ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2009

Deliberând asupra recursului, se reține :

Prin Decizia penală nr. 1171 din 19 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a desființat sentința penală nr. 56 din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova și în baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpații F.M. și A.I. la câte 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Pentru ambii inculpați a aplicat dispozițiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., obligându-i în solidar la restituirea sumei de 450 euro sau echivalentul acesteia în lei către partea vătămată M.C.

A confiscat de la fiecare inculpat suma de 1400 euro și i-a obligat la cheltuieli judiciare statului.

În esență, instanța de apel a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin aceea că în perioada aprilie – iulie 2003 au păcălit mai multe persoane, pe care le-au transportat în Italia, cu promisiunea asigurării unui loc de muncă, pe care le-au exploatat prin intermediul numitului F.A.M., care le și lua banii obținuți din munca depusă.

În termen legal inculpatul F.M. prin avocat, a exercitat calea ordinară de atac a recursului, care a fost motivat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen

Motivele de recurs se bazează pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în sensul că instanța de apel ar fi comis o eroare gravă atunci când a interpretat probele cauzei, nefiind posibil ca numai în baza declarațiilor părților vătămate, necoroborate cu alte mijloace de probă, să fie răsturnată prezumția de nevinovăție, nefiind dovedit că inculpatul ar fi săvârșit fapte de recrutare și transport a părților vătămate în Italia, cu promisiunea asigurării unui loc de muncă. Se susține în continuare că „nu se știe niciodată dacă, ajungând în Italia și-ar fi găsit un loc de muncă ori ar fi fost numai exploatat de către alte persoane” (M.C.); partea vătămată L.C. ar fi fost transportat în Italia „la o rudă care le-a solicitat ca a doua zi să meargă la furat”; părțile vătămate D.M.I. și M.R., deși li s-a promis asigurarea locurilor de muncă în Italia de către inculpatul A.I.„cei doi s-au răzgândit asupra plecării”; „partea vătămată M.P.F. vorbește de asemenea despre promisiuni de angajare, despre sume importante de bani ce i-ar fi fost luate de către inculpatul F.A.M., însă nu a mai solicitat să-i fie acoperit prejudiciul suferit”.

Se mai critică faptul nereținerii de către instanța de prim control judiciară a aspectului că inculpatul a dovedit cu contractele de împrumut de folosință că S.A. și D.N. efectuau curse în Italia cu autoturismul acestuia, contra unor sume de bani, nefiind însă angajați ai inculpatului. Mai mult în perioada respectivă, inculpatul muncea la mănăstirea L.A. din județul Satu Mare.

Se mai arată de către inculpat că nu ar fi fost dovedită cunoașterea aspectului că fratele său din Italia avea de gând să exploateze munca părților vătămate, din moment ce nu s-a făcut dovada înțelegerii dintre ei.

Și în sfârșit, este invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa este prea aspră în raport cu pericolul social abstract al faptei și cel concret, prezentat de persoana inculpatului, care este căsătorit și are 3 copii în îngrijire, având o bună conduită în societate, aspecte de natură a putea fi reținute ca împrejurări atenuante.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, cu hotărârea atacată cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2007, D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Prahova a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților

- F.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2002 – 2003, în baza unei înțelegeri prealabile cu A.I. și F.M. a racolat și transportat în Italia cu ajutorul conducătorilor auto D.N. și S.A. un număr de 10 persoane în vederea exploatării acestora de către F.A.M.

- A.I.  pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2002 – 2003, în baza unei înțelegeri prealabile cu F.M. și F.M. a racolat și transportat în Italia cu ajutorul conducătorilor auto D.N. și S.A. un număr de 8 persoane în vederea exploatării acestora de către F.A.M.

În esență s-a reținut că, în perioada 2002 – 2003 inculpatul F.M., în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul A.I. și fratele său F.M. au racolat și transportat în Italia, cu ajutorul conducătorilor auto D.N. și S.A., un număr de 10 persoane, cu promisiunea asigurării unor locuri de muncă, dar în scopul exploatării acestora de către F.A.M., care se află în Italia.

Inculpatul A.I., în temeiul aceleiași înțelegeri și în aceleași condiții de timp, cu aceeași promisiune și același scop, a racolat și transportat în Italia un număr de 8 persoane.

În urma analizei materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și cea a judecății, Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 56 din 30 ianuarie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., i-a achitat pe cei doi inculpați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe motiv că faptele nu există, respingând inclusiv acțiunile civile ale părților civile M.C., C.C. și B.G.L., luând act că părțile vătămate F.F.E., L.C., M.P.F., D.M.I., M.R.M. și S.A. au renunțat la acțiunea civilă exercitată în cursul urmăririi penale.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de fond a analizat dispozițiile legale incidente în faza de urmărire penală și judecată constând în aceea că, potrivit art. 200 C. proc. pen.

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Strângerea probelor se face de către organele de urmărire penală prevăzute în art. 201 C. proc. pen.

Potrivit art. 3 si 4 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal, organele judiciare trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, având obligația de a manifesta rol activ în desfășurarea procesului penal.

S-a apreciat că organele de cercetare penală nu au strâns probele necesare pentru aflarea adevărului cu privire la comiterea infracțiunilor de trafic de persoane de care au fost învinuiți cei doi inculpați și că cele administrate sunt insuficiente pentru a stabili răspunderea penală a acestora.

Având în vedere si dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen., și art. 66 C. proc. pen., referitoare la prezumția de nevinovăție, în sensul că orice persoană este considerată nevinovat până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitiva, iar inculpatul beneficiază de aceasta prezumție, nefiind obligat să-și dovedească vinovăția, iar în cazul în care există probe de vinovăție, acesta poate proba lipsa lor de temeinicie, nu se poate susține că există probe de vinovăție temeinice pe baza cărora să se poată dispune condamnarea inculpaților.

Pe de alta parte, instanța de judecată potrivit art. 345 C. proc. pen., dispune condamnarea inculpatului numai dacă constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Concluzionează instanța de fond că faptele de trafic de persoane nu au fost dovedite, și că din punct

de

vedere judiciar acestea nu există, astfel că în lipsa existenței faptei nu mai

este

necesar să se stabilească dacă aceste fapte constituie infracțiune si au

fost

săvârșite de către inculpați.

În condițiile în care prin Legea 356/2006 au fost abrogate dispozițiile

art.

333 C. proc. pen., ce reglementa instituția restituirii cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale, situație în care instanța nu mai are dreptul de a restitui cauza în cazul în care constată că probele administrate de către procuror sunt incomplete, pentru a le completa, organele de urmărire penală trebuie să manifeste un rol activ pentru administrarea tuturor probelor posibile pe baza cărora sa-și întemeieze soluțiile de trimitere în judecată, deoarece judecătorul nu are la îndemână aceleași mijloace pentru a administra anumite probe pe care nu le-a administrat aceste organe, adică pentru a completa materialul probator, mai ales datorită faptului că trebuie să dispună condamnarea inculpatului.

Cum în cadrul cercetării judecătorești instanța a luat toate măsurile legale pentru a administra probele pe care le-a indicat procurorul si organele de cercetare ale poliției judiciare și chiar dacă ar fi fost ascultate toate părțile vătămate, indiferent de poziția lor procesuală, declarațiile acestora sunt insuficiente pentru a stabili vinovăția inculpaților pentru faptele deduse judecații.

Curtea de Apel Ploiești, în baza aceluiași material probator administrat în faza urmăririi penale și cercetării judecătorești, fără nici o altă probă suplimentară, prin Decizia penală nr. 117 din 19 septembrie 2008 ajunge la o concluzie diametral opusă, în sensul că reține situația de fapt așa cum este descrisă în actul de inculpare, constatând că faptele au fost săvârșite de către cei doi inculpați cu vinovăție, că ele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și pe cale de consecință îi condamnă la câte 5 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen.

În motivarea soluției de condamnare, instanța de prim control judiciar a apreciat ca eronată interpretarea primei instanțe în sensul inexistenței elementelor de vinovăție a inculpaților, cât timp toate persoanele audiate în faza judecății și-au menținut plângerile penale împotriva acestora și declarațiile din faza de urmărire penală, relatând cu lux de amănunte activitatea infracțională a lor, de recrutare cu promisiunea unor locuri de muncă în  construcții, în Italia, contra unor sume de bani variind între 450 – 500 euro și chiar 700 euro pentru partea vătămată M.P.F.

S-a apreciat că cele două contracte de împrumut pentru folosință a autoturismului au avut drept scop încercarea de transferare a răspunderii penale celor doi șoferi S.A. și D.N.

