ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3892/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3892/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12

din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe inculpatul R.D., la

pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4

ani conform art. 92 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

Au fost aplicate

dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) – c) și art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut în baza probelor administrate în cauză următoarea

situație de fapt:

Inculpatul a îndeplinit, în

perioada 2000 – 2004, funcția de director al SC A.D.O. SA Sibiu, societate,

care a acumulat datorii însemnate la bugetul de stat, motiv pentru care

creditorii D.G.F.P. Sibiu și C.J.P. Sibiu, au trecut la executarea silită a

activelor societății pentru recuperarea creanțelor.

În această împrejurare C.J.P.

a demarat procedura de vânzare silită a fermei nr. 3 porcine aparținând

societății debitoare, întocmindu-se procesele-verbale de afișare a publicației

de vânzare și publicația de vânzare la 17 septembrie 2008.

Urmare licitației desfășurate

la sediul debitoarei la 28 septembrie 2001, ferma nr. 3 porcine este adjudecată

de M.O., administrator al SC O. SRL la prețul de 2.425.000.000 lei ROL și TVA,

deși prețul de evaluare al imobilului fusese stabilit la suma de 3.450.0000.000

lei ROL.

Anterior licitației, în

primăvara anului 2001, între inculpat și martora P.M.G. se purtaseră discuții,

inculpatul cunoscând intenția martorei de a achiziționa una din fermele

societății.

În septembrie 2001,

inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul M.O. ce era asociat cu P.M.G., i-a

întrebat dacă aceștia mai sunt interesați de achiziționarea unei ferme ce

aparținea SC A. SA Dealul Ocnei Sibiu, ocazie cu care a dat de înțeles

martorului că ar putea influența membrii comisiei de licitație, în sensul de a

facilita adjudecarea firmei la un preț inferior celui real.

La îndemnul martorului M.O.,

martora P.M.G., l-a contactat din Canada prin telefon pe inculpat, prilej cu

care, acesta a pretins că are influență asupra președintelui comisiei, a

susținut că l-ar putea convinge să stabilească un preț de vânzare chiar sub 2

miliarde lei ROL.

În schimbul acestui

serviciu, inculpatul a pretins martorei suma de 10.000 dolari S.U.A. ce urmează

a fi împărțită între membrii comisiei.

Discuția purtată în acești

termeni este reluată la telefon de inculpat și martoră, înregistrată de aceasta

din urmă pe o casetă.

Declarațiile martorilor P.M.G.,

M.O., conținutul înregistrărilor, sunt probe în baza cărora prima instanță a

reținut dovedită vinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență în forma prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000.

Cât privește infracțiunea de

mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

constând în pretinderea sumei de 10.000 mărci germane de la A.M., administrator

al SC M. SRL pentru a nu contesta licitația organizată de D.G.F.P. Sibiu prin

care încerca vânzarea silită a fermei nr. 2 a SC A. SA Dealul Ocnei, s-a

apreciat că nu s-a făcut dovada existenței acesteia, dispunându-se arestarea

inculpatului.

Reținând vinovăția

inculpatului doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, instanța de fond l-a condamnat la o

pedeapsă al cărui cuantum și modalitate de executare s-au stabilit prin

valorificarea tuturor criteriilor legale de individualizare, respectiv,

pericolul social concret, datele care caracterizează pozitiv persoana

inculpatului, profilul socio-profesional și moral.

În termen legal, împotriva

sentinței, D.N.A. – S.T. Alba și inculpatul au declarat apel, invocând critici

privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Astfel, în apelul D.N.A. – S.T.

Alba se invocă:

- greșita arestare a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen.;

- greșita individualizare a

pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 157 alin. (1) C. pen.

