ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1677/40/2007, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen. s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului L.I. este legală și temeinică, măsură pe care a menținut-o.

Au fost respinse cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ca nefondate.

A fost amânată soluționarea cauzei la data de 5 noiembrie 2008, ora

10,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul și se va

reveni cu adresă la Comandantul Penitenciarului Botoșani pentru a comunica dacă neprezentarea inculpatului la instanță se datorează refuzului acestuia sau unor motive obiective (starea de sănătate) și să încheie pun proces-verbal cu privire la cele constatate. Totodată să i se ia o notă scrisă inculpatului cu privire la poziția sa în cazul în care nu va putea fi prezentat în instanță.

Pentru a se dispune astfel, instanța de apel asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 30

martie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 174, art. 175 lit. d) C. pen.

În fapt s-a reținut că la data de 29 septembrie 2006, minorul I.M. de 2 ani, a dispărut de la domiciliul mamei sale din localitatea H., județul B., răpit de către inculpat. Cadavrul acestuia a fost identificat la data de 19 octombrie 2006, pe raza orașului Săveni, într-un sac de nailon aflat în interiorul unui puț de beton, având

membrele inferioare și superioare depesate, ochii roșii și organele genitale

externe tăiate.

Față de inculpat măsura arestării preventive a fost dispusă prin

încheierea nr. 8 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în

dosar nr. 144/60/2007, reținându-se ca fiind date în cauză cerințele

prevăzute de art. 143, art. 148 lit. a), d), și f) C. proc. pen.

Astfel, există date de comitere a infracțiunilor, inculpatul a fugit de la

locul de detenție și a mai săvârșit o infracțiune, iar faptele săvârșite, sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani și de o gravitate deosebită, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost ulterior prelungită/menținută, în condițiile legii.

Prin sentința penală nr. 346 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. 1677/40/2007, inculpatul a fost

condamnat la pedepsele de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

S-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare, sporită la 30 ani închisoare.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatului, înregistrat pe

rolul prezentei instanțe sub nr. 1677/40/2007 și care face obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

În cazul în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, prevăd dispozițiile art. 160

b

alin. (3) teza

I

C. proc. pen., dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Analizând actele și lucrările dosarului, din probatoriul efectuat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și la judecată în primă instanță,

s-a desprins concluzia existenței probelor de comitere de către inculpat a

infracțiunilor pentru care de altfel a fost condamnat în primă instanță.

În plus, lăsarea acestuia în libertate prezintă și la momentul actual, pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, modul de desfășurare, în concret, a activității infracționale, încercarea ulterioară de a-și ascunde fapta de omor prin fracționarea corpului victimei și împrăștierea părților astfel rezultate, conduc la concluzia existenței periculozității pe care lăsarea în libertate a unei astfel de persoane ar genera pericol pentru ordinea publică.

Comiterea acestei fapte de o gravitate deosebită a generat în rândul

opiniei publice o stare de tulburare, de indignare, necesitând astfel, pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, luarea unor măsuri legale eficiente.

În aceste împrejurări, lipsirea preventivă de libertate a inculpatului apare ca justificată, chiar dacă acest se bucură de prezumția de nevinovăție.

În cauză subzistă totodată și temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, în faza de urmărire penală a evadat din Spitalul de Psihiatrie

Botoșani, unde era internat pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, în

data de 31 octombrie/1 noiembrie 2006, în scopul de a se sustrage de la

urmărire, fiind identificat în seara zilei de 3 noiembrie 2006.

Așa fiind, curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., constatând că măsura

arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută cu respectarea

prevederilor legale, iar menținerea ei s-a impus în continuare, va proceda în consecință.

În ce privește cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu

părăsi țara sau cea de a nu părăsi localitatea vor fi respinse pentru cele ce

urmează:

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., „măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii", iar potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen. „când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere."

Or, de la data luării măsurii (21 ianuarie 2007), până în această fază procesuală, nu s-a putut reține că temeiurile prevăzute de art. 148 lit.

a) și f) C. proc. pen. s-au schimbat sau că au dispărut în totalitate.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.I., prin apărător, criticând-o, arătând în scris că

încheierea este nelegală, întrucât în cauză nu subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii și nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea inculpatului de libertate. în cauză nu e dată cerința art.

