ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 4 august 2006, reclamanta SC D.S. SA a chemat în judecată A.N.R.G.N. solicitând anularea hotărârii nr. 5 din 12 iunie 2006 prin care s-a apreciat că a refuzat nejustificat accesul SC E.G.L. G. & P. România SA la sistemele de distribuție a gazelor naturale. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu SC E.G.L. SA un contract de distribuție a gazelor naturale. În temeiul acestui contract și la solicitarea SC E.G.L. SA, în perioada 1-24 februarie 2006 a redus livrările de gaze către SC V.E. – partener contractual al acestuia, la un nivel de 1000 m 3 /h pentru ca ulterior, tot la solicitarea SC E.G.L.

SA să revină cu livrarea la nivelul inițial – respectiv 3.571 m 3 /h. Cu toate acestea prin hotărârea nr. 5 din 12 iunie 2006, Comisia de soluționare a divergențelor sesizată de SC E.G.L. SA a hotărât că activitatea reclamantei desfășurată în luna februarie 2006 constituie un refuz nejustificat a accesului acesteia la sistemul de distribuție. În opinia reclamantei această hotărâre s-a dat cu depășirea limitelor competenței comisiei și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind refuzul de acces la sistemul de distribuție, întrucât potrivit dispozițiilor art. 8 lit. g) Legea nr. 351/2004 a gazelor, ea poate soluționa „divergențele privind refuzul de acces la sistemul național de transport sau distribuție a gazelor și care înseamnă de fapt respingerea solicitării venite din partea furnizorului sau consumatorului de a fi suplimentată cantitatea de gaz”.

Totodată, reclamanta a susținut că hotărârea comisiei nu este motivată în fapt și drept rezumându-se la o expunere cronologică a corespondenței purtată de părți și la enumerarea unor texte din Legea nr. 351/2004, fără a particulariza aplicabilitatea acesteia în raport de situația concretă. Prin sentința civilă nr. 2412 din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în fond, după casare, a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr. 5/2006, obligând în același timp pârâta A.N.R.G.N. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 lei. Instanța a reținut că în fapt, obiectul acțiunii privește nu restricționarea accesului la sistemul de distribuție al gazelor naturale ci nerespectarea dispozițiilor contractuale din convenția de distribuție întrucât stabilirea sau modificarea programului de distribuție ține strict de părțile contractante și nu intră în sfera de supraveghere a A.N.R.D.G.N.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.R.D.G.N. care a susținut în esență că instanța fondului nu a calificat corect noțiunea de acces la sistemul de distribuție a gazelor și care potrivit dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 351/2004, reprezintă dreptul unui furnizor de gaze naturale de a utiliza sistemul de distribuție prin cele două componente ale sale, racordare și utilizare. Cum utilizarea se face în baza unui contract care prevede un program de distribuție, nerespectarea acestuia, în sensul refuzului de modificare a lui, la cererea furnizorului are ca rezultantă imposibilitatea de a utiliza eficient acest sistem. Greșită, s-a mai considerat de către recurentă, aprecierea dată de instanța fondului cu privire la natura juridică a contractului de distribuție în sensul că aceasta este comercială, iar divergențele apărute nu intră în competența A.N.R.D.G.N.

în condițiile în care distribuția gazelor naturale se face în baza unui contract cadru reglementat de A.N.R.D.G.N., activitatea de distribuție fiind asigurată de un singur operator pe o zonă delimitată și care este calificată de legiuitor monopol natural (art. 3 pct. 38 din Legea nr. 351/2004). Recursul este fondat. Întreaga activitate de distribuție se realizează pe baza unui contract cadru reglementat de A.N.R.D.G.N., aprobat prin Decizia Președintelui A.N.R.G.N., contract realizat între distribuitor și furnizor, în care distribuitorul este cel care dispune asupra modului de utilizare a sistemului condiționat însă de solicitările furnizorului.

Astfel fiind și cum activitatea de distribuție a gazelor este monopol natural, calificată ca atare prin Legea nr. 351/2004, natura juridică a contractului de distribuție nu poate fi decât administrativă, orice litigiu născut din derularea lui cu privire la accesul la sistemul de distribuție, urmând a fi soluționată de A.N.R.D.G.N. conform art. 8 lit. q) din Legea nr. 351/2004, prin intermediul comisiei constituită în acest scop care derulează o procedură administrativă jurisdicțională. Astfel fiind greșit s-a apreciat de către instanța fondului că divergența născută din modul în care reclamanta SC D.S. SA a înțeles să dea curs sau nu solicitării SC E.G.L. SA cu care avea contract de distribuție, excede supravegherii A.N.R.D.G.N.

și implicit nu intră în competența de soluționare a comisiei speciale. În ce privește refuzul de acces la rețeaua de distribuție manifestată de SC D.S. SA față de SC E.G.L. SA, de reținut că dispozițiile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 351/2004, definesc accesul ca fiind dreptul unui furnizor și/sau consumator de gaze naturale de a utiliza acest sistem. Potrivit art. 62 din același act normativ, accesul presupune două componente, racordare și utilizare, aceasta din urmă trebuind să fie neîntreruptă și regulată pentru a satisface nevoile solicitantului. În raport de aceste prevederi și având în vedere că activitatea de distribuție a gazelor naturale se realizează în baza unui contract, în care distribuitorul dispune asupra modului de utilizare, condiționat însă de solicitările furnizorului, urmează a se reține că în cauză s-a dovedit că pe parcursul derulării contractului de distribuție încheiat între SC D.S.

SA și SC E.G.L. SA aceasta din urmă a solicitat limitarea livrării de gaze către un client al său, SC V.E. S.A. cu care avea încheiat contract de vânzare cumpărare a gazelor pentru intervalul iunie 2005-iunie 2006. Față de această solicitare, comunicată cu adresa nr. 216 din 31 ianuarie 2006, SC D.S. SA a confirmat reducerea livrării, dar în același timp, la solicitarea SC V.E., a încheiat cu aceasta contract de vânzare-cumpărare a gazelor pentru perioada 1 -28 februarie 2006. Procedând astfel, este evident că în realitate SC D.S. SA nu s-a conformat solicitării SC E.G.L. SA pe care de fapt a lipsit-o de efect (chiar dacă a redus livrarea din consumul SC E.G.L. SA) atâta timp cât SC V.E. S.A.

a continuat să primească și să consume aceeași cantitate de gaze diferența fiindu-i livrată din sursele proprii ale distribuitorului SC D.S. SA și cu care a încheiat contract de vânzare-cumpărare a gazelor. Astfel fiind nu numai că refuzul de acces manifestat de SC D.S. SA este evident, dar mai mult, prin contractul încheiat cu SC V.E. S.A. a intervenit în relația contractuală pe care aceasta o avea cu SC E.G.L. SA, încălcând flagrant regulile concurenței. În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.D.E. împotriva sentinței civile nr. 2412 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de reclamanta SC D.G.N.D. Sud SA București, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.