ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2009

Deliberând asupra recursului

de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

încheierea de ședință nr. 3161/40/2006 din 18 decembrie 2008, investită cu

soluționarea recursurilor declarate de inculpații T.C.M., D.M., M.E. și I.A.M. împotriva

deciziei penale nr. 125 A din 11 iunie 2008 a Tribunalului Botoșani, secția

penală, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și

republicată a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului-recurent D.M.

privind sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 12 teza finală din Legea nr. 87/1994 [„sustragerea de la

plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea

veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau

taxabile, sau efectuarea oricăror operațiuni în acest scop” se pedepsește de la

2 la 7 ani închisoare] în raport cu dispozițiile art. 23 pct. 12 din

Constituția României, se [„Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată

decât în condițiile și în temeiul legii”].

În

motivarea cererii amintite inculpatul-recurent a susținut că modalitatea

normativă „sau efectuarea oricărei operații în acest scop” privind comiterea

infracțiunii de evaziune fiscală stabilită prin dispozițiile art. 12 teza

finală din Legea nr. 87/1994 lasă în activitatea practică la latitudinea celui

ce efectuează inspecția fiscală, organului de urmărire penală iar apoi

magistratului să stabilească „fapte asemănătoare” celor prevăzute

expresis

verbis

prin art. 12 ca fiind activitate obiectivă specifică acestei infracțiuni,

situație în care se ajunge la aplicarea legii penale prin analogie

încălcându-se principiul constituțional al legalității incriminării.

Sub

aspectul legăturii cu soluționarea cauzei s-a arătat că prin sentința penală

nr. 842 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Botoșani, menținută în apel prin

decizia penală nr. 125 A din 11 iunie 2008 a Tribunalului Botoșani ce formează

obiectul controlului judiciar în actualele recursuri, a fost condamnat pentru

săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 12 și art. 13 din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C.

pen. la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în condițiile art. 81 și art. 82

C. pen. [relativ la infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 13 C. pen. s-a reținut prin decizia atacată că ar fi fost comisă în

perioada 1995 – februarie 1997 prin aceea că în calitate de administrator al SC

T.D. SRL Botoșani a înregistrat în contabilitatea firmei amintite 328 facturi

fiscale care nu au fost emise de furnizorul indicat, iar la incriminarea faptei

amintite s-a avut în vedere că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 42/1993

a Contabilității când se constată neînregistrări/înregistrări eronate ale

operațiunilor supuse accizelor care au drept consecință diminuarea acestor

obligații față de bugetul de stat, activitățile amintite constituie infracțiuni

și se pedepsesc potrivit legii].

Cerea amintită a fost respinsă ca inadmisibilă de

instanța de recursinvocându-se ca bază legală în acest sens dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor, a

argumentat instanța de recurs, invocate în fața instanțelor judecătorești sau

de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe

sau a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Sub aspectul condiției de admisibilitate privind

legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei conform dispozițiilor art. 12

din Legea nr. 87/1994 constituie infracțiune sustragerea de la plata

obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor

impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau

efectuarea oricăror operațiuni în acest scop.

Această teză finală a articolului de lege invocat de

către inculpatul D.M. ca încălcând dispozițiile art. 23 pct. 12 din Constituția

României, în vigoare la data la care s-a reținut comiterea de către inculpat a

faptei, a fost înlăturată, urmare a modificărilor interioare aduse Legii nr. 87/1994,

legea fiind republicată în data de 29 iulie 2003 [prevederile art. 12 din Legea

nr. 87/1994 au fost preluate de cele ale art. 11 în noua redactare a legii

amintite unde s-au determinat, expres și limitativ modalitățile normative ale

elementului material al laturii obiective al infracțiunii amintite exclusiv accea

anterior arătată].

Nici Legea nr. 241/2005 care a abrogat ulterior Legea

nr. 87/1994 republicată nu mai prevede modalitatea de săvârșire a infracțiunii

de evaziune fiscală exprimată prin sintagma „efectuarea oricăror alte

operațiuni în acest scop”.

Față de aceste modificări legislative privind

conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a argumentat că instanța

de judecată a încadrat juridic activitatea ilicită concretă desfășurată de

către inculpatul D.M., fără a avea în vedere modalitatea normativă incriminatoare

avută în vedere.

Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată în

cerere este inadmisibilă întrucât vizează o dispoziție dintr-o lege care numai

era în vigoare și nici nu a fost avută în vedere la soluționarea cauzei.

termen recurs de către inculpatul D.M. cu solicitarea de a se reaprecia existența

condiției de admisibilitate din art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 republicată

în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

invocată.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

pentru considerentele arătate în continuare .

Conform dispozițiilor art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale „dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară

prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (39, instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Din analiza prevederilor alin. (1),

(2) și (3) ale art. 29 din legea amintită, rezultă că admisibilitatea cererii

de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor cerințe: 1) starea de procesivitate, în care ridicarea

excepției apare ca un incident procedural ce trebuie rezolvat premergător

fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un

act normativ, lege sau ordonanță după caz, în vigoare; c) prevederile care fac

obiectul excepției să nu fi fost constatate că fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară a Curții Constituționale; și d) interesul procesual al

rezolvării prealabile a excepției de neconstituțională.

În speță, obiectul de

neconstituționalitate îl constituie modalitatea normativă alternativă

„efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop” din cuprinsul incriminării

prevăzută de art. 12 al Legii nr. 87/1994 indicată ca bază legală referențială

prin rechizitoriu cu privire la pretinsa activitate infracțională comisă de

inculpat.

Această modalitate normativă

incriminatoare a fost însă expres abrogată prin Legea nr. 241/2005, premergător

soluționării cauzei în primă instanță, nefiind avută în vedere ca bază legală

referențială pentru încadrarea judiciară a faptelor ilicite comise de inculpat

la pronunțarea sentinței penale nr. 842 din 31 martie 2006 și ulterior a

deciziei penale nr. 125/A din 11 iunie 2008 ce formează obiectul judecății în

recurs.

Ca atare, astfel cum în mod corect

s-a reținut prin încheierea atacată, excepția de neconstituționalitate, vizează

o dispoziție legală ieșită din vigoare/neaplicabilă în cauză, constatări de

fapt ce atrag inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale

potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTRE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii din 18 decembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în dosarul nr.

3161/40/2006.

Obligă recurentul la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie 2009.