ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1846/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 196 din 2 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 750/116/2006 de Tribunalul Călărași, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen., a fost condamnat A.D., la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) și d) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada arestării preventive a acestui inculpat de la 25 aprilie 2006 la 4 mai 2006. În baza art. 221 C. pen. cu aplicarea art. 99 si urm. C. pen. Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul T.M., la o lună închisoare.

În baza art. 81-110 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de un an, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. S-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.V. și a fost obligat inculpatul A.D. la plata sumei de 500 RON cu titlu de despăgubiri materiale și la 500 RON, cu titlul de daune morale. Prin aceeași hotărâre au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către partea civilă C.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în noaptea de 21/22 aprilie 2006, în jurul orei 1,30, inculpații A.D. și T.M.

se îndreptau de la discoteca din comuna Chimogi spre casă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Pe drum, inculpații au trecut pe lângă un grup de tineri format din partea vătămată și martorii C.I., C.C.M. și S.A.. Întrucât între inculpatul T.M. și frații C. a existat un conflict mai vechi, cei doi inculpați au hotărât să-i aștepte pe o stradă lăturalnică și să se răzbune. După ce partea vătămată a căzut la pământ, ca urmare a loviturilor primite, inculpatul A.D. i-a smuls de la gât un lanț. în același timp, inculpatul T.M. i-a lovit pe frații C., apoi a fugit de la locul faptei, s-a întâlnit cu inculpatul A.D., ocazie cu care a văzut lanțul de aur sustras de la partea vătămată și au hotărât să-l valorifice la un centru de amanet.

Pe parcursul cercetărilor penale, lanțul de aur a fost recuperat de la centrul de amanet, partea vătămată plătind centrului suma de 306 RON. În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, întrucât omisiunile vădite au fost îndreptate pe calea unei încheieri, deși acestea nu reprezentau erori materiale în înțelesul art. 195 C. proc. pen. Totodată a criticat hotărârea atacată și sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților. Inculpatul A.D. a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei pentru care a fost trimis in judecată, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen.

Partea civilă C.V. nu a precizat, în scris, care sunt motivele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii apelate. Prin decizia penală nr. 24/A din 24 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 4514/2/2006 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, de inculpatul A.D. și de partea civilă C.V. și a desființat atât hotărârea apelată cât și încheierea de îndreptare a erorii materiale, cauza fiind trimisă spre rejudecare la același tribunal. Instanța de apel a reținut că omisiunea instanței de a aplica în ceea ce-l privește pe inculpatul minor T.M. dispozițiile art. 74-76 C. pen., a avut drept consecință aplicarea unei pedepse nelegale.

Îndreptarea erorii materiale, care de fapt, a fost o omisiune a instanței de fond, a vizat corijarea hotărârii instanței de fond, nelegală în lipsa acestor mențiuni, pe o cale nelegală, întrucât nu putea fi vorba de erori materiale evidente. Împotriva acestei hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, criticând hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 6 și 9 C. proc. pen., sub aspectul greșitei soluționări a apelului fără a i se asigura apărarea inculpatului minor T.M., aceasta fiind obligatorie potrivit legii; de asemenea, a mai invocat faptul că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul apelului declarat de partea civilă și care a fost respins.

Prin decizia penala nr. 2455 din 8 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 750/116/2006, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 24/A din 24 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. A fost casată decizia penală atacată trimițându-se cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut, analizând primul caz de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., că potrivit art. 171 alin. (1) C. proc.

pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștința acest drept, iar art. 6 alin. (5) din același cod prevede că, în condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice învinuitului sau inculpatului, dacă nu are apărător ales. Conform art. 171 alin. (2) din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 și O.U.G.

60/2006, asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar și într-o altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligării la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. în același sens, s-a mai relevat că dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevăd că orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuși sau să fie apărat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti unul, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer.

În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat că instanța de prim control judiciar, la judecarea apelului declarat de parchet, care l-a vizat și pe inculpatul minor, nu a asigurat apărarea acestuia, aducând astfel atingere dreptului la un proces echitabil. Întrucât dispozițiile relative la asistarea inculpatului de către apărător s-a constatat că sunt obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că hotărârea atacată urmează a fi casată și trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, cu respectarea prevederilor legale. Referitor la critica invocată privitoare la nemotivarea hotărârii sub aspectul respingerii apelului declarat de partea civilă, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct .9 C. proc.

pen., Înalta Curte, cenzurând cauza sub acest aspect, a constatat că, deși prin minuta și dispozitivul hotărârii instanța de apel s-a pronunțat în sensul admiterii, pe lângă apelul inculpatului A.D. și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și al apelului declarat de partea civilă, în considerentele hotărârii atacate, nu sunt însă cuprinse motivele pentru care instanța a dispus administrarea apelului părții civile. Dacă într-adevăr, obligația pe care o impune art. 6 par.1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, Curtea Europeană a decis că trebuie să fie examinate totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus instanța la luarea hotărârii respective.