143 C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză nu

rezultă cu certitudine că inculpatul L.I. este vinovat de săvârșirea celor 2 infracțiuni.

În ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate prin răpire,

aceasta nu este susținută de probe, întrucât minorul nu s-a aflat singur cu

inculpatul în același timp, în același loc, mai ales că nu se cunoaște momentul în care s-ar fi săvârșit răpirea și dacă într-adevăr s-a lipsit de libertate copilul. De asemenea, nu se cunoaște concret nici locul unde a

fost dusă victima și nu s-a stabilit dacă aceasta a fost transportată în viață

sau nu, în aceeași zi sau ulterior.

Martora B.P. a declarat (fila 145 dosar fond 9) că l-a văzut pe inculpat în zona în care locuiește aceasta, după ora 14,00, acesta se îndrepta spre autobuz. Inculpatul era singur și nu a observat nimic neobișnuit la el, de la locuința martorei la cea a lui I.E. fiind o distanță de aproximativ 1 km. Și martora B.A.L. s-a

întâlnit cu inculpatul, acesta era singur, fiind preocupat să o găsească pe

concubina sa, I.D.R.

Există ipoteza care nu a fost răsturnată, că producerea morții să fi intervenit din orice cauză, chiar în locuința bunicii I.E.

Astfel, în cauză se poate da eficiență principiului

in dubio pro reo

, întrucât dubiul profită inculpatului mai ales că nu sunt probe care să dovedească comiterea acestei infracțiuni.

Recurentul inculpat prin apărător a menționat că în ceea ce privește acuzația de omor calificat, trebuie plecat de la o componentă esențială a laturii obiective, respectiv elementul material care stabilește raportul de cauzalitate între activitatea de ucidere și moartea victimei.

Atât potrivit legii, cât și potrivit doctrinei, infracțiunea de omor se poate săvârși, fie printr-o acțiune sau inacțiune, ori așa cum s-a concluzionat în raportul medico-legal, cauza morții este necunoscută,

aspect care indirect determină și nerecunoașterea elementului material al

infracțiunii.

Fără această trăsătură nu se poate stabili practic cu exactitate încadrarea juridică și mai ales făptuitorul.

Ceea ce se știe concret este urmarea imediată, respectiv moartea victimei, aceasta fiind caracteristică mai multor infracțiuni prevăzute de Codul penal, cum ar fi: uciderea din culpă sau lovituri cauzatoare de moarte sau moartea accidentală. Prin urmare, atâta timp cât consecința morții este caracteristică mai multor infracțiuni, mai mult chiar elementul material este necunoscut, conchide că nu poate avea incriminare. Descoperirea cadavrului depesat produce un impact psihologic major asupra populației, impact care are ca efect necesitatea descoperirii imediate a făptuitorului, dar acest aspect nu trebuie să conducă la incriminarea fără dovezi clare.

S-a constatat în planul aplicării dreptului penal în spețe similare că efectuarea probatoriului sub imperiul presiunii mediatice duce ușor la săvârșirea erorilor judiciare cu consecințe foarte grave, inculparea unui nevinovat și lăsarea în libertate a unui infractor periculos. în afara acestor aspecte în speță mai sunt de relevat: existența unui cerc larg de bănuiți; locul în care s-a produs decesul; nu s-a stabilit cu precizie mobilul infracțiunii.

Recurentul inculpat prin apărător solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 1 C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituție, art. 5

2

C. proc. pen. până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare și art. 5 § 1 CEDO care prevede circumstanțele în care o persoană poate fi privată de libertatea sa, circumstanțe care trebuie să primească o interpretare restrânsă, riguroasă, deoarece ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale. Orice detenție nelegală constituie o negare totală a dreptului unei persoane la libertate și siguranță, precum și o încălcare extremă a drepturilor omului.

Or, pentru toate considerentele expuse anterior în cauză nu e dată cerința art. 143 C. proc. pen. și în niciun caz nu sunt îndeplinite cumulativ cu art. 148 C. proc. pen. pentru menținerea măsurii arestării preventive.

De asemenea, în cauză nu sunt date dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

După o perioadă suficientă de timp în care inculpatul a fost în arest preventiv nu se poate vorbi despre un impact social al faptelor care să justifice menținerea față de acesta a măsurii arestării preventive, ea fiind

cea mai severă dintre toate măsurile preventive reglementate de Codul de

procedură penală, astfel încât poate fi cercetat în stare de libertate.