Împrejurarea că depozițiile părților vătămate nu se coroborează cu cele ale inculpaților nu constituie motiv de înlăturare a lor, în raport cu întreg ansamblul probator, chiar inculpații – în cursul urmăririi penale – recunoscând că au fost implicați în plecarea unor persoane în Italia, dar în mod dezinteresat și nu pentru bani (f. 146, 149, 164-167 d.u.p.).

Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este cea corectă, corespunzând întocmai întregului material probator administrat pe parcursul procesului penal.

În cursul urmăririi penale părțile vătămate și civile F.F.E.(f. 3-8 d.u.p.), M.C.(f. 9-18 d.u.p.), M.R.M.(f. 28-36 d.u.p.), M.P.F.(f. 41-27 d.u.p.), S.A.(f. 59-65 d.u.p.), D.L.(f. 71-75 d.u.p.), M.V.(f. 80-81 d.u.p.), B.L.G.(f. 82-87 d.u.p.), L.C.(f. 88-92 d.u.p.), C.C.D.(f. 93-97 d.u.p.), C.R.I.(f. 98-101 d.u.p.), T.G.(f. 102-111 d.u.p.), R.O.(f. 112-115 d.u.p.) au susținut în esență, aceeași situație de fapt, în sensul că sub promisiunea unor locuri de muncă, au fost recrutați de cei doi inculpați, care pentru 450-500 euro i-a transportat în Italia, unde se găsea fratele inculpatului F.M., pe nume F.M.A., care urma să-i cazeze la un hotel și să-i angajeze în construcții.

Ajunși în Italia au fost cazați de numitul F.M.A. în barăci din lemn sau rulote, în zona orașului Milano denumită C.G. Acolo au fost amenințați de acesta cu cuțitul, solicitându-le eventualele sume de bani și telefoanele mobile pe care le aveau asupra lor, pe motiv că el face legea acolo (f. 6-8).

Apoi le-a spus că de fapt vor merge la furat și nu la muncă. Partea vătămată F.F.E. și-a menținut depozițiile și în instanță, arătând că au fost transportați de martorul D.N.(zis M.) cu autoturismul F.F.(f. 144-145 d. fond.).

Partea vătămată M.C. confirmă modul de recrutare descris de F.F.E. Acesta descrie în amănunt cum nu au fost lăsați să treacă frontiera la Nădlac pentru că nu aveau valută la ei. Ulterior a fost respins și la Vama Drobeta Turnu Severin. La următoarea încercare din luna august 2003, cu un autoturism D., partea vătămată împreună cu martorul B.C. au fost trecuți, prin același loc, în Serbia unde însă au fost abandonați de cei doi inculpați. Au fost nevoiți să muncească în Serbia pentru a obține banii necesari întoarcerii în țară, unde au formulat plângeri penale împotriva inculpaților (f. 9-18 d.u.p., 140-141 dos. inst. de fond).

Partea vătămată M.R.I., deși racolat prin același procedeu, aflând de la persoanele întoarse din Italia, că de fapt vor fi puși să fure și nu să muncească, nu a mai plecat, cu toate că a plătit 100 euro lui A.I.(f. 78-36 d.u.p.; 148-149 d. inst. fond.).

Partea vătămată M.P.F., în timp ce se afla la o vulcanizare în localitatea Boldești-Scăieni, județul Prahova, a fost recrutat de către cei doi inculpați în același mod, fiind transportat împreună cu un alt tânăr luat de la Halele Ploiești, în Italia. Ajuns acolo a fost cazat de F.A.M. într-o baracă metalică, în condiții mizere, acesta vrând să-l lovească cu o sticlă de vin în cap pe tânărul rrom care venise cu el, fiind nevoit să fugă. După 3 zile a reușit să-și găsească singur de muncă la o spălătorie, unde după două săptămâni banii au fost luați de la patronul italian de către F.A.M. Nu a avut curaj să-i ceară acestuia banii întrucât se manifesta foarte violent, fiind tot timpul însoțit de un grup de bătăuși, care se ocupau cu furturile pentru a fi cazați în barăci de către F.M.

Și-a mai găsit, tot singur, de lucru pentru încă 3 săptămâni la un restaurant și de această dată banii fiind luați de F.M.A., care a vrut să-l și bată, aspect ce l-a determinat să fugă la Genova.

