ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 134/P/2008

din 9 iunie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, a dispus, în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului P.C., executor judecătoresc, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 291 și, respectiv, art. 26 raportat

la art. 290 C. pen., cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de

1000 lei.

Pentru a dispune în acest sens,

procurorul, în baza actelor premergătoare și a actelor de cercetare penală

efectuate, a reținut următoarele:

Î

nvinuitul P.C. ocupă funcția de executor judecătoresc, așa

cum

se menționează în adresa nr. 134 din 29 mai 2008 a Camerei Executorilor

Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Părțile vătămate D.C., D.N.

și D.G. au formulat plângere penală prin care au sesizat că învinuitul a

modificat o hartă cadastrală pe care a trasat un drum de trecere peste

proprietatea părților vătămate, drum ce în realitate nu există, și de care a

uzat la organele de urmărire penală și în instanțele de judecată.

De asemenea, părțile vătămate au

mai sesizat că învinuitul a contrafăcut semnăturile lui T.A. și T.I. pe un

tabel pe care l-a depus la Primăria orașului Orșova și la Consiliul Local

Orșova, și prin care a atestat în mod nereal că părțile vătămate ocupă mai

multe suprafețe de teren în mod abuziv.

Ascultat fiind, învinuitul P.C.

a declarat că în anul 1982 a cumpărat, pe bază de chitanță, o suprafață de

teren de 2248 mp situată în zona Sudoame, teren învecinat cu coproprietatea

fraților D.N.,

D.C. și D.G., iar în anul

2007 frații D.

au împrejmuit terenul lor, blocând drumul de acces cu

motivarea că acesta trece peste suprafața lor de teren.

Învinuitul P.C. a acționat în

instanță, solicitând obligarea părților vătămate la deblocarea drumului, ocazie

cu care a depus, în copie, o schiță cadastrală pe care apărea acest drum, însă

din verificările efectuate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Mehedinți a rezultat că există un drum de acces la terenul învinuitului, dar

care nu trece peste terenurile aparținând proprietății părților vătămate.

De asemenea, G.G., director la

O.C.P.I. Mehedinți, a declarat că există un drum care limitează proprietatea

lui P.C., care însă nu trece peste proprietățile celorlalți vecini și a

fraților D., iar după examinarea unei hărți depuse de învinuit la instanță și

organele de urmărire penală, s-a constatat că apare un drum care nu se

regăsește pe harta cadastrală a zonei Sudoame.

În același sens, a declarat și I.E.,

arhitect șef în cadrul Primăriei Orșova, care a precizat că drumul nu figurează

în niciun document la Primăria Orșova, iar drumul la care face referire

învinuitul este creat artificial peste proprietățile persoanelor din zonă,

printre care D.G., D.N. și D.C.

Martora a mai precizat că P.C.

are drum de acces la proprietatea sa, dar care nu trece peste proprietatea

familiei D., și că nu-și explică de ce pe copiile hărții, ce cuprinde zona

Sudoame, apare desenat încă un drum care nu se regăsește în documentele

oficiale.

Martorul B.G., care a întocmit,

la solicitarea învinuitului P.C., documentația pentru obținerea numărului

cadastral și

identificarea parcelei, a

declarat că copia de pe harta cadastrală ce cuprinde zona

Sudoame i-a

fost înmânată de către învinuit și că nu cunoaște cine a înscris peste original

încă un drum de acces către proprietatea acestuia și care trece peste

proprietățile fraților D. De asemenea, martorul a precizat că după-ce a studiat

documentele, a realizat că învinuitul P.C. a creionat pe hartă și drumul de

acces care trece peste proprietățile fraților D., și că el a respectat

vecinătățile și curbele de nivel, întrucât harta depusă de P.C. referitoare la

drum nu avea nicio influență asupra obținerii numărului cadastral.

Cu privire la semnăturile de pe

tabelul depus de către învinuitul P.C. la Primăria mun. Orșova și la Consiliul

Local al mun. Orșova, martorul T.I. a declarat că semnătura de pe acest tabel

nu-i aparține și, verificând seria și numărul actului de identitate, se

constată că nu corespunde, însă audiat fiind învinuitul cu privire la această

faptă a precizat că semnătura de pe tabel a fost făcută, în numele lui T.I., de

soția acestuia T.A., și că numerele de pe tabel nu sunt cele ale actelor de

identitate, ci după cărțile de alegător.

Procedând la verificarea

cărților de alegător, se constată că într-adevăr seriile acestora sunt 183615

pentru T.I. și 183614 pentru soția acestuia T.A., care în prezent se află în

Italia.

Având în vedere împrejurările în

care au fost comise, consecințele juridice produse, precum și că învinuitul

P.C. nu are antecedente penale, procurorul a apreciat că faptele sale nu

prezintă pericolul social al unor infracțiuni, iar scopul legii penale poate fi

realizat și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Cu privire la T.A., prin aceeași

ordonanță s-a dispus a se disjunge cauza și trimite la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Orșova, în vederea efectuării de cercetări pentru infracțiunea de

fals material în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a

contrafăcut semnătura soțului său pe memoriul adresat Primăriei Orșova și

Consiliului Local Orșova.