De asemenea, se solicită a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante personale, respectiv vârsta, faptul că este serios, muncitor, nu a creat probleme, iar situația actuală l-a adus în pragul depresiei, încercând să se sinucidă și de aceea este în refuz de hrană de 1 an de zile, fiind în pragul morții, așa încât, în principal se impune admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, o măsură mai puțin coercitivă.

La termenul de astăzi, a lipsit recurentul inculpat, pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat S.E.

Magistratul asistent a învederat că Penitenciarul Botoșani, locul de deținere unde se află încarcerat recurentul inculpat, a comunicat imposibilitatea asigurării prezenței acestuia la instanță, datorită unui caz de forță majoră.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, arătând că, deși acesta a fost

condamnat în primă instanță pentru o infracțiune deosebit de gravă, cauza

se află în faza soluționării apelului, iar inculpatul a solicitat achitarea.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului inculpatului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul L.I. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum

a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază

recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 346 de la 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1677/40/2007 a fost condamnat inculpatul L.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. și 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare, sporită la

30 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicare art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 ianuarie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile I.D.R. suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale.

S-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziția 33/2007 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoșani.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 12.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului a reținut ca situație de fapt că la 29 septembrie 2006, orele 18,30, minorul I.C.C., din comuna

H., județul B.i, a sesizat Postul de poliție Hănești despre faptul

că, în jurul orelor 14,00, nepotul său, I.M., în vârstă de 2 ani, a dispărut de la domiciliu.

I.M. era fiul lui I.D.R.,

și conceput, după cum a declarat mama sa, cu numitul B.D., I.D.R. a locuit împreună cu frații săi (I.C.C., de 15 ani și I.B.C., de 12 ani ) la bunica I.E. din comuna H., județul B.

În perioada octombrie 2005-mai 2006 numita I.D.R. a locuit împreună cu minorul I.M. în Săveni, la martorul B.I.. în acest timp, I.D.R. a intrat în relații de concubinaj cu martorul B.D., din Săveni, a cărui soție era plecată la lucru în Italia. La începutul lunii iunie 2006 soția lui B.D. s-a reîntors din Italia, astfel încât relațiile de concubinaj ale acestuia cu numita I.D.R. au încetat. Ulterior aceasta l-a cunoscut pe inculpatul

L.I., de 44 de ani, din Săveni,

cu care a intrat în relații de concubinaj începând cu luna iunie 2006. Soția inculpatului, numita L.A. fiind plecată în străinătate în cursul anului 2003, acesta locuia singur.

Inițial I.D.R. a locuit la domiciliul inculpatului împreună cu minorul I.M., iar la începutul lunii august 2006 cei trei s-au mutat în H., la domiciliul numitei I.E.

În vara anului 2006, soția lui B.D. aplecat din nou la lucru în Italia, astfel încât, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006, acesta a început să o caute pe I.D.R.

B.D. a primit de la I.D.R. un număr de telefon aparținând martorei B.A.L.E.,  plecat la lucru în Italia, s-a angajat să-i ajute să găsească locuri de muncă în această țară pe I.D.R.,

concubinul acesteia, L.I., fratele I.C.C. și tatăl

I.D.. în acest scop, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006, cei patru și-au întocmit documente pentru a se putea deplasa în Italia.

În ziua de 25 septembrie 2006, martorul B.D. s-a deplasat împreună cu martora F.C., cu un autoturism, în comuna Hănești, județul Botoșani. F.C. a chemat-o în stradă pe I.D.R., care a purtat o discuție cu B.D., acesta din urmă insistând să se împace. Cei doi s-au despărțit, martorii plecând spre orașul Săveni, iar din localitatea Vlăsinești, județul Botoșani, B.D.

s-a întors cu autoturismul în localitatea Hănești, unde a încercat să o

convingă pe I.D.R. să-l părăsească pe L.I. și să se împace cu el. în acest timp, inculpatul i-a văzut pe cei doi în stradă și s-a deplasat la aceștia, prinzând-o de umeri pe I.D.R.

