ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantul V.Ș. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea

pârâtei la plata sumei de 14.682 lei, reprezentând 13.027 lei dobândă legală, 1.155

lei taxă pentru intabularea proprietății și 500 lei onorariu pentru executorul

judecătoresc.

Prin sentința nr. 98 din 6 iunie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

instanța a respins excepția prescripției extinctive ca nefondată, a admis în

parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâta la plata sumei de 1.655 lei

reprezentând taxă de intabulare și onorariu executor judecătoresc și a respins

capătul de cerere privind plata dobânzilor legale.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la

art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, termenul de decădere de 1 an se

calculează de la data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a admis

contestația la executare și s-a anulat procesul-verbal de licitație, iar

acțiunea a fost introdusă la 23 martie 2007, în interiorul termenului sus

menționat.

În ceea ce privește termenul de 6

luni de prescripție extinctivă, Curtea a reținut că pârâta nu a făcut nicio

probă în sensul dovedirii momentului la care reclamantul a cunoscut sau trebuia

să cunoască actul pe care se întemeiază, în speță se poate calcula doar

termenul de 12 luni, de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel

încât, s-a constatat că acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 49

alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată.

Pe fondul acțiunii, curtea a reținut

că la data de 5 mai 2005, reclamantul a participat la licitația publică

organizată de pârâtă, iar prin procesul verbal de licitație nr. 189 din 5 mai 2005,

a adjudecat imobilul situat în Bacău, proprietatea garanților D.V. și D.M.,

ipotecat în garantarea creditului debitoarei SC D.C. SRL. Urmare adjudecării

imobilului, reclamantul a procedat la efectuarea cadastrului și întabularea

dreptului de proprietate, achitând taxele de publicitate imobiliară, precum și

onorariul executorului judecătoresc pentru cererea de evacuare.

În ceea ce privește sumele

reprezentând taxa de intabulare și onorariul executorului judecătoresc, curtea

a constatat că sunt datorate de către pârâtă, potrivit art. 1337 și art. 1341

pct. 4 teza finală, ca urmare a omisiunii acesteia de a-l încunoștiința pe

reclamant despre anularea procesului verbal de licitație.

Referitor la capătul de cerere privind

plata dobânzilor legale, curtea a reținut că acestea nu au fost probate în fața

instanței, nefiind depus modul de calcul, valoarea dobânzii la care se

raportează și perioada pentru care s-a solicitat această sumă.

Împotriva sentinței sus-menționate,

au declarat recurs reclamantul V.Ș. și pârâta A.V.A.S. București.

Prin motivele de recurs, în temeiul

dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., reclamantul V.Ș. a solicitat

anularea în parte a sentinței recurate și obligarea pârâtei la plata dobânzii

legale în cuantum de 13.027 lei.

Pârâta A.V.A.S. București a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și

art. 304

1

același cod, modificarea hotărârii atacate, cu consecința

respingerii în totalitate a acțiunii, în principal ca prescrisă și în subsidiar,

ca nefondată.

În argumentarea motivelor de recurs,

reclamantul a prezentat istoricul cauzei, iar în ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, a arătat că în

adevăr, instanța a reținut în mod corect faptul că nu s-a făcut nicio probă în

sensul celor solicitate, motiv pentru care anexează la cererea de recurs,

înscrisuri doveditoare privind modul de calcul al dobânzilor legale.

În ceea ce privește motivele

invocate de pârâta A.V.A.S. București, aceasta a criticat sentința recurată,

atât sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției extinctive, cât

și a soluției pronunțate pe fondul cauzei.

În dezvoltarea motivelor invocate, a

apreciat recurenta că în mod eronat, instanța a respins excepția prescripției

extinctive, având în vedere dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998

republicată. A mai susținut recurenta că, prin adresa numitului D.V.

înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 aprilie 2006, reclamantul

a fost înștiințat despre pronunțarea hotărârii prin care a fost anulat procesul

verbal de licitație. A mai arătat recurenta că, față de data pronunțării

hotărârii de anulare a procesului-verbal, termenul de decădere de 1 an s-ar fi

împlinit la 18 noiembrie 2006, iar dreptul material la acțiune s-a prescris

încă de la data de 13 octombrie 2006, potrivit dispozițiilor art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998.

Pe fondul cauzei, a susținut

recurenta că sumele solicitate de reclamant nu se încadrează în ipoteza

prevăzută de dispozițiile art. 1337 C. civ., având în vedere că între părți nu

s-a încheiat o convenție privitoare la mărirea obligației A.V.A.S. privind

evicțiunea, iar în ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, aceasta

trebuia dispusă numai parțial, având în vedere soluția de admitere în parte a

acțiunii reclamantului.

