ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3157/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 203/P/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288, art. 291 și art. 290 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că prin plângerea din 28 aprilie 2009 K.N.

a solicitat efectuarea de cercetări împotriva numitului C.A., avocat în Baroul Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals prev. de art. 288 și art. 291 C. pen., deoarece la data de 8 mai 2006 a întocmit în fals o împuternicire avocațială pentru a-l reprezenta în Dosarul civil nr. 2044/2006 al Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect restituirea unei cauțiuni, prin falsificarea semnăturii sale la rubrica „Client”, împuternicire pe care a depus-o în aceeași zi la dosarul cauzei civile și de care s-a folosit pe tot parcursul procesului, faptă ce a produs consecințe juridice.

Pe baza susținerilor invocate în plângere și a memoriilor ulterioare formulate de persoana vătămată s-a apreciat că nemulțumirea acesteia rezultă din faptul că avocatul C.A., după recuperarea pe cale judecătorească a sumei plătită de persoana vătămată cu titlu de cauțiune de 377.000 lei vechi, achitată la data de 25 ianuarie 1991, sumă reactualizată la valoarea de circulație a monedei naționale astfel cum s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 334 din 25 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul civil nr. 2044/2006 a ridicat în numele său această sumă de bani din care i-a remis doar o parte, restul fiind oprit de avocat fără acordul său. S-a reținut că în anul 2006 părțile au convenit ca avocatul C.A.

să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea sumei plătită cu titlu de cauțiune de către K.N., scop în care acesta din urmă și care domicilia în Germania l-a împuternicit printr-un înscris apostilat să-l reprezinte în dosarul având acest obiect aflat pe rolul instanțelor din România. Făptuitorul a dat curs mandatului și a efectuat demersurile necesare, astfel încât prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a obținut suma de bani solicitată de persoana vătămată. Se reține că deși nu a existat un contract de asistență juridică între părți în forma scrisă, făptuitorul a emis o împuternicire avocațială la data de 8 mai 2006, semnând în locul persoanei vătămate și pe care a depus-o la dosarul cauzei, având astfel dreptul să formuleze și concluzii orale în fața instanțelor de judecată, drept care nu era recunoscut numai în baza mandatului dat de persoana vătămată, în acest sens, invocându-se dispozițiile art. 68 alin. (4) C. proc.

civ. Persoana vătămată deși nu a contestat că a fost beneficiara serviciilor juridice ale făptuitorului-avocat C.A., a susținut că împuternicirea avocațială a fost un fals deoarece i-a fost contrafăcută semnătura. S-a stabilit de către procuror că persoana vătămată avea cunoștință de existența împuternicirii deoarece la data de 25 septembrie 2006 când s-a soluționat Dosarul civil nr. 2044/2006 a fost prezent în ședința publică și a constatat că în calitate de avocat făptuitorul a formulat și concluzii orale și prin urmare nu se poate reține inexistența între avocat și clientul său a unui acord de voință. Se mai reține că prin contrafacerea semnăturii persoanei în cauză făptuitorul ar fi săvârșit acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.

și că în mod evident respectivul înscris este apt să producă consecințe juridice. Consideră procurorul însă că față de acordul beneficiarului serviciilor juridice nu se poate reține că făptuitorul a comis fapta cu intenția de a comite un fals, cu atât mai mult cu cât semnătura la rubrica „Client/reprezentant” înscrisă pe formularul-tip al împuternicirii avocațiale, astfel cum rezultă din Anexa 2 la Statul profesiei de avocat din 2004, nu este întotdeauna necesară. În cauză a fost analizat conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu cel al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, așa cum a solicitat persoana vătămată, deoarece împuternicirea avocațială nu poate fi asimilată „înscrisurilor oficiale” în accepțiunea dată de art. 150 alin. (2) C. pen.

S-a mai stabilit totodată și faptul că actele premergătoare efectuate în cauză au evidențiat că făptuitorul C.A. a mai fost cercetat și în Dosarul nr. 532/P/2007 al aceleiași unități de parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., soluție definitivă întrucât persoana vătămată nu a formulat plângere precum și în Dosarul nr. 253/P/2008 în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen., soluție definitivă prin respingerea recursului împotriva Sentinței penale nr. 6 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești conform Deciziei penale nr. 1467 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerea formulată de persoana vătămată K.N. în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin Rezoluția nr. 1371/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009. Ambele rezoluții au fost atacate cu plângere conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești fiind legal învestită față de calitatea intimatului-făptuitor C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, raportat la art. 28 1 C. proc. pen. combinat cu Legea nr. 79/2007. Prin Sentința penală nr. 22 din 19 februarie 2010, această instanță a respins ca nefondată plângerea și a menținut rezoluția atacată.

În esență, instanța de fond a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data la care a fost emisă împuternicirea avocațială - 8 mai 2006 - pentru formularea de concluzii orale, petentul a fost prezent la proces, nesusținând inexistența mandatului de reprezentare, datată și apostilat 31 ianuarie 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul K.N. El solicită admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței penale atacate, iar, în principal, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În subsidiar solicită reținerea cauzei spre rejudecare și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile cu care a sesizat parchetul.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare. În mod corect s-a reținut atât în rezoluțiile atacate cât și în sentința Curții de Apel Ploiești că: - petentul l-a împuternicit pe intimat într-un înscris apostilat să-l reprezinte în instanțele din România pentru recuperarea unei sume de bani plătită cu titlu de cauțiune. Ulterior, și pe baza acestui înscris, a fost întocmită o împuternicire avocațială de către intimat care l-a semnat pe petent. În continuare intimatul a reprezentat cu succes interesele recurentului obținând printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă suma de bani solicitată de acesta. Neînțelegerile ulterioare între cei doi cu privire la executarea hotărârii și cuantumul sumei reținute eventual de intimat nu au rezultat din actele premergătoare și au constituit obiectul unei cauze separate soluționate definitiv.

- s-a considerat că nu a fost comisă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată întrucât intimatul a semnat clientul în considerarea mandatului de reprezentare dat de acesta anterior, lipsind astfel latura subiectivă. - neexistând infracțiunea primară, generatoare în mod firesc nu există nici cea de-a doua, respectiv uzul de fals. Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, astfel că va respinge ca nefondat recursul petentului, pe care îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul K.N. împotriva Sentinței penale nr. 22 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN