ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 940/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 1386/44/2008, în baza art.

278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 1081/11/2/2008

din 3 decembrie 2008, dată de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați în dosar nr. 316/P/2008, obligându-o totodată, la plata sumei de 50

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Galați, secția penală, a

reținut că petiționara a formulat, la data de 5 august 2008, o plângere,

înregistrată sub nr. 1386/44/2008, prin care a solicitat desființarea rezoluției

din 16 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în

dosar nr. 316/P/2008 și respectiv, a rezoluției nr. 1081/11/2/2008 din 3

decembrie 2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați și trimiterea

cauzei

la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului

Ț.V.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 cu referire la art. 248

1

C. pen., susținând că executorul judecătoresc i-a întocmit un număr de 5 dosare

de executare: nr. 111/2002, nr. 112/2002, nr. 52/2003, nr. 46/2003 și nr. 211/2005

asupra imobilului său, situat în satul Fântâni, județul Galați, iar în

contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996, care a fost pus în

executare cu adăugiri, nu s-a arătat unde era localizat imobilul din Nicorești

și dacă era înscris în cartea funciară. A mai susținut că nu s-a precizat în

contractul de ipotecă situația sau natura imobilului ipotecat, fapt ce atrăgea,

de drept, nulitatea absolută a ipotecii, aspect de care avea cunoștință și

executorul judecătoresc Ț.V.M., care a pus în executare acest contract.

S-a reținut, că plângerea este nefondată, urmare verificării actelor

premergătoare efectuate în dosarul nr. 316/P/2008 și susținerilor petiționarei

din cuprinsul plângerii.

S-a constatat că cele cinci dosare de executare silită, menționate de

petiționară în plângere, au fost întocmite de executorul judecătoresc Ț.V.M.,

ca urmare a cererilor formulate de C.B., în baza unor titluri executorii.

S-a apreciat că împrejurarea că nu a fost corect individualizat

imobilul din Nicorești în contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996

încheiat intre B.R.C.R. SA – C.B. și SC R.P.I. SRL Galați, reprezentată de P.R.Ț.,

așa cu susține petenta în plângere, nu-i poate fi imputabilă executorului

judecătoresc.

De asemenea, s-a mai reținut că petenta a mai formulat o plângere penală

cu privire la condițiile de fond și de formă ale contractului de ipotecă nr. 120/A/1996,

care a făcut obiectul dosarului nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

apreciindu-se că dacă petiționara ar fi considerat că erau necesare lămuriri cu

privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, avea

posibilitatea să formuleze o contestație la executare, în baza art. 399 C.

proc. civ.

Totodată, s-a mai relevat că petiționara a avut posibilitatea să se

adreseze instanței de judecată, pe calea unei contestații la executare, în baza

dispozițiilor legale menționate mai sus, în situația în care ar fi apreciat că

a fost vătămată prin executarea silită sau prin orice act de executare silită.

S-a reținut că, dacă actele de executare care au nemulțumit-o pe petiționară,

erau greșite, aceasta a avut/are la îndemână căile legale pentru a le îndrepta.

Prima instanță, având în vedere considerentele expuse anterior, a

apreciat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale

față de executorul judecătoresc Ț.V.M.; constatând că unele din faptele

sesizate de petiționară au făcut deja obiectul cercetărilor în dosarul nr. 111/P/2006

al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel

Galați, iar celelalte aspecte sesizate nu constituiau fapte penale.

Împotriva acestor hotărâri a formulat plângere, în termen legal,

petiționara P.R.Ț., care a apreciat soluțiile procurorului ca fiind nelegale și

a susținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. a săvârșit infracțiunile prevăzută

de art. 246 raportat la art. 248 C. pen., deoarece petiționara nu avea

calitatea de debitor, iar executorul judecătoresc a trecut la executarea silită

împotriva petiționarei pe un imobil, care nu a fost grevat cu sarcini și nu a

fost depus garanție sau ipotecat.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, prima instanță a constatat

că B.R.C.R. SA C.B. Sucursala Vrancea, creditorul, a cerut executarea silită a

debitorilor si garanților, executorul judecătoresc Ț.V.M. conformându-se

solicitărilor de executare silită și întocmind 5 dosare de executare cu

numerele 111/2002, 112/2002, 52/2003, 46/2003 și 211/2005, asupra imobilului pe

care petiționara îl deținea în satul Fântâni, comuna Nicorești, jud. Galați.

De asemenea, s-a mai relevat că atâta timp cât executarea silită a fost

încuviințată de instanța de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11

noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea

silită și să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către

bancă.

