ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2009

Asupra recursului de față; A mai precizat reclamantul că a început demersurile pentru anularea actelor administrative de detașare pe care le apreciază ca fiind nelegale, întrucât ocuparea unei funcții publice de conducere trebuie să ofere garanția unei stabilități pentru asigurarea condițiilor managementului în echipă, bazat pe cunoașterea persoanelor și a problematicii într-o instituție publică. A apreciat reclamantul că funcționarea sistemului de control operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte sau fapte care au ca efect evaziunea și frauda fiscală poate fi grav afectată sub aspectul performanțelor, ca urmare a imposibilității de a continua exercitarea conducerii sistemului.

Astfel, adaptarea unei noi persoane la problematica unei Secții a Gărzii Financiare și implementarea unui management propriu, urmată la 6 luni de revenirea titularului postului, generează distorsiuni asimilate unui prejudiciu în înțelesul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului de detașare, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie care creează îndoială în privința legalității acestuia, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută în acest sens de Legea nr. 554/2004. De asemenea, a apreciat prima instanță, paguba iminentă este evidentă, vizând atât funcționarea în parametrii optimi a Gărzii Financiare Sibiu, cât și cariera profesională a reclamantului, care, fiind mutat de la o secție la alta, ar fi în imposibilitatea îndeplinirii parametrilor stabiliți prin fișa postului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că, în primă instanță, reclamantul nu și-a îndeplinit integral obligația de timbrare, aspect ce prin prisma art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 atrage anularea acțiunii. Totodată, deși la termenul de judecată din 25 iunie 2008 s-a învederat instanței acest aspect, s-a procedat la admiterea acțiunii, retinându-se în considerentele hotărârii atacate că cererea a fost timbrată cu 10 lei. În acest context, recurentul solicită instanței de control judiciar să procedeze la darea în debit a intimatului-reclamant, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Mai susține recurentul că un alt aspect de natură să contureze nelegalitatea hotărârii, este acela că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost admisă, fără ca aceasta să fie motivată în fapt. Cum în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în fapt și în drept, recurentul arată că la primul termen de judecată a învederat primei instanțe faptul că reclamantul nu a indicat motive concrete care să conducă la admiterea cererii, ci a făcut numai referiri la temeinicia și legalitatea actului, aspecte ce țin de fondul acțiunii. Se mai susține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ și fiscal.

Astfel, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o situație de excepție, în anumite condiții obligatorii, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Or, în speța dedusă judecății, actul administrativ și-a produs deja efectele, consecința logică a acestui fapt fiind neîndeplinirea condițiilor legale. Astfel paguba nu este viitoare, nici iminentă ci, daca ar exista, s-a produs deja. Reclamantul nu a demonstrat că ar exista de altfel vreo pagubă, o atare situație putând fi cauzată tocmai de admiterea cererii de suspendare, deoarece activitatea câtorva secții ale Gărzii Financiare ar putea fi perturbate.

De asemenea, mai arată recurentul, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 87 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mobilitatea în corpul funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice. Apreciază recurentul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din considerentele acesteia nerezultând de ce funcționarea Gărzii Financiare Sibiu ar fi perturbată, în condițiile în care conducerea provizorie este asigurată de un șef serviciu în cadrul A.N.A.F., sau în ce mod este afectată cariera profesională a reclamantului. Totodată instanța de fond a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat prin simplul fapt că reclamantul a formulat plângere prealabilă, invocând motive de nelegalitate.

S-a mai susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 86, art. 96 și art. 156 C. proc. civ., în condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare și înscrisuri, ce nu au fost comunicate reclamantului. Totodată, deși reclamantul a avut apărător ales, iar acesta depusese cerere de amânare a judecății, justificată cu documente, instanța a acordat cuvântul pe fond, având deja convingere intimă că nu-1 va prejudicia pe reclamant pentru ignorarea dreptului său la apărare, sub toate aspectele, fapt ce echivalează cu o antepronunțare.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: În speță nu pot fi reținute aspectele privind insuficienta timbrare a cererii introductive, avându-se în vedere obiectul pricinii și anume, suspendarea efectelor unui ordin de detașare și dispozițiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care scutesc la plata taxelor de timbru cererile privind încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă. Astfel, pentru identitate de rațiune, textul de lege se aplică și în ceea ce privește raporturile de serviciu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 completându-se corespunzător cu prevederile din legislația muncii.

În ce privește critica relativă la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este adevărat că actul administrativ este executoriu din oficiu, bucurându-se de prezumția de legalitate. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 stabilește condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat și să se dovedească paguba iminentă. Chiar legea definește cele două condiții. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate" ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În motivarea acțiunii, precum și în conținutul plângerii prealabile, au fost invocate aspectele de natură a justifica existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a acestuia. În cadrul soluționării cererii de suspendare nu se poate analiza legalitatea actului administrativ, instanța fiind în drept numai să verifice existența împrejurărilor care sunt de natură să creeze o îndoială în privința legalității, ceea ce s-a și făcut de către instanța de fond. În aceste condiții se poate aprecia că este îndeplinită condiția „cazului bine justificat". Cea de-a doua condiție cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este cea a „pagubei iminente". Paguba iminentă a fost definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În motivele de recurs se invocă faptul că reclamantul nu a dovedit existența unei pagube iminente. Or, îndeplinirea acestei condiții a fost dovedită în fața instanței de fond, aceasta vizând atât funcționarea în parametrii optimi a Gărzii Financiare Sibiu, cât și cariera profesională a reclamantului, care, fiind mutat de la o secție la alta, ar fi în imposibilitatea îndeplinirii parametrilor stabiliți prin fișa postului. În atare condiții, nu se poate reține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în motivarea hotărârii arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. De asemenea critica relativă la prevederile art. 87 din Legea nr. 188/1999 nu se fondează, atâta vreme cât legea instituie procedura de suspendare a actului administrativ, în contextul îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se constată, în ce privește dispozițiile art. 156 C. proc. civ., că prima instanță a soluționat cererea de amânare formulată de reclamant în sensul respingerii din cu totul alte motive decât cele învederate de recurent, apreciind, în conformitate cu prevederile legale, că pricina se judecă în regim de urgență. Totodată, prima instanță a făcut aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitatea părții să depună concluzii scrise. De asemenea, nu se pot reține concluziile recurentului relative la încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 86 și art. 96 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, întâmpinarea formulată de către acesta a fost depusă la un interval de timp suficient pentru a se lua cunoștință de cuprins de la dosarul cauzei, pe de altă parte, prin aceasta neinvocându-se excepții ci numai apărări ce vizau fondul cauzei, instanța fiind în măsură să califice punctul de vedere formulat drept concluzii scrise.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 127/F/CA/2008 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.