ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2009

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 5015/103/2007,

reclamanta A.O.R.T. - Piatra Neamț a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Comunicațiilor și

Societății Informaționale, Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Națională de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Consiliul Local

al Municipiului Piatra Neamț și Primăria Municipiului Piatra Neamț obligarea acestora

să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 265/2007,

respectiv să acorde despăgubiri sau să soluționeze favorabil toate cererile

depuse de agenții economici, persoane fizice, asociații familiale și persoane

juridice, până la data elaborării și publicării în Monitorul Oficial a normelor

de aplicare și a regulamentelor prevăzute de Legea nr. 265/2007.

In motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) pct.

a, b, c și d din Legea nr.262/2007, pârâții aveau obligația ca până la data de

19 octombrie 2007 să modifice sau să completeze normele metodologice de

aplicare a legii, respectiv regulamentul privind transportul în regim de taxi

și activitatea de dispecerat taxi, obligație ce nu a fost îndeplinită până la

dat promovării acțiunii, consecința fiind imposibilitatea aplicării

dispozițiilor Legii nr. 265/2007.

A mai arătat

reclamanta că atât Consiliul Local cât și Primăria Municipiului Piatra Neamț aveau

obligația de a modifica regulamentul privind transportul public de persoane în

regim de taxi, și activitățile conexe acestuia, obligație ce nu a fost

respectată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 62 alin. (1) pct. e din

legea menționată.

La termenul

de judecată din data de 13 mai 2008, reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamț a depus o

cerere precizatoare a acțiunii introductive de instanță, prin care a solicitat

introducerea în cauză a Prefecturii Neamț, pentru un nou capăt de cerere,

privind refuzul acestei instituții de a răspunde la adresa A 151 din 27

februarie 2008 (prin care se invocă nelegalitatea H.C.L. nr. 58 din 14

februarie 2008).

Prin

întâmpinările depuse la dosarul cauzei, pârâții Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în prezent Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale, Ministerul Transporturilor, în prezent Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea Rutieră Română au invocat

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț.

Prin sentința

civilă nr. 319/CA din 14 decembrie 2007 Tribunalul Neamț a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. 49/32/2008.

De asemenea

A.R.R., Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în prezent

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Economiei

și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, au invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a invocat, în cadrul întâmpinării depuse la

dosarul cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 88

din 18 august 2008 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a disjuns capătul de cerere formulat de reclamanta A.O.R.T. Piatra

Neamț în contradictoriu cu Prefectura Județului Neamț, a admis excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe, în soluționarea capătului de cerere

privind refuzul instituției pârâte de a răspunde la adresa reclamantei, și a

declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Neamț, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) și a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.

Cu privire la capătul

de cerere formulat în completarea acțiunii inițiale, s-a reținut că acesta

fiind formulat în contradictoriu cu Prefectura Județului Neamț, care este

reprezentanta Guvernului în plan local, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 340/2004

privind prefectul și instituția prefectului și ale art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a

reținut că acest pârât are obligația de a elabora norme metodologice de

aplicare a legii, astfel că există identitate între această parte și titularul

obligației invocate prin acțiune.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii reclamantei, instanța a apreciat că aceasta nu a

atacat un act administrativ și nu a precizat care este dreptul sau interesul

legitim care i-a fost afectat.

La termenul de

judecată din data de 17 martie 2008, având în vedere precizările reclamantei

din adresa nr. A/150 din 27 februarie 2008, instanța a dispus scoaterea din

cauză a pârâților A.R.R. și Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale.

Împotriva sentinței

nr. 88 din 18 august 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamț,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac se retine, în esență că, instanța de fond a încălcat principiul

disponibilității care guvernează procesul civil. Cu privire la „modul confuz de

precizare a obiectului acțiunii", se arată că instanța avea posibilitatea

de a cere lămuririle necesare în vederea înțelegerii cu exactitate a speței.

Se mai retine de

către recurentă că, susținerile instanței de fond, potrivit cărora prin cererea

de chemare în judecată nu se face deosebirea între un act legislativ și un act

administrativ cu caracter normativ, este superfluă.

Recursul este

nefondat.

Examinând cauza și

hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cadrul motivelor

de recurs, recurenta-reclamantă precizează că „instanța de fond a încălcat

principiul disponibilității procesului civil atât în ceea ce privește limitele

cât și obiectul acestuia".

Față de cele invocate

prin motivele de recurs, și având în vedere și prevederile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății", se constată că instanța de fond a respectat aceste dispoziții,

pronunțându-se numai în legătură cu ceea ce i s-a cerut și în limitele a ceea

ce i s-a cerut.

Referitor la

celelalte critici aduse hotărârii pronunțate de instanța de fond, se rețin

următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) „orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Art. 2 lit. c)

definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Potrivit art. 2 lit.

h) din aceeași lege nesoluționare în termenul legal a unei cereri este definită

drept" faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de

la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".

Reclamanta a precizat

în acțiunea inițială că temeiul de drept al acesteia sunt dispozițiile art. 1, art.

8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte,

reclamanta arătat că acțiunea formulată „este îndreptată împotriva Legii nr. 265/2007,

prin care i s-ar vătăma drepturi sau interese legitime".

Față de această

precizare, se observă că recurenta nu solicită obligarea instituțiilor

prevăzute la art. VII din legea sus menționată să elaboreze actele normative la

care erau obligate, ci să le anuleze în cazul în care au fost elaborate după

data de 6 noiembrie 2007. Deci recurenta nu solicită anularea unuia sau unor

acte administrative cu caracter normativ prin care i s-ar fi încălcat un drept

recunoscut de lege sau un interes legitim, ci anularea tuturor celor care nu au

fost elaborate în termenul prevăzut de lege.

A proceda la anularea

normelor elaborate doar pentru întârziere, nu poate fi admis, deoarece pe de o

parte legea nu prevede o astfel de sancțiune, iar pe de altă parte legea ar

deveni inaplicabilă în absența acestora.

Astfel, în speța de

față, recurenta-reclamantă nu a atacat un act administrativ în accepțiunea

arătată și nu a precizat concret care este dreptul sau interesul legitim care

să-i fie afectat în mod direct, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 1

pct. 1 coroborate cu cele ale art. 2 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Bacău,

prin sentința pronunțată, a apreciat în mod corect inadmisibilitatea acțiunii

recurentei, având în vedere că aceasta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile

art. 1, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în cauza

dedusă judecății nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 8 din aceeași lege,

care reglementează dreptul persoanelor nemulțumite de răspunsul primit la

plângerea prealabilă sau care nu au primit nici un răspuns în termenul prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. h), de a sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, deoarece plângerile adresate de către recurentă instituțiilor

pârâte nu vizau un act administrativ unilateral emis de acestea.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată

de reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamț, ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu a

menționat care anume norme trebuie anulate și nu a dovedit care este dreptul

sau interesul legitim care i-a fost vătămat și nici în ce constă vătămarea,

condiție esențială pentru a se putea adresa instanței de contencios

administrativ pentru anularea unui act, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată conform prevederilor

art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele

prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de A.O.R.T. Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 88 din data de

18 august 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

martie 2009.