ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2087/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 277 din 11

septembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul M.M.D., în

baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și art. 2

1

lit. e), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 9 ani închisoare, menținându-se

beneficiul eliberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 416/1999 a Judecătoriei Deva, din

care a rămas un rest neexecutat de 549 zile.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2002 la 1

septembrie 2002.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumelor de 31.931.000 lei despăgubiri către partea civilă A.O. și de 863.951

lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Brad.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că în noaptea de 30 aprilie 2002, inculpatul a

sustras prin violență, în loc public, pe o stradă din localitatea Brad de la

partea vătămată A.O. mai multe bunuri și valori, cauzându-i mai multe leziuni

inclusiv pierderea a doi dinți din față.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia penală nr. 356 din 12 decembrie 2002 a admis apelul

declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a dispus restituirea

cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru refacerea

urmăririi penale.

Instanța de control judiciar a

reținut că urmărirea penală este lovită de nulitate, întrucât inculpatului nu i

s-a asigurat apărarea pe parcursul ei.

S-a reținut astfel, că la 10 mai

2002, când s-a început urmărirea penală și s-a dispus arestarea preventivă a

inculpatului, acesta a fost ascultat fără apărare, deci trebuia în mod

obligatoriu să fie asistat de avocat cu delegație, că o astfel de delegație a

fost eliberată la 28 mai 2002, când s-a făcut prezentarea materialului de

urmărire penală, iar urmărirea penală era încheiată.

Semnarea declarației inculpatului

din 10 mai 2002, de către un avocat fără delegație, nu constituie respectare a

dreptului la apărare, întrucât un avocat devine apărător al inculpatului după

emiterea delegației.

Tot astfel, nedesemnarea unui

apărător și consemnarea în formularul de declarație că inculpatul nu solicită

apărător, fără a se consemna că inculpatul are dreptul de a fi asistat de un

avocat, constituie o încălcare a dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care invocând

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., a

susținut că au fost respectate toate drepturile procesuale ale inculpatului, că

i s-a desemnat un apărător din oficiu, care și-a exercitat atribuțiile

specifice, pe tot parcursul urmăririi penale și că nu subzistă nici o cauză de

nulitate, care să impună refacerea urmăririi penale.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea

judecării apelului.

Recursul declarat este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

24 din Constituția României dreptul la apărare este garantat iar părțile, în

tot cursul procesului, au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit

din oficiu.

Potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) și

c), din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, orice acuzat are dreptul să

dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere

el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și dacă nu dispune de

mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau poate fi asistat în mod

gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer.

Prin art. 171 C. proc. pen., s-a

stabilit că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în

tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt

obligate să-i aducă la cunoștință acest drept. Asistența juridică este

obligatorie când învinuitul sau inculpatul este arestat iar în acest caz,

potrivit art. 172 alin. (2) din același cod, organul de urmărire penală va

asigura prezența apărătorului la ascultarea inculpatului.

În sfârșit, conform art. 35 din

Legea nr. 51/1995, avocatul este obligat să acorde asistență juridică în

cauzele în care a fost desemnat din oficiu de către barou.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, ca și din actele noi depuse în susținerea recursului se constată că

în timpul urmăririi penale au fost respectate toate aceste dispoziții legale.

Astfel, la 10 mai 2002, înainte de

ascultare, conform art. 70 C. proc. pen., i s-a adus la cunoștință de către

organul de urmărire penală, că au dreptul la apărător inculpatul menționând că

înțelege să se apere singur

În aceeași zi procurorul, conform

art. 202 alin. (3) C. proc. pen., i-a explicat inculpatului drepturile sale

procesuale iar cu prilejul ascultării, premergător luării măsurii arestării

preventive, a fost asigurată prezența ca apărător din oficiu a avocatului U.C.,

desemnat de Baroul Hunedoara.

Tot atunci prin adresă scrisă, a

fost înștiințată mama inculpatului despre arestarea fiului, menționându-se că

s-a desemnat apărător din oficiu în persoana avocatului U.C.

La 28 mai 2002, a fost prezentat

inculpatului materialul de urmărire penală, de față fiind același avocat U.C.

Actele noi depuse în recurs, atesta

că Baroul Hunedoara, a programat pentru acordarea asistenței juridice din

oficiu, în faza de urmărire penală și cea de cercetare judecătorească, în ziua

de 10 mai 2002 un număr de 6 avocați printre care și avocatul U.C.

Împrejurarea că delegația a fost

emisă mai târziu, după prestarea conform programării întocmită de barou, a

serviciului de către apărătorul din oficiu, nu poate conduce la concluzia

inexistenței apărării, Legea nr. 51/1991, privind exercitarea profesiei de

avocat, neinterzicând eliberarea ulterioară a delegației pentru asistența

juridică din oficiu, astfel prestată.

Întrucât din actele dosarului de

urmărire penală a rezultat că inculpatului i-a fost respectat dreptul la

apărare, că i s-a desemnat un apărător din oficiu care și-a exercitat

prerogativele și că astfel nu s-au produs încălcări ale dispozițiilor legale

relative la asistarea inculpatului de către apărător, care să atragă sancțiunea

nulității urmăririi penale, soluția Curții de Apel Alba Iulia de restituire a

cauzei la procuror nu este corectă.

În consecință, constatând întemeiate

criticile formulate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia, a casa decizia atacată și a trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului.

Se va menține starea de arest a

inculpatului și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie

plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr.

356/ A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul

M.M.D.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza pentru rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

Menține starea de arest a inculpatului.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.