ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Suceava, din 21 septembrie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul S.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzut de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzut de art. 13

alin. (1) și 4 teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit.

a), 34 C. pen.

S-a reținut că

numitul B.I. locuiește în municipiul Botoșani împreună cu părinții și cele două

surori B.S. și B.A. În cursul lunii iunie 2002, B.A. a plecat în Spania, iar în

cursul lunii noiembrie și-a înștiințat telefonic familia că se mutase în orașul

Valencia împreună cu un bărbat pe nume C. și lucra în mai multe cluburi de

noapte.

Datorită lipsei

veniturilor, frații B.S. și B.I. au stabilit că acesta din urmă să plece în

Spania pentru a lucra cu ajutorul lui C.

În cursul lunii

decembrie 2002, B.I. a fost contactat telefonic pentru prima dată de numitul

C., prezentându-se mai întâi cu acest nume, iar ulterior cu numele de N. care

i-a propus să găsească și să trimită în Spania fete interesate să practice

meseria de „dame de companie" în cluburi de noapte.

În aceeași perioadă,

B.I. le-a contactat pe părțile vătămate V.C., I.N. și I.M.A. (ultimele două

fiind minore) cărora Ie-a propus să plece în Spania ca dame de companie.

Conform indicațiilor primite telefonic de la numitul C., B.I. Ie-a însoțit pe

cele trei tinere până la Deva de unde urmau să ajungă în Spania cu un microbuz

al unei agenții de voiaj banii pentru transport și obținerea pașapoartelor

fiind trimiși de către numitul C. Cele trei fete au părăsit țara la 20

decembrie 2002, cu un microbuz aparținând SC T.I. SRL Giurgiu, societate

reprezentată de numiții P.C., I.I.

În Spania cele trei

tinere au fost așteptate în localitatea Gulliera de numitul C. și B.A. Din

declarația părții vătămate I.M.A. a reieșit faptul că numitul C. Ie-a explicat

că urmau să fie introduse în cluburi de noapte unde trebuiau să țină companie

clienților iar la cererea acestora să întrețină raporturi sexuale cu ei.

Banii rezultați din

aceste servicii urmau să fie împărțiți jumătate -jumătate de fiecare dintre ele

cu inculpatul. Chiar de la început, numitul C. Ie-a pus în vedere celor trei

tinere că fiecare dintre ele îi datora cate 500 Euro, reprezentând cheltuielile

suportate cu transportul, cazarea și obținerea pașapoartelor.

Datorită

tratamentelor la care erau supuse (bătăi primite de la inculpat, obligația de a

se prostitua și lipsa banilor), părțile vătămate I.N. și V.C. au reușit să fugă

după câteva zile, iar partea vătămată I.M.A. a reușit să fugă la data de 08

februarie 2003, prezentându-se la o secție de poliție din Madrid, unde i s-a

întocmit un pașaport consular cu ajutorul căruia a plecat spre țară pe data de

18 februarie 2003.

După plecarea

acestora, inculpatul l-a contactat din nou telefonic pe B.I., spunându-i să

găsească alte două fete pe care să i le trimită în Spania.

Întrucât B.I. i-a

comunicat că nu a găsit, inculpatul a informat că obținuse alte două fete pe o

altă filieră, însă el trebuia să le însoțească în Spania.

La mijlocul lunii

martie, partea vătămată T.O. din comuna Răcari, județ Dâmbovița, a fost trimisă

prin intermediul lui M.B. la Botoșani de unde trebuie să plece în Spania

împreună cu B.I. în ziua de 01 aprilie 2003, acesta a fost contactat telefonic

de inculpat, care i-a spus că în noaptea respectivă trebuia să plece cu trenul

la București, urmând să fie așteptat în gară de un tânăr care trebuia să-i

predea fetele ce urmau a fi trimise în Spania.

Numitul M.B. l-a

cunoscut pe inculpatul în cursul lunii ianuarie 2003, când se afla în Spania cu

intenția de a căuta un loc de muncă, acesta propunându-i să caute fete în

România dispuse să lucreze ca dame de companie în cluburi de noapte.

În aceste

împrejurări, M.B. a contactat-o pe partea vătămată T.O. propunându-i să-i

faciliteze plecarea în Spania. Fiind de acord, partea vătămată i-a recomandat

lui M.B. să ia legătura cu numita S.L., prin intermediul căreia a găsit-o și pe

partea vătămată Z.M.C., căreia i-a propus același lucru, ambele părți vătămate

fiind de acord să lucreze ca dame de companie în cluburi de noapte, acesta

asumându-și suportarea tuturor cheltuielilor de transport, cazare și obținerea

pașaportului.

B.I. și M.B. s-au

cunoscut în dimineața zilei de 02 aprilie 2003. Conform înțelegerii anterioare,

M.B. Ie-a luat pe părțile vătămate de la domiciliile lor transportându-le cu

autoturismul său la domiciliul din comuna Răcari, județ Dâmbovița unde au rămas

cu toții peste noapte.

în ziua când s-au

cunoscut, numiții B.I. și M.B. au primit de la inculpat prin intermediul

serviciului WU suma de 800 euro pentru a achita cheltuielile legate de

transportul celor două părți vătămate.

În dimineața zilei de

03 aprilie 2003, M.B. Ie-a condus pe cele două părți vătămate și pe B.I. cu

mașina personală condusă de martorul I.A. până la Târgoviște, de unde aceștia

urmau să continue deplasarea spre Spania cu un microbuz al unei agenții de

turism.