, pe care a împins-o spre curte și a certat-o. Seara, B.D. s-a

deplasat din nou de la Săveni în localitatea Hănești, cu un alt autoturism,

însoțit de martora F.C. De această dată, I.D.R.

a refuzat să mai iasă în stradă.

În zilele următoare, B.D. a sunat la numărul de telefon aparținând martorei B.A.L.E., solicitând să vorbească cu I.D.R., dar nu a reușit, întrucât aceasta din urmă

s-a prezentat la telefon însoțită de inculpat, ulterior martora spunându-i să

nu mai sune, întrucât nu o va mai chema la telefon pe fosta concubină a acestuia.

În ziua de 28 septembrie 2006, în jurul prânzului, I.D.R.

, L.I., I.C.C. și I.D. s-au

deplasat spre Botoșani pentru a-și primi pașapoartele. În momentul în care au ajuns în localitatea Săveni s-au întâlnit cu martorii B.I. și B.D., cu care au consumat băuturi alcoolice la un local de alimentație publică.

În după-amiaza aceleiași zile, numiții I.D.R., L.I., I.C.C. și I.D. s-au întâlnit din nou, în orașul Săveni, cu martorii B.I. și B.D., în momentul în care s-au întors de la Botoșani cu pașapoartele. Aceștia au consumat iarăși băuturi alcoolice la un local de alimentație publică, spre seară făcând deplasarea spre localitatea Hănești, cu un autoturism condus de R.P. Martorul B.D. a rămas în orașul Săveni, întrucât se afla în stare de ebrietate. Pe drum, martorul B.I. i-a spus lui I.D.R. că a doua zi să se deplaseze în orașul Săveni, la locuința sa, pentru a-i restitui o pereche de pantaloni

de blues-geans, pe care aceasta îi luase de la fiica sa, C.G.C.

, care era plecată în Olanda, discuție auzită și de martorul I.D.

In seara zilei de 28 septembrie 2006, I.D.R. s-a deplasat la locuința martorei B.A.M., pe care a rugat-o ca în ziua următoare să o ajute la depănușat porumb.

În dimineața de 29 septembrie 2006, I.D.R. a desfăcut porumb la domiciliu împreună cu inculpatul I.C.C.

Martora I.E. s-a deplasat, la depănușat porumb, la numitul I.I., în jurul orei 7,30-8,00, la numita I.D.R.

au venit martorii B.A.M. și I.D., care au

ajutat-o la desfăcut porumb. Inculpatul L.I. strângea cocenii în glugi,

timp în care minorul I.M. se juca în apropiere, pe un braț de coceni de porumb.

În jurul orei 9,30, I.D.R. a plecat de acasă în sat, întrucât în jurul orei 11,00 avea un mijloc de transport în comun, cu ajutorul căruia intenționa să se deplaseze în orașul Săveni pentru ase

întâlni cu B.D. la locuința lui B.I. Pentru a nu afla inculpatul

despre această întâlnire, aceasta i-a spus că urmează a se deplasa la Primăria Hănești pentru a trece alocația de stat a minorului I.M. pe numele bunicii, I.E.

Inițial, I.D.R. s-a deplasat la martora B.A.L.E., unde a consumat o cafea și a purtat o discuție, timp de circa 30 de minute, la telefon, cu sora sa, I.M., aflată la lucru în Italia. în jurul orei 10,30, I.D.R. și martora

B.A.L.E. s-au deplasat în stația de transport în comun,

motivat de faptul că și aceasta din urmă intenționa să plece la Săveni, întrucât avea de rezolvat unele probleme la o bancă. în timp ce acestea se aflau în stația de autobuz, a apărut inculpatul, cu o bicicletă, I.D.R. s-a deplasat cu inculpatul spre locuința bunicii, iar pe drum i-a spus acestuia să-i aducă de acasă pașaportul și certificatele de naștere al său și al minorului. Inculpatul s-a deplasat la locuința lui I.E. și a revenit cu pașaportul și certificatul de naștere al concubinei, precum și certificatul de naștere al numitului I.M.

În jurul orei 11,00, I.D.R. a plecat împreună cu martora B.A.L.E. în orașul Săveni, cu un maxi-taxi. în jurul orei 11,30, acestea au ajuns în Săveni. Martora și-a rezolvat problemele la bancă, după care s-a reîntors în localitatea Hănești, cu mașina preotului din sat, ajungând la domiciliu în jurul orei 12,30.

