ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 august 2005 la Curtea de Apel Craiova și precizată ulterior la data de 9 septembrie 2005, reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Mehedinți, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 1132 din 12 iulie 20 05 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 15 noiembrie 1957 - 29 aprilie 1958, a efectuat stagiul militar în localitatea Botoșani iar în perioada 25 iunie 1960 - 25 august 1961 a efectuat stagiul militar la U.M. Alba Iulia în condițiile dispuse de Legea nr. 309/2002, iar pârâta i-a respins nelegal cererea de acordare a d repturilor cuvenite, potrivit acestei legi.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și copia livretului militar de unde rezultă că a satisfăcut stagiul militar la U.M. Botoșani și U.M. Alba Iulia. Prin sentința civilă n. 126 din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut, în esență, că detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M. existente la Botoșani și Alba Iulia au avut ca perioadă de lucru 1950 - 1956 și respectiv 1953, altele decât cele în care reclamantul susține că a efectuat stagiul militar. Detașamentele unitățile de muncă specificate în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul D.G.S.M.

nu sunt unități militare, cum este cazul UM Botoșani și respectiv U.M. Alba Iulia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. În motivele de recurs recurentul arată că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea întrucât a fost încorporat la infanterie în data de 15 noiembrie 1957 și lăsat la vatră la 29 aprilie 1958, ulterior fiind încorporat la 25 iunie 1960 - 25 august 1961. Se menționează că batalionul lucra la drumuri și șosele, fără a face instrucție militară. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din probele administrate în dosar rezultă faptul că, reclamantul nu face parte din categoria persoanelor beneficiare ale dispozițiilor Legii nr. 309/2002 și, pe cale de consecință, nu poate beneficia de indemnizația prevăzută de lege, întrucât unitatea militară în care a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte din detașamentele de muncă la care face trimitere textul de lege invocat.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 160 din 1 aprilie 2004, conform cărora legiuitorul este suveran în ceea ce privește acordarea de despăgubiri anumitor categorii de persoane, și anume acelora care au desfășurat o activitate cu caracter discriminator și înjositor, ce a corespuns definiției date muncii forțate de către O.I.M. Înalta Curte a constatat faptul că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu caracter reparatoriu, persoanelor care în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar prin muncă prestată în cadrul detașamentelor de muncă ale D.G.S.M., organizată în baza unor principii proprii de funcționare, în subordinea fostului Minister al Construcțiilor și nu al fostului M.F.A., în condiții discriminatorii și înjositoare.

Ca atare, există o deosebire esențială între aceste categorii de persoane și cele care au efectuat stagiul militar în unități militare. Așa cum a statuat Curtea Constituțională, în concordanță și cu jurisprudența C.E.D.O., egalitatea nu presupune uniformitate, putând fi instituite tratamente juridice diferite pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. Așa fiind și întrucât situația juridică a persoanelor, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., în perioada 1950 - 1961, a fost esențial diferită de aceea a altor categorii de persoane care au prestat muncă forțată în cadrul altor structuri organizate, recunoașterea unor drepturi doar pentru cei din prima categorie, cu titlu reparatoriu, nu constituie o discriminare, ci un tratament juridic diferențiat impus și justificat obiectiv de situațiile diferite în care s-au aflat beneficiarii.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 și prin Decizia nr. 213 din 4 mai 2004, reținând faptul că instituirea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi nu reprezintă un privilegiu, ci se justifică în mod obiectiv, constituind o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinței civile nr. 126 din 6 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2007.