În ziua de 05 aprilie

2003, atât B.I. cât și părțile vătămate T.O. și Z.M.C. au fost opriți în vama

Nădlac și reținuți pentru cercetări. Prima instanță a avut în vedere mijloacele

de probă administrate, respectiv declarațiile părților vătămate, a martorilor

I.E., I.I., B.D., H.C., B.P., L.C.Ș., S.C.I. și P.C., procesele-verbale de

prezentare pentru recunoaștere și planșe foto, adresa LJ.P.F. Arad nr. 642577

din 05 martie 2003, cu datele de ieșire din țară ale părților vătămate I.M.A.,

I.N. și V.C., procesele-verbale de confruntare, așa încât a constatat vinovăția

inculpatului dispunând condamnarea acestuia.

Cu privire la

încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, această instanță a reținut că, prin rechizitoriu, inculpatul a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane

prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și

trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (4) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001, în concurs real.

Privitor la această

încadrare juridică, s-a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiune

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată

fiind V.C. și o altă infracțiune cu aceeași încadrare juridică comisă însă în

formă continuată, părți vătămate fiind T.O. și Z.M.C. Forma continuată de

săvârșire a acestei din urmă infracțiuni este pusă în evidență de același

interval de săvârșirea și de modalitatea similară în care a acționat

inculpatul, ajutat de numiții B.I. și M.B.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că

aceasta a fost comisă în condițiile descrise de alin. (1), alin. (3) teza I și

alin. (4) teza a II-a și, de asemenea, în formă continuată deoarece privește pe

părțile vătămate minore la acea dată I.N. și I.M.A. Cu privire la această

infracțiune s-au reținut și dispozițiile art. 13 C. pen., deoarece a fost

săvârșită sub imperiul reglementării inițiale a Legii nr. 678/2001, formă care

prevedea o pedeapsă mai ușoară decât cea prevăzută de reglementarea actuală.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a

faptelor săvârșite de inculpat în sensul celor prezentate mai sus. Cu privire

la latura civilă, s-a constatat că partea vătămată I.M. s-a constituit parte

civilă cu suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale, iar în ce o privește

pe partea vătămată I.N.M., procurorul a exercitat din oficiu acțiunea civilă,

solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune morale.

Având în vedere

starea de minoritate a celor două părți vătămate, la data săvârșirii faptei și

suferințele fizice și psihice la care au fost supuse, instanța a apreciat că se

justifică obligarea inculpatului la plata unor sume de cate 50.000 RON cu titlu

de daune morale.

Această sentință a

fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpat.

Parchetul a criticat

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește încadrarea

juridică a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, arătând că trebuiau reținute la

această infracțiune, dispozițiile art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. față de toate

actele materiale săvârșite de către inculpat și nu două infracțiuni de acest

gen dintre care una cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen.

S-a mai arătat că

schimbarea de încadrare juridică nu a fost pusă în discuția părților în

modalitatea reținută de către instanță și pentru care inculpatul a fost

condamnat. Procedând astfel, prin reținerea a două infracțiuni, prevăzute de

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a creat o situație juridică

mai grea pentru inculpat.

În ceea ce privește

reținerea prevederilor art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., la infracțiunea de

trafic de minori, deși instanța a procedat corect, schimbarea de încadrare

juridică dispusă nu a fost pusă în discuția părților.

Inculpatul a criticat

hotărârea atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Sub aspectul laturii

penale, a arătat că nu el este autorul faptelor, neexistând identitate între

persoana sa și așa numitul „N.", „C. mână de aur". A precizat că

singura probă incriminatorie este declarația părții vătămate I.M.A., care are

un vădit interes, respectiv obținerea unei sume de bani, pe care nu a putut-o

obține în cadrul procesului anterior.

S-a arătat, de

asemenea, faptul că, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că, prin

intermediul inculpaților B.I. și M.B., le-ar fi recrutat pe părțile vătămate

T.O. și Z.M.C. scopul exploatării prin amenințări și violență. Nu s-a avut în

vedere că aceste părți vătămate aveau acces în permanență la telefon și oricând

puteau să informeze autoritățile despre ce li se întâmplă.

Inculpatul a criticat

hotărârea și sub aspectul încadrării juridice a faptelor. Astfel, față de

modalitatea în care au fost săvârșite, acestea constituie infracțiunea de

proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. și nu aceea de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, deoarece părțile au acceptat

să comită acte de prostituție, respectiv știau că vor lucra ca „dame de

companie", împrejurare în care urmau să întrețină și relații sexuale cu

diverse persoane.

Inculpatul a

precizat, de asemenea, că nu se poate reține că a urmărit racolarea de persoane

minore, respectiv că ar fi cunoscut starea de minoritate a vreunei victime.

S-a criticat, de

asemenea, și greșita soluție a instanței de fond, sub aspectul individualizării

și aplicării pedepselor, întrucât nu s-a ținut cont de toate datele și

împrejurările care pledau în favoarea sa, încălcându-se dispozițiile art. 74,

72 și 76 C. pen.

A apreciat că

hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul rezolvării laturii

civile. Arată că nu s-a avut în vedere că între el și partea vătămată I.M.A. a

existat o relație de concubinaj, care la un moment dat a lăsat să se înțeleagă

că se va finaliza cu o eventuală căsătorie și care nemaiavând loc i-a cauzat

victimei o decepție, nefiind justificată acordarea vreunei sume de bani cu

titlu de daune materiale sau morale.

Acceptând să fie

„damă de companie" și să practice relații sexuale cu diverși clienți,

aceasta săvârșind o infracțiune pedepsită de legea română, este nefondată

solicitarea de către aceasta de despăgubiri.