Fiind și aici urmărit, a fugit în Franța (f. 44-47 d.u.p.; 183-184 d. inst. fond.).

Partea vătămată S.A. a fost transportat în Italia împreună cu un tânăr din Cluj-Napoca de către F.I. Acesta a fost angajat și deși a muncit, banii au fost încasați de către F.M.A. Confirmă că atât timp cât a fost cazat la F.A.M. a văzut că cei cca. 10-15 români erau exploatați, în sensul că li se luau banii obținuți din munca lor.

În primăvara anului 2003 a efectuat 3 curse cu auto F.F. pe ruta Italia – România, transportând 11 persoane în Italia la solicitarea inculpatului F.M. Persoanele respective, pe timpul transportului i-au povestit că fuseseră recrutate de către inculpatul F.M. cu promisiunea cazării la fratele său F.M.A. și a asigurării unui loc de muncă în construcții (f. 59-65 d.u.p.; 185 – 186 dos. inst.).

Partea vătămată D.M.I. a fost recrutat din zona Halele Centrale Ploiești, împreună cu M.R.M., de către inculpatul A.I. cu promisiunea cazării și asigurării unui loc de muncă în Italia pentru suma de 450 euro. Între timp au aflat că de fapt urmau să fie exploatați și puși să fure, de la cei întorși de acolo, aspect ce i-a făcut să se răzgândească, deși au plătit fiecare câte 100 euro, pe care nu i-au mai primit înapoi (f. 71-75 d.u.p.; 146-147 dos inst.).

M.V. a fost transportat în aceleași condiții în Italia, unde F.A.M. l-a cazat și i-a găsit loc de muncă, fără a-i lua banii câștigați din construcții. Susține că acesta conducea o comunitate de cca. 20 români, cazați în rulote sau pe unde apucau, în aceeași zonă însă, sub pod sau sub construcția metroului, în acel moment suspendată (f. 80-81 d.u.p.).

Partea vătămată B.G.L. a fost recrutat și transportat în Italia, cu aceleași promisiuni, împreună cu D.C., M.P.F. și tânărul rrom, unde F.A.M. i-a îndemnat să fure și nu să muncească. Ca atare a fugit la Verona văzând că liderul era sus-numitul, cuvântul acestuia fiind literă de lege în cadrul grupului de români cazați în zonă (f. 82-87 d.u.p.).

Partea vătămată L.C. a fost recrutat de către A.I. cu promisiunea unui venit zilnic de 35 euro, plus cazare. L-a luat cu el și pe C.C., urmând să plătească fiecare câte 450 euro pentru transport. Cu M.V. și F.F.E. au fost transportați la F.A.M. în Italia, care sub amenințarea cuțitului, în aceeași seară le-a solicitat banii și mobilele. A doua zi a fugit, întrucât li se spusese că trebuie să fure pentru acesta, nicidecum să muncească. Ei i-au sfătuit, la întoarcerea în țară, pe ceilalți să nu mai plece, întrucât erau înșelați (f. 88-92 d.u.p.; 142-143 dos. inst.).

Situația de fapt descrisă de către L.C. este confirmată întocmai de partea vătămată C.C.D.(f. 93-97 d.u.p.).

Pentru un teren de 500 mp ce urma a fi dat familiei F., partea vătămată T.G. a fost recrutat și transportat în Italia, unde numitul F.A.M., sub amenințarea cuțitului îl punea să dea telefon acasă pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare, întrucât este bine îngrijit și are loc de muncă, deși nu era nimic adevărat. Pentru că a refuzat, a fost bătut, amenințat, jignit și izgonit din colonie. Apoi, la cca. 2 săptămâni a fost reprimit, pus să muncească, banii fiind luați de la patronul italian de către F.M.A., care din nou l-a bătut când i-a solicitat banii. A fost pus să transporte, împreună cu alți români și bunuri furate (f. 102–111 d.u.p.)

Situațiile de fapt descrise de părțile vătămate sunt confirmate inclusiv de socrul numitului F.A.M., pe nume R.O., care a fost bătut pentru că a îndrăznit să ia personal banii de la patronul italian la care a muncit (f. 112-115 d.u.p.). De asemenea și D.N. a susținut situația de fapt descrisă, însă pe parcursul urmăririi penale a decedat (f. 118-123 d.u.p.).

