ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, sub nr. 184/100/2007, reclamanta S.I.F.B.C. SA ARAD, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA BORȘA, a solicitat anularea Hotărârii A.G.A. din 14 octombrie 2006, precum și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza hotărârii atacate și menționarea hotărârii în Registrul Comerțului. Prin sentința nr. 1801 din 13 iunie 2007, Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea H.A.G.A. SC P. SA din 14 octombrie 2006 precum și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza hotărârii atacate și menționarea în Registrul Comerțului a prezentei hotărâri și publicarea în M. Of.
partea a IV-a pe cheltuiala reclamantei, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în sumă de 12 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că s-au încălcat prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în sensul că anunțul privind convocarea acționarilor nu a fost publicat în M. Of. partea a IV-a, iar convocatorul trimis reclamantei menționează la pct. 2 despre alegerea unui consiliu de administrație și nu a unui administrator unic, astfel că, s-a hotărât în probleme ce nu au fost trecute pe ordinea de zi, în acest mod încălcându-se prevederile art. 117 alin. (7) din aceeași lege, iar cu privire la propunerile de modificare a actelor constitutive, era necesar ca textul să fie reprodus integral în convocator, iar potrivit art. 113 lit. c) din Legea nr. 31/1990, modificată, pentru schimbarea obiectului de activitate era necesară convocarea unei adunări extraordinare, fapt ce nu s-a întâmplat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.I.F.B.C. SA ARAD, criticând soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a petitului privind plata cheltuielilor de judecată, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul acordării și a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, urmând ca pârâta să fie obligată să-l suporte. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 226 pronunțată la data de 17 octombrie 2007, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la 3.000 lei cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței, reținând că, reclamanta a făcut dovada cu înscrisuri a cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC P. SA BORȘA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea dispozițiilor instanței de fond privind cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecată în recurs. În motivarea recursului recurenta a susținut, în esență că, instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, cu privire la justificarea cheltuielilor de judecată de către reclamantă și nu a reținut faptul că, reprezentarea reclamantei în fața primei instanțe, de către cele două avocate, a fost nelegală, câtă vreme contractul de asistență juridică a fost semnat în numele reclamantei de d-na M.C., în calitate de director al Sucursalei Cluj și nu de reprezentantul legal al societății.
O altă critică, în opinia recurentei, vizează faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, raportat la situația de fapt și la mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, în sensul că, aceste cheltuieli de judecată pot fi acceptate de instanță, numai potrivit „muncii îndeplinite de avocat”, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ori, în cauză, apreciază recurenta, avocatul reclamantei nu a dovedit că a prestat o muncă în dosarul de fond în cuantum de 3.000 lei. Mai susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității de reprezentat legal a reclamantei, invocată la instanța de fond și reiterată prin întâmpinarea depusă în apel. Înalta Curte, examinând decizia atacată, în contextul criticilor invocate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.
civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În speță, instanța de apel a reținut că, reclamanta a fost legal reprezentată la instanța de fond, în acest sens a fost depusă împuternicirea avocațială a avocatului D.P.G., copia contractului de asistență juridică nr. 6/2007 încheiat cu același avocat, și ordinul de plată nr. 484 din 6 aprilie 2007 privind achitarea onorariului negociat, în sumă de 3.000 lei apreciind în acest mod, că actele depuse justifică cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Critica recurentei privind excepția lipsei calității de reprezentat legal a reclamantei, reiterată prin întâmpinarea depusă în apel, nu poate fi primită, atâta vreme cât pârâta nu a declarat apel, astfel că, nu poate fi supusă analizei în acest cadru procesual modul de soluționare a excepțiilor care au făcut obiectul dezbaterilor în primă instanță.
Mai mult, reclamanta a făcut dovada calității de reprezentat legal a d-nei M.C., care în calitate de director al Sucursalei Cluj are competența, potrivit reglementărilor interne, de a semna pentru și în numele S.I.F.B.C. actele necesare pentru reprezentarea juridică a S.I.F.B.C. SA, în instanță, în acest sens fiind depus un extras certificat la. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA BORȘA împotriva deciziei nr. 226 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.