I.D.R. s-a deplasat la locuința martorului

B.I., de la care I-a sumat pe martorul B.D., solicitându-i să o

viziteze.

În jurul orei 13,00, martorul B.I. I-a sunat pe martorul B.D.

, solicitându-i acestuia din urmă să o viziteze pe I.D.R.

, lucru pe care acesta I-a și făcut în jurul orei 13,30.

În jurul orei 12,00, martora B.A.M. a plecat de la locuința lui I.E., iar în jurul orei 13,00 a plecat și martorul I.D.

În jurul orei 12,00, inculpatul L.I. a plecat de la locuința lui I.E. în localitatea Hănești, pentru a o căuta pe I.D.R., fără să o găsească. În jurul orei 13,00 acesta s-a reîntors împreună cu martorul I.B.C., față de care a afirmat că nu a găsit-o pe concubină și că probabil aceasta era plecată la Săveni pentru a se întâlni cu fostul concubin, B.D.. L.I. a luat un hanorac și a plecat, spunând că merge la Săveni să o caute pe I.D.R.

La locuința martorei I.E. au rămas minorii I.C.C. și I.B.C. Ultimul l-a hrănit cu lapte pe minorul I.M.

În jurul orei 13,30, I.C.C. și I.B.C. au plecat la barul lui Z.V. pentru a juca biliard, lăsându-l pe I.M. în casă, după ce au închis ușile locuinței în clanțe, fără a le încuia.

În jurul orei 14,30-14,45, minorii I.C.C. și I.B.C. au revenit la domiciliul bunicii, constatând că ușa de acces spre camera în care se afla I.M. era larg deschisă, iar acesta din urmă era dispărut.

Cei doi martori l-au căutat pe I.M. prin casă, anexele

gospodărești, curte și grădină, dar nu l-au găsit, I.B.C.

l-a căutat pe minor la locuința tatălui său, I.D., precum și a

martorei B.A.M., fără ca să-l găsească. în acest timp, martorul I.C.C. l-a căutat și el pe I.M. prin casă,

anexe, grădini, pe la rude și cunoștințe, fără a-l găsi.

Martorii I.C.C. și I.B.C. au susținut că în momentul când au plecat de acasă au lăsat pe dulapul din locuința în care se afla I.M. o telecomandă de televizor, precum și pașapoartele lui I.D. și L.I.. în momentul în care aceștia s-au întors de la barul lui Z.V., nu au mai găsit telecomanda televizorului și nici cele două pașapoarte, care dispăruseră în aceeași perioadă de timp în care a dispărut și I.M.

Inculpatul L.I. a fost identificat pe raza localității Hănești și după ora 13,00, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor I.P. și B.A.L.E.

La locuința martorului B.I., I.D.R. s-a întâlnit cu martorul B.D., în jurul orei 13,30. Aceasta i-a comunicat martorului că și-a făcut documentele pentru a pleca la muncă în Italia, dar că s-a răzgândit, întrucât nu avea suma de bani necesară deplasării și asigurării unui loc de muncă. La locuința martorului B.I. se afla și martora F.C.

În jurul orei 16,00, la locuința lui B.I. și-a făcut apariția inculpatul. Acesta a întrebat dacă I.D.R. nu se află acolo, martorul B., infirmând acest lucru. între timp, I.D.R. a intrat în camera în care se afla martora F.C., L.I. a intenționat să intre în holul locuinței, însă B.I. i-a interzis și l-a repezit afară.

În jurul orei 17,00, L.I. a ajuns la locuința lui I.E., din localitatea Hănești, județul Botoșani, deplasându-se de la Săveni la

Hănești, cu autoturismul condus de către numitul B.G.

În jurul orei 18,00, martorii I.C.C. și I.B.C. i-au spus inculpatului că minorul I.M. era dispărut de la domiciliu. L.I. Ie-a spus celor doi minori să sesizeze organele de poliție și toți trei s-au deplasat la Postul de Poliție Hănești, iar în jurul orei 18,30, martorul I.C.C. a sesizat

organelor de poliție dispariția minorului I.M.

