ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2623/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21851 emisă de aceasta din urmă la data de 9 iulie 2007 și obligarea ei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor corespunzătoare prevăzute de lege. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, deși a depus actele necesare recunoașterii calității de persoană refugiată, inclusiv declarații de martori, pârâta în mod nelegal i-a respins cererea. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, reținând că probele existente la dosarul cauzei nu sunt concludente pentru a putea dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din O.G.

nr. 105/1999. Astfel, martorul T.G. s-a refugiat din Aghireș-Macău Turda, iar martora L.N. se afla în refugiu la 15 februarie 1943 în Turda, fiind plecată din Sardu la 15 septembrie 1940, astfel că aceștia nu aveau posibilitatea de a cunoaște evenimentele petrecute în Călățele, satul Văleni, localitatea de unde reclamanta și mama sa, susține că a fost persecutată și obligată a se refugia. Procedând la audierea nemijlocită în ședință publică a martorei L.N., instanța a reținut că aceasta nu păstrează în memorie percepția unor fapte privind pe reclamantă, martora neasistând personal la refugiul acesteia, nu a perceput în mod direct cauzele care au determinat refugiul, ea declarând că știe faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice, din spusele mamei sale.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta P.E. Recurenta a susținut în esență că proba cu declarații autentice de martori este agreată de O.G. nr. 105/1999 art. 4 alin. (2) în lipsa actelor oficiale și, că ea a dovedit persecuția etnică, declarațiile martorilor concordând cu situația istorică locală și națională, fiind concludente și susținându-se reciproc. A mai susținut că martora L.N. ascultată în instanță, a recunoscut că a depus mărturie în favoarea mai multor persoane dar că le confundă doar atunci când nu le poate vedea fizionomia feței, altfel, așa cum s-a întâmplat și în fața notarului public, le poate recunoaște și oferi mai multe detalii despre ele.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul. Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român. Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost depuse declarațiile autentificate ale martorilor L.N. și T.G., urmează a se constata că acestea nu sunt concludente în soluționarea cauzei, întrucât martorii s-au refugiat din localități diferite neavând posibilitatea cunoașterii cu certitudine a evenimentelor petrecute în localitatea din care reclamanta susține că s-a refugiat. Înșiși martorii declară că au asistat la refugiul mai multor persoane din localități răspândite în tot județul Cluj, astfel că pe bună dreptate instanța de fond a reținut că aceste mărturii nu pot forma intima convingere a instanței cu privire la realitatea obiectivă existentă în cauză, dispunând administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, audiată fiind în condițiile art. 193 pct. 1 C. proc.

civ., martora L.N. a relevat că știe de refugiul reclamantei de la mama sa. A mai arătat că nu știe de unde o cunoaște pe reclamantă dar își aduce aminte că aceasta s-a refugiat în Turda împreună cu mama sa din cauza persecuțiilor etnice. Cum mărturia trebuie să emane de la un martor de bună credință și să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă, instanța i-a pus martorei întrebări cu privire la fapte cunoscute din alte probe de la dosar și de care martora avea cunoștință. Din răspunsurile primite de la martoră, instanța a constatat lipsa de sinceritate a acesteia, manifestată prin relatarea cu precizie a unor fapte dintr-un trecut mai îndepărtat în legătură cu refugiul reclamantei, cu precizări și lux de amânunte care au dat de bănuit, fără a fi însă în măsură să dea referiri la fel de exacte cu privire la refugiul celorlalte persoane pentru care a dat declarație în fața notarului public.

Memorizarea selectivă și relatarea faptelor cuprinse în depoziție numai în legătură cu refugiul reclamantei a determinat în mod corect instanța să aprecieze că mărturia acesteia nu reflecta în mod exact realitatea acelor vremuri, refugiul reclamantei nefiind prin urmare dovedit. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de P.E. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E. împotriva sentinței civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.