ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 91/R din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, printre alte dispoziții, respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată de contestatorul B.F. și cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a avut în vedere următoarele: În cadrul soluționării unei contestații în anulare formulată de B.F.

împotriva Deciziei penale nr. 517 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, la termenul de judecată din data de 23 februarie 2009, contestatorul a solicitat un nou termen de judecată, pentru a i se da posibilitatea angajării unui apărător ales, cerere respinsă de instanța investită cu soluționarea contestației în anulare, în condițiile în care, în soluționarea căii extraordinare promovate au fost acordate patru termene de judecată care ofereau contestatorului posibilitatea angajării unui apărător ales, cu atât mai mult cu cât, ultimul termen de judecată a fost acordat în virtutea cererii formulate de contestator în acest sens. Prevederile art. 6 C. proc.

pen., afirmând în aliniatul 1 garantarea dreptului la apărare și recunoscând oricărei părți dreptul de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal, instituie în sarcina autorităților judiciare exclusiv obligația de a lua măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales, și obligația încunoștiințării învinuitului sau inculpatului, înainte de a i se lua prima declarație despre dreptul de a fi asistat de apărător. Se impune a se observa că obligația asigurării asistenței juridice din oficiu pentru contestator a fost asigurată, în condițiile în care acesta nu și-a angajat apărător ales, iar obligația pozitivă constând în informarea despre dreptul de a fi asistat de apărător nu subzistă în cauză în raport de obiectul cauzei și faza procesuală, respectiv soluționarea unei căi extraordinare de atac, promovată de contestator.

Nemulțumit de această soluție, contestatorul a invocat „excepția de neconstituționalitate” referitor la încălcarea dreptului la apărare. Neconstituționalitatea invocată de contestator vizează exclusiv interpretarea și aplicarea de către instanța investită cu soluționarea cauzei a dispozițiilor care vizează garantarea dreptului la apărare, aspect care constituie atributul suveran al instanței de judecată, în opera de înfăptuire a justiției, și în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată excede competenței recunoscute Curții Constituționale, astfel că excepția de neconstituționalitate invocată de contestator este inadmisibilă și urmează a fi respinsă conform dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei dispoziții de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a formulat recurs contestatorul B.F. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței fiind legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În cauză, corect a reținut prima instanță că recurentul nu s-a referit la un act normativ în vigoare sau la o dispoziție reglementată de acestea, ci prin cererea sa a vizat exclusiv interpretarea și aplicarea de către instanța investită cu soluționarea cauzei a dispozițiilor care vizează garantarea dreptului la apărare, aspect care constituie atributul suveran al instanței de judecată, Curtea Constituțională neavând dreptul de a verifica temeinicia și legalitatea vreunei măsuri dispusă de o instanță de judecată. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de contestator. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.F. împotriva Deciziei penale nr. 91 R din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.