ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 134/P/2008 din 9 iunie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus, în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.C., executor judecătoresc, pentru infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 291 și, respectiv, art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1000 lei. Pentru a dispune în acest sens, procurorul, în baza actelor premergătoare și a actelor de cercetare penală efectuate, a reținut următoarele: Î nvinuitul P.C. ocupă funcția de executor judecătoresc, așa cum se menționează în adresa nr. 134 din 29 mai 2008 a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Părțile vătămate D.C., D.N. și D.G. au formulat plângere penală prin care au sesizat că învinuitul a modificat o hartă cadastrală pe care a trasat un drum de trecere peste proprietatea părților vătămate, drum ce în realitate nu există, și de care a uzat la organele de urmărire penală și în instanțele de judecată. De asemenea, părțile vătămate au mai sesizat că învinuitul a contrafăcut semnăturile lui T.A. și T.I. pe un tabel pe care l-a depus la Primăria orașului Orșova și la Consiliul Local Orșova, și prin care a atestat în mod nereal că părțile vătămate ocupă mai multe suprafețe de teren în mod abuziv. Ascultat fiind, învinuitul P.C. a declarat că în anul 1982 a cumpărat, pe bază de chitanță, o suprafață de teren de 2248 mp situată în zona Sudoame, teren învecinat cu coproprietatea fraților D.N., D.C.

și D.G., iar în anul 2007 frații D. au împrejmuit terenul lor, blocând drumul de acces cu motivarea că acesta trece peste suprafața lor de teren. Învinuitul P.C. a acționat în instanță, solicitând obligarea părților vătămate la deblocarea drumului, ocazie cu care a depus, în copie, o schiță cadastrală pe care apărea acest drum, însă din verificările efectuate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți a rezultat că există un drum de acces la terenul învinuitului, dar care nu trece peste terenurile aparținând proprietății părților vătămate. De asemenea, G.G., director la O.C.P.I. Mehedinți, a declarat că există un drum care limitează proprietatea lui P.C., care însă nu trece peste proprietățile celorlalți vecini și a fraților D., iar după examinarea unei hărți depuse de învinuit la instanță și organele de urmărire penală, s-a constatat că apare un drum care nu se regăsește pe harta cadastrală a zonei Sudoame.

În același sens, a declarat și I.E., arhitect șef în cadrul Primăriei Orșova, care a precizat că drumul nu figurează în niciun document la Primăria Orșova, iar drumul la care face referire învinuitul este creat artificial peste proprietățile persoanelor din zonă, printre care D.G., D.N. și D.C. Martora a mai precizat că P.C. are drum de acces la proprietatea sa, dar care nu trece peste proprietatea familiei D., și că nu-și explică de ce pe copiile hărții, ce cuprinde zona Sudoame, apare desenat încă un drum care nu se regăsește în documentele oficiale.

Martorul B.G., care a întocmit, la solicitarea învinuitului P.C., documentația pentru obținerea numărului cadastral și identificarea parcelei, a declarat că copia de pe harta cadastrală ce cuprinde zona Sudoame i-a fost înmânată de către învinuit și că nu cunoaște cine a înscris peste original încă un drum de acces către proprietatea acestuia și care trece peste proprietățile fraților D. De asemenea, martorul a precizat că după-ce a studiat documentele, a realizat că învinuitul P.C. a creionat pe hartă și drumul de acces care trece peste proprietățile fraților D., și că el a respectat vecinătățile și curbele de nivel, întrucât harta depusă de P.C. referitoare la drum nu avea nicio influență asupra obținerii numărului cadastral.

Cu privire la semnăturile de pe tabelul depus de către învinuitul P.C. la Primăria mun. Orșova și la Consiliul Local al mun. Orșova, martorul T.I. a declarat că semnătura de pe acest tabel nu-i aparține și, verificând seria și numărul actului de identitate, se constată că nu corespunde, însă audiat fiind învinuitul cu privire la această faptă a precizat că semnătura de pe tabel a fost făcută, în numele lui T.I., de soția acestuia T.A., și că numerele de pe tabel nu sunt cele ale actelor de identitate, ci după cărțile de alegător. Procedând la verificarea cărților de alegător, se constată că într-adevăr seriile acestora sunt 183615 pentru T.I. și 183614 pentru soția acestuia T.A., care în prezent se află în Italia.