Pe parcursul

procesului penal, inculpatul a arătat că aceasta a solicitat sume diferite cu

titlu de daune morale. Astfel, în 2003, aceasta a solicitat 2.000 Euro de la

numita B.A., iar în 2008 a pretins suma de 30.000 Euro de la inculpat.

Față de cele arătate,

inculpatul a solicitat, în principal achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar,

aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 861 C. pen., cu respingerea acțiunii civile

ca nefondată.

II. Prin Decizia

penală nr. 26 din 23 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpatul S.C.

A desființat în

totalitate Sentința penală nr. 270 din 04 iulie 2008 a Tribunalului Botoșani

și, în rejudecare, a condamnat inculpatul la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare și

2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III- din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii dispozițiilor alin.

(3) teza I din art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 41 alin. (2) și art. 13

C. pen., părți vătămate fiind I.N. Mariana și I.M.A.;

- 4 ani închisoare și

2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism,

prev. de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., părți vătămate fiind V.C., T.O.și Z.M.C., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., părți vătămate fiind T.O. și Z.M.C.

În temeiul art. 33

lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa

principală durata arestării de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007.

S-a menținut măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara. A fost obligat inculpatul să

plătească părții vătămate I.N.M. 5.000 RON, iar părții vătămate I.M. 10.000 RON

daune morale (în loc de 50.000 RON cu același titlu pentru fiecare parte

vătămată), apreciindu-se că daunele acordate de către prima instanță sunt

exagerate.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții vătămate I.M.A. 700 RON cheltuieli judiciare de

la instanța de fond, iar statului 2.000 RON cu același titlu.

S-a avut în vedere de

către instanța de apel faptul că, deși inculpatul a negat săvârșirea vreuneia

din faptele penale, probele administrate în cauză dovedesc contrariul și

justifică condamnarea acestuia.

Instanța de apel a

mai reținut și faptul că, prin Sentința penală nr. 300 din 30 octombrie 2003,

Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpații B.I. și M.B. la pedepse cu

închisoare pentru aceleași fapte pentru care inculpatul este cercetat în

prezenta cauză, față de acesta dispunându-se disjungerea urmăririi penale, prin

rechizitoriul pentru care aceștia au fost trimiși în judecată. S-a apreciat că

nu poate reține tergiversarea cercetării inculpatului în faza de urmărire

penală, având în vedere că față de acesta s-a dispus inițial punerea în mișcare

a acțiunii penale prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

nr. 55/P/2003 din 08 aprilie 2003, fiind emis mandatul de arestare preventivă

în lipsă pe o durată de 30 zile.

Deși inculpatul nu a

putut fi audiat și nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală

administrat în dosarul mai sus-menționat, organele de cercetare penală au

continuat investigațiile în ceea ce îl privește pe inculpat, acestea făcând

demersuri în vederea depistării sale și finalizarea cercetării, lucru ce nu a

putut fi posibil decât în urma punerii sale în urmărire internațională, prin

emiterea mandatului de arestare nr. 34 din 07 septembrie 2006, emis de

Tribunalul Botoșani, demers în urma căruia autoritățile spaniole au dispus

arestarea provizorie a acestuia în vederea predării sale către autoritățile

române.

S-a mai reținut de

către instanța de apel că, și în ce privește stabilirea pedepsei pentru

inculpat, a fost corect individualizată de către prima instanță, acesta doar

prin aplicarea unei pedepse privative de libertate putându-și corija atitudinea

față de muncă, ordinea de drept, regulile de conviețuire socială, respect și

apreciere față de semeni.

De asemenea, în mod

corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la daune morale către cele două

părți vătămate minore, apreciind însă că acestea sunt îndreptățite la un cuantum

mai mic.

S-au mai reținut ca

întemeiate susținerile parchetului, potrivit cărora instanța de fond a procedat

la condamnarea inculpatului pentru infracțiuni față de care nu s-a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii agravantei prev.

de art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 13

din Legea nr. 678/2001, având în vedere numărul minorelor traficate de

inculpat. în ce privește cele două infracțiuni prevăzute de art. 12 din Legea

nr. 678/2001, pentru reținerea doar a unei singure infracțiuni în formă

continuată, instanța de apel a procedat în conformitate cu dispozițiile art.

334 C. proc. pen.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

(părți vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.), având în vedere că recrutarea părților

vătămate majore în vederea exploatării lor sexuale s-a făcut cu acordul

acestora, s-a apreciat de către instanța de apel că se impune condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art.

329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen., procedând la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de

persoane.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care, prin apărători

aleși, a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 2, pct. 10, pct. 17, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

III. Prin Decizia

penală nr. 3163 din 08 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală a admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale

nr. 26 din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava - secția minori și

familie, a casat decizia atacată și Sentința penală nr. 270 din 04 iulie 2008 a

Tribunalului Botoșani și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Botoșani,

menținându-se măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat.

S-a avut în vedere la

pronunțarea deciziei faptul că inculpatul a fost trimis în judecată atât pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. în art. 12 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 678/2001, care se judecă după regula publicității ședinței de

judecată, cât și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută

de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, care se judecă în condiții

de nepublicitate.

Prin urmare, s-a

apreciat că în mod greșit atât instanța de fond, cât și instanța de apel au

procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate.

S-a avut în vedere că

lipsa de publicitate a ședinței de judecată în cazul infracțiunilor prevăzute

în art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care fac referire dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 678/2001 a fost prevăzută doar în interesul părții

vătămate minoră, victimă a unor astfel de infracțiuni.

