., care a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei.

Neobservând dispozițiile legale amintite, instanța de apel a procedat nelegal la introducerea în cauză a acesteia în calitate de parte civilă și, în deliberare, a decis trimiterea cauzei pentru soluționarea laturii civile sub aspectul despăgubirilor solicitate de mama victimei.

S-a invocat de către instanța de apel lipsa rolului activ al procurorului și al instanței de judecată, care nu a chemat-o pe mama victimei să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal.

Și această aserțiune este lipsită de fundament juridic. Soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de aceleași reguli ce caracterizează o astfel de acțiune în fața instanței civile, cu unele particularități.

În primul rând, trebuie amintit principiul disponibilității potrivit căruia persoana păgubită este liberă să decidă dacă declanșează acțiunea civilă, după cum, este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului. Ea poate să aleagă momentul exercitării, respectând, însă, termenul limită prevăzut de lege și poate să aleagă cadrul procesual de realizare a pretențiilor sale, respectiv, fie alăturând acțiunea civilă acțiunii penale, fie sesizând instanța civilă.

Nici procurorul și nici instanța de judecată nu poate limita disponibilitatea acțiunii civile, după cum niciunul din aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate.

Aceste organe judiciare pot numai să cheme persoana vătămată și să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal, dar decizia va aparține tot persoanei vătămate.

Nerespectarea acestei obligații de diligență de către organele judiciare nu ar putea atrage decât nulitatea relativă a actelor procesuale, sancțiune procedurală care nu poate fi ridicată decât de persoana lezată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Numai dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei instanța ia în considerare, din oficiu, încălcările, în orice stare a procesului.

Se observă că, în cauză, nu subzistă obligația prevăzută de art. 320 C. proc. pen., întrucât mama victimei nu este o persoană vătămată în mod direct prin infracțiune, violențele exercitate de inculpată vizând doar corpul victimei. S-ar putea vorbi de o victimă indirectă a faptei săvârșite de inculpată, pentru că a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei, dar asemenea calitate nu înlătură obligația acesteia de a-și manifesta voința în sensul constituirii ca parte civilă până la citirea actului de sesizare.

Exagerând rolul activ al organelor judiciare și neglijând total disponibilitatea acțiunii civile și imposibilitatea organelor judiciare de a se substitui voinței unei persoane care a suportat în întregime sau în parte urmările unei fapte penale, instanța de apel a procedat în mod inadmisibil, atribuind calitate procesuală unei persoane total dezinteresate de valorificarea pretențiilor sale, în afara termenului limită de exercitare a acțiunii civile și împotriva voinței inculpatei.

Rolul activ de care trebuie să dea dovadă organele judiciare nu poate acoperi lipsa de interes a tuturor celor cărora, prin uciderea victimei, li s-a adus atingere intereselor personale.

Nu s-ar putea spune că persoana care a suportat cheltuielile judiciare este lipsită de posibilitatea legală de a recupera aceste cheltuieli de la persoana care le-a provocat, respectiv inculpata, deoarece are la dispoziție calea unei acțiuni civile adresată instanței civile, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a inculpatei pentru fapta proprie.

Pentru considerentele de mai sus, apreciind că în mod nelegal a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în baza art. 385

15

alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatei, va casa decizia și va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 121 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 198/ P din 12 iunie 2008 a Tribunalului Neamț.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentei inculpate, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2009.