ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2008

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelurile declarate de inculpații S.B. și N.Ș., împotriva sentinței penale nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 61/118/2005 de Tribunalul Constanța, la termenul din 30 septembrie 2008 a luat în examinare, în complet de divergență, legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat S.B. precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de același apelant inculpat S.B., prin apărător ales G.A.

Prin încheierea din aceeași zi, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu opinie majoritară, a menținut arestarea preventivă a inculpatului S.B., pe o perioadă de 60 zile de la data de 1 octombrie 2008 la 30 noiembrie2008, respingând, totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului S.B., ca nefondată. Prin aceeași încheiere, s-a pronunțat, cu opinie separată, în sensul revocării măsurii arestării preventive, Președintele completului de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că în speță, prin sentința penală nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului S.B., în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare. Î n baza art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. a), b) și d) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa detențiunii pe viață. Î n baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani. Î n baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 14 ani închisoare. Totodată, în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. a) C. pen., coroborat cu art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul S.B. să execute pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

Î n baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Î n baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în arest preventiv de la data de 16 decembrie 2004, la zi. Î n baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 300 2 , art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.B. Î n baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea aceluiași inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Verificând legalitatea și temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu majoritate de opinii, a argumentat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, subzistând în continuare. S-a mai apreciat că, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa detenției pe viață (chiar dacă hotărârea nu este definitivă), se impune în continuare privarea acestuia de libertate. Î mpotriva încheierii mai sus-menționate a formulat recurs apărătorul recurentului inculpat S.B., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Î n speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul S.B. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis sub nr. 1661/P/2004 din 6 iunie 2005 alături de coinculpatul N.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie și furt calificat, prev. de disp.

art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și c) și art. 176 lit. a), b) și d) C. pen., art. 211 alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen. și art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat justificat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt foarte grave, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar din analiza probelor administrate a apreciat că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care pedepsele prevăzute sunt mai mari de 4 ani închisoare (inculpatul fiind deci condamnat în primă instanță la pedeapsa detențiunii pe viață).

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar corect a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare faptului că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, prin distrugerea unor probe, dar și prin faptul că a ascuns cadavrele celor 3 victime precum și prin atitudinea acestuia de negare constantă a săvârșirii faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat. Prin urmare, în speță, justificat s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.B.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, deopotrivă, a dispozițiilor art. 148 lit. b) precum și art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru reținerea acestei împrejurări este relevantă și suficientă dovada existenței intenției de influențare a anchetei, chiar și neurmată de aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci obligatorie finalitatea unui astfel de demers. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și patrimoniul persoanei.

Î n cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele grave deduse judecății, fapte care prin modalitățile prin care s-au comis conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale . Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, iar consecința zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului ales al recurentului inculpat că această măsură a încetat de drept.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 61/118/2005. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 61/118/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2008.