În faza rejudecării apelului, după casare, s-a procedat la audierea inculpatului A.D., declarația sa fiind atașată la fila 37 dosar apel. Prin decizia penală nr. 365/A din 16 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în rejudecare, după casare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat în parte sentința penală atacată și, în fond, rejudecând: în baza art. 221 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.M. la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Totodată, a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II- a și lit. b) C. pen., pentru ambii inculpați și art. 71 alin. (5) C. pen.

pentru inculpatul T.M., menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale. Prin aceeași decizie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C.V., stabilind să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului parchetului. A mai dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul A.D., în cuantum de 100 lei, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției, obligând-o totodată, pe partea civilă la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de apel evidențiate anterior, a reținut ca fiind fondată calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași constatând, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, că prima instanță a reținut corect situația de fapt, fiind pe deplin întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților.

Astfel, s-a constatat în mod justificat că, fapta inculpatului minor T.M., care la data de 22 aprilie 2006 cunoscând proveniența lanțului de aur obținut în cadrul unei activități infracționale de către inculpatul A.D., a contribuit la valorificarea bunului, beneficiind de o sumă de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. La individualizarea judiciară a sancțiunii aplicată acestui inculpat minor, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale, gradul de pericol social concret, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului minor, care a avut o conduită sinceră în cursul procesului penal, nu avea antecedente penale și provenea dintr-o familie organizată, cu mijloace modeste de subzistență, dar cu un comportament corespunzător în societate.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai reținut că ansamblul acestor criterii duc la concluzia că față de conduita inculpatului anterioară și ulterioară săvârșirii faptei, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în societate, pot fi incidente dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu consecința prevăzută de art. 76 lit. e) C. pen. În ceea ce privește conținutul pedepselor accesorii, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că natura faptelor săvârșite de inculpați relevă nedemnitatea acestora numai în ceea privește exercițiul drepturilor de natură electorală, respectiv a dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A.D., instanța a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei în raport cu criteriile enumerate de art. 72 C. pen. a fost judicios stabilită, fiind aptă să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii. S-a mai constatat că referatul de evaluare socială întocmit cu privire la acest inculpat a relevat perspectivele relativ ridicate de integrare socială, în condițiile consilierii sale sub aspectul consecințelor activității infracționale și avantajelor conformării normelor penale și morale. Instanța de apel, în ceea ce privește obligarea inculpatului minor T.M. la plata daunelor materiale către partea civilă, a constatat că acesta răspunde pe latură civilă numai în raport cu fapta săvârșită și cu prejudiciul produs prin aceasta, iar prin amanetarea lănțișorului sustras inculpatul a obținut 3.000.000 lei, sumă pe care partea vătămată a plătit-o personal societății F.T.

SRL, pentru recuperarea bunului său. De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai reținut că prima instanță a obligat în solidar inculpații la plata sumei de 5.000.000 lei daune materiale și 5.000.000 lei daune morale. Împotriva deciziei penale nr. 365/A din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă C.V. și inculpații A.D. și T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum rezultă din cuprinsul practicalei prezentei decizii . Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. În același timp, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de partea civilă C.V. și de inculpații A.D. și T.M., sunt întemeiate, fiind circumscrise dispozițiilor art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte, analizând conținutul încheierii de ședință pronunțată la 30 octombrie 2007 (filele 58-61 dosar apel), termen la care s-a acordat cuvântul la dezbateri, constată că instanța de prim control judiciar, rejudecând apelul după casare, a procedat greșit atunci când a omis să se pronunțe cu privire la toate criticile invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, de partea civilă C.V. și de inculpatul A.D. Astfel, se reține că, având cuvântul cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, reprezentantul parchetului a solicitat desființarea în totalitate a încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate la 9 noiembrie 2006, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 195 C. proc.

pen., arătând că, în mod greșit, s-au înlăturat două aspecte de nelegalitate a sentinței penale, constatate ulterior, dispoziții ce vizau aplicarea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului minor T.M. și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru același inculpat, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale. De asemenea, a mai solicitat desființarea, în parte, a hotărârii instanței de fond, majorarea pedepselor aplicate inculpaților prin nereținerea circumstanțelor atenuante judiciare în cazul inculpatului A.D., aplicarea pedepselor accesorii, conform art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. cu suspendarea executării acesteia, potrivit art. 71 alin. 5 C. pen.