S-a mai constatat că prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006

a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

aceeași petiționară împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006

a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reținându-se că

executorul judecătoresc Ț.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, 249, 263, 265 și 271 C. pen., hotărâre menținută ca

fiind legală și temeinică prin

decizia

penală nr. 1470 din 16 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație

și Justiție, secția penală, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de aceeași petiționară.

Analizându-se conținutul plângerii penale formulate în prezenta cauză,

împotriva executorului judecătoresc Ț.V.M. privind punerea în executare a

contractului de ipotecă nr. 120/A/1996, prima instanță a reținut că, pe de o

parte, în raport de susținerile petiționarei (în sensul că acesta a fost pus în

executare în condițiile în care nu era menționată locația imobilului în

litigiu, în comuna Nicorești și fără a se verifica dacă acesta era înscris în

cartea funciară), iar pe de altă parte, în raport de hotărârile mai sus

menționate, exista autoritate de lucru judecat, petiționara nemaiputând formula

o nouă plângere pentru aceleași fapte și persoane, față de care s-a pronunțat o

hotărâre definitivă de către instanțele judecătorești, unele din aspectele

sesizate făcând deja obiectul cercetărilor ce s-au efectuat anterior în dosarul

nr. 111/P/2006 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați.

S-a conchis că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au

evidențiat elemente care să conducă la concluzia că executorul judecătoresc Ț.V.M.

și-ar fi depășit atribuțiunile de serviciu, cu ocazia efectuării executării

silite, iar petiționara avea posibilitatea să formuleze o contestație la

executare, în baza art. 399 C. proc. civ., în situația în care aprecia că erau

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu.

Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că se impune

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționara P.

R.T. împotriva rezoluției nr. 1081/11/2/2008 a

Prim procurorului

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal,

petiționara a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, reiterând, prin memoriul depus la

dosar, motivele arătate în

fața primei instanțe .

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

înregistrat dosarul nr. 1386/44/2008, iar recurenta petiționară, deși a fost

legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține personal

apărările.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele conform

art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice

persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau

printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru

judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în

baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod

justificat, plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și

temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 316/P/2008 din 16

septembrie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 lit. a) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva

intimatului executor judecătoresc Ț.V.M. pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.

246 raportat la art. 248

1

C. pen., întrucât această faptă nu a

existat în realitatea obiectivă.

De altfel, Înalta Curte constată că prin

rezoluția nr. 1081/11/2/2008

dată la 3 decembrie 2008 în

dosarul nr. 316/P/2008, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimatul Ț.V.M.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C.

pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită de

intimat nu există, iar față de celelalte aspecte sesizate există autoritate de

lucru judecat.

În același sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai

reținut de către prima instanță și împrejurarea că executorul judecătoresc Ț.V.M.,

conform atribuțiilor de serviciu și cu respectarea prevederilor legale, a pus

în executare titlul executoriu, ce rezulta din contractul de ipotecă, așa cum a

fost el formulat și semnat de către petiționară, iar eventualele nemulțumiri

ale petiționarei față de modul în care s-a desfășurat executarea silită nu pot

constitui, prin ele însele, temei pentru a trage la răspundere penală intimatul

executor judecătoresc.

De altfel, corect s-a apreciat că petiționara, avea deschisă calea

formulării unei eventuale contestații la executare, potrivit dispozițiilor art.

399 C. proc. civ., dacă avea nelămuriri cu privire la înțelesul sau întinderea

dispozitivului hotărârii investită cu titlul executoriu.

De asemenea, s-a mai apreciat că plângerea penală împotriva

executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat

executarea silită, nu poate constitui, în sine, temei pentru a se ajunge la

concluzia săvârșirii de către acesta a infracțiunii de abuz în serviciu

deoarece legiuitorul, având în vedere importanța punerii în executare a unei hotărâri

judecătorești, a stabilit în cazul executării silite o procedură specială, în

care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la

dispoziție căi legale prevăzute de Codul de procedură civilă pentru a le

îndrepta.

Așadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc

care, în virtutea atribuțiunilor sale, pune în executare o hotărâre

judecătorească, nu poate constitui o nouă cale de atac, față de modul în care

s-a desfășurat executarea silită, reținând justificat că, intimatul executor

judecătoresc și-a îndeplinit cu bună-credință și cu respectarea prevederilor

legale în vigoare atribuțiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile

specifice punerii în executare silită a titlului executoriu.

Așadar, cele susținute de recurentul petiționar, în lipsa unor

argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul

ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-a exercitat

atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real,

întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimatul Ț.V.M., executor

judecătoresc ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos, atunci când a

procedat la punerea în executare silită a titlului executoriu.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț.

împotriva sentinței penale nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția penală.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

petiționară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva

sentinței penale nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Obliga recurenta petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.