În prezenta cauză,

fiind supuse judecății și alte infracțiuni decât cele prevăzute în art. 24 din

Legea nr. 678/2001, instanțele trebuiau să desfășoare ședințele de judecată în

condiții de publicitate și doar atunci când se proceda la audierea părții vătămate

minore aveau posibilitatea să ia măsuri pentru desfășurarea ședințelor de

judecată potrivit art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., în condiții de

nepublicitate.

IV. Reînvestit cu

judecarea cauzei, Tribunalul Botoșani a dispus din nou citarea părților și a

martorilor din lucrări, iar prin Sentința penală nr. II din 25 ianuarie 2011,

în baza probelor administrate în cauză, atât la urmărirea penală, cât și în

timpul cercetării judecătorești, a reținut din nou vinovăția inculpatului, în

baza aceleiași situații de fapt deduse judecății, dar prin schimbarea

încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată prin rechizitoriu, așa după cum au reținut și primele instanțe, iar în

consecință:

A condamnat pe

inculpatul S.C., zis „N." sau „C. Mână de Aur" pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art. 13 alin. (1),

3 teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în sensul

reținerii dispozițiilor alin. (3) teza I din art. 13 din Legea nr. 678/2001, cu

art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (părți vătămate I.N.M. și I.M.A.), la

pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, b C. pen., pe o durată de 2 ani;

- art. 329 alin. (2)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (părți

vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.), prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 (parte vătămată V.C.) și infracțiunea de trafic de persoane prev.

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C.

pen. (părți vătămate T.O. și Z.M.C.), la pedeapsa de 4 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33

lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul

urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A făcut în cauză

aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa

principală de executat durata arestării de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007.

A menținut măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea Tribunalului

Botoșani din 02 octombrie 2007, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat inculpatul

să plătească părții vătămate I.N. Mariana suma de 5.000 RON, iar părții

vătămate I.M.A. să-i plătească suma de 10.000 RON, cu titlu, de daune morale.

De asemenea, a

obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.M.A. suma de 700 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat angajat, iar statului să

plătească, cu același titlu, suma de 3.250 RON, din care suma de 1.350 RON,

reprezentând onorariu avocați oficiu pentru părțile vătămate, s-a dispus a fi

achitată Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut în primul

rând faptul că încadrarea juridică din rechizitoriu nu este în concordanță cu

situația de fapt dedusă judecății, întrucât activitatea infracțională a

inculpatului se răsfrânge atât asupra a trei persoane majore (V.C., T.O. și

Z.M.C.), precum și a două persoane minore (I.N.M. și I.M.A.); că persoanele

majore au cunoscut faptul că în Spania vor lucra ca dame de companie,

împrejurare care presupunea și relații sexuale, servicii pentru care erau

plătite și cu care au fost de acord, ceea ce înseamnă că în cauză este vorba

despre infracțiunea de proxenetism prevăzute și pedepsite de art. 329 alin. (2)

C. pen., în formă continuată și nu despre o infracțiune prevăzută de Legea nr.

678/2001, care apără dreptul la libertate de voință.

Cu privire la

infracțiunea de trafic de minori, s-a dispus schimbarea încadrării juridice,

întrucât faptele s-au săvârșit prin amenințare și violență, în formă

continuată, fiind dată în cauză și o situație de aplicare a legii mai

favorabile, prevăzute de art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 678/2001 a suferit

schimbări legislative după apariția ei din anul 2001.

S-a apreciat că se

impune ca și anterior, aplicarea de pedepse complementare, iar la stabilirea și

individualizarea judecătorească a pedepsei, s-au reținut pe lângă criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, fără antecedente penale, poziția nesinceră în instanță, pericolul

social al faptelor săvârșite, amploarea acestora, care sunt greu de controlat,

amploare generată în primul rând de motive economice, sărăcie, lipsa educației,

elemente care i-au facilitat inculpatului activitatea infracțională.

S-a mai reținut că

faptele săvârșite sunt deosebit de grave, că aceste fapte sunt un fenomen tot

mai prezent în sfera criminalității organizate, că tot mai multe femei devin

victime ale traficului de persoane, cu toate că pleacă în străinătate cu alte

vise, trezindu-se singure printre străini, sechestrate, amenințate, abuzate,

devenind adevărate sclave ale persoanelor care săvârșesc aceste fapte, ceea ce

presupune o ripostă fermă a autorităților statului, așa încât inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, cu deducerea perioadei cât a

fost arestat preventiv și cu menținerea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara dispuse prin încheierea din 2 octombrie 2007 a Tribunalului

Botoșani.

Ca și prima instanță

de apel, s-a apreciat că se justifică, în rezolvarea laturii civile a cauzei,

din sumele pretinse de către cele două părți vătămate, suma de 10.000 RON daune

morale pentru I.M.A. și 5.000 RON pentru I.N.M. cu același titlu, celelalte

părți vătămate neconstituindu-se părți civile în cauză.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat în continuare apel inculpatul și procurorul, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare, din nou, la instanța de fond.

S-a arătat în

motivele de apel că s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din

infracțiunea de trafic de persoane în proxenetism, fără a fi pusă în discuția

părților această schimbare, că în mod greșit la dezbatere a participat un

procuror care nu făcea parte din structura Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Botoșani, că s-au încălcat prevederile art. 44 din Legea nr. 678/2001 vizând

asistarea juridică obligatorie a victimelor, inculpatul arătând pe de altă

parte faptul că solicită să se dispună revocarea măsurii interdicției de a

părăsi țara, care nu se mai justifică în cauză.

V. învestită cu

soluționarea apelului, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 49 din 8

iunie 2011, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Botoșani și de inculpatul S.C. împotriva Sentinței penale nr. 11 din 25

ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală în Dosarul nr.

111/40/2010.

