ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6

din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul

K.L.N.

împotriva

rezoluției nr. 253/P/2008 din 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, menținând soluția procurorului.

Pentru a pronunța sentința,

instanța a reținut că prin rezoluția atacată prin plângere formulată în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.A., avocat în Baroul Dâmbovița, cercetat

sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3)

C. pen., întrucât fapta nu există.

Nemulțumirea petentului a

pornit încă din anul 2006, atunci K.L.N., aflat în Germania, mandatându-l,

printr-un înscris, cu apostilă, pe C.A., avocat, să-l reprezinte într-o cauză

civilă aflată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, obiectul cauzei constituindu-l

„restituire cauțiune” (sentința civilă nr. 3349 din 25 septembrie 2006

pronunțată în dosarul nr. 2044/2006).

La acea dată, petentul,

astfel cum personal a declarat, era prieten cu avocatul, acesta a primit

mandatul, a efectuat cele necesare și în urma derulării ciclurilor procesuale

întinde pe parcursul a aproximativ 2 ani, a recuperat suma stabilită în

favoarea reclamantului.

S-a mai reținut, în baza

lucrărilor dosarului, că cei doi au convenit ca pentru activitatea prestată de

avocat, acesta să fie recompensat.

Avocatul i-a remis suma

stabilită prin sentința civilă, diferența cuvenindu-i-se pentru derularea

procesului, cheltuielile de executare și recompensarea sa, așa cum se

stabilise.

Actele premergătoare au

constatat că mandatul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1532 și

următoarele C. civ. Astfel, obiectul a fost unul determinat, posibil, licit,

avea caracter special, respectiv recuperarea cauțiunii, în cauză nefiind vorba

de un contract de asistență juridică ce, eventual, trebuia încheiat în baza

legii speciale, aceea care reglementează profesia de avocat.

Din desfășurarea mandatului,

în baza actelor verificate s-a reținut că C.A. a acționat în baza încrederii,

presupusa neîndeplinire a mandatului fiind supusă regulilor materiei.

Plângerea petentului

formulată în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin

rezoluția nr. 1785/II/2/2008 din 13 noiembrie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procurorul ierarhic reținând

că față de același intimat s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale, prin

rezoluția nr. 532/P/2007 din 6 februarie 2008 a aceluiași parchet, sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen. și al infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213

din același cod.

Această rezoluție, deși

comunicată petentului, despre comunicare chiar acesta recunoscând că s-a

realizat, nu a fost atacată prin plângere, neînceperea urmăririi penale

dispunându-se în baza dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., aceeași

persoană neputând fi urmărită pe aceeași faptă.

În verificarea plângerii

contra actului procurorului, instanța a mai constatat că la 10 decembrie 2008,

pe rolul Curții de Apel Ploiești se mai înregistrase o plângere a petentului

împotriva aceleiași rezoluții referitoare la același intimat, și, ca atare,

fiind îndeplinite condițiile conexării în baza dispozițiilor art. 36 alin. (1) C.

proc. pen., a procedat în consecință.

Pe fondul plângerii, Curtea

de Apel Ploiești a constatat că negarea, de către petent, a existenței vreunei

înțelegeri verbale cu intimatul, pentru plata taxelor de executare, remiterea

cheltuielilor ocazionate de recuperarea sumei ce a reprezentat restituirea, de

către A.V.A.S., a cauțiunii ce i-a fost stabilită prin hotărâre judecătorească,

nu constituie temei pentru antrenarea răspunderii penale a celui din urmă.

Concret, față de suma de 37.000 lei cauțiune, intimatului i s-a virat o sumă

mai mare, din aceasta el a remis petentului cauțiunea, diferența rămânându-i

pentru activitățile desfășurate, deja enunțate.

Cum, în plângere, petentul a

reluat că intimatul ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.,

cât și pe cea prevăzută de art. 215 din același cod, instanța, în baza actelor

premergătoare și a neatacării de către petent, a rezoluției prin care se

dispusese, față de intimat neînceperea urmăririi penale în conformitate cu art.

