ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.A.O. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Bihor și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 173 din 17 februarie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală până la soluționarea cauzei pe fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 173/2008, întrucât cele reținute în această decizie nu țin cont de prevederile art. 26 alin. (5) și art. 44 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, art. 9 alin. (2) din contractul de concesiune aprobat prin HCL nr. 417/2007. Această situație atrage nelegalitatea și netemeinicia deciziei a cărei suspendare se solicită. Reclamanta a învederat și faptul că dacă decizia de impunere nu ar fi suspendată, i s-ar crea un prejudiciu greu de remediat, iar activitatea companiei ar fi grav perturbată având în vedere valoarea mare a obligațiilor de plată, care se ridică la cca.

50 miliarde lei vechi. Pârâtele au solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, considerând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004. Motivând hotărârea pronunțată, prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În condițiile în care reclamanta contestă Decizia de impunere nr. 173/2008, s-a apreciat că acest fapt implică existența unei îndoieli puternice privind prezumția de legalitate de care trebuie să se bucure actul administrativ atacat. De asemenea, instanța de fond a considerat că din perspectiva valorii ridicate de aproximativ 50 miliare lei a obligațiilor de plată stabilite în sarcina companiei, prejudiciul suferit ar fi evident, neputând fi remediat într-un interval de timp scurt, iar activitatea acesteia ar fi perturbată grav.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Bihor, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor imperative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Se arată că instanța de fond s-a mărginit la a prelua doar afirmațiile reclamantei. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului prin prisma dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ., arătând că nu s-a indicat care este hotărârea atacată.

A solicitat respingerea recursului arătând că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reiterând faptul că executarea deciziei a cărei suspendare a solicitat-o ar putea determina chiar intrarea în incapacitate de plată cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv în plan social. Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. Cererea de recurs cuprinde mențiunile impuse de art. 302 1 C. proc. civ., iar faptul că nu a fost indicat explicit numărul hotărârii care se atacă nu atrage nulitatea recursului cât timp recurenta a menționat că declară recurs împotriva soluției de admitere a cererii formulate de reclamantă ce a format obiectul Dosarului nr. 72/35/CA/2009.

Folosirea termenului de „încheiere” în loc de sentință nu creează dubii cu privire la hotărârea care se atacă. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, apărările pârâților, probele administrate, precum și dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente ce vor fi expuse în continuare. Una dintre caracteristicile actului administrativ, inclusiv cel fiscal este executarea sa din oficiu (ex officio) bazată pe prezumția de legalitate a acestuia.

Este adevărat că în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, s-a instituit o excepție de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării acestui act, însă, numai după ce se face dovada existenței unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum aceste noțiuni au fost definite de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din legea menționată. După cum se constată, instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat vreo împrejurare de fapt și de drept care să fie de natură să afecteze prezumția de legalitate de care se bucură Decizia nr. 173/2008 a cărei suspendare a executării se solicită.

Simplul fapt al contestării acestei decizii nu este o dovadă suficientă și convingătoare în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la „cazul bine justificat”. Referitor la condiția „pagubei iminente” se reține că nici aceasta nu este îndeplinită întrucât cuantumul mare al sumei, menționat în actul administrativ fiscal pentru care se solicită suspendarea executării nu constituie prin el însuși un argument solid care să probeze iminența producerii pagubei invocate. De asemenea, intimata-reclamantă nu poate beneficia de un tratament privilegiat, astfel că nici argumentele potrivit cărora executarea sumei i-ar perturba activitatea nu fac dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, instanța de recurs constată ca fiind fondat motivul de recurs care vizează situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 312 alin. (1) teza I alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 173 din 17 decembrie 2008, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva sentinței nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.