ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, reclamanta T.M. a solicitat instanței

ca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în

Domeniul Energiei, să constate nulitatea absolută a deciziilor președintelui A.N.R.E.

nr. 678 din 31 martie 2008, 910 din 13 mai 2008 și nr. 1296 din 26 iunie 2008,

întrucât au fost emise de o autoritate a cărei președinte se află în stare de

incompatibilitate, conform art. 9 din Legea nr. 13/2007, art. 1 pct. 3 din O.U.G.

nr. 33

/2007, H.G. nr. 301/2006, H.G. nr. 365/2008.

Reclamanta

a susținut că, potrivit acestor texte de

lege, președintele A.N.R.E. s-a aflat în stare de

incompatibilitate în perioada în care au fost emise cele trei decizii,

impunându-se constarea nulității absolute a acestora.

Pârâta A.N.R.E.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,

arătând că deciziile emise de

președintele

pârâtei, în exercitarea atribuțiilor sale, au caracter legal și temeinic, iar

în

situația existenței unui caz de incompatibilitate, acesta se constată

de către Ministrul Administrației Publice, care îl informează pe Primul

Ministru, iar acesta din urmă dispune măsurile necesare.

Pârâta a

invocat excepția necompetenței materiale a instanței, susținând că deciziile

contestate sunt acte născute

în cadrul raportului individual de muncă dintre angajați și angajatori și nu

sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, așa

cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului

administrativ. În plus, pârâta arată că actele contestate în cauză se

întemeiază pe dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel

național pe anii 2007-2010 și pe art. 63 alin. (2) C. muncii, în cauză fiind

vorba despre un conflict de muncă, conform art. 284 alin. (1) C.

muncii. De asemenea, pârâta a invocat excepția tardivității formulării

acțiunii, întrucât aceasta a fost promovată cu nerespectarea termenului de 30

de zile, prevăzut art.283 alin. (1) lit. 1) din Legea 53/2008, termen

prohibitiv, de prescripție, a cărui încălcare duce la pierderea dreptului

subiectiv de a solicita anularea actului contestat.

Prin sentința

civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, a fost investită

cu o acțiune prin care se solicită constatarea nulității absolute a trei

decizii, emise de președintele A.N.R.E., prin care a fost stabilită componența

comisiei de evaluare prealabilă a reclamantei T.M.C., între reclamantă și

pârâtă existând un raport contractual de muncă în derulare; întrucât evaluarea

prealabilă dispusă este întemeiată pe dispozițiile art. 63 alin. (2) C. muncii

și art. 11 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii

2007-2010, între părți a luat naștere un conflict de drepturi, așa cum este

definit de Legea nr. 53/2003 și Legea nr. 168/1999, respectiv, un litigiu

individual născut între angajator și salariat cu privire la interesele cu

caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din

desfășurarea raporturilor de muncă.

Având în vedere

că cele trei decizii contestate au fost emise în legătură cu executarea

contractului individual de muncă, existent între reclamantă și pârâtă, nefiind

acte administrative, așa cum sunt definite de art. 2 lit. c) din Legea nr.

554/2004, cu modificările ulterioare, instanța de fond a constatat că litigiul

este un conflict de muncă, iar competența materială revine instanței

specializate, respectiv Tribunalului, conform art. 284 alin. (1) C. muncii, art.

70 din Legea nr. 168/1999 și art. 2 lit. c) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești

a declarat recurs reclamanta T.M.C., care a solicitat casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția

de contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta

susține că nu a investit instanța cu un litigiu de muncă, ci a contestat

deciziile emise de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei (A.N.R.E.).

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecății,

recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ să

constate nulitatea deciziilor nr. 678 din 31 martie 2008, nr. 910 din 13 mai 2008

și nr. 1296 din 26 iunie 2008 emise de Președintele Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei.

Fiind vorba de contestarea unor acte

administrative emise de o autoritate publică centrală, în raport de prevederile

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată, și de cele

ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță

aparține curții de apel.

În consecință, în baza art. 312 alin.

(1)- (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel

Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.M.C.

împotriva sentinței civile nr. 2 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

mai 2009.