ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3157/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 203/P/2009 din 23

octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288, art. 291 și art. 290 C.

pen.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut că prin plângerea din 28 aprilie 2009 K.N. a

solicitat efectuarea de cercetări împotriva numitului C.A., avocat în Baroul

Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri

oficiale și uz de fals prev. de art. 288 și art. 291 C. pen., deoarece la data

de 8 mai 2006 a întocmit în fals o împuternicire avocațială pentru a-l

reprezenta în Dosarul civil nr. 2044/2006 al Judecătoriei Târgoviște, având ca

obiect restituirea unei cauțiuni, prin falsificarea semnăturii sale la rubrica

„Client”, împuternicire pe care a depus-o în aceeași zi la dosarul cauzei

civile și de care s-a folosit pe tot parcursul procesului, faptă ce a produs

consecințe juridice.

Pe baza susținerilor

invocate în plângere și a memoriilor ulterioare formulate de persoana vătămată

s-a apreciat că nemulțumirea acesteia rezultă din faptul că avocatul C.A., după

recuperarea pe cale judecătorească a sumei plătită de persoana vătămată cu

titlu de cauțiune de 377.000 lei vechi, achitată la data de 25 ianuarie 1991,

sumă reactualizată la valoarea de circulație a monedei naționale astfel cum s-a

stabilit prin Sentința civilă nr. 334 din 25 septembrie 2006 pronunțată de

Judecătoria Târgoviște în Dosarul civil nr. 2044/2006 a ridicat în numele său această

sumă de bani din care i-a remis doar o parte, restul fiind oprit de avocat fără

acordul său.

S-a reținut că în

anul 2006 părțile au convenit ca avocatul C.A. să efectueze demersurile

necesare pentru recuperarea sumei plătită cu titlu de cauțiune de către K.N.,

scop în care acesta din urmă și care domicilia în Germania l-a împuternicit

printr-un înscris apostilat să-l reprezinte în dosarul având acest obiect aflat

pe rolul instanțelor din România.

Făptuitorul a dat

curs mandatului și a efectuat demersurile necesare, astfel încât prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă a obținut suma de bani solicitată de

persoana vătămată.

Se reține că deși nu

a existat un contract de asistență juridică între părți în forma scrisă,

făptuitorul a emis o împuternicire avocațială la data de 8 mai 2006, semnând în

locul persoanei vătămate și pe care a depus-o la dosarul cauzei, având astfel

dreptul să formuleze și concluzii orale în fața instanțelor de judecată, drept

care nu era recunoscut numai în baza mandatului dat de persoana vătămată, în

acest sens, invocându-se dispozițiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ.

Persoana vătămată

deși nu a contestat că a fost beneficiara serviciilor juridice ale

făptuitorului-avocat C.A., a susținut că împuternicirea avocațială a fost un

fals deoarece i-a fost contrafăcută semnătura.

S-a stabilit de către

procuror că persoana vătămată avea cunoștință de existența împuternicirii

deoarece la data de 25 septembrie 2006 când s-a soluționat Dosarul civil nr.

2044/2006 a fost prezent în ședința publică și a constatat că în calitate de

avocat făptuitorul a formulat și concluzii orale și prin urmare nu se poate

reține inexistența între avocat și clientul său a unui acord de voință.

Se mai reține că prin

contrafacerea semnăturii persoanei în cauză făptuitorul ar fi săvârșit acțiunea

ce constituie elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și că în mod evident respectivul

înscris este apt să producă consecințe juridice.

Consideră procurorul

însă că față de acordul beneficiarului serviciilor juridice nu se poate reține

că făptuitorul a comis fapta cu intenția de a comite un fals, cu atât mai mult

cu cât semnătura la rubrica „Client/reprezentant” înscrisă pe formularul-tip al

împuternicirii avocațiale, astfel cum rezultă din Anexa 2 la Statul profesiei

de avocat din 2004, nu este întotdeauna necesară.

În cauză a fost

analizat conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată și nu cel al infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale și uz de fals, așa cum a solicitat persoana vătămată, deoarece

împuternicirea avocațială nu poate fi asimilată „înscrisurilor oficiale” în

accepțiunea dată de art. 150 alin. (2) C. pen.

S-a mai stabilit

totodată și faptul că actele premergătoare efectuate în cauză au evidențiat că

făptuitorul C.A. a mai fost cercetat și în Dosarul nr. 532/P/2007 al aceleiași

unități de parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., soluție definitivă

întrucât persoana vătămată nu a formulat plângere precum și în Dosarul nr.

253/P/2008 în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen., soluție definitivă prin

respingerea recursului împotriva Sentinței penale nr. 6 din 12 ianuarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești conform Deciziei penale nr. 1467 din 21

aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerea formulată

de persoana vătămată K.N. în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. a fost

respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești prin Rezoluția nr. 1371/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009.

Ambele rezoluții au

fost atacate cu plângere conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

Curtea de Apel Ploiești fiind legal învestită față de calitatea

intimatului-făptuitor C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, raportat la

art. 28

1

C. proc. pen. combinat cu Legea nr. 79/2007.

Prin Sentința penală

nr. 22 din 19 februarie 2010, această instanță a respins ca nefondată plângerea

și a menținut rezoluția atacată.

În esență, instanța

de fond a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că

la data la care a fost emisă împuternicirea avocațială - 8 mai 2006 - pentru

formularea de concluzii orale, petentul a fost prezent la proces, nesusținând

inexistența mandatului de reprezentare, datată și apostilat 31 ianuarie 2006.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul K.N.

El solicită admiterea

acestei căi de atac, casarea sentinței penale atacate, iar, în principal,

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei

la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În subsidiar solicită

reținerea cauzei spre rejudecare și condamnarea inculpatului pentru

infracțiunile cu care a sesizat parchetul.

Recursul declarat

este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

În mod corect s-a

reținut atât în rezoluțiile atacate cât și în sentința Curții de Apel Ploiești

că:

- petentul l-a

împuternicit pe intimat într-un înscris apostilat să-l reprezinte în instanțele

din România pentru recuperarea unei sume de bani plătită cu titlu de cauțiune.

Ulterior, și pe baza

acestui înscris, a fost întocmită o împuternicire avocațială de către intimat

care l-a semnat pe petent.

În continuare

intimatul a reprezentat cu succes interesele recurentului obținând printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă suma de bani solicitată de

acesta.

Neînțelegerile

ulterioare între cei doi cu privire la executarea hotărârii și cuantumul sumei

reținute eventual de intimat nu au rezultat din actele premergătoare și au

constituit obiectul unei cauze separate soluționate definitiv.

- s-a considerat că

nu a fost comisă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

întrucât intimatul a semnat clientul în considerarea mandatului de reprezentare

dat de acesta anterior, lipsind astfel latura subiectivă.

- neexistând

infracțiunea primară, generatoare în mod firesc nu există nici cea de-a doua,

respectiv uzul de fals.

Față de cele mai sus

expuse, Înalta Curte constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate,

astfel că va respinge ca nefondat recursul petentului, pe care îl va obliga la

plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul K.N. împotriva Sentinței penale nr.

22 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN