ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, reclamanta T.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, să constate nulitatea absolută a deciziilor președintelui A.N.R.E. nr. 678 din 31 martie 2008, 910 din 13 mai 2008 și nr. 1296 din 26 iunie 2008, întrucât au fost emise de o autoritate a cărei președinte se află în stare de incompatibilitate, conform art. 9 din Legea nr. 13/2007, art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 33 /2007, H.G. nr. 301/2006, H.G. nr. 365/2008. Reclamanta a susținut că, potrivit acestor texte de lege, președintele A.N.R.E.

s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în care au fost emise cele trei decizii, impunându-se constarea nulității absolute a acestora. Pârâta A.N.R.E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că deciziile emise de președintele pârâtei, în exercitarea atribuțiilor sale, au caracter legal și temeinic, iar în situația existenței unui caz de incompatibilitate, acesta se constată de către Ministrul Administrației Publice, care îl informează pe Primul Ministru, iar acesta din urmă dispune măsurile necesare. Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, susținând că deciziile contestate sunt acte născute în cadrul raportului individual de muncă dintre angajați și angajatori și nu sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, așa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.

În plus, pârâta arată că actele contestate în cauză se întemeiază pe dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și pe art. 63 alin. (2) C. muncii, în cauză fiind vorba despre un conflict de muncă, conform art. 284 alin. (1) C. muncii. De asemenea, pârâta a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, întrucât aceasta a fost promovată cu nerespectarea termenului de 30 de zile, prevăzut art.283 alin. (1) lit. 1) din Legea 53/2008, termen prohibitiv, de prescripție, a cărui încălcare duce la pierderea dreptului subiectiv de a solicita anularea actului contestat. Prin sentința civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, a fost investită cu o acțiune prin care se solicită constatarea nulității absolute a trei decizii, emise de președintele A.N.R.E., prin care a fost stabilită componența comisiei de evaluare prealabilă a reclamantei T.M.C., între reclamantă și pârâtă existând un raport contractual de muncă în derulare; întrucât evaluarea prealabilă dispusă este întemeiată pe dispozițiile art. 63 alin. (2) C. muncii și art. 11 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, între părți a luat naștere un conflict de drepturi, așa cum este definit de Legea nr. 53/2003 și Legea nr. 168/1999, respectiv, un litigiu individual născut între angajator și salariat cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Având în vedere că cele trei decizii contestate au fost emise în legătură cu executarea contractului individual de muncă, existent între reclamantă și pârâtă, nefiind acte administrative, așa cum sunt definite de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, instanța de fond a constatat că litigiul este un conflict de muncă, iar competența materială revine instanței specializate, respectiv Tribunalului, conform art. 284 alin. (1) C. muncii, art. 70 din Legea nr. 168/1999 și art. 2 lit. c) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta T.M.C., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta susține că nu a investit instanța cu un litigiu de muncă, ci a contestat deciziile emise de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.). Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea dedusă judecății, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ să constate nulitatea deciziilor nr. 678 din 31 martie 2008, nr. 910 din 13 mai 2008 și nr. 1296 din 26 iunie 2008 emise de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Fiind vorba de contestarea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată, și de cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță aparține curții de apel. În consecință, în baza art. 312 alin. (1)- (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.M.C. împotriva sentinței civile nr. 2 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.