A desființat în

totalitate Sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

A fost revocată

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 C.

proc. pen., dispusă prin încheierea din data de 02 octombrie 2007 a

Tribunalului Botoșani, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 111/40/2010,

fața de inculpatul S.C.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a apreciat că motivele de apel invocate în cauză sunt

întemeiate, în primul rând cu privire la modul și data cum s-a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane la

proxenetism, schimbare care nu a fost pusă în discuția părților, așa cum

prevede art. 334 C. proc. pen., schimbarea fiind dispusă direct prin sentință,

situație care contravine inclusiv din punct de vedere al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, în cauză inculpatul S.C. fiind cel care, în acest mod, nu a

beneficiat de un proces echitabil, iar cu privire la revocarea măsurii

interdicției de a nu părăsi țara, s-a apreciat că, întrucât această măsură

durează de aproape patru ani, ea nu se mai justifică, fiind de natură să

restrângă nejustificat libertatea de circulație a inculpatului.

Inculpatul personal a

criticat sentința pe lângă aspectele sus-arătate, și sub aspectul, faptului că

părțile vătămate nu au fost asistate din oficiu la soluționarea cauzei de către

un avocat și că s-a dispus nelegal condamnarea sa, așa cum s-a arătat prin

concluzii și prin motivele de apei depuse în scris ia dosar.

Odată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare Tribunalului Botoșani, instanța de apel a indicat în motivele

de trimitere, faptul că prima instanță, cu ocazia rejudecării, va pune în

discuție orice schimbare de încadrare juridică a infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată conform art. 334 C. proc. pen.; urmând să

fie avute în vedere și celelalte motive de apel, adică în concret, dacă

procurorul de ședință, care nu face parte din structurile Direcției de

Investigare a Infracțiunilor^ de Criminalitate Organizată și Terorism, poate în

mod legal să pună concluzii în cauză și să participe la judecata în fond și, în

sfârșit, dacă se poate sau nu reține vinovăția inculpatului.

VI. Tribunalul

Botoșani s-a reînvestit în prezentul dosar cu rejudecarea cauzei, dispunând

citarea din nou a tuturor părților implicate, inculpatul fiind prezent în instanță

și fiind asistat de apărător angajat, iar pentru părțile vătămate, care nu s-au

prezentat în instanță cu toate că au fost legal citate, a fost numit un

apărător din oficiu.

La termenul din 22

septembrie 2011, apărătorul inculpatului a formulat cerere de recuzare scrisă a

procurorului de ședință, cerere soluționată separat, de către o altă instanță,

prin încheierea din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Botoșani, care a fost

respinsă, ca neîntemeiată, conform dosarului anexat, ceea ce înseamnă că în prezenta

cauză, procurorul de ședință nu este socotit incompatibil și a putut să pună

concluzii în cauză, unul dintre motivele care a condus la trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind astfel soluționat.

În consecință,

instanța s-a socotit legal învestită cu soluționarea cauzei, acordând trei

termene de judecată, pentru asigurarea apărării inculpatului, pentru citarea

legală a tuturor părților, pentru rezolvarea cererii de recuzare a

procurorului, cât și pentru punerea în discuție a încadrării juridice a

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, inculpatul

fiind audiat pe fond la termenul de astăzi, când a arătat ca și în declarațiile

date în mod constant în cauză, că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor

pentru care este cercetat, că nu dorește să beneficieze de procedura de

judecată în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. și că nu este de acord să despăgubească în nici un fel pe părțile

vătămate constituite părți civile, solicitând tot la termenul de astăzi, așa

cum s-a arătat prin concluzii, probe care au fost respinse de către instanță,

întrucât rejudecarea cauzei în prezent se impune a fi efectuată doar în

limitele prevăzute de Decizia de desființare cu trimitere nr. 49 din 8 iunie

2011 a Curții de Apel Suceava, în conformitate cu art. 385 C. proc. pen.,

deoarece în cauză situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea

apelului, așa cum s-a statuat și prin încheierea de ședință de la termenul de

judecată din 20 octombrie 2011.

Tot la termenul de

judecată din 20 octombrie 2011, în concordanță cu aceeași decizie a curții, cât

și cu celelalte hotărâri judecătorești pronunțate până în prezent în cauză, în

ședință publică, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin

rechizitoriu, iar prin încheiere, a dispus schimbarea acestor încadrări:

- din infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (părți vătămate

majore V.C., T.O. și Z.M.C.) în infracțiunea de proxenetism în formă continuată

și cu aplicarea legii mai favorabile prev. de art. 329 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.;

- din infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1) și 4 teza a II-a din Legea nr. 678/2001 în

infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1); alin. (3) teza I; alin. (4) teza a

II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13

C. pen.

Conform încheierii,

schimbarea încadrării s-a datorat faptului că pentru părțile vătămate majore

V.C., T.O. și Z.M.C. este dată infracțiunea de proxenetism în formă continuată

și nu de trafic de persoane, întrucât infracțiunile s-au săvârșit cu acordul

celor trei părți vătămate, de unde se deduce și forma continuată a

infracțiunii, fiind dată o situație de aplicare a legii mai favorabile

prevăzute de art. 13 C. pen., ca urmare a modificărilor legislative pe care

Legea nr. 678/2001 Ie-a suferit în timp.

De asemenea, în

legătură cu părțile vătămate minore, I.N.M. și I.M.A., schimbarea de încadrare

se impune, deoarece aceste două părți vătămate minore au fost obligate la

prostituție prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, din

numărul părților vătămate deducându-se forma continuată a infracțiunii săvârșite

în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind dat, de asemenea, ca și în

primul caz, o situație de aplicare a legii mai favorabile, datorită

modificărilor aduse în timp Legii nr. 678/2001.

