ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2623/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.E. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 21851 emisă de aceasta din urmă la data de 9 iulie 2007

și obligarea ei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată, cu acordarea

drepturilor corespunzătoare prevăzute de lege.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, deși a depus actele necesare recunoașterii calității de

persoană refugiată, inclusiv declarații de martori, pârâta în mod nelegal i-a

respins cererea.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 9 din 9

ianuarie 2008 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantă, reținând că probele existente la dosarul cauzei nu sunt concludente

pentru a putea dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute de art.

1 din O.G. nr. 105/1999.

Astfel, martorul T.G. s-a

refugiat din Aghireș-Macău Turda, iar martora L.N. se afla în refugiu la 15

februarie 1943 în Turda, fiind plecată din Sardu la 15 septembrie 1940, astfel

că aceștia nu aveau posibilitatea de a cunoaște evenimentele petrecute în

Călățele, satul Văleni, localitatea de unde reclamanta și mama sa, susține că a

fost persecutată și obligată a se refugia.

Procedând la audierea

nemijlocită în ședință publică a martorei L.N., instanța a reținut că aceasta

nu păstrează în memorie percepția unor fapte privind pe reclamantă, martora

neasistând personal la refugiul acesteia, nu a perceput în mod direct cauzele care

au determinat refugiul, ea declarând că știe faptul că refugiul s-a datorat

persecuțiilor etnice, din spusele mamei sale.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta P.E.

Recurenta a susținut în

esență că proba cu declarații autentice de martori este agreată de O.G. nr. 105/1999

art. 4 alin. (2) în lipsa actelor oficiale și, că ea a dovedit persecuția

etnică, declarațiile martorilor concordând cu situația istorică locală și

națională, fiind concludente și susținându-se reciproc.

A mai susținut că martora L.N.

ascultată în instanță, a recunoscut că a depus mărturie în favoarea mai multor

persoane dar că le confundă doar atunci când nu le poate vedea fizionomia

feței, altfel, așa cum s-a întâmplat și în fața notarului public, le poate

recunoaște și oferi mai multe detalii despre ele.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost

supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate

sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere

toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate

în continuare sub administrarea Statului Român.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor L.N. și T.G., urmează a se

constata că acestea nu sunt concludente în soluționarea cauzei, întrucât

martorii s-au refugiat din localități diferite neavând posibilitatea

cunoașterii cu certitudine a evenimentelor petrecute în localitatea din care

reclamanta susține că s-a refugiat.

Înșiși martorii declară că

au asistat la refugiul mai multor persoane din localități răspândite în tot

județul Cluj, astfel că pe bună dreptate instanța de fond a reținut că aceste

mărturii nu pot forma intima convingere a instanței cu privire la realitatea

obiectivă existentă în cauză, dispunând administrarea nemijlocită a probei cu

martori.

Astfel, audiată fiind în

condițiile art. 193 pct. 1 C. proc. civ., martora L.N. a relevat că știe de

refugiul reclamantei de la mama sa. A mai arătat că nu știe de unde o cunoaște

pe reclamantă dar își aduce aminte că aceasta s-a refugiat în Turda împreună cu

mama sa din cauza persecuțiilor etnice.

Cum mărturia trebuie să emane

de la un martor de bună credință și să inspire judecătorului încrederea că

reflectă în mod exact realitatea obiectivă, instanța i-a pus martorei întrebări

cu privire la fapte cunoscute din alte probe de la dosar și de care martora

avea cunoștință.

Din răspunsurile primite de

la martoră, instanța a constatat lipsa de sinceritate a acesteia, manifestată

prin relatarea cu precizie a unor fapte dintr-un trecut mai îndepărtat în

legătură cu refugiul reclamantei, cu precizări și lux de amânunte care au dat

de bănuit, fără a fi însă în măsură să dea referiri la fel de exacte cu privire

la refugiul celorlalte persoane pentru care a dat declarație în fața notarului

public.

Memorizarea selectivă și

relatarea faptelor cuprinse în depoziție numai în legătură cu refugiul

reclamantei a determinat în mod corect instanța să aprecieze că mărturia

acesteia nu reflecta în mod exact realitatea acelor vremuri, refugiul

reclamantei nefiind prin urmare dovedit.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de P.E.

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.E. împotriva sentinței civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.