ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2207 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de F.S.S.R.R. în contradictoriu cu S.R.R. și a fost respinsă, de asemenea cererea intervenientului în nume propriu, M.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta a invocat excepția privind lipsa calității procesuale active a prematurității introducerii acțiunii și a inadmisibilității capătului 2 din cerere. Instanța a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă astfel încât a respins excepția invocată de pârâtă cu motivarea că dispozițiile din Legea nr. 24/2003 prevăd expres faptul că organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, cererea privind suspendarea concursurilor pentru ocuparea funcției manageriale conform noii organigrame, a rămas fără obiect. Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a găsit-o întemeiată și a admis-o, întrucât în cauza dedusă judecății reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de Legea contenciosului administrativ. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții F.S.S.R.R. și M.A.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, reținându-se greșit că nu a fost respectată procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurenții arată că la data de 9 decembrie 2005 a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație, ședință care a avut ca puncte pe ordinea de zi atât reevaluarea scoaterii la concurs a tuturor posturilor manageriale, cât și schimbarea organigramei S.R.R.
În această ședință, membrilor Consiliului de Administrație li s-a înmânat din partea F.S.S.R.R. plângerea prin care se solicita stoparea implementării noii organigrame, cu motivarea că aceasta încalcă dispozițiile legale, Contractul colectiv de muncă, precum și Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de Administrație al S.R.R., iar față de lipsa răspunsului la această plângere s-a formulat acțiunea în instanță, ce constituie obiectul prezentului dosar. Alăturat cererii de recurs s-au depus înscrisul întocmit de avocatul O.S.G., conținând „puncte de vedere” față de hotărârile C.A. al S.R.R. privind schimbarea organigramei S.R.R., precum și transcrierea ședinței acestui consiliu de administrație din 9 decembrie 2005 – ședință în care s-a înmânat acest punct de vedere fiecăruia din membrii consiliului.
Analizând motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, deoarece înscrisurile depuse nu întrunesc elementele unei plângeri administrative prealabile. În acest sens, se poate constata că nu există identitate de obiect și părți între înscrisul care cuprinde anumite „note”, „puncte de vedere” (constatări) întocmite de specialist (avocat) și prezenta cerere în instanță, formulată de persoana juridică F.S.S.R.R. în contradictoriu cu instituția publică S.R.R., având ca obiect „anularea deciziei din data de 28 septembrie 2005 a Consiliului de Administrație al S.R.R”. Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat, instanța de fond admițând în mod corect excepția peremptorie și dirimantă a lipsei procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de F.S. din S.R.R. și M.A.V. împotriva sentinței civile nr. 2207 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.