în consecință, ca

urmare a schimbării încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată, instanța s-a socotit legal învestită cu soluționarea

pe fond a săvârșirii de către inculpat a acestor infracțiuni, diferite de

încadrările din rechizitoriu, în baza aceleiași situații de fapt reținute și

anterior, care rămâne neschimbată, cu luarea în considerație a faptului că, în

dosarele anterioare, partea vătămată I.M.A. s-a constituit parte civilă în

cauză cu suma de 100.000 RON daune morale, iar pentru partea vătămată minoră

I.N.M., s-a exercitat de către procuror acțiunea civilă din oficiu vizând

obligarea inculpatului la daune morale.

Pe baza probelor

administrate în cauză până în prezent și în concordanță cu cele sus arătate, în

cadrul situației de fapt, instanța de fond a reținut în esență faptul că

inculpatul este cercetat și trimis în judecată pentru faptul că în cursul lunii

decembrie 2002, a recrutat prin intermediul numiților B.I., M.B. și S.L. pe

părțile vătămate V.C. și minorele I.N., I.M., pe care Ie-a dus în Spania, unde

Ie-a cazat și, prin amenințare și violență, Ie-a exploatat obligându-le să

practice prostituția. De asemenea, la începutul lunii aprilie 2003, prin

intermediul numiților B.I. și M.B., inculpatul Ie-a recrutat pe părțile

vătămate T.O. și Z.M.C., în scopul exploatării, prin amenințare și violență,

faptele fiind descoperite, iar părțile vătămate fiind oprite în Vama Nădlac în

timp ce erau transportate în Spania, infracțiuni care au fost negate în mod

constant de către inculpat, arătându-se în declarațiile date în cauză că nu el

este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și pentru

care s-a schimbat încadrarea juridică, după cum sus s-a arătat. În pofida

acestei poziții procesuale, rezultă însă din probele dosarului că este real și

exact faptul că inculpatul și nu o altă persoană este cei care a săvârșit

aceste fapte.

Așa cum au reținut și

celelalte instanțe și cum a reținut și instanța de fond, situația de fapt a

fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate,

declarațiile martorilor I.E., I.I., B.D., H.C., B.P., L.C.Ș., S.C.I., P.C.,

procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșe fotografice,

adresa I.J.P.F. Arad nr. 642577 din 05 martie 2003, cu datele de ieșire din

țară ale părților vătămate I.M.A., I.N. și V.C. și procesele-verbale de

confruntare.

Pe tot parcursul

procesului penal, inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptelor

reținute în sarcina sa, susținând că nu ar fi el numitul N. sau C. mână de aur

A invocat în instanță

faptul că nu au fost identificate toate părțile vătămate pentru a fi audiate și

că nu este îndeplinită cerința legii pentru procedarea la judecarea cauzei, că

urmărirea penală nu a fost efectuată în mod corespunzător și practic actul de

sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută, el neparticipând la

efectuarea urmăririi penale și nici la efectuarea cercetării judecătorești până

când a fost adus în stare de arest preventiv, neexistând posibilitatea de a se

apăra, motive pentru care a solicitat ia termenul de astăzi, probe noi, care au

fost respinse de către instanță.

Vinovăția

inculpatului, cât și faptul că nu se impune administrarea de noi probe în

condițiile actualei învestiri a instanței, reies din probele dosarului, care a

fost corect întocmit la urmărirea penală, în lipsa inculpatului, întrucât

acesta s-a sustras un timp de la urmărirea penală, fiind necesară intervenția

autorităților spaniole pentru predarea lui din Spania în România, lipsa

părților vătămate care au dat declarații în timpul urmăririi penale, plecate în

străinătate, neîmpiedecând judecata în fond a cauzei.

În dosarul de

urmărire penală, părțile vătămate au dat declarații amănunțite cu privire la

activitatea infracțională desfășurată de către inculpat, acestea fiind

confruntate atât cu inculpatul, cât și cu numiții M.B. și B.I., inculpați în

Dosarul nr. 2962/2003. Numitele I.M.A., T.O. și Z.M.C. au fost audiate și de

către instanța de fond cu ocazia primei judecăți.

Nu în ultimul rând

trebuie arătat faptul că prin Sentința penală nr. 300 din 30 octombrie 2003,

pronunțată în Dosar nr. 2962/2003 al Tribunalului Botoșani, au fost condamnați

ceilalți inculpați implicați în cauză, B.I. și M.B., la pedepse cu închisoarea,

pentru aceleași fapte pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză,

prin acel rechizitoriu disjungându-se urmărirea penală față de actualul

inculpat S.C., din probele acelui dosar rezultând faptul că inculpatul S. și nu

altă persoană este cel care a participat împreună cu ceilalți doi inculpați la

săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În sfârșit, s-a

reținut că celelalte probe de la dosar relatează aspecte izolate din viața

inculpatului, declarațiile părților vătămate I.M.A., T.O., Z.M.C. au relatat în

mod amănunțit modalitatea recrutării lor, implicarea inculpatului în activitatea

infracțională desfășurată atât în țară prin intermediul numiților B.I. și M.B.,

cât și în străinătate.

Relevante sunt și

procesele-verbale încheiate cu ocazia recunoașterii din planșe fotografice a

inculpatului de către părțile vătămate I.M.A., V.C. și I.N.M., în prezența

martorilor asistenți H.C. și L.C.Ș.

