ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2009

Asupra recursului de față, Din actele și lucrările dosarului constată: Prin sentința penală nr. 331 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului G.Z.G.I., împotriva ordonanței nr. 1776/P/2006 din 25 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de neîncepere a urmăririi penale față de C.R. și P.S.C. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a motivat că ordonanța parchetului atacată în prezenta cauză este legală și temeinică. Executorul judecătoresc C.R. investit să urmărească silit bunurile debitoarei SC B.L. SA a îndeplinit mai multe acte în virtutea atribuțiunilor sale, solicitând mandatarului creditor petentul G.Z.

să depună titlu executor și subsecvent instituțiilor statului, Judecătoria Buftea, Primăria Ștefăneștii de Jos, Camera de Comerț, să depună copii ale contractului de vânzare-cumpărare, înscrisuri operate în cartea funciară și numai în raport de neconcordanțele sesizate a sistat executarea silită a bunurilor. A mai motivat că executorul judecătoresc a identificat bunurile imobile ale debitorului și s-a oprit la un teren de 100 ha deținut în intravilanul comunei Ștefăneștii de Jos de SC B.L. SA și a întocmit un proces verbal de situație împreună cu avocatul P.S., reprezentant tehnic al primăriei. Concomitent a obținut o expertiză tehnico-imobiliară pentru stabilirea valorii de piață a imobilului și a executat publicațiile de vânzare și încheierea procesului-verbal de licitație pentru vânzarea terenului în discuție.

Instanța fondului a reținut că prin efectuarea acestor operațiuni nu se poate aprecia că s-ar fi comis în același timp infracțiunile de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, atâta timp cât executorul a urmărit autenticitatea actelor prezentate de diferite instituții ale statului, iar odată cu efectuarea expertizei criminalistice grafologice nu s-a reținut că ar fi falsificat semnăturile de pe documentele oficiale. Referitor la avocatul P.S. cercetările prealabile au fost de asemenea soluționate prin ordonanța atacată de petent, instanța confirmând soluția de neîncepere a urmăririi penale în sensul că semnăturile contrafăcute nu îi aparțin. Instanța a argumentat hotărârea prin concluziile expertizei criminalistice potrivit cărora semnăturile contrafăcute nu îi aparțin avocatului.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul G.Z.G.I. care a criticat hotărârea atacată pentru motivul că instanța curții de apel nu a observat necompetența Parchetului de pe lângă curtea de Apel București și pentru faptul că la dosarul instanței de fond lipsesc acte de urmărire penală ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Recursul petentului mai critică hotărârea fondului pentru greșita rezolvare a obiectului plângerii sale penale care include infracțiunile prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen. În esență, petentul solicită casarea hotărârii atacate și în fond desființarea rezoluției procurorului și trimiterea dosarului la procurorul competent să înceapă urmărirea penală pentru infracțiunile la care persoana vătămată se referă.

Recursul petentului nu este fondat. Din examinarea ordonanței atacate rezultă că aceasta s-a referit la persoanele cu privire la care petentul a formulat plângere penală, în cauză efectuându-se cercetări prealabile cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 246, 288, 291 și 289 C. pen. Chiar dacă infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări exced interesul petentului după modul în care se exprimă în recursul scris, Înalta Curte observă că infracțiunile la care referă acesta au făcut obiectul cercetării prealabile soluționate prin ordonanța nr. 1776/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Referitor la competență, întrucât potrivit Codului de procedură penală, cercetarea executorilor judecătorești și avocaților revine parchetului curții de apel, acesta a fost învestit în mod legal, iar judecata în primă instanță a plângerii formulate potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., revine instanței competente după materie sau calitatea persoanei să judece infracțiunile ce fac obiectul plângerii. În situația în care petentul înțelege să facă plângere penală împotriva altor persoane, acesta are posibilitatea să sesizeze conform art. 222 C. proc. pen., organele competente, să indice faptele, modalitatea de săvârșire și probele necesare în dovedirea împrejurării că s-au comis fapte penale. Cât privește ordonanța examinată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal a fost soluționată prin neînceperea urmăririi penale față de intimații C.R. și P.S.C., întrucât faptele lor nu îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii, iar pe de altă parte, din actele prealabile nu rezultă că falsurile acuzate de persoana vătămată au fost comise de intimați, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi față de ei în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că nu există motive pentru desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, astfel că hotărârea atacată care a examinat în fond plângerea petentului este legală și temeinică. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.Z.G.I. împotriva sentinței penale nr. 331 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2009.