Inculpatul, a susținut, în

esență, că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută întrucât

în cauză nu s-a probat publicarea în M. Of. a normelor de numire a ofițerilor

de poliție judiciară. Referitor la infracțiunea de trafic de influență,

inculpatul susține că nu s-au făcut probe de vinovăție, înregistrarea

convorbirilor telefonice fiind făcută ilegal.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 50/ A din 29 mai 2008, a respins, ca nefondate, ambele

apeluri, constatând că prima instanță, a evaluat judicios probatoriul

administrat în cauză cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale, reținând

legal, temeiuri și motivat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat l art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În termen legal, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – S.T. Alba Iulia și

inculpatul au declarat recurs, reiterând aceleași critici ce vizează

nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor.

În susținerile orale,

formulate la data dezbaterilor, parchetul și-a restrâns motivele de recurs, în

sensul că a renunțat la critica ce viza greșita achitare a inculpatului pentru

infracțiunea de luare de mită.

Examinând cauza, în raport

de motivele formulate și susținute oral, prin prisma cazurilor de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 și 14 C. proc. pen., cât și din

oficiu, se constată nefondate recursurile.

Potrivit dispozițiilor art. 63

alin. (2) C. pen., probele nu au valoare prestabilită de lege, așa încât,

aprecierea fiecăreia se face de către organul de urmărire penală și instanță.

Criteriul determinant în aprecierea lor, și implicit în soluționarea acțiunii

penale, îl constituie forța probelor de a exprima adevărul, fiind irelevant

momentul procesual căruia îi aparține sau organul care le-a administrat.

În cauza dedusă judecății

probele strânse la urmărirea penală și verificate în cursul cercetării

judecătorești în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate

dovedesc dincolo de orice îndoială vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, instanța de fond cât

și cea de prim control judiciar, corect au stabilit că anterior datei desfășurării

licitației, urmare căreia a fost adjudecată ferma nr. 3 din cadrul societății a

cărei conducere fusese asigurată de inculpat, acesta a purtat mai multe

discuții telefonice cu martora P.M.G., convorbiri a căror desfășurare nu a fost

negată.

Conținutul acestora așa cum

a fost transmis, confirmă asigurările date de inculpat martorei, potrivit

cărora în schimbul unor sume importante cerute, va interveni pe lângă șeful

comisiei, în sensul de a influența prețul licitației, respectiv să fie sub nivelul

celui evaluat.

Apărarea inculpatului în

sensul că înregistrările nu sunt legale, existând îndoieli cu privire la autenticitatea

acestora, nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor

procesual penale în vigoare la data efectuării înregistrărilor, în prezent

reglementate de art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen., înregistrările

audio prezentate de părți, pot servi ca mijloace de probă când privesc

propriile convorbiri sau comunicări care le-au purtat cu terți, orice alte

înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

În cauză, inculpatul, nu a

formulat o cerere expresă, în sensul de a se dispune de către instanță

verificarea autenticității înregistrării, necontestându-se existența

convorbirilor telefonice purtate cu martora.

Faptul că în realitate,

inculpatul nu putea influența prețul licitației, este lipsit de relevanță, câtă

vreme martorei P.M.G. i-a fost creată convingerea că inculpatul poate face

demersuri în acest sens.

Influența de trafic de

influență prevăzută de art. 257 C. pen., nu presupune existența unei influențe

reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori

să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Este necesar pentru

a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii, ca influența pe care

o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcționar

care are ca atribuții în îndeplinirile actului pentru care se pretind bani sau

alte foloase.

Cât privește pedeapsa, atât

sub aspectul cuantumului cât și modalității de executare, se apreciază că este

individualizată judicios prin valorificarea tuturor criteriilor legale,

prevăzută de art. 72 C. pen.

Nu poate fi ignorat, timpul

mare scurs de la data săvârșirii faptei, respectiv șapte ani, perioadă în care

inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală.

Concluzionând, hotărârile

supuse controlului judiciar sunt legale și temeinice și cum la examinarea din

oficiu nu se constată vreun caz care să justifice reformarea lor, recursurile

vor fi respinse ca nefondate conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

s) C. proc. pen.

În baza art. 189 alin. (1) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului

parchetului rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A. – S.T. Alba Iulia și inculpatul R.D. împotriva deciziei penale

nr. 50/ A din 29 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A. – S.T. Alba Iulia rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2008.