Având în vedere împrejurările în care au fost comise, consecințele juridice produse, precum și că învinuitul P.C. nu are antecedente penale, procurorul a apreciat că faptele sale nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni, iar scopul legii penale poate fi realizat și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Cu privire la T.A., prin aceeași ordonanță s-a dispus a se disjunge cauza și trimite la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova, în vederea efectuării de cercetări pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a contrafăcut semnătura soțului său pe memoriul adresat Primăriei Orșova și Consiliului Local Orșova. Prin ordonanța nr. 1347/11/2/2008 din 11 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de executorul judecătoresc P.C.

împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a apreciat că soluția adoptată este legală și temeinică fiind fundamentată pe probele administrate din care rezultă lipsa pericolului social al infracțiunilor pentru care a fost cercetat executorul judecătoresc sus-menționat, procurorul de caz apreciind în mod corect asupra realizării scopului preventiv și educativ al sancțiunii aplicate. Astfel, apărările învinuitului sunt contrazise de mărturiile numitelor G.G., director la OCPI Mehedinți și I.E. - arhitect șef în cadrul Primăriei Orșova, potrivit cărora «drumul» în discuție nu figurează în niciun document oficial al Primăriei, fiind creat artificial peste proprietățile persoanelor din zonă.

Singura persoană interesată de oficializarea acestui drum este învinuitul iar invocarea concluziilor expertizei, care conchide asupra neexistenței unui alt drum cu ieșire directă la calea publică, nu are relevanță atâta timp cât expertiza s-a efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție de învinuit. Cu privire la reținerea în sarcina învinuitului a faptei prevăzute de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., este cert că P.C. a înlesnit comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către T.A., care a semnat în numele soțului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în numele său, deci prin imitație - activitate infracțională desfășurată în beneficiul învinuitului, iar disjungerea și declinarea competenței s-a impus având în vedere dispozițiile procesual penale care reglementează competența materială a organelor de urmărire penală.

În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., numitul P.C. s-a adresat instanței competente. Prin sentința penală nr. 183 din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de P.C. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Litigiul dintre părțile din speță a apărut ca urmare a acțiunii civile având ca obiect ordonanța președințială pentru accesul la teren, cerere formulată de învinuitul P.C., în calitate de reclamant, împotriva părții vătămate D.N., în calitate de pârât, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la ridicarea împrejmuirii (gard și poartă) prin care a blocat accesul reclamantului la terenul proprietatea sa, teren situat în punctul Izlaz Sudoame, pe raza localității Jupalnicul Vechi, județul Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova, formându-se dosarul nr. 744/274/2007, iar în susținerea cererii învinuitul P.C. a depus acte de proprietate pentru terenul său, precum și un plan ce amplasament al imobilului, respectiv un plan de situație, care atesta că accesul la terenul său se realizează pe un „drum de care", drum ce a fost blocat de către partea vătămată D.N. Prin sentința civilă nr. 452 din 23 august 2007, această cauză a fost soluționată în sensul admiterii în parte a cererii de ordonanță președințială, cu obligarea pârâtului D.N. să permită accesul reclamantului P.C. la imobil, prin deblocarea „drumului de care" reprezentat pe planul de situație existent la dosarul cauzei, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. 743/274/2007 aflată pe rolul aceleiași judecătorii.

Prin aceeași sentință s-a dispus ca executarea hotărârii să se facă fără somație, ceea ce s-a și întâmplat după cum rezultă din procesul verbal de executare silită nr. 223/E/2007 din 28 august 2007. În aceste condiții, partea vătămată D.N. a formulat plângere penală, invocând faptul că planul de situație, depus la dosar, reprezintă un înscris falsificat prin modificarea copiei hărții cadastrale, constând în înscrierea unui drum de acces care, în realitate, nu există și nu apare pe originalul hărții cadastrale respective. Cercetările efectuate la urmărirea penală, au confirmat susținerile părții vătămate, reținându-se ca lămuritoare pentru cauză: copia hărții originale; ortofotoplanul zonei; adresa Primăriei Orșova nr. 4800 din 11 aprilie 2008, la care este atașat procesul verbal de constatare la fața locului, care atestă că „drumul de care" nu există în realitate, ci pe harta depusă de P.C.

apare ca o adăugire grafică; declarațiile martorilor: B.G. - (persoană autorizată de Oficiul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară) care a întocmit planul cadastral conform înscrisurilor prezentate de P.C., și care a relatat că drumul de acces care apare în documentația cadastrală, întocmită acestuia, nu corespunde hărții originale care i-a fost prezentată cu ocazia cercetărilor, G.G. și I.E. - care au relatat că drumul de acces apare numai pe o copie a hărții cadastrale fără a se regăsi pe harta cadastrală oficială a zonei Jupalnicul Vechi. Față de aceste probatorii, prima instanță a reținut că în mod corect s-a constatat de către procuror faptul falsificării copiei hărții cadastrale depusă în procesul civil de către învinuitul P.C., faptele acestuia întrunind elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen.