De asemenea, este

dovedită în cauză relația dintre inculpat și numiții B.I. și M.B., dat fiind

procesele-verbale încheiate cu ocazia verificării telefoanelor mobile și

procesele-verbale de confruntare între S.L. și partea vătămată Z.M.C.

Nu pot fi ignorate

nici declarațiile martorilor P.C. și B.P., care atât la urmărirea penală, cât

și în instanță, au relatat în mod amănunțit împrejurările în care au

transportat pe părțile vătămate I.M.A., V.C. și I.N.M. din localitatea Deva în

Spania, localitatea Gulliera, în această localitate fiind așteptați de

inculpat, pe care l-au și recunoscut în planșele fotografice cu ocazia

prezentării de către organele de cercetare penală, reieșind din declarațiile acestora

că acesta a achitat contravaloarea transportului.

Așa fiind, instanța

de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor

pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice și a procedat la

condamnarea lui potrivit legii.

La individualizarea

judecătorească a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere,

pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și pe cele

referitoare la persoana inculpatului, fără antecedente penale, cu o conduită

procesuală incorectă, pericolul social concret deosebit de grav al

infracțiunilor săvârșite, consecințele pe care aceste infracțiuni le-au avut

asupra părților vătămate, dintre care două minore, contextul social și economic

în care s-au săvârșit aceste infracțiuni, apreciindu-se că pentru condamnarea

și reeducarea inculpatului, se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu

executare în regim de detenție, cât și a unor pedepse complementare, dar cu

respectarea principiului neagravării situației inculpatului în propria sa cale

de atac, pedepse care nu pot să depășească ultimele pedepse ce i-au fost

aplicate de către Tribunalul Botoșani prin Sentința penală nr. II din 25

ianuarie 2011, rejudecarea cauzei fiind dispusă și ca efect al apelului

inculpatului.

Drept urmare, s-a

apreciat că pedepsele aplicate pot fi situate între aceleași limite ca și

celelalte aplicate anterior, iar soluționarea laturii civile a cauzei s-a impus

a fi rezolvată între aceleași limite, justificându-se despăgubirea celor două

părți vătămate constituite părți civile, cu sumele de 10.000 RON și respectiv

5.000 RON.

Cu privire la măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara, stabilită anterior în sarcina

inculpatului, instanța de fond a reținut că aceasta a fost revocată prin

Decizia penală nr. 49 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, așa încât

instanța de fond nu a dispus cu privire ia această măsură.

Împotriva Sentinței

penale nr. 261 din 21 noiembrie 2011 a tribunalului Botoșani, în termen legal,

a declarat apel inculpatul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru motivele prezentate în scris și susținute oral cu ocazia

dezbaterilor, cuprinse în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012.

Prin Decizia penală

nr. 70 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.C.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a constatat următoarele: Inculpatul apelant S.C., prin apărător,

a criticat Sentința penală a primei instanțe, în primul rând, pentru motive de

procedură, respectiv faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 21 din Legea nr.

678/2001 conform cu care urmărirea penală pentru infracțiunile reglementate de

actul normativ amintit se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în

speță cele mai multe acte de urmărire penală fiind efectuate de către lucrători

de poliție judiciară delegați de către procuror (practic, a arătat inculpatul

apelant, s-au încălcate normele procedurale privind competența după materie,

urmărirea penală fiind lovită de nulitate absolută). Tot la aceeași finalitate

(nulitatea absolută a urmăririi penale) a dus, în opinia inculpatului apelant,

și faptul că obiectivele stabilite în ordonanțele de delegare a lucrătorilor de

poliție judiciară (identificarea și audierea unor persoane implicate în cauză)

nu au fost atinse în totalitate. De asemenea, a mai criticat inculpatul apelant

faptul că nu a avut un proces echitabil în cursul urmăririi penale, în

condițiile în care față de el s-a dispus disjungerea cercetărilor (iar el nu

și-a putut face nicio apărare), acestea continuând față de ceilalți inculpați,

soldându-se în final cu o sentință de condamnare definitivă a acestora.

Cu privire la aceste

critici, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate.

S-a constata că art.

21 din Legea nr. 678/2001 prevede că „urmărirea penală pentru infracțiunile

prevăzute de prezenta lege se efectuează în mod obligatoriu de către procuror

și se judecă în primă instanță de către tribunal". Conform art. 217 alin.

(4) C. proc. pen. însă „în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de

către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de

cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare. Legea

specială amintită nu prevede că acest ultim text C. proc. pen. nu ar fi

aplicabil infracțiunilor de crimă organizată pe care le reglementează

(dimpotrivă, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă că art.

217 alin. (4) C. proc. pen. este pe deplin aplicabil și urmăririi penale a

infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001). Prin urmare, Curtea își

însușește punctul de vedere potrivit căruia art. 21 din Legea nr. 678/2001 nu

exclude aplicarea art. 217 alin. (4) C. proc. pen.

Nici faptul că prin

delegare nu s-a reușit audierea tuturor persoanelor implicate în activitatea

infracțională, nu este o cauză de nulitate absolută a urmăririi penale. Cele

mai multe dintre obligațiile stabilite de procuror în sarcina lucrătorilor de

poliție judiciară prin ordonanțele de delegare au fost îndeplinite, iar

procurorul de caz a considerat implicit că administrarea altor probe nu mai

este posibilă ori nu mai este utilă cauzei (contrar celor susținute de

apărare).

De asemenea,

împrejurarea că față de inculpatul apelant s-a dispus disjungerea cauzei la un

moment dat în cursul urmăririi penale, cauza inițială fiind finalizată fără

participarea acestuia, nu este de natură a aduce o încălcare a vreunei norme de

procedură penală, în condițiile în care această operațiune s-a datorat tocmai

faptului că inculpatul apelant S.C. se sustrăgea urmăririi penale (conform art.

