ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul K.L.N. împotriva rezoluției nr. 253/P/2008 din 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținând soluția procurorului. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că prin rezoluția atacată prin plângere formulată în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.A., avocat în Baroul Dâmbovița, cercetat sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu există.

Nemulțumirea petentului a pornit încă din anul 2006, atunci K.L.N., aflat în Germania, mandatându-l, printr-un înscris, cu apostilă, pe C.A., avocat, să-l reprezinte într-o cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, obiectul cauzei constituindu-l „restituire cauțiune” (sentința civilă nr. 3349 din 25 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2044/2006). La acea dată, petentul, astfel cum personal a declarat, era prieten cu avocatul, acesta a primit mandatul, a efectuat cele necesare și în urma derulării ciclurilor procesuale întinde pe parcursul a aproximativ 2 ani, a recuperat suma stabilită în favoarea reclamantului. S-a mai reținut, în baza lucrărilor dosarului, că cei doi au convenit ca pentru activitatea prestată de avocat, acesta să fie recompensat.

Avocatul i-a remis suma stabilită prin sentința civilă, diferența cuvenindu-i-se pentru derularea procesului, cheltuielile de executare și recompensarea sa, așa cum se stabilise. Actele premergătoare au constatat că mandatul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1532 și următoarele C. civ. Astfel, obiectul a fost unul determinat, posibil, licit, avea caracter special, respectiv recuperarea cauțiunii, în cauză nefiind vorba de un contract de asistență juridică ce, eventual, trebuia încheiat în baza legii speciale, aceea care reglementează profesia de avocat. Din desfășurarea mandatului, în baza actelor verificate s-a reținut că C.A. a acționat în baza încrederii, presupusa neîndeplinire a mandatului fiind supusă regulilor materiei.

Plângerea petentului formulată în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 1785/II/2/2008 din 13 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procurorul ierarhic reținând că față de același intimat s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția nr. 532/P/2007 din 6 februarie 2008 a aceluiași parchet, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și al infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 din același cod. Această rezoluție, deși comunicată petentului, despre comunicare chiar acesta recunoscând că s-a realizat, nu a fost atacată prin plângere, neînceperea urmăririi penale dispunându-se în baza dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc.

pen., aceeași persoană neputând fi urmărită pe aceeași faptă. În verificarea plângerii contra actului procurorului, instanța a mai constatat că la 10 decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel Ploiești se mai înregistrase o plângere a petentului împotriva aceleiași rezoluții referitoare la același intimat, și, ca atare, fiind îndeplinite condițiile conexării în baza dispozițiilor art. 36 alin. (1) C. proc. pen., a procedat în consecință. Pe fondul plângerii, Curtea de Apel Ploiești a constatat că negarea, de către petent, a existenței vreunei înțelegeri verbale cu intimatul, pentru plata taxelor de executare, remiterea cheltuielilor ocazionate de recuperarea sumei ce a reprezentat restituirea, de către A.V.A.S., a cauțiunii ce i-a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, nu constituie temei pentru antrenarea răspunderii penale a celui din urmă.

Concret, față de suma de 37.000 lei cauțiune, intimatului i s-a virat o sumă mai mare, din aceasta el a remis petentului cauțiunea, diferența rămânându-i pentru activitățile desfășurate, deja enunțate. Cum, în plângere, petentul a reluat că intimatul ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., cât și pe cea prevăzută de art. 215 din același cod, instanța, în baza actelor premergătoare și a neatacării de către petent, a rezoluției prin care se dispusese, față de intimat neînceperea urmăririi penale în conformitate cu art. 10 lit. j) C. proc. pen., a constatat că procurorul, ascultându-l pe petent cât și pe intimat, corect a reținut că în cauză fapta penală nu există, eventuala nemulțumire a petentului putând fi dedusă în fața unei instanțe civile.

Împotriva sentinței, petentul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac în care se susține că procurorul trebuia să solicite dosarul de fond nr. 2044/2006 al Judecătoriei Târgoviște, să verifice dacă în acesta există vreo împuternicire avocațială, o procură sau un mandat, dacă el ar fi semnat o delegație, intimatul să fi prezentat un contract de asistență juridică, același procuror trebuia să-l reaudieze, să-i ia specimen de semnătură, la fel intimatului, să se verifice dacă și în recurs intimatul ar fi fost mandatat de el, care a fost întinderea acestuia, și, de asemenea, să verifice dacă intimatul alături de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a săvârșit „orice altă infracțiune ar rezulta pe parcursul cercetărilor”.

S-a mai susținut că procurorul nu a audiat-o pe M.M.A., executor judecătoresc, ca fiind cea care a emis somație către A.V.A.S. pentru recuperarea sumei. Recurentul a mai cerut, în cale de atac, efectuarea confruntării dintre el și intimat, extinderea cercetărilor pentru identificarea și audierea persoanei angajate la A.V.A.S. care a efectuat plata către C.A. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., analizând plângerea, se verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Sub acest aspect, se reține că instanța a pronunțat o sentință legală, actele premergătoare efectuate de procuror fiind complete și edificatoare.

Din derularea raporturilor dintre petent și intimat, corect s-a reținut că cel din urmă nu a acționat în calitatea specială de avocat, el a fost mandatat, petentul personal recunoaște că „nu am făcut contract de asistență juridică cu acesta, întrucât l-am considerat un prieten, eram cunoștință din 1990”. D.E., persoană care a fost rugată de petent să-i deschidă cont bancar pentru suma câștigată în civil, a declarat „.. s-a creat un conflict între K.L.N. și C.A., din prieteni au devenit dușmani .., probabil că l-a împuternicit pe av. C.A. să se ocupe de obținerea cauțiunii ... av. C.A. mi-a spus că suma transferată nu reprezintă toți banii pe care A.V.A.S. i-a acordat lui K.L.N… diferența a folosit-o pentru cheltuielile făcute în demersurile pentru obținerea cauțiunii în instanță și administrativ, pentru care a pierdut timp foarte mult .. în discuția cu mine dl. C.A.

nu a avut o comportare a unui om ... care dorește să înșele pe altcineva ...”. S.M., persoană ascultată de procuror cu prilejul efectuării actelor premergătoare, a declarat „... știu că dl. Avocat (C.A.) s-a ocupat de întreaga acțiune în justiție, astfel că a obținut câștig de cauză dl. K.L.N., respectiv i s-a recunoscut plata unei sume de bani ... dl. avocat mi-a spus că a avut cheltuieli cu prilejul desfășurării procesului, precum și drumurile spre București ..., nu știu de nicio discuție dintre cei doi cu privire la onorariul de avocat .. . Astfel, corect actele premergătoare și implicit sentința au reținut că intimatul nu a săvârșit nicio faptă penală, C.A. Alexandru a executat însărcinarea primită de la petent, eventuala nemulțumire a petentului privind diferența dintre ceea ce i-a fost dat și ceea ce a încasat intimatul constituind un litigiu civil.

Cererile petentului așa cum sunt formulate în recurs exced cadrului procesual în materia plângerii contra actelor procurorului, acesta, în faza actelor premergătoare având competența de a analiza dacă există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit o faptă penală, în cauză acestea neregăsindu-se. Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, urmează a fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul K.L.N. împotriva sentinței penale nr. 6 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2009.