Recursul reclamantului V.Ș. este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, potrivit

dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care sunt obligatorii,

deopotrivă pentru părțile care recurg la această cale extraordinară de atac,

dar și pentru instanța de recurs, din punctul de vedere al analizei deciziei

supuse controlului judiciar.

În actuala reglementare a

recursului, care este definit ca o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, prin

recurs nu se poate provoca o rejudecare a fondului cauzei în orice condiții.

În raport de aceste precizări

prealabile, se constată că recurentul a indicat în mod generic, dispozițiile

art. 299 C. proc. civ., fără a face referire la unul dintre motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate

vizează o eventuală netemeinicie a sentinței atacate și nu nelegalitatea acesteia.

În ceea ce privește cererea

recurentului privind plata dobânzilor legale, se constată că deși au fost

solicitate prin cererea introductivă de instanță, acesta nu a înțeles să depună

la dosarul cauzei, dovezi în susținerea celor solicitate. De altfel, recurentul

arată că în adevăr, instanța de fond a respins în mod corect acest capăt de

cerere, tocmai datorită faptului că nu s-au produs probe pe acest aspect, dar

înțelege să completeze probatoriul în prezentul recurs. În raport de

precizările anterioare privind reglementarea căii de atac a recursului, se

constată că instanța fondului a soluționat cauza funcție de probatoriul pe care

părțile au înțeles să-l administreze, iar faptul că reclamantul nu și-a dovedit

pretențiile, nu poate fi imputat instanței. Mai mult decât atât, prin

nediscutarea în contradictoriu a probatoriului, în fața instanței de fond, s-ar

crea o situație inechitabilă pârâtei și ar duce la încălcarea principiului

contradictorialității și a dreptului la apărare.

Recursul pârâtei A.V.A.S. BUCUREȘTI

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.

Analizând criticile formulate, prin

prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanța

fondului a răspuns în fapt și în drept la susținerile și apărările părților,

iar argumentele reținute din probele examinate, au condus în mod logic la

soluția din dispozitiv.

În aceste condiții, faptul că

instanța nu și-a însușit argumentele aduse de recurentă în sprijinul

susținerilor sale, nu duce la concluzia încălcării dispozițiilor art. 261 pct. 5

C. proc. civ., pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia. Din

dezvoltarea criticilor formulate și analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce

fel instanța a denaturat înțelesul actului prin interpretare, altfel spus, care

sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul actului, astfel că,

motivul invocat se reduce la o simplă afirmație fără nici un fundament legal.

Pentru examinarea motivului prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a

legii, se vor analiza cu precădere, dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998,

potrivit cărora termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască

faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de

la data producerii faptului sau încheierii actului.

Raportat la dispozițiile legale

sus-citate, se constată că în mod corect a reținut instanța că, față de data

rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a anulat procesul-verbal de

licitație și data introducerii acțiunii, aceasta a fost introdusă în termenul

legal de 12 luni. Cât privește termenul de prescripție de 6 luni, față de

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, curtea a constatat că în speță, neputând

fi stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască

actul pe care se întemeiază, nu se poate calcula decât termenul de decădere de

12 luni de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel încât acțiunea

introdusă la 27 martie 2007 este în termenul prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998.

În ceea ce privește critica privind pretinsa

aplicare greșită a dispozițiilor art. 1337- art. 1341 C. civ., se constată a fi

nefondată, având în vedere că în situația în care cumpărătorul este evins, are

dreptul de a solicita de la vânzător, restituirea prețului, fructele, daunele-interese

și spezele contractului. Examinând decizia recurată și sub acest aspect, se

constată că în mod judicios a reținut instanța că sumele solicitate de

reclamant reprezintă cheltuieli legate de vânzare și au fost făcute de

reclamant ca urmare a omisiunii pârâtei de a-l încunoștiința cu privire la

anularea procesului-verbal de licitație.

În ceea ce privește critica

referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte

constată că potrivit dispozițiilor art. 274-276 C. proc. civ., instanța este

îndreptățită a aprecia asupra cuantumului acestora, reducerea sumelor

solicitate fiind o facultate a instanței și nu o obligație a acesteia, în

situația în care partea a căzut în pretenții.

Pentru considerentele ce preced, în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele

recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

V.Ș., împotriva sentinței nr. 98 din 6 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă

A.V.A.S. București, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22

ianuarie 2009.