ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3362/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 24/A din 9

februarie 2008, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții C.S.,

B.L., M.M., M.D., P.A. și K.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata

drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din

salariul de bază și suplimentul gradului (suplimentul treptei de salarizare) în

procent de 25% din salariul de bază, ambele începând cu data de 1 ianuarie 2004

și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că drepturile salariale solicitate de reclamanți, în calitate de

funcționari publici în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, sunt prevăzute

de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarului public.

S-a mai reținut că, deși art. 31 alin. (1)

lit. c) și d) din această lege, prevăd acordarea celor două sporuri, nu a fost

adoptat nici un act normativ care se prevadă cuantumul acestora, apreciindu-se,

pe cale de consecință că, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte

obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar pe de

altă parte, cuantificarea lor de către instanță cu nesocotirea Deciziei Curții

Constituționale nr. 820/2008, care a prevăzut expres că „instanțele

judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuz pe larg, considerând că

sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cal judiciară sau

cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

S-a mai apreciat că și în ipoteza în care

suspendarea legală a acestor drepturi, în perioada 2004 - 2006, nu poate fi

luată în considerare, nu se poate face totuși o analogie între prezenta cauză

și litigiile având ca obiect plata primelor de concediu, dispozițiile Legii nr.

188/1999, cu privire la aceste din urmă drepturi, fiind fără echivoc.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs reclamanții.

Recurenții au susținut că instanța de

fond a dat o interpretare total eronat a prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999,

prin care a lăsat fără aplicabilitate acest text de lege deși era îndrituită și

chiar obligată să reglementeze problema de drept supusă examinării sale, în

condițiile în care, la nivelul instanțelor din țară, s-au înregistrat foarte

multe litigii și față de împrejurarea că există în legislație exemple în care

legiuitorul a lăsat instanțelor judecătorești latitudinea de a stabili, în mod

concret, ceea ce nu s-a prevăzut expres, cum este cazul art. 103 C. proc. civ.

S-au invocat în acest sens prevederile

art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, precum și legislația internă, respectiv art. 53

din Constituția României și art. 38 C. mun.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea

nr. 188/1999, cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 161/2003, pentru

activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus

din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului

(2) Funcționarii publici beneficiază

de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

(3) Salarizarea funcționarilor publici se

face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar

de salarizare pentru funcționarii publici.

În aplicarea acestor dispoziții A.N.A.F.

a elaborat un proiect de act normativ, privind salarizarea funcționarilor publici,

care reglementează acordarea acestor drepturi salariale.

Întrucât acest proiect de act normativ nu

a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea și

acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, iar în acest caz

legiuitorul nu a prevăzut, expres posibilitatea instanței de a complini lipsa

unor dispoziții din actul normativ, așa cum s-a întâmplat în cazul art. 103 C.

proc. civ. și art.690 Cod civil, invocate de recurent.

Pe cale de consecință, nu se poate

reține, în speță, nesocotirea legislației și jurisprudenței europene.

Așa fiind, constatând că, potrivit art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive de casare sau

modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca

nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S., B.L.,

M.M., M.D., P.A. și K.M. împotriva sentinței civile nr. 24/CA din 9

februarie2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17

iunie 2009