ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față;
Î
n baza
lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea
de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având
pe rol apelurile declarate de inculpații S.B. și N.Ș., împotriva sentinței
penale nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 61/118/2005
de Tribunalul Constanța, la termenul din 30 septembrie 2008 a luat în
examinare, în complet de divergență, legalitatea și temeinicia menținerii
măsurii arestării preventive a apelantului inculpat S.B. precum și cererea de
înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea, formulată de același apelant inculpat S.B., prin apărător ales G.A.
Prin
încheierea din aceeași zi, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze
cu minori și de familie, cu opinie majoritară, a menținut arestarea preventivă
a inculpatului S.B., pe o perioadă de 60 zile de la data de 1 octombrie 2008 la
30 noiembrie2008, respingând, totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării
preventive a inculpatului S.B., ca nefondată.
Prin
aceeași încheiere, s-a pronunțat, cu opinie separată, în sensul revocării
măsurii arestării preventive, Președintele completului de judecată.
Pentru
a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că în speță, prin
sentința penală nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul
Constanța, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului S.B., în baza
art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 6 (șase)
ani și 8 (opt) luni închisoare.
Î
n baza
art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. a), b) și d) C. pen., l-a
condamnat pe același inculpat la pedeapsa detențiunii pe viață.
Î
n baza
art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată
de 10 ani.
Î
n baza
art. 211 alin. (2
1
) lit. a), b) și c) C. pen., l-a condamnat pe
același inculpat la pedeapsa de 14 ani închisoare.
Totodată,
în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. a) C. pen., coroborat cu art. 35 alin.
(1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca
inculpatul S.B. să execute pedeapsa detențiunii pe viață și
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 alin. (1)
lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 10
ani.
Î
n baza
art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.
64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Î
n baza
art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată
în arest preventiv de la data de 16 decembrie 2004, la zi.
Î
n baza
art. 350 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu
art. 300
2
, art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc.
pen. a menținut măsura
arestării preventive a inculpatului S.B.
Î
n baza
art. 139 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen.
a respins ca nefondată cererea aceluiași
inculpat de înlocuire a
măsurii arestării preventive cu măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Verificând
legalitatea și temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 30
septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, cu majoritate de opinii, a argumentat că temeiurile care au stat
la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, subzistând în
continuare.
S-a mai
apreciat că, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat în primă
instanță la pedeapsa detenției pe viață (chiar dacă hotărârea nu este
definitivă), se impune în continuare privarea acestuia de libertate.
Î
mpotriva
încheierii mai sus-menționate a formulat recurs apărătorul recurentului
inculpat S.B., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind
menținerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate și
netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei
decizii.
Înalta
Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. combinat cu
art. 385
6
și art. 385
7
alin.
(1) C. proc. pen., constată că recursul
declarat de inculpat este
nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit
art. 160
a
alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța,
poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin
încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.
143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Î
n
speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul S.B. a fost trimis
în judecată prin rechizitoriul emis sub nr. 1661/P/2004 din 6 iunie 2005
alături de coinculpatul N.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit
de grav, tâlhărie și furt
calificat, prev.
de disp. art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și c) și art. 176 lit. a), b) și
d)
C. pen., art. 211 alin. (2
1
) lit. a), b) și c) C. pen. și art. 208
alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C.
pen.
De
asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat justificat că faptele
pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt foarte grave,
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia,
iar din analiza probelor administrate a apreciat că inculpatul a săvârșit
faptele prevăzute de legea penală pentru care pedepsele prevăzute sunt mai mari
de 4 ani închisoare (inculpatul fiind deci condamnat în primă instanță la
pedeapsa detențiunii pe viață).
Totodată,
Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar corect a apreciat că
existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării
inculpatului în libertate, s-a relevat urmare faptului că a încercat să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, prin
distrugerea unor probe, dar și prin faptul că a ascuns cadavrele celor 3
victime precum și prin atitudinea acestuia de negare constantă a săvârșirii
faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat.
Prin
urmare, în speță, justificat s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele
prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit.
b) și f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării
preventive a inculpatului S.B.
Înalta
Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de
gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de
societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța
de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, deopotrivă, a
dispozițiilor art. 148 lit. b) precum și art. 148 lit. f) C. proc. pen.,
întrucât pentru reținerea acestei împrejurări este relevantă și suficientă
dovada existenței intenției de influențare a anchetei, chiar și neurmată de
aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci obligatorie finalitatea unui astfel de
demers.
De
asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea
publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a
fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave
ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și
patrimoniul persoanei.
Î
n
cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control
judiciar a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării
preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că
inculpatul a săvârșit faptele grave deduse judecății, fapte care prin modalitățile
prin care s-au comis conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru
ordinea publică.
Totodată,
Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude
atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească
adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate
socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.
Mai
mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale
instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul
general, astfel de tipuri
de comportament antisocial și să afecteze
nivelul încrederii societății în
instituțiile
statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.
De
asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c)
din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează
de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat
sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente
sau când există motive verosimile
de a
bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de
a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau
să fugă după săvârșirea acesteia",
constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă
că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se
realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația
fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii
prevăzută de legea
procesual penală, prin
raportare și la dispozițiile constituționale .
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii
arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea
dispozițiilor
generale, înscrise în legea
procesual penală, fiind subordonate dovedirii
interesului superior pe
care îl deservesc.
În speță, pericolul concret pentru ordinea
publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual și concomitent cu cel al
posibilității influențării probelor, iar consecința zădărnicirii aflării
adevărului subzistă, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze
penale cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea
cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea și temeinicia acestei
măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile
ce au fost avute
în vedere nu s-au
schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului ales al recurentului
inculpat că această măsură a încetat de drept.
Pentru considerentele mai sus-enunțate și
constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până
la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal,
Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385
15
alin. (1)
pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel
Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată
în dosarul nr. 61/118/2005.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., Înalta Curte, urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata
cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel
Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 61/118/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie
2008.