10 lit. j) C. proc. pen., a constatat că procurorul, ascultându-l pe petent cât

și pe intimat, corect a reținut că în cauză fapta penală nu există, eventuala

nemulțumire a petentului putând fi dedusă în fața unei instanțe civile.

Împotriva sentinței,

petentul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac în care se susține

că procurorul trebuia să solicite dosarul de fond nr. 2044/2006 al Judecătoriei

Târgoviște, să verifice dacă în acesta există vreo împuternicire avocațială, o

procură sau un mandat, dacă el ar fi semnat o delegație, intimatul să fi prezentat

un contract de asistență juridică, același procuror trebuia să-l reaudieze,

să-i ia specimen de semnătură, la fel intimatului, să se verifice dacă și în

recurs intimatul ar fi fost mandatat de el, care a fost întinderea acestuia,

și, de asemenea, să verifice dacă intimatul alături de săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune a săvârșit „orice altă infracțiune ar rezulta pe parcursul

cercetărilor”. S-a mai susținut că procurorul nu a audiat-o pe M.M.A., executor

judecătoresc, ca fiind cea care a emis somație către A.V.A.S. pentru

recuperarea sumei.

Recurentul a mai cerut, în

cale de atac, efectuarea confruntării dintre el și intimat, extinderea

cercetărilor pentru identificarea și audierea persoanei angajate la A.V.A.S.

care a efectuat plata către C.A.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., analizând plângerea, se verifică rezoluția atacată pe

baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

Sub acest aspect, se reține

că instanța a pronunțat o sentință legală, actele premergătoare efectuate de

procuror fiind complete și edificatoare.

Din derularea raporturilor

dintre petent și intimat, corect s-a reținut că cel din urmă nu a acționat în

calitatea specială de avocat, el a fost mandatat, petentul personal recunoaște

că „nu am făcut contract de asistență juridică cu acesta, întrucât l-am

considerat un prieten, eram cunoștință din 1990”.

D.E., persoană care a fost

rugată de petent să-i deschidă cont bancar pentru suma câștigată în civil, a declarat

„.. s-a creat un conflict între K.L.N. și C.A., din prieteni au devenit dușmani

.., probabil că l-a împuternicit pe av. C.A. să se ocupe de obținerea cauțiunii

... av. C.A. mi-a spus că suma transferată nu reprezintă toți banii pe care A.V.A.S.

i-a acordat lui K.L.N. ... diferența a folosit-o pentru cheltuielile făcute în

demersurile pentru obținerea cauțiunii în instanță și administrativ, pentru

care a pierdut timp foarte mult .. în discuția cu mine dl. C.A. nu a avut o comportare

a unui om ... care dorește să înșele pe altcineva ...”.

S.M., persoană ascultată de

procuror cu prilejul efectuării actelor premergătoare, a declarat „... știu că

dl. Avocat (C.A.) s-a ocupat de întreaga acțiune în justiție, astfel că a

obținut câștig de cauză dl. K.L.N., respectiv i s-a recunoscut plata unei sume

de bani ... dl. avocat mi-a spus că a avut cheltuieli cu prilejul desfășurării

procesului, precum și drumurile spre București ..., nu știu de nicio discuție

dintre cei doi cu privire la onorariul de avocat .. .

Astfel, corect actele

premergătoare și implicit sentința au reținut că intimatul nu a săvârșit nicio

faptă penală, C.A. Alexandru a executat însărcinarea primită de la petent,

eventuala nemulțumire a petentului privind diferența dintre ceea ce i-a fost

dat și ceea ce a încasat intimatul constituind un litigiu civil.

Cererile petentului așa cum

sunt formulate în recurs exced cadrului procesual în materia plângerii contra

actelor procurorului, acesta, în faza actelor premergătoare având competența de

a analiza dacă există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit o faptă

penală, în cauză acestea neregăsindu-se.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat nefiind fondat, urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192,

cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul K.L.N. împotriva sentinței penale nr. 6 din

12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2009.