Prin

ordonanța nr. 1347/11/2/2008 din 11 iulie 2008, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de executorul

judecătoresc P.C. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Pentru a dispune în acest sens,

procurorul general a apreciat că soluția adoptată este legală și temeinică

fiind fundamentată pe probele administrate din care rezultă lipsa pericolului

social al infracțiunilor pentru care a fost cercetat executorul judecătoresc

sus-menționat, procurorul de caz apreciind în mod corect asupra realizării

scopului preventiv și educativ al sancțiunii aplicate. Astfel, apărările

învinuitului sunt contrazise de mărturiile numitelor G.G., director la OCPI

Mehedinți și I.E. - arhitect șef în cadrul Primăriei Orșova, potrivit cărora

«drumul» în discuție nu figurează în niciun document oficial al Primăriei, fiind

creat artificial peste proprietățile persoanelor din zonă. Singura persoană

interesată de oficializarea acestui drum este învinuitul iar invocarea

concluziilor expertizei, care conchide asupra neexistenței unui alt drum cu

ieșire directă la calea publică, nu are relevanță atâta timp cât expertiza s-a

efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție de învinuit. Cu privire la

reținerea în sarcina învinuitului a faptei prevăzute de art. 26 raportat la

art. 290 C. pen., este cert că P.C. a înlesnit comiterea infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată de către T.A., care a semnat în numele

soțului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în numele său, deci prin

imitație - activitate infracțională desfășurată în beneficiul învinuitului, iar

disjungerea și declinarea competenței s-a impus având în vedere dispozițiile

procesual penale care reglementează competența materială a organelor de

urmărire penală.

În temeiul art. 278/1 C. proc.

pen., numitul P.C. s-a adresat instanței competente.

Prin sentința penală nr. 183 din

20 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de P.C.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Litigiul dintre părțile din

speță a apărut ca urmare a acțiunii civile având ca obiect ordonanța

președințială pentru accesul la teren, cerere formulată de învinuitul P.C., în

calitate de reclamant, împotriva părții vătămate D.N., în calitate de pârât,

prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la ridicarea împrejmuirii (gard și

poartă) prin care a blocat accesul reclamantului la terenul proprietatea sa,

teren situat în punctul Izlaz Sudoame, pe raza localității Jupalnicul Vechi,

județul Mehedinți.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova, formându-se dosarul

nr. 744/274/2007, iar în susținerea cererii

învinuitul P.C. a depus acte de proprietate pentru terenul său, precum și un

plan ce amplasament al imobilului, respectiv un plan de situație, care atesta

că accesul la terenul său se realizează pe un „drum de care", drum ce a

fost blocat de către partea vătămată D.N.

Prin sentința civilă nr. 452 din

23 august 2007, această cauză a fost soluționată în sensul admiterii în parte a

cererii de ordonanță președințială, cu obligarea pârâtului D.N. să permită

accesul reclamantului P.C. la imobil, prin deblocarea „drumului de care"

reprezentat pe planul de situație existent la dosarul cauzei, până la

soluționarea definitivă a cauzei nr. 743/274/2007 aflată pe rolul aceleiași

judecătorii.

Prin aceeași sentință s-a dispus

ca executarea hotărârii să se facă fără somație, ceea ce s-a și întâmplat după

cum rezultă din procesul verbal de executare silită nr. 223/E/2007 din 28

august 2007.

În aceste condiții, partea

vătămată D.N. a formulat plângere penală, invocând faptul că planul de

situație, depus la dosar, reprezintă un înscris falsificat prin modificarea

copiei hărții cadastrale, constând în înscrierea unui drum de acces care, în

realitate, nu există și nu apare pe originalul hărții cadastrale respective.

Cercetările efectuate la

urmărirea penală, au confirmat susținerile părții vătămate, reținându-se ca

lămuritoare pentru cauză: copia hărții originale; ortofotoplanul zonei; adresa

Primăriei Orșova nr. 4800 din 11 aprilie 2008, la care este atașat procesul

verbal de constatare la fața locului, care atestă că „drumul de care" nu

există în realitate, ci pe harta depusă de P.C. apare ca o adăugire grafică;

declarațiile martorilor: B.G. - (persoană autorizată de Oficiul Național de

Cadastru și Publicitate Imobiliară) care a întocmit planul cadastral conform

înscrisurilor prezentate de P.C., și care a relatat că drumul de acces care

apare în documentația cadastrală, întocmită acestuia, nu corespunde hărții

originale care i-a fost prezentată cu ocazia cercetărilor, G.G. și I.E. - care

au relatat că drumul de acces apare numai pe o copie a hărții cadastrale fără a

se regăsi pe harta cadastrală oficială a zonei Jupalnicul Vechi.