și art. 291 C. pen. S-a mai reținut și că apărarea formulată de învinuit în sensul că ar fi deținut această copie de la autorul său (vânzătorul terenului la care se referă calea de acces în litigiu), nu a fost confirmată de probe concludente, fiind o simplă susținere a învinuitului. De asemenea, nici apărarea referitoare la semnificația juridică a folosirii copiei, față de original, nu a fost reținută deoarece copia hărții cadastrale modificată a fost utilizată atât pentru întocmirea documentației cadastrale, fiind prezentată de învinuit martorului B.G., cât și în justificarea ordonanței președințiale, litigiu civil soluționat în favoarea învinuitului; pe cale de consecință, copia respectivă a fost utilizată în circuitul civil, producând aceleași efecte juridice ca și un înscris original, prezumat a fi conform adevărului, astfel că actul material de falsificare a produs consecințele incriminate atât în art. 288 C. pen., cât și în art. 291 C. pen.

Privitor la infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., respectiv, complicitatea învinuitului la falsificarea semnăturii numitului T.I. de către T.A., s-a reținut că procurorul a apreciat corect probele administrate, în sensul că semnătura în cauză întregește sesizarea care, aparent, emană de la numitul T.I., având drept finalitate sancționarea părților vătămate D.C. și D.G. pentru ocuparea abuzivă a unui drum de acces public, folosit de semnatarii sesizării, inclusiv soții T. Astfel, apărarea că, în realitate, nu a existat o acțiune materială de falsificare, deoarece aspectele sesizate urmau a fi reclamate și de către numitul T.I., nu are suport probator în cauză, cât timp din declarația acestei persoane și soției sale rezultă că respectivii nu aveau cunoștință de cele sesizate, și nu au formulat vreo reclamație împotriva părților vătămate.

Față de toate cele reținute, prima instanță a concluzionat că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică întrucât, deși obiectiv faptele învinuitului întrunesc condițiile incriminate în conținutul infracțiunilor respective, în raport de urmările produse și persoana învinuitului, acestea nu prezintă pericolul social al infracțiunilor menționate, fiind justificată soluția de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. coroborat cu art. 18/1 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative conform art. 18/1 alin. (3) C. pen. Împotriva sentinței, numitul P.C. a declarat prezentul recurs. În primă instanță au fost depuse, ca probe, înscrisuri care au fost avute în vedere la urmărirea penală (fil.

26-31, dosar instanță fond). În recurs nu au fost depuse alte probe (înscrisuri), motivele de recurs fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul nu este fondat. În condițiile existenței unor ample argumentații faptice și juridice ale ordonanței (pag. 1-3 ordonanță) și sentinței atacate (pag. 4-6 sentință) și, deopotrivă, a unui amplu material probator strâns în cursul urmăririi penale (fil. 14-33, fil. 39-174), Înalta Curte - însușindu-și aceste argumente - apreciază că nu se impune reiterarea lor, mai ales că, sub aspect probator, după adoptarea soluției procurorului nu au intervenit elemente noi de natură să justifice modificarea situației de fapt și de drept anterior prezentate.

Solicitând schimbarea temeiului de drept al soluției de netrimitere în judecată [din art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.], recurentul a contestat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor. Or, probele administrate (înscrisurile emise de autoritățile competente și declarațiile persoanelor ascultate în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost deja menționate) infirmă situația faptică prezentată de învinuit în înscrisurile folosite de acesta în cursul demersurilor sale juridice. Apărările învinuitului (pretinsa deținere a copiei de la vânzătorul terenului, respectiv, utilizarea unei copii, iar nu a originalului, referirea la expertiza efectuată pe baza actelor oferite chiar de el) au fost corect examinate și legal înlăturate atât de procuror, cât și de prima instanță, astfel cum s-a menționat anterior.

Alterarea în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, a unui înscris oficial, urmată de folosirea acestui înscris, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și, respectiv, uz de fals, prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen., în concret, faptele învinuitului - astfel cum au fost expuse - fiind din categoria celor care realizează elementele constitutive ale laturilor obiectivă și subiectivă pentru cele două infracțiuni. Sunt, de asemenea, realizate și elementele constitutive ale complicității la fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 26 raportat la art. 290 C. pen.), recurentul înlesnind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către numita T.A., care a semnat în numele soțului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în numele său, deci prin imitație - activitate infracțională desfășurată în beneficiul învinuitului.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.C. împotriva sentinței penale nr. 183 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.