în cazul inculpatului T.M. (căruia să i se aplice o pedeapsă principală orientată spre minimul special, fără reținerea circumstanțelor judiciare atenuante). Totodată, Înalta Curte mai constată că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la apelul formulat de inculpatul A.D., deși din cuprinsul aceleiași încheieri pronunțată la 30 octombrie 2007 reiese foarte clar că acest inculpat a fost asistat de doi apărători aleși care au formulat critici ample, detaliate conform filelor 59-60 dosar. Astfel, nu s-a răspuns criticilor vizând: schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 211 C. pen. în infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.; nelegalitatea încheierii de ședință pronunțată de instanța de fond la 9 noiembrie 2006, în lipsa procurorului, considerând că nu pot fi incidente dispozițiile art. 195 C. proc.

pen.; solicitarea de achitare a acestui inculpat potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., aspecte detaliate la filele 59-60 dosar instanță de apel. De asemenea, s-a mai solicitat, în subsidiar, schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. În aceeași modalitate greșită a procedat instanța de prim control judiciar și cu privire la apelul declarat de partea civilă C.V., respectiv nu a inclus în considerente argumentele care au stat la baza respingerii apelului acestei părți, rezumându-se la a menționa în dispozitiv că apelul acestei părți civile este nefondat, fapt ce echivalează cu nemotivarea deciziei pe acest aspect, caz de casare ce, în mod evident, se circumscrie dispozițiilor art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. Or, instanța de prim control judiciar, putea și trebuia să constate că apelurile formulate erau îndreptate atât împotriva sentinței penale nr. 196 din 2 noiembrie 2006, cât și împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, pronunțată de Tribunalul Călărași la 9 noiembrie 2006, în dosarul nr. 750/116/2006 (nr. vechi 583/P/2006), impunându-se a fi desființate fie parțial, fie integral, funcție de soluția pronunțată. Astfel, se constată că prima instanță a procedat greșit apreciind drept eroare materială neincluderea în dispozitivul hotărârii atât a circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului T.M., cât și a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., vizând suspendarea executării pedepsei accesorii a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., stabilind inculpatului, pe cale de consecință, o pedeapsă nelegală.

Nereținându-se dispozițiile art. 74-76 C. pen., nu putea fi coborâtă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în speță, aplicarea unei pedepse de o lună închisoare (sub minimul special de 3 luni închisoare) astfel cum s-a stabilit, apare ca nelegală, iar omisiunea aplicării dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., obligatorii în cauză, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, atrag de asemenea, nelegalitatea acestei hotărâri. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul T.M., odată cu aplicarea dispozițiilor art. 81-110 C. pen., instanța de fond trebuia să-i aplice acestuia și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

și apoi să dispună și suspendarea acesteia conform dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. Chiar dacă în rejudecarea apelului instanța de prim control judiciar, prin decizia penală nr. 365 din 16 noiembrie 2007, casând parțial sentința atacată a făcut „aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru ambii inculpați și art. 71 alin. (5) C. pen. pentru inculpatul T.M.", menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, nu a făcut nicio referire la încheierea de îndreptare eroare pronunțată de Tribunalul Călărași la 9 noiembrie 2006, după pronunțarea sentinței penale nr. 196 din 2 noiembrie 2006, care se impunea a fi desființată în totalitate, nefiind vorba de erori materiale evidente a căror îndreptare se putea face astfel.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 195 C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu. Or, în speță, modalitatea aleasă de instanța de judecată pentru a completa dispozitivul hotărârii, printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale prin care, de fapt, a înlăturat două aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate în cauză, este incorectă, aceste omisiuni neputând fi apreciate drept erori materiale evidente.

De altfel, Înalta Curte mai reține că deși apelurile formulate în cauză au vizat mai multe aspecte de nelegalitate și netemeinicie, instanța de prim control judiciar nu Ie-a analizat pe fiecare în parte, trecând cu mult prea multă ușurință peste criticile invocate atât de parchet cât și de apelantul parte civilă C.V., omițând chiar să se pronunțe în vreun fel cu privire la apelul inculpatului A.D. , ignorându-l cu desăvârșire. Fată de cele mai sus-menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că instanța de prim control judiciar, rejudecând apelul după casare, nu s-a pronunțat cu privire la toate apelurile formulate, nici cu privire la toate motivele invocate de părți și nici cu privire la desființarea încheierii de îndreptare eroare pronunțată de prima instanță la 9 noiembrie 2006, urmează a aprecia ca întemeiate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă C.V.

și de inculpații A.D. și T.M. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și, pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., le va admite ca atare, casând decizia penală sus-menționată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță și va stabili ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat T.M., să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Cu ocazia rejudecării, instanța de prim control judiciar urmează a avea în vedere toate motivele de apel formulate de părți, detaliate în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 30 octombrie 2007, Înalta Curte dispunând, totodată, menținerea actelor procedurale îndeplinite până la 30 octombrie 2007, cu excepția încheierii de îndreptare eroare materială, pronunțată de Tribunalul Călărași la 9 noiembrie 2006, în dosarul nr. 750/116/2006 (nr. vechi 583/P/2006). PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă C.V. și de inculpații A.D. și T.M. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală sus-menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Menține actele procedurale îndeplinite până la 30 octombrie 2007, cu excepția încheierii de îndreptare eroare materială, pronunțată de Tribunalul Călărași la 9 noiembrie 2006, în dosarul nr. 750/116/2006 (nr. vechi 583/P/2006). Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat T.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2008.