ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4 august 2006, reclamanta  SC D.S. SA a chemat în judecată  A.N.R.G.N.  solicitând

anularea hotărârii nr. 5 din 12 iunie 2006 prin care s-a apreciat că a refuzat

nejustificat accesul SC E.G.L. G. & P. România SA la sistemele de

distribuție a gazelor naturale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că a încheiat cu SC E.G.L. SA un contract de distribuție a gazelor naturale.

În temeiul acestui contract și la

solicitarea SC E.G.L. SA, în perioada 1-24 februarie 2006 a redus  livrările de gaze către SC V.E. – partener contractual al acestuia, la un nivel de 1000

m

3

/h pentru ca ulterior, tot la solicitarea SC E.G.L. SA să revină

cu livrarea la nivelul inițial – respectiv 3.571 m

3

/h.

Cu toate acestea prin hotărârea nr. 5 din

12 iunie 2006, Comisia de soluționare a divergențelor sesizată de SC E.G.L. SA

a hotărât că activitatea reclamantei desfășurată în luna februarie 2006

constituie un refuz nejustificat a accesului acesteia la sistemul de

distribuție.

În opinia reclamantei această hotărâre s-a

dat cu depășirea limitelor competenței comisiei și cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legale privind refuzul de acces la sistemul de distribuție,

întrucât  potrivit dispozițiilor  art. 8 lit. g) Legea nr. 351/2004 a gazelor,

ea poate soluționa „divergențele privind  refuzul  de acces la sistemul

național de transport sau distribuție a gazelor și care  înseamnă de fapt

respingerea solicitării venite din partea furnizorului sau consumatorului  de a

fi suplimentată cantitatea de gaz”.

Totodată, reclamanta a susținut  că

hotărârea comisiei nu este motivată în fapt și drept rezumându-se la o expunere

cronologică a corespondenței purtată de părți și la enumerarea unor texte din

Legea nr. 351/2004, fără a particulariza  aplicabilitatea acesteia în raport de

situația concretă.

Prin sentința  civilă nr. 2412 din 9

octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, în fond, după casare, a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr.

5/2006, obligând în același timp pârâta A.N.R.G.N. la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 20.000 lei.

Instanța a reținut că în fapt, obiectul

acțiunii privește nu restricționarea accesului la sistemul de distribuție al

gazelor naturale ci nerespectarea dispozițiilor contractuale din convenția de

distribuție întrucât stabilirea sau modificarea programului de distribuție ține

strict de părțile contractante și nu intră în sfera de supraveghere a A.N.R.D.G.N.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs A.N.R.D.G.N. care a susținut în esență că instanța fondului  nu a

calificat corect noțiunea de acces la sistemul de distribuție a gazelor și care

potrivit dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 351/2004,  reprezintă  dreptul

unui furnizor de gaze naturale de a utiliza  sistemul de distribuție prin cele

două componente ale sale,  racordare și utilizare. Cum utilizarea se face în

baza unui contract care prevede un  program de distribuție, nerespectarea

acestuia, în sensul refuzului de modificare a lui, la cererea furnizorului are

ca rezultantă imposibilitatea de a utiliza eficient acest sistem.

Greșită, s-a mai considerat de către

recurentă, aprecierea dată de instanța fondului cu privire la natura juridică a

contractului de distribuție în sensul că  aceasta este comercială, iar

divergențele apărute nu intră în  competența A.N.R.D.G.N. în condițiile în care

distribuția gazelor naturale se face în baza unui contract cadru reglementat de

A.N.R.D.G.N., activitatea de distribuție fiind asigurată de un singur operator

pe o zonă delimitată și care este calificată de legiuitor monopol natural (art.

3 pct. 38 din Legea nr. 351/2004).

Recursul este fondat.

Întreaga activitate de distribuție  se

realizează pe baza unui contract cadru reglementat de A.N.R.D.G.N., aprobat

prin Decizia Președintelui A.N.R.G.N., contract realizat între  distribuitor și

furnizor, în care distribuitorul este cel care  dispune asupra modului de

utilizare a sistemului condiționat însă de  solicitările furnizorului.

Astfel fiind și cum activitatea de

distribuție a gazelor  este monopol natural, calificată ca atare prin Legea nr.

351/2004, natura  juridică a contractului de distribuție nu poate fi  decât

administrativă, orice litigiu născut din derularea lui cu privire la accesul la

sistemul de distribuție, urmând a fi soluționată de A.N.R.D.G.N. conform art. 8

lit. q) din Legea nr. 351/2004, prin  intermediul comisiei constituită în acest

scop care  derulează o procedură administrativă jurisdicțională.

Astfel fiind greșit s-a apreciat de către

instanța fondului că divergența născută din modul în care reclamanta SC D.S. SA

a înțeles să dea curs sau nu solicitării  SC E.G.L. SA cu care avea contract de

distribuție, excede supravegherii A.N.R.D.G.N. și implicit nu intră în

competența de soluționare a comisiei speciale.

În ce privește refuzul de acces la

rețeaua de distribuție  manifestată de SC D.S. SA față de SC E.G.L. SA, de

reținut că dispozițiile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 351/2004, definesc accesul

ca fiind dreptul unui furnizor și/sau consumator de gaze naturale de a utiliza

acest sistem. Potrivit art. 62 din același act normativ, accesul presupune două

componente, racordare și utilizare, aceasta din urmă trebuind să fie

neîntreruptă și regulată pentru a satisface nevoile solicitantului.

În raport de aceste prevederi și având în

vedere că  activitatea de distribuție  a gazelor naturale se realizează în

baza  unui contract, în care distribuitorul dispune asupra modului de

utilizare, condiționat însă de  solicitările furnizorului, urmează a se reține

că în cauză s-a dovedit că pe parcursul derulării contractului de distribuție încheiat

între SC D.S. SA și SC E.G.L. SA aceasta din urmă a solicitat limitarea

livrării de gaze către un client al său, SC V.E. S.A. cu care avea încheiat

contract de vânzare cumpărare a gazelor pentru  intervalul iunie 2005-iunie

2006.

Față de această solicitare, comunicată cu

adresa nr. 216 din 31 ianuarie 2006, SC D.S. SA a confirmat reducerea

livrării, dar în același timp, la solicitarea  SC V.E., a încheiat cu aceasta

contract de vânzare-cumpărare a gazelor pentru perioada 1 -28 februarie 2006.

Procedând astfel, este evident că în

realitate SC D.S. SA nu s-a conformat solicitării SC E.G.L. SA pe care de fapt

a lipsit-o de efect (chiar dacă a redus livrarea din consumul SC E.G.L. SA)

atâta timp cât SC V.E. S.A. a continuat să primească și să consume aceeași

cantitate de gaze diferența fiindu-i livrată din sursele proprii ale

distribuitorului SC D.S. SA și cu care a încheiat contract de vânzare-cumpărare

a gazelor.

Astfel fiind nu numai că  refuzul de

acces manifestat  de SC D.S. SA este evident, dar mai mult, prin contractul

încheiat cu SC V.E. S.A. a intervenit în relația contractuală pe care aceasta o

avea cu  SC E.G.L. SA, încălcând flagrant regulile concurenței.

În raport de aceste considerente și având

în vedere dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.D.E.

împotriva sentinței civile nr. 2412 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează  sentința atacată și în fond

respinge  acțiunea formulată de reclamanta SC D.G.N.D. Sud SA București, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.