ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la

15 februarie 2008, petiționarul G.N. a solicitat tragerea la răspundere penală

a magistratului judecător N.N. din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat pentru

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În motivarea plângerii petiționarul

a susținut că, în luna martie 2006, intimatul i-a promis că îi va vinde un

apartament cu suma de 100.000 lei că ulterior a vândut acest imobil unei alte

persoane și că nu a mai restituit suma de 60.000 lei încasată ca arvună.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 191/P/2008 din 26 iunie 2008, a dispus, în

baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de intimatul N.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu este de natură penală.

Împotriva acestei soluții au

formulat plângeri petiționarul și intimatul care au fost respinse prin

rezoluția nr. 1239/II/2/2008 din 28 iulie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a dispune astfel, s-a

reținut că fapta reclamată nu este prevăzută de legea penală și că temeiul avut

în vedere, la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale prevăzut de art.

228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., este cel corect.

S-a mai apreciat că

susținerea din plângerea intimatului N.N. în sensul că temeiul trebuia să fie

cel prevăzut de art. 10 lit. a) din același cod, nu poate fi primită, întrucât

fapta există și ea constă în nerespectarea obligațiilor din antecontract, iar

consecințele sunt cele C. civ.

De asemenea, susținerea din plângerea

petiționarului în sensul că trebuia începută urmărirea penală pentru

infracțiunea de înșelăciune în convenții, a fost considerată neîntemeiată,

neînțelegerile dintre părți fiind de natură civilă.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 169 din 17 octombrie

2008, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului G.N. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu motivarea că această soluție este

legală și temeinică, că fapta reclamată nu este prevăzută de legea penală,

având un caracter civil și că litigiul dintre părți poate fi soluționat numai

printr-o acțiune civilă la instanța de drept comun.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul G.N. pe care nu l-a motivat și nici nu s-a prezentat

în vederea susținerii lui.

Examinând hotărârea atacată

în baza art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele,

Curtea constată recursul nefondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate rezultă că între părți a intervenit un antecontract de

vânzare cumpărare imobiliară, că la data încheierii lui petiționarul și

intimatul proprietar promitent au fost de bună credință, că nu au existat acțiuni

frauduloase de inducere în eroare și deci de săvârșire a infracțiunii de

înșelăciune în convenții și că neîndeplinirea obligației vânzătorului nu poate

fi asimilată cu o manoperă ilicită din cele încriminate în dispozițiile art. 215

alin. (1) și (3) C. pen.

Ca atare, nerespectarea

obligațiilor contractuale, constituie temei al răspunderii civile a

proprietarului promitent, nereprezentând o faptă prevăzută de legea penală de

natură a atrage răspunderea juridică penală a intimatului.

Așa fiind, soluția

procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost corect menținută de prima

instanță.

În consecință, Curtea urmează,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.N., cu

obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.N. împotriva sentinței penale nr. 169 din

17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 ianuarie 2009.