38 C. proc. pen. disjungerea fiind permisă în cazul de indivizibilitate prev.

de art. 33 lit. a) C. proc. pen.). Faptul că rechizitoriul din cauza de față

este similar cu cel prin care au fost trimiși inițial în judecată ceilalți

inculpați este un fapt normal, în condițiile în care vorbim despre aceeași

activitate infracțională (este vorba despre cazul de indivizibilitate prev. de

art. 33 lit. a) C. proc. pen. - la săvârșirea acelorași infracțiuni au

participat mai multe persoane). De asemenea, faptul că s-au folosit în prezenta

cauză, pentru trimiterea în judecată a inculpatului apelant, mijloace de probă

din dosarul de urmărire penală inițial (din care s-a făcut disjungerea) nu este

de natură a aduce o încălcare a vreunei norme de procedură penală, fiind vorba

despre aceeași activitate infracțională. Mai mult, din actele dosarului de

urmărire penală nu rezultă că ceilalți inculpați implicați și martorii audiați

s-ar fi înțeles între ei pentru a arunca întreaga vină pe inculpatul apelant

S.C. și nici că organele de urmărire penală le-ar fi influențat în vreun fel cu

prilejul audierilor, cum a susținut apărarea.

Mai mult, o parte din

neregulile procedurale invocate sunt, în opinia instanței de apel, sancționate

cu nulitatea relativă conform art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.; or,

acestea au fost invocate tardiv, pentru prima dată în fața instanței de apel.

Pe fondul cauzei, în

ceea ce privește latura penală a cauzei, prima instanță a reținut o stare de

fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza

judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Curtea a apreciat,

raportat la ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima

instanță (Curtea însușindu-și pe deplin analiza probelor făcută de prima

instanță, aspect pe care nu îl va mai relua), în esență, că, în cursul lunii

decembrie 2002, apelantul inculpat S.C. a recrutat prin intermediul numitului

B.l., pe părțile vătămate V.C., I.N.M. și I.M.A. (ultimele două fiind minore la

acea dată), după care Ie-a dus în Spania, unde Ie-a cazat și, prin amenințare

și violență, Ie-a exploatat obligându-le să practice prostituția pe cele două

părți vătămate minore, partea vătămată majoră V.C. nefiind constrânsă în vreun

fel să practice prostituția; de asemenea, la începutul lunii aprilie 2003, prin

intermediul numiților B.l., S.L. și M.B., apelantul inculpat S.C. Ie-a recrutat

pe părțile vătămate T.O. și Z.M.C., în scopul exploatării prin practicarea

prostituției, cu acordul acestora, fără a fi constrânse în vreun fel, părțile

vătămate fiind oprite de poliție în Vama Nădlac în timp ce erau transportate

spre Spania.

Criticile

inculpatului apelant, în sensul că privitor la numitele T.O. și Z.M.C. este

incidență cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut

de art. 10 lit. c) C. proc. pen., „fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau

inculpat, în condițiile în care cele două victime îl identificăm doar pe

numitul M.B. ca fiind persoana ce Ie-a racolat în vederea practicării prostituției

în Spania, au fost apreciate ca nefondate. În declarațiile date T.O. a arătat

că urma să meargă în Spania să se prostitueze pentru un anume „N." sau

„C." (s-a stabilit pe baza de probe certe că inculpatul a pretins lui B.I.

să i se adreseze cu apelativul „N."), persoană cu care a și vorbit de la

telefonul numitului B.l. Z.M.C. a arătat în declarațiile sale că urma să se

prostitueze în Spania pentru un anume „C.", persoană care vorbea des la

telefon cu B.l. și M.B. Mai mult, din declarațiile numiților B.I. și M.B., date

ulterior în faza de urmărire penală (aceștia nu au recunoscut inițial

implicarea în vreo activitate infracțională), rezultă în mod clar că ei se

ocupau în România de racolarea de fete pentru practicarea prostituției în

Spania în folosul inculpatului apelant S.C., și că în cazul numitelor T.O. și

Z.M.C. au acționat sub coordonarea telefonică a inculpatului apelant S.C.

De asemenea, Curtea a

apreciat ca nefondată și critica inculpatului apelant, în sensul că privitor la

numitele V.C., I.N.M. și I.M.A. este incidență cauza de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii^ penale, prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., „fapta

nu există. Din declarațiile numitului B.l. rezultă că acesta, la solicitarea

inculpatului apelant S.C. a fost cel care Ie-a racolat pe numitele V.C., I.N.M.

și I.M.A., în vederea practicării prostituției în Spania (de altfel, pentru

această faptă B.I. a și fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr.

300/2003 a Tribunalului Botoșani). Din declarațiile martorilor P.C. și B.P.,

rezultă că numitele V.C., I.N.M. și I.M. au fost transportate în Spania cu un

autocar condus de către aceștia, fiind așteptate și preluate de către

inculpatul apelant S.C. (au mai arătat cei doi martori că de îmbarcarea fetelor

în autocar s-a ocupat numitul B.I.). Numita I.M.A. a arăta în declarațiile sale

că după ce a ajuns în Spania a fost sechestrată, bătută, amenințată și obligată

să se prostitueze în folosul inculpatului apelant. A mai arătat această parte

vătămată că numitele V.C. și I.N.M., când au văzut tratamentul violent la care

erau supuse de inculpatul apelant în Spania, au fugit după aproximativ o

săptămână, iar ea un pic mai târziu (de altfel, după ce cele trei fete amintite

au fugit de la inculpatul apelant,