ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2009

Asupra recursului de față;

A mai precizat reclamantul că a început demersurile

pentru anularea actelor administrative de detașare pe care le apreciază ca

fiind nelegale, întrucât ocuparea unei funcții publice de conducere trebuie să

ofere garanția unei stabilități pentru asigurarea condițiilor managementului în

echipă, bazat pe cunoașterea persoanelor și a problematicii într-o instituție

publică.

A apreciat reclamantul că funcționarea sistemului de

control operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea

oricăror acte sau fapte care au ca efect evaziunea și frauda fiscală poate fi

grav afectată sub aspectul performanțelor, ca urmare a imposibilității de a

continua exercitarea conducerii sistemului.

Astfel, adaptarea unei noi persoane la problematica

unei Secții a Gărzii Financiare și implementarea unui management propriu,

urmată la 6 luni de revenirea titularului postului, generează distorsiuni

asimilate unui prejudiciu în înțelesul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.

554/2004, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului de

detașare, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie care creează îndoială

în privința legalității acestuia, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută

în acest sens de Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a apreciat prima instanță, paguba

iminentă este evidentă, vizând atât funcționarea în parametrii optimi a Gărzii

Financiare Sibiu, cât și cariera profesională a reclamantului, care, fiind

mutat de la o secție la alta, ar fi în imposibilitatea îndeplinirii

parametrilor stabiliți prin fișa postului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, opinând că, în primă instanță, reclamantul nu

și-a îndeplinit integral obligația de timbrare, aspect ce prin prisma art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 atrage anularea acțiunii.

Totodată, deși la termenul de judecată din 25 iunie 2008

s-a învederat instanței acest aspect, s-a procedat la admiterea acțiunii,

retinându-se în considerentele hotărârii atacate că cererea a fost timbrată cu

10 lei.

În acest context, recurentul solicită instanței de

control judiciar să procedeze la darea în debit a intimatului-reclamant,

potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Mai susține recurentul că un alt aspect de natură să

contureze nelegalitatea hotărârii, este acela că acțiunea întemeiată pe

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost admisă, fără ca aceasta să

fie motivată în fapt.

Cum în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în fapt și în

drept, recurentul arată că la primul termen de judecată a învederat primei

instanțe faptul că reclamantul nu a indicat motive concrete care să conducă la

admiterea cererii, ci a făcut numai referiri la temeinicia și legalitatea

actului, aspecte ce țin de fondul acțiunii.

Se mai susține că în speță nu sunt îndeplinite

condițiile specifice prevăzute de art. 14 din legea contenciosului

administrativ și fiscal.

Astfel, actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și pe

prezumția de veridicitate. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative

apare ca o situație de excepție, în anumite condiții obligatorii, respectiv în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Or, în speța dedusă judecății, actul administrativ

și-a produs deja efectele, consecința logică a acestui fapt fiind

neîndeplinirea condițiilor legale.

Astfel paguba nu este viitoare, nici iminentă ci,

daca ar exista, s-a produs deja.

Reclamantul

nu a demonstrat că ar exista de altfel vreo pagubă, o atare situație putând fi

cauzată tocmai de admiterea cererii de suspendare, deoarece activitatea câtorva

secții ale Gărzii Financiare ar putea fi perturbate.

De asemenea,

mai arată recurentul, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 87 din

Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mobilitatea în corpul funcționarilor

publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu pentru

eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice.

Apreciază

recurentul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din

considerentele acesteia nerezultând de ce funcționarea Gărzii Financiare Sibiu

ar fi perturbată, în condițiile în care conducerea provizorie este asigurată de

un șef serviciu în cadrul A.N.A.F., sau în ce mod este afectată cariera

profesională a reclamantului.

Totodată

instanța de fond a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat prin

simplul fapt că reclamantul a formulat plângere prealabilă, invocând motive de

nelegalitate.

S-a mai

susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 86, art. 96 și art. 156

C. proc. civ., în condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor a depus

întâmpinare și înscrisuri, ce nu au fost comunicate reclamantului.

Totodată,

deși reclamantul a avut apărător ales, iar acesta depusese cerere de amânare a

judecății, justificată cu documente, instanța a acordat cuvântul pe fond, având

deja convingere intimă că nu-1 va prejudicia pe reclamant pentru ignorarea

dreptului său la apărare, sub toate aspectele, fapt ce echivalează cu o

antepronunțare.

Înalta Curte

de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză,

constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

În speță nu

pot fi reținute aspectele privind insuficienta timbrare a cererii introductive,

avându-se în vedere obiectul pricinii și anume, suspendarea efectelor unui

ordin de detașare și dispozițiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care

scutesc la plata taxelor de timbru cererile privind încheierea, executarea și

încetarea contractului individual de muncă.

Astfel,

pentru identitate de rațiune, textul de lege se aplică și în ceea ce privește

raporturile de serviciu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 completându-se

corespunzător cu prevederile din legislația muncii.

În ce

privește critica relativă la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, este adevărat că actul administrativ este executoriu

din oficiu, bucurându-se de prezumția de legalitate.

Art. 14 din

Legea nr. 554/2004 stabilește condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să

se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine

justificat și să se dovedească paguba iminentă.

Chiar legea

definește cele două condiții. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate" ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

În motivarea

acțiunii, precum și în conținutul plângerii prealabile, au fost invocate

aspectele de natură a justifica existența unei îndoieli puternice asupra

prezumției de legalitate a acestuia.

În cadrul

soluționării cererii de suspendare nu se poate analiza legalitatea actului

administrativ, instanța fiind în drept numai să verifice existența

împrejurărilor care sunt de natură să creeze o îndoială în privința

legalității, ceea ce s-a și făcut de către instanța de fond.

În aceste

condiții se poate aprecia că este îndeplinită condiția „cazului bine

justificat".

Cea de-a doua

condiție cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este cea a „pagubei

iminente".

Paguba

iminentă a fost definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public.

În motivele

de recurs se invocă faptul că reclamantul nu a dovedit existența unei pagube

iminente.

Or, îndeplinirea

acestei condiții a fost dovedită în fața instanței de fond, aceasta vizând atât

funcționarea în parametrii optimi a Gărzii Financiare Sibiu, cât și cariera

profesională a reclamantului, care, fiind mutat de la o secție la alta, ar fi

în imposibilitatea îndeplinirii parametrilor stabiliți prin fișa postului.

În atare condiții, nu

se poate reține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

în motivarea hotărârii arătându-se motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței.

De asemenea critica

relativă la prevederile art. 87 din Legea nr. 188/1999 nu se fondează, atâta

vreme cât legea instituie procedura de suspendare a actului administrativ, în

contextul îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Se constată, în ce

privește dispozițiile art. 156 C. proc. civ., că prima instanță a soluționat

cererea de amânare formulată de reclamant în sensul respingerii din cu totul

alte motive decât cele învederate de recurent, apreciind, în conformitate cu

prevederile legale, că pricina se judecă în regim de urgență. Totodată, prima

instanță a făcut aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da

posibilitatea părții să depună concluzii scrise.

De asemenea, nu se

pot reține concluziile recurentului relative la încălcarea de către prima

instanță a prevederilor art. 86 și art. 96 C. proc. civ., întrucât, pe de o

parte, întâmpinarea formulată de către acesta a fost depusă la un interval de

timp suficient pentru a se lua cunoștință de cuprins de la dosarul cauzei, pe

de altă parte, prin aceasta neinvocându-se excepții ci numai apărări ce vizau

fondul cauzei, instanța fiind în măsură să califice punctul de vedere formulat

drept concluzii scrise.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza

I

C.

proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr.

127/F/CA/2008 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2009.