ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 187

din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul Z.C. împotriva ordonanței din 15 iulie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. 309/P/2008,

privind pe intimații I.M. și B.I.

Pentru a pronunța soluția de

mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la 8 aprilie 2008, partea vătămată Z.C. a solicitat efectuarea de cercetări

penale împotriva magistraților judecători B.I. și I.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență

în serviciu și omisiunea sesizării organelor judiciare.

În fapt, acesta a arătat că

la 28 noiembrie 2003, magistratul B.I., în calitate de judecător de serviciu la

Judecătoria Caracal a aprobat cererea formulată de numita P.C. din Caracal prin

care a solicitat studierea dosarului nr. 5430/2003 al Judecătoriei Caracal,

deși nu avea calitatea de parte în dosarul respectiv.

Totodată, s-a mai arătat că

intimata I.M. desemnată să soluționeze cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei

Caracal sub nr. 5430/2003 nu a cunoscut tot materialul existent la dosar și nu

a sesizat organele competente în legătură cu faptul că s-a permis studierea

dosarului de către persoane care nu aveau calitatea de parte în proces.

Prin ordonanța din 15 iulie 2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații judecători B.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 249 și 246 C. pen. și I.M. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 249 și 263 C. pen., constatând că faptele

sesizate nu există, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 1537/II/2/2008

din 5 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent

împotriva soluției dispusă de procurorul de caz.

În condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere primei instanțe susținând că

soluția procurorului este nelegală, făptuitorii săvârșind faptele pentru care

au fost reclamați.

Conformându-se probelor de

la dosar și dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

prima instanță respingând plângerea petentului a reținut că cei doi magistrați

nu au comis, din culpă sau cu intenție fapte penale, așa încât, nu pot fi

subiecți ai răspunderii penale.

În termen legal, împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petentul care nu a motivat în scris recursul

declarat și deși legal citat, nu s-a prezentat nici pentru susținerea orală a

motivelor pentru care înțelege să critice soluția atacată.

În aceste condiții,

hotărârea primei instanțe va fi analizată în raport de prevederile art. 385

6

C. proc. pen., neconstatându-se însă motive de casare, pentru considerentele ce

urmează:

Actele premergătoare

efectuate nu au pus în evidență indicii că magistrații judecători reclamați au

săvârșit faptele sesizate, ori alte fapte de natură penală.

Împrejurarea că nici

magistratul și nici persoana solicitantă P.C. nu au urmărit eludarea legii

rezultă din însăși modul de acțiune, cât și din actele depuse, potrivit cărora,

cererea de studiere a dosarului a fost făcută de o rudă a părții aflată în

litigiu, la stăruința acesteia din urmă care locuia în Câmpulung Moldovenesc.

Ori, potrivit art. 92 alin.

(2) și (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor rezultă că

dosarele și evidențele instanței privitoare la activitatea de judecată pot fi

consultate de persoanele care justifică un interes legitim, prioritate la

consultarea dosarului având avocații, părțile sau reprezentanții părților,

experți și interpreții desemnați în cauză.

Rezultă, așa cum corect a

reținut atât procurorul cât și instanța că, atâta timp cât, P.C. este sora

pârâtei D.L.M. și a fost verbal împuternicită de aceasta să facă demersuri de

studiere a dosarului nr. 5430/2003, aceasta are în sensul dispoziției legale,

calitatea de persoană care justifică un interes legitim.

Pe de altă parte, practica

și teoria de specialitate au statuat că infracțiunile de neglijență în serviciu

și abuz în serviciu nu pot coexista, întrucât una o exclude pe cealaltă.

Cât privește pe făptuitoarea

I.M., se constată că prin sentința civilă nr. 838 din 26 martie 2004 a Judecătoriei

Caracal aceasta a declinat cauza în favoarea Tribunalului Olt.

În acest context nici unul

din magistrații reclamați nu au comis acte care să prejudicieze interesele

petentului Z.C. și nici alte acte penale de natură a atrage o răspundere

penală, cunoscut fiind că doar comiterea infracțiunii atrage incidența

răspunderii penale.

Pentru aceste considerente,

atât soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, față de făptuitori,

cât și a instanței de respingere a plângerii petentului, sunt legale și

temeinice, urmând a fi menținute ca atare, prin respingerea recursului declarat

de petentul Z.C., conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul Z.C., împotriva sentinței penale nr. 187 din 21

octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2009.