Ambii inculpați au fost audiați în faza de urmărire penală. Inculpatul A.I. a susținut că cei 7 frați F.(inclusiv M.) au lucrat sau lucrează în Italia, ei nefăcând altceva decât să ajute persoanele care apelau la ei și odată ajunși în Italia, A.M. îi ajuta să-și găsească locuri de muncă. El muncea în gospodăria lui F.M., iar în august și decembrie 2003 ar fi lucrat la Mânăstirea L.A. din comuna Laza, județul Satu Mare, unde stareță era sora fraților F., construind o chilie.

La fel și inculpatul F.M. a negat săvârșirea faptelor, susținând că în perioada aprilie – noiembrie 2003 cu mici întreruperi, ar fi lucrat la mânăstirea din Satu Mare, unde sora sa este stareță.

Ambii inculpați, la textul poligraf, la întrebările cheie privind înțelegerea prealabilă dintre ei, trimiterea persoanelor în Italia contra unor sume de bani, cu promisiunea unor locuri de muncă, au răspuns nesincer, fiind detectate modificări psiho-fiziologice și mimico-gesticulare specifice comportamentului simulat și nesincer (f. 156, 171 d.u.p.).

Just a interpretat instanța de apel materialul probator, mai ales că părțile vătămate nu aveau cum să se înțeleagă între ele cu privire la situația de fapt, nefiind în relații de dușmănie cu inculpații, localitățile din care erau recrutați aflându-se situate pe întreg cuprinsul județului Prahova (Dumbrăvești – Plopeni, Vărbilău, Boldești-Scăieni, Slănic-Prahova, Surani).

Împrejurarea că nu a fost posibilă audierea tuturor părților vătămate în fața instanței de fond nu îndreptățea aprecierea că probele sunt insuficiente întrucât nu s-a avut în vedere că sunt și alte depoziții care confirmă cele susținute de către părțile vătămate.

Față de raționamentul instanței de apel privind scopul celor 2 contracte de comodat spre folosință a autoturismului ce a servit la transportul unor persoane mai este de adăugat că nu se putea ieși prin punctul de frontieră fără un act oficial, din moment ce proprietarul din certificatul de înmatriculare nu-l conducea și nici nu se afla în autovehicul.

Martora P.A., audiată în cursul judecății, deși călugăriță, nu putea să redea cu atâta precizie perioade de timp situate în urmă cu peste 4 ani, când este evident că memoria descrierii unor momente nu depășește mai mult de câteva săptămâni (sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii septembrie 2003) (f. 118 dos. inst. fond). Chiar în condițiile date se recunoaște că au fost perioade de întrerupere a lucrărilor pentru botezuri, nunți și concediu la mare la care inculpații au participat (f. 119 dos. inst. fond).

Nici înlăturarea valorii probatorii ale proceselor-verbale de recunoaștere de pe planșele fotografice nu are suport legal, câtă vreme dispozițiile art. 90-91 C. proc. pen. nu obligă la prezența martorului - asistent, art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. stipulând „numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există”. Deci numai în situația în care au fost astfel de martori se face mențiunea respectivă, iar dacă da, nu a fost dovedită și nici nu s-au înscris în fals împotriva mențiunilor din acestea.

De altfel, la fila 58 d.u.p. există declarația martorului asistent M.F.(străin cauzei) care arată că a asistat la recunoașterea inculpaților după fotografii de către partea vătămată M.P.F., semnând și procesul-verbal încheiat cu ocazia respectivă.

Nu poate fi avută în vedere apărarea inculpaților că sumele percepute reprezintă strict contravaloarea transportului, părțile vătămate susținând că reprezintă inclusiv tariful pentru obținerea unui loc de muncă în Italia.

Textul incriminator al art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 sancționează ca și infracțiune de trafic de persoane, fapta a două sau mai multe persoane, care recrutează, transportă .. prin .. înșelăciune .. în scopul exploatării.

Și din acest unghi de vedere, instanța de apel a interpretat just faptele inculpaților ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii respective, în forma continuată, prin întinderea în timp și rezoluția infracțională unică, atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective.

La individualizarea și dozarea pedepselor a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, dar și aspectul că numai o mică parte din persoanele supuse traficului au fost identificate și introduse în cauză, soluția fiind legală și sub acest aspect, nefiind cazul a se redoza sau modifica modul de executare a sancțiunilor penale.

Față de cele expuse, recursul inculpatului va respins în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.