ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 august 2005 la Curtea de Apel Craiova și precizată ulterior la data de 9 septembrie 2005, reclamantul P.G. a

chemat în judecată pârâta C.J.P. Mehedinți, pentru ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 1132 din 12 iulie 20

05

și

obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivare, reclamantul a

arătat că, în perioada 15 noiembrie 1957 - 29 aprilie 1958, a efectuat stagiul militar

în localitatea Botoșani iar în perioada 25 iunie 1960 - 25 august 1961 a

efectuat stagiul militar la U.M. Alba Iulia în condițiile dispuse de Legea nr. 309/2002,

iar pârâta i-a respins nelegal cererea de acordare a d

repturilor cuvenite, potrivit acestei legi.

În susținerea acțiunii

reclamantul a depus mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și

copia livretului militar de unde rezultă că a satisfăcut stagiul militar la U.M. Botoșani și U.M. Alba Iulia.

Prin sentința civilă n. 126

din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această

soluția instanța de fond a reținut, în esență, că detașamentele de muncă din

cadrul D.G.S.M. existente la Botoșani și Alba Iulia au avut ca perioadă de

lucru 1950 -

1956 și respectiv 1953, altele

decât cele în care reclamantul susține că a efectuat

stagiul militar.

Detașamentele unitățile de

muncă specificate în tabelul cu evidența

detașamentelor

și unităților de muncă din cadrul D.G.S.M. nu sunt unități militare,

cum

este cazul UM Botoșani și respectiv U.M. Alba Iulia.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs recurentul

arată că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea întrucât a fost încorporat la

infanterie în data de 15 noiembrie 1957 și lăsat la vatră la 29 aprilie 1958, ulterior fiind încorporat la 25 iunie 1960 - 25 august 1961.

Se menționează că batalionul

lucra la drumuri și șosele, fără a face instrucție militară.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din probele administrate în

dosar rezultă faptul că, reclamantul nu face parte din categoria persoanelor

beneficiare ale dispozițiilor Legii nr. 309/2002 și, pe cale de consecință, nu

poate beneficia de indemnizația prevăzută de lege, întrucât unitatea militară

în care a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte din detașamentele de muncă

la care face trimitere textul de lege invocat.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 160 din 1 aprilie 2004, conform cărora legiuitorul este suveran în ceea ce privește acordarea de despăgubiri

anumitor categorii de persoane, și anume acelora care au desfășurat o

activitate cu caracter discriminator și înjositor, ce a corespuns definiției

date muncii forțate de către O.I.M.

Înalta Curte a constatat

faptul că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi

specifice, cu caracter reparatoriu, persoanelor care în perioada 1950 - 1961 au

efectuat stagiul militar prin muncă prestată în cadrul detașamentelor de muncă

ale D.G.S.M., organizată în baza unor principii proprii de funcționare, în subordinea

fostului Minister al Construcțiilor  și nu al fostului M.F.A., în condiții

discriminatorii și înjositoare.

Ca atare, există o deosebire

esențială între aceste categorii de persoane și cele care au efectuat stagiul

militar în unități militare.

Așa cum a statuat Curtea

Constituțională, în concordanță și cu jurisprudența C.E.D.O., egalitatea nu

presupune uniformitate, putând fi instituite tratamente juridice diferite

pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă și

rezonabilă.

Așa fiind și întrucât

situația juridică a persoanelor, cetățeni români, care au efectuat stagiul

militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., în perioada 1950 - 1961,

a fost esențial diferită de aceea a altor categorii de persoane care au prestat

muncă forțată în cadrul altor structuri organizate, recunoașterea unor drepturi

doar pentru cei din prima categorie, cu titlu reparatoriu, nu constituie o

discriminare, ci un tratament juridic diferențiat impus și justificat obiectiv

de situațiile diferite în care s-au aflat beneficiarii.

De altfel, Curtea

Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 309/2002 și prin Decizia nr. 213 din 4 mai 2004, reținând faptul că instituirea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi nu

reprezintă un privilegiu, ci se justifică în mod obiectiv, constituind o

compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să

efectueze stagiul militar în condiții deosebite.

Având în vedere aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.G. împotriva sentinței civile nr. 126 din 6 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2007.