ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.A.O. SA în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Bihor și a dispus suspendarea executării Deciziei

de impunere nr. 173 din 17 februarie 2008 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală până la soluționarea

cauzei pe fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, să se dispună suspendarea

executării Deciziei nr. 173/2008, întrucât cele reținute în această decizie nu

țin cont de prevederile art. 26 alin. (5) și art. 44 alin. (3) din Legea nr. 51/2006

privind serviciile comunitare de utilități publice, art. 9 alin. (2) din

contractul de concesiune aprobat prin HCL nr. 417/2007.

Această situație atrage

nelegalitatea și netemeinicia deciziei a cărei suspendare se solicită.

Reclamanta a învederat și

faptul că dacă decizia de impunere nu ar fi suspendată, i s-ar crea un

prejudiciu greu de remediat, iar activitatea companiei ar fi grav perturbată

având în vedere valoarea mare a obligațiilor de plată, care se ridică la cca.

50 miliarde lei vechi.

Pârâtele au solicitat

respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, considerând că nu sunt

întrunite cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Motivând hotărârea

pronunțată, prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care

reclamanta contestă Decizia de impunere nr. 173/2008, s-a apreciat că acest

fapt implică existența unei îndoieli puternice privind prezumția de legalitate

de care trebuie să se bucure actul administrativ atacat.

De asemenea, instanța de

fond a considerat că din perspectiva valorii ridicate de aproximativ 50 miliare

lei a obligațiilor de plată stabilite în sarcina companiei, prejudiciul suferit

ar fi evident, neputând fi remediat într-un interval de timp scurt, iar

activitatea acesteia ar fi perturbată grav.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Bihor, care a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că sentința recurată este nelegală și

netemeinică deoarece în mod greșit s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor imperative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

referitoare la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube. Se arată că instanța de fond s-a mărginit la a prelua doar afirmațiile

reclamantei.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului prin prisma

dispozițiilor art. 302

1

C. proc. civ., arătând că nu s-a indicat

care este hotărârea atacată.

A solicitat respingerea

recursului arătând că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

reiterând faptul că executarea deciziei a cărei suspendare a solicitat-o ar

putea determina chiar intrarea în incapacitate de plată cu toate consecințele

ce decurg de aici, inclusiv în plan social.

Înalta Curte apreciază că în

cauză nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 302

1

C.

proc. civ. Cererea de recurs cuprinde mențiunile impuse de art. 302

1

C. proc. civ., iar faptul că nu a fost indicat explicit numărul hotărârii care

se atacă nu atrage nulitatea recursului cât timp recurenta a menționat că

declară recurs împotriva soluției de admitere a cererii formulate de reclamantă

ce a format obiectul Dosarului nr. 72/35/CA/2009.

Folosirea termenului de

„încheiere” în loc de sentință nu creează dubii cu privire la hotărârea care se

atacă.

Examinând cauza în raport de

motivele de recurs invocate, apărările pârâților, probele administrate, precum

și dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele

considerente ce vor fi expuse în continuare.

Una dintre caracteristicile

actului administrativ, inclusiv cel fiscal este executarea sa din oficiu (ex

officio) bazată pe prezumția de legalitate a acestuia.

Este adevărat că în temeiul art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, s-a instituit o excepție de la această

regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării acestui act, însă, numai

după ce se face dovada existenței unui caz bine justificat și pentru prevenirea

unei pagube iminente, astfel cum aceste noțiuni au fost definite de legiuitor

în art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din legea menționată.

După cum se constată,

instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat vreo împrejurare de

fapt și de drept care să fie de natură să afecteze prezumția de legalitate de

care se bucură Decizia nr. 173/2008 a cărei suspendare a executării se

solicită.

Simplul fapt al contestării

acestei decizii nu este o dovadă suficientă și convingătoare în ceea ce

privește îndeplinirea condiției referitoare la „cazul bine justificat”.

Referitor la condiția

„pagubei iminente” se reține că nici aceasta nu este îndeplinită întrucât

cuantumul mare al sumei, menționat în actul administrativ fiscal pentru care se

solicită suspendarea executării nu constituie prin el însuși un argument solid

care să probeze iminența producerii pagubei invocate.

De asemenea,

intimata-reclamantă nu poate beneficia de un tratament privilegiat, astfel că

nici argumentele potrivit cărora executarea sumei i-ar perturba activitatea nu

fac dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din

Legea nr. 554/2004.

În concluzie, instanța de

recurs constată ca fiind fondat motivul de recurs care vizează situația

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind interpretate și aplicate

greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 312 alin. (1)

teza I alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, se va admite recursul, se va casa

sentința recurată și se va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei

nr. 173 din 17 decembrie 2008, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva sentinței nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2009.