Din declarația martorului I.C.C. a rezultat că acesta l-a întrebat pe inculpat ce știe despre telecomandă, acesta răspunzând că a ascuns-o, fără a motiva de ce anume, iar despre pașapoarte a răspuns că nu cunoaște nimic.

După ce au fost sesizate organele locale de poliție despre dispariția

minorului, inculpatul și-a făcut bagajele la locuința lui I.E., spunând că pleacă la apartamentul din Săveni, întrucât I.D.R.

„s-a cuplat" cu B.D., fostul ei concubin.

În jurul orei 19,00, un lucrător de poliție s-a deplasat la locuința lui B.I. și i-a adus la cunoștință numitei I.D.R. că fiul său M., este dispărut de la domiciliu.

I.D.R. a dat telefon la Postul de Poliție Hănești și s-a convins de dispariția minorului, în jurul orei 21,00 s-au deplasat în localitatea Hănești, cu autoturismul condus C.C., martorii F.C., B.D., B.I., însoțiți de I.D.R.. Aceasta din urmă a fost luată de către organele de poliție cu un autoturism și a participat la operațiunile de căutare a minorului. în jurul orei 21,30, martora F.C. a intrat în curtea lui I.E. pentru a o întreba pe I.D.R. dacă mai rămâne, timp în care inculpatul a certat-o, a împins-o în niște strujeni și a fugărit-o cu un țepoi.

Organele locale de poliție au sesizat forurile ierarhice, declanșându-se procedurile de căutate ale minorului I.M.

În ziua de 30 septembrie 2006 a fost efectuată cercetarea la fața locului, iar la data de 1 octombrie 2006 s-a procedat la recercetare. Cu

acest prilej a fost găsită telecomanda televizorului, ascunsă de inculpat în

mai multe obiecte de îmbrăcăminte pe care le pregătise pentru a pleca de la domiciliul martorei I.E. La datele de 1 și 10 octombrie 2006 au fost ridicate de la numitul L.I. mai multe obiecte de îmbrăcăminte

(un hanorac de culoare neagră, cu dungi orizontale albe, un pulover PNA,

de culoare gri, cu modele florale albe, un compleu din pantaloni scurți și maiou din material sintetic de culoare închisă, un maiou alb, bărbătesc, o pereche de pantaloni de trening).

Operațiunile de căutare și scotocire în vederea identificării minorului

I.M. au continuat în perioada 29 septembrie 2006-15 octombrie 2006, conducând la identificarea cadavrului acestuia în ziua de 19 octombrie 2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul L.I., ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, sub nr. 1677/40/2007 și în care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive față de inculpat.

În conformitate cu art. 30

2

C. proc. pen. așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

Totodată în conținutul art. 160

b

alin. (1)-(3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.I. au fost reținute ca temeiuri în drept, dispozițiile art. 143, art. 148 lit. a), d) și f) C. proc. pen., în condițiile art. 149

1

din același cod, măsura arestării preventive fiind dispusă prin încheierea nr. 8 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. 144/40/2007.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. a), d), precum și cele cumulative de la lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar și cu natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, acelea de lipsire de libertate în mod ilegal și omor calificat, de modalitatea efectivă de săvârșire, de împrejurările ulterioare faptelor, creându-se o stare de insecuritate.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a evadat din Spitalul de Psihiatrie Botoșani, unde era internat pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, în data de 31 octombrie/1 noiembrie 2006, în scopul de a se

sustrage de la urmărire, fiind identificat în seara zilei de 3 noiembrie 2006.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului L.I. la o pedeapsă principală rezultantă de 25 ani închisoare, sporită la 30 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate foarte ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului L.I. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 22 octombrie 2008 a

Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală și temeinică, așa încât criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt nejustificate, în raport cu materialul probator administrat în cauză și hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță, chiar dacă aceasta nu este definitivă.

Totodată, Înalta Curte nu a putut examina solicitarea recurentului

inculpat prin apărător cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu

aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, pe de-o parte, pentru că dispoziția de respingere, ca nefondate, a cererilor de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 22 octombrie 2008 nu este susceptibilă de recurs, având în vedere conținutul dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, iar pe de altă parte, această cerere nu poate fi analizată în mod direct în recursul care are drept obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., ținând cont de condițiile exprese prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 pct. 1

lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 a Curții de

Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1677/40/2008.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, s

ecția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1677/40/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.