Față de aceste probatorii, prima

instanță a reținut că în mod corect s-a constatat de către procuror faptul

falsificării copiei hărții cadastrale depusă în procesul civil de către

învinuitul P.C., faptele acestuia întrunind

elementul

material al infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen. S-a

mai reținut și că apărarea formulată de învinuit în sensul că ar fi deținut

această

copie de la autorul său (vânzătorul terenului la care se referă calea de

acces în litigiu), nu a fost confirmată de probe

concludente, fiind o simplă susținere

a învinuitului. De asemenea, nici

apărarea referitoare la semnificația juridică a folosirii copiei, față de

original, nu a fost reținută deoarece copia hărții cadastrale modificată a fost

utilizată atât pentru întocmirea documentației cadastrale, fiind prezentată de

învinuit martorului B.G., cât și în justificarea ordonanței președințiale,

litigiu civil soluționat în favoarea învinuitului; pe cale de consecință, copia

respectivă a fost utilizată în circuitul civil, producând aceleași efecte

juridice ca și un înscris original, prezumat a fi conform adevărului, astfel că

actul material de falsificare a produs consecințele incriminate atât în art.

288 C. pen., cât și în art. 291 C. pen. Privitor la infracțiunea prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., respectiv, complicitatea

învinuitului la falsificarea semnăturii numitului T.I. de către T.A., s-a

reținut că procurorul a apreciat corect probele administrate, în sensul că

semnătura în cauză întregește sesizarea care, aparent, emană de la numitul

T.I., având drept finalitate sancționarea părților vătămate D.C. și D.G. pentru

ocuparea abuzivă a unui drum de acces public, folosit de semnatarii sesizării,

inclusiv soții T. Astfel, apărarea că, în realitate, nu a existat o acțiune

materială de falsificare, deoarece aspectele sesizate urmau a fi reclamate și

de către numitul T.I., nu are suport probator în cauză, cât timp din declarația

acestei persoane și soției sale rezultă că respectivii nu aveau cunoștință de

cele sesizate, și nu au formulat vreo reclamație împotriva părților vătămate.

Față de toate cele reținute,

prima instanță a concluzionat că soluția adoptată de procuror este legală și

temeinică întrucât, deși obiectiv faptele învinuitului întrunesc condițiile

incriminate în conținutul infracțiunilor respective, în raport de urmările

produse și persoana învinuitului, acestea nu prezintă pericolul social al

infracțiunilor menționate, fiind justificată soluția de scoatere de sub

urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. coroborat cu art.

18/1 C. pen.

și aplicarea unei sancțiuni

administrative conform art. 18/1 alin. (3) C. pen.

Împotriva sentinței, numitul P.C.

a declarat prezentul recurs.

În primă instanță au fost

depuse, ca probe, înscrisuri care au fost avute în vedere la urmărirea penală

(fil. 26-31, dosar instanță fond).

În recurs nu au fost depuse alte

probe (înscrisuri), motivele de recurs fiind menționate în partea introductivă

a deciziei.

Recursul nu este fondat.

În condițiile existenței unor

ample argumentații faptice și juridice ale ordonanței (pag. 1-3 ordonanță) și

sentinței atacate (pag. 4-6 sentință) și, deopotrivă, a unui amplu material

probator strâns în cursul urmăririi penale (fil. 14-33, fil. 39-174), Înalta

Curte - însușindu-și aceste argumente - apreciază că nu se impune reiterarea

lor, mai ales că, sub aspect probator, după adoptarea soluției procurorului nu

au intervenit elemente noi de natură să justifice modificarea situației de fapt

și de drept anterior prezentate.

Solicitând schimbarea temeiului

de drept al soluției de netrimitere în judecată [din art. 10 lit. b/1) C. proc.

pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.], recurentul a contestat întrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunilor.

Or, probele administrate

(înscrisurile emise de autoritățile competente și declarațiile persoanelor

ascultate în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost deja menționate)

infirmă situația faptică prezentată de învinuit în înscrisurile folosite de

acesta în cursul demersurilor sale juridice.

Apărările învinuitului (pretinsa

deținere a copiei de la vânzătorul terenului, respectiv, utilizarea unei copii,

iar nu a originalului, referirea la expertiza efectuată pe baza actelor oferite

chiar de el) au fost corect examinate și legal înlăturate atât de procuror, cât

și de prima instanță, astfel cum s-a menționat anterior.

Alterarea în orice mod, de

natură să producă consecințe juridice, a unui înscris oficial, urmată de

folosirea acestui înscris, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei

consecințe juridice, constituie infracțiunile de fals material în înscrisuri

oficiale și, respectiv, uz de fals, prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen.,

în concret, faptele învinuitului - astfel cum au fost expuse - fiind din

categoria celor care realizează elementele constitutive ale laturilor obiectivă

și subiectivă pentru cele două infracțiuni. Sunt, de asemenea, realizate și

elementele constitutive ale complicității la fals în înscrisuri sub semnătură

privată (art. 26 raportat la art. 290 C. pen.), recurentul înlesnind comiterea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către numita T.A.,

care a semnat în numele soțului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în

numele său, deci prin imitație - activitate infracțională desfășurată în

beneficiul învinuitului.

Față de cele reținute, Înalta

Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca

nefondat recursul.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.C. împotriva sentinței penale nr. 183 din 20 octombrie 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.