ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4686/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții L.A.M.S., R.M.S., M.W.T. și H.W.T. au

chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită pentru fiecare reclamant titluri de despăgubire

individuale în valoare de câte 298.307,50 RON, reprezentând cota de ¼

din contravaloarea justă și echitabilă a imobilului situat în Sibiu.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că prin adresa din 13 octombrie 2006 au înaintat pârâtei

dispoziția nr. 1752 din 4 octombrie 2006 emisă de primarul Municipiului Sibiu,

iar la 14 decembrie 2006 s-au adresat acesteia pentru soluționarea cu

celeritate a cererii de despăgubiri, anexând și Raportul de expertiză vizând

evaluarea imobilului.

Întrucât în răspunsul primit

pârâta nu a precizat concret termenul de soluționare a cererii, la data de 30

martie 2007 au revenit, solicitându-i pârâtei eliberarea titlurilor individuale

de despăgubiri, cerere ce îndeplinea condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004 și la care nu au primit răspuns, motiv pentru care s-au adresat

instanței de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia

prin sentința nr. 52 din 29 iunie 2007 a respins acțiunea formulată de

reclamanți reținând că, întrucât stabilirea evaluatorului în fiecare dosar, cât

și a termenului de soluționare, se face în mod aleatoriu, conform punctului 17.1

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, cererea

reclamanților de obligare a Comisiei să procedeze la soluționarea dosarului,

peste ordinea stabilită aleatoriu, nu este justificată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanții L.A.M.S., R.M.S., M.W.T. și H.W.T., solicitând

casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora s-au susținut următoarele:

Hotărârea este esențial

netemeinică și nelegală întrucât ordinea la care se referă Normele metodologice

de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2006

semnifică exclusiv secvențialitatea soluționării dosarelor, în termenul legal

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 și nicidecum o

cronologie nedeterminabilă, indefinită, aflată doar la îndemâna pârâtei și fără

posibilitatea de a fi controlată judiciar.

Incidența art. 2 lit. g) din

Legea contenciosului administrativ în situația juridică dedusă judecății

rezultă neechivoc din chiar titulatura Cap. V al Legii nr. 247/2005 care

instituie proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.

În acest profil, și cum

motivele primei instanțe reprezintă o veritabilă deturnare a sensului legii,

precum și o golire de conținut a acesteia, sunt incidente, în opinia

recurenților, exigențele de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzute de art.

304 pct. 7, 9 și art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului,

motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, concluzie bazată pe argumentele în continuare arătate.

5 C. proc. civ. a fost consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile

trebuie să fie motivate clar, convingător și pertinent, ca o garanție pentru

părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care

se asigură exercitarea în mod real a controlului judiciar.

În conformitate cu aceste

dispoziții legale, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept

la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele

de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din

dispozitiv, o hotărâre care nu evocă aceste elemente constituind într-adevăr o

dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează

procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă că

instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care

pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, ori să interpreteze

numai în modalitatea solicitată incidența anumitor texte de lege, prevederile art.

304 pct. 7 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunând doar

cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată

și ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii, precum

și cele pentru care au fost respinse cererile părților, nu orice susținere a

acestora.

În speță, motivarea

hotărârii atacate îndeplinește aceste cerințe, făcând posibilă exercitarea

controlului judiciar, astfel încât incidența motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenți, nu poate fi reținut, celelalte

aspecte circumscrise deturnării sensului legii urmând a fi examinate în

continuare prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

speciale nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, intitulat „Regimul stabilii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, nu prevede un

termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce

urmează a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea

despăgubirilor, proceduri care sunt complexe și, în mod obiectiv, nu pot fi

finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g)) din

Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, susținerile

recurentului referitoare la guvernarea de către acest text de lege a termenului

de soluționare a cererilor de acordare a titlurilor de despăgubire nu sunt

justificate, concluzie ce se impune și în virtutea principiului disciplinei

jurisdicționale, consacrat în jurisprudența C.E.D.O., raportat la soluțiile

adoptate în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Evident, împrejurarea că

norma specială nu a stabilit termenul pentru rezolvarea acestor cereri nu poate

încuraja autoritatea publică să tergiverseze soluționarea lor, emiterea

deciziilor reprezentând titlul de despăgubire urmând a fi făcută într-un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și

consacrată de jurisprudența C.E.D.O., astfel încât să nu conducă la crearea

unui alt prejudiciu sau, mai precis, la mărirea celui inițial cauzat prin

privarea de proprietate, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Existența unei încălcări a

acestei cerințe, la data sesizării instanței (7 mai 2007) – condiție esențială

pentru admisibilitatea unei acțiuni prin care s-a invocat o vătămare într-un

drept recunoscut de lege prin nesoluționarea în termen a unei cereri – se

impune a fi examinată în raport cu complexitatea procedurii administrative

reglementată de lege și durata etapelor obligatorii pe care aceasta le

presupune, dar și cu alte împrejurări de fapt rezultate din actele dosarului.

Astfel, dispoziția

Primarului municipiului Sibiu privind acordarea despăgubirilor bănești cuvenite

reclamanților a fost înaintată pârâtei numai la data de 13 octombrie 2006.

Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 prin

prevederile de sub pct. 17.1 precizează că ordinea în care vor fi soluționate

dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale.

În acest sens, Comisia

Centrală a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, care stabilește prin art. 1

o ordine aleatorie de soluționare a dosarelor.

Art. 4 din decizie

precizează însă că, în cazuri excepționale, temeinic motivate, Comisia Centrală

va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar. Textul a fost emis pentru

soluționarea cu celeritate a acelor cereri care se justifică a fi soluționate

de urgență.

În speță, reclamanții

apreciind greșit că termenul pentru soluționarea cererii lor este cel prevăzut

de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, la scurt timp după expirarea

acestuia, respectiv la 14 decembrie 2006 s-au adresat pârâtei solicitând

soluționarea cererii cu celeritate pe baza raportului de expertiză vizând

evaluarea imobilului, întocmită de expertul judiciar G.D. din cadrul Biroului

de expertize de pe lângă Tribunalul Sibiu, însușit de aceștia.

Cum în cadrul procedurii

administrative reglementată de Legea nr. 247/2005 este prevăzută și etapa

obligatorie a evaluării efectuată de evaluatorii A.N.P.R., potrivit

standardelor internaționale de evaluare, în mod corect s-a apreciat că, în

absența altor motive temeinice, această cerere nu justifică o soluționare a

dosarului în regim de urgență.

Așa fiind, având în vedere

și împrejurarea că în speța dedusă judecății la data sesizării instanței era

deja parcursă etapa analizării dosarului în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, pe baza situației juridice a

imobilului, urmând a fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate în mod aleatoriu, încălcarea cerinței referitoare la soluționarea

cererii într-un termen rezonabil nu poate fi reținută.

Constatând, așadar, că în

speță nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., invocat de recurenți, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.A.M.L., S.M.R., T.W.M. și T.W.H. împotriva sentinței civile nr. 52 din 29

iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2007.