ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la instanța de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu M.S. și M.E.C.T., reclamanta Universitatea de Vest V.G. din Arad a solicitat anularea Ordinului comun nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale și instituții de învățământ superior medical, publicat în M.O: nr. 645 din 21 septembrie 2007, obligarea M.E.C.T. de a răspunde la plângerea prealabilă înaintată prin adresa nr. X și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii. A invocat totodată și excepția de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) și (3) din O.U.G nr. 115/2004 cu privire la sintagma : funcții în baza unui contract individual de muncă cu 1 / 2 normă.

Prin încheierea pronunțată la data de 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Timișoara, s ecția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat atât cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat cât și cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată. A respins cererea reclamantei de suspendare a executării Ordinului comun al M.S.P. și al M.E. c .T. nr. 140/1515/2007. A constatat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2004, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992. A sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G.

nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar. A suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la solicitarea reclamantei de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul comun al M.S.P. și al M.E.C. T. nr. 140/1515/2007, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 instanța a constatat că în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prevederile art. 14 din legea mai sus menționată care precizează în mod expres și limitativ cazurile în care este posibilă admiterea cererii de suspendare.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Așadar, neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept. În consecință, suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu. În speța de față, deși reclamanta a îndeplinit condiția sesizării prealabile a autorității emitente a actului administrativ atacat, nu a demonstrat existenta și a celorlalte condiții prevăzute de legiuitor în art. 14, și anume cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel fiind, reclamanta nu a invocat suficiente argumente juridice aparent valabile cu privire la indiciile de nelegalitate a actului administrativ în discuție.

De asemenea având în vedere definiția legală a noțiunii de pagubă iminentă, rezultă că nu s-a demonstrat de către reclamantă existența unui prejudiciu material, viitor, previzibil cu evidentă. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate: În speță reclamanta a invocat neconstituționalitatea art. 16 O.U.G. nr. 115/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost motivată prin faptul că textul criticat încalcă dispozițiile art. 16, 32 alin. (6), art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii autorităților publice, egalitatea de șanse între bărbați și femei pentru ocuparea unor funcții și demnități, garantarea autonomiei universitare, libertatea de alegere a profesiei, meseriei și ocupației, precum și situațiile în care sunt restrânse anumite drepturi sau libertăți.

Totodată s-a arătat că aceste texte încalcă prevederile art. 35 alin. (1) C. muncii care menționează că orice angajat poate să cumuleze anumite funcții în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Reclamanta a invocat și încălcarea prevederilor art. 14 din C.E.D.O. Constatând îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, instanța a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2004. Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prima instanță a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Universitatea de Vest V.G. Arad, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea de suspendare a actului administrativ care a fost formulată odată cu acțiunea principală, în temeiul și în aplicarea prevederilor art. 15 și art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554, cu modificările și completările ulterioare. Se arată în cererea de recurs că cererea de suspendare a ordinului este motivată în fapt, apreciind că pentru a preveni producerea unor perturbări grave în organizarea și desfășurarea procesului de învățământ medical, până la soluționarea acțiunii, este absolut necesar suspendarea executării actului administrativ iar încheierea contractului în condițiile reglementate prin Ordinul în speță, este netemeinic, nelegal, neconstituțional și necorelat cu legislația în vigoare din acest domeniu.

c ă în cauză există un interes public major, de natură a perturba grav organizarea, desfășurarea și funcționarea activității procesului de învățământ medical precum și prevenirea unei pagube iminente care se concretizează în plata obligațiilor pe care recurenta trebuie să le achite în baza contractelor anuale, spitalelor clinice, în condițiile în care aceste plăți nu sunt obligatorii instituțiilor de învățământ superior de stat. î n condițiile egalității cetățenilor în fața legii fără privilegii și discriminări, instituțiile de învățământ superior particular acreditat la fel ca și cel de stat cu plată/fără plată trebuie să beneficieze de spații de învățământ în mod gratuit. Prin întâmpinare, intimatul M.E.C.I.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat,menținerea hotărârii recurate prin care s-a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și, sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Reclamanta Universitatea de Vest V.G. Arad a solicitat odată cu formularea acțiunii principale suspendarea executării ordinului comun al M.S.P. și al M.E.C.T. nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale și instituții de învățământ superior medical, respectiv unitățile de învățământ medical, în temeiul art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.

Prin încheierea recurată, prima instanță a respins cererea de suspendare apreciind în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Instanța de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ unilateral, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Existența cazului bine justificat nu poate fi reținută întrucât din împrejurările cauzei nu rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrativ. În cauză, actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost emis în temeiul art. 167 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare care prevede "(1) în spital se pot desfășura și activități de învățământ medico farmaceutic, postliceal, universitar și postuniversitar, precum și activități de cercetare științifică medicală.

Aceste activități se desfășoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activitățile de învățământ și cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienților, a eticii și deontologiei medicale. (2) Colaborarea dintre spitale și instituțiile de învățământ superior medical, respectiv unitățile de învățământ medical, se desfășoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului educației și cercetării. " și în baza H.G. nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar și farmaceutic uman, cu modificările și completările ulterioare, care prevede la art. 24 alin. (1) "Spațiile din spitale vor fi folosite pentru învățământ universitar și postuniversitar acreditat de stat, fără plată.

Instituțiile de învățământ superior particular care au specializări cu profil medico-farmaceutic uman pot încheia contracte de închiriere, cu aprobarea ministrului sănătății și familiei, conform legislației în vigoare". Nu se poate susține că subzistă un argument juridic valabil în ce privește nelegalitatea ordinului comun atacat, fără a prejudicia fondul litigiului. Mai mult se constată că recurenta nu motivează în fapt cererea de suspendare a ordinului în privința condiției cazului bine justificat arătând că se impunea suspendarea ordinului pentru a preveni producerea unor perturbări grave în organizarea și desfășurarea procesului de învățământ medical, deși așa cum susține intimatul prin întâmpinare, aceasta a încheiat cu spitalul un contact de furnizare de servicii de instruire și formare clinică, contract care are putere de lege între părți.

Pentru aceste considerente, nefiind dovedite ca îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind cazul bine justificat și paguba iminentă a patrimoniului recurentei, criticile de nelegalitate nu pot fi reținute, motiv pentru care în baza art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Universitatea de Vest V.G. Arad împotriva încheierii din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.