ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul V.Ș. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 14.682 lei, reprezentând 13.027 lei dobândă legală, 1.155 lei taxă pentru intabularea proprietății și 500 lei onorariu pentru executorul judecătoresc. Prin sentința nr. 98 din 6 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, instanța a respins excepția prescripției extinctive ca nefondată, a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâta la plata sumei de 1.655 lei reprezentând taxă de intabulare și onorariu executor judecătoresc și a respins capătul de cerere privind plata dobânzilor legale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, termenul de decădere de 1 an se calculează de la data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a admis contestația la executare și s-a anulat procesul-verbal de licitație, iar acțiunea a fost introdusă la 23 martie 2007, în interiorul termenului sus menționat. În ceea ce privește termenul de 6 luni de prescripție extinctivă, Curtea a reținut că pârâta nu a făcut nicio probă în sensul dovedirii momentului la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază, în speță se poate calcula doar termenul de 12 luni, de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel încât, s-a constatat că acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată. Pe fondul acțiunii, curtea a reținut că la data de 5 mai 2005, reclamantul a participat la licitația publică organizată de pârâtă, iar prin procesul verbal de licitație nr. 189 din 5 mai 2005, a adjudecat imobilul situat în Bacău, proprietatea garanților D.V. și D.M., ipotecat în garantarea creditului debitoarei SC D.C. SRL. Urmare adjudecării imobilului, reclamantul a procedat la efectuarea cadastrului și întabularea dreptului de proprietate, achitând taxele de publicitate imobiliară, precum și onorariul executorului judecătoresc pentru cererea de evacuare. În ceea ce privește sumele reprezentând taxa de intabulare și onorariul executorului judecătoresc, curtea a constatat că sunt datorate de către pârâtă, potrivit art. 1337 și art. 1341 pct. 4 teza finală, ca urmare a omisiunii acesteia de a-l încunoștiința pe reclamant despre anularea procesului verbal de licitație.

Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, curtea a reținut că acestea nu au fost probate în fața instanței, nefiind depus modul de calcul, valoarea dobânzii la care se raportează și perioada pentru care s-a solicitat această sumă. Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamantul V.Ș. și pârâta A.V.A.S. București. Prin motivele de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., reclamantul V.Ș. a solicitat anularea în parte a sentinței recurate și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 13.027 lei. Pârâta A.V.A.S. București a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 același cod, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii, în principal ca prescrisă și în subsidiar, ca nefondată.

În argumentarea motivelor de recurs, reclamantul a prezentat istoricul cauzei, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, a arătat că în adevăr, instanța a reținut în mod corect faptul că nu s-a făcut nicio probă în sensul celor solicitate, motiv pentru care anexează la cererea de recurs, înscrisuri doveditoare privind modul de calcul al dobânzilor legale. În ceea ce privește motivele invocate de pârâta A.V.A.S. București, aceasta a criticat sentința recurată, atât sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției extinctive, cât și a soluției pronunțate pe fondul cauzei. În dezvoltarea motivelor invocate, a apreciat recurenta că în mod eronat, instanța a respins excepția prescripției extinctive, având în vedere dispozițiile art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată. A mai susținut recurenta că, prin adresa numitului D.V. înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 aprilie 2006, reclamantul a fost înștiințat despre pronunțarea hotărârii prin care a fost anulat procesul verbal de licitație. A mai arătat recurenta că, față de data pronunțării hotărârii de anulare a procesului-verbal, termenul de decădere de 1 an s-ar fi împlinit la 18 noiembrie 2006, iar dreptul material la acțiune s-a prescris încă de la data de 13 octombrie 2006, potrivit dispozițiilor art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998. Pe fondul cauzei, a susținut recurenta că sumele solicitate de reclamant nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 1337 C. civ., având în vedere că între părți nu s-a încheiat o convenție privitoare la mărirea obligației A.V.A.S.

privind evicțiunea, iar în ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, aceasta trebuia dispusă numai parțial, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantului. Recursul reclamantului V.Ș. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care sunt obligatorii, deopotrivă pentru părțile care recurg la această cale extraordinară de atac, dar și pentru instanța de recurs, din punctul de vedere al analizei deciziei supuse controlului judiciar. În actuala reglementare a recursului, care este definit ca o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, prin recurs nu se poate provoca o rejudecare a fondului cauzei în orice condiții.

În raport de aceste precizări prealabile, se constată că recurentul a indicat în mod generic, dispozițiile art. 299 C. proc. civ., fără a face referire la unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate vizează o eventuală netemeinicie a sentinței atacate și nu nelegalitatea acesteia. În ceea ce privește cererea recurentului privind plata dobânzilor legale, se constată că deși au fost solicitate prin cererea introductivă de instanță, acesta nu a înțeles să depună la dosarul cauzei, dovezi în susținerea celor solicitate. De altfel, recurentul arată că în adevăr, instanța de fond a respins în mod corect acest capăt de cerere, tocmai datorită faptului că nu s-au produs probe pe acest aspect, dar înțelege să completeze probatoriul în prezentul recurs.

În raport de precizările anterioare privind reglementarea căii de atac a recursului, se constată că instanța fondului a soluționat cauza funcție de probatoriul pe care părțile au înțeles să-l administreze, iar faptul că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile, nu poate fi imputat instanței. Mai mult decât atât, prin nediscutarea în contradictoriu a probatoriului, în fața instanței de fond, s-ar crea o situație inechitabilă pârâtei și ar duce la încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. Recursul pârâtei A.V.A.S. BUCUREȘTI este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.

Analizând criticile formulate, prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanța fondului a răspuns în fapt și în drept la susținerile și apărările părților, iar argumentele reținute din probele examinate, au condus în mod logic la soluția din dispozitiv. În aceste condiții, faptul că instanța nu și-a însușit argumentele aduse de recurentă în sprijinul susținerilor sale, nu duce la concluzia încălcării dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia.

Din dezvoltarea criticilor formulate și analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel instanța a denaturat înțelesul actului prin interpretare, altfel spus, care sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul actului, astfel că, motivul invocat se reduce la o simplă afirmație fără nici un fundament legal. Pentru examinarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a legii, se vor analiza cu precădere, dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului.

Raportat la dispozițiile legale sus-citate, se constată că în mod corect a reținut instanța că, față de data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a anulat procesul-verbal de licitație și data introducerii acțiunii, aceasta a fost introdusă în termenul legal de 12 luni. Cât privește termenul de prescripție de 6 luni, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, curtea a constatat că în speță, neputând fi stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază, nu se poate calcula decât termenul de decădere de 12 luni de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel încât acțiunea introdusă la 27 martie 2007 este în termenul prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998. În ceea ce privește critica privind pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 1337- art. 1341 C. civ., se constată a fi nefondată, având în vedere că în situația în care cumpărătorul este evins, are dreptul de a solicita de la vânzător, restituirea prețului, fructele, daunele-interese și spezele contractului. Examinând decizia recurată și sub acest aspect, se constată că în mod judicios a reținut instanța că sumele solicitate de reclamant reprezintă cheltuieli legate de vânzare și au fost făcute de reclamant ca urmare a omisiunii pârâtei de a-l încunoștiința cu privire la anularea procesului-verbal de licitație. În ceea ce privește critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 274-276 C. proc.

civ., instanța este îndreptățită a aprecia asupra cuantumului acestora, reducerea sumelor solicitate fiind o facultate a instanței și nu o obligație a acesteia, în situația în care partea a căzut în pretenții. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.Ș., împotriva sentinței nr. 98 din 6 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V.A.S. București, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2009.