ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 933/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 933/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 180 din 3 iulie 2008 a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC C.E.T. SA, în
contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect constatarea nulității
absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor din 27 august 2003, privind suprafața de teren de 61.157,64 mp.
Pentru a hotărî astfel
instanța a reținut că, în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, anterior sesizării instanței de
contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al
său, ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității emitente a
actului administrativ, revocarea în tot, sau în parte a acestuia, în termen de
30 de zile de la data când actul respectiv i-a fost comunicat.
Față de împrejurarea că
reclamanta a formulat plângere prealabilă în cursul judecării cauzei, respectiv
la data de 19 martie 2008, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 19
din dosar, instanța de fond a concluzionat că acțiunea acesteia este inadmisibilă
și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC C.E.T. SA.
Cererea de recurs a fost
fundamentată pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., iar în motivarea ei
s-a arătat în esență că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea art. 7
din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care au fost ignorate dispozițiile art.
4 din același act normativ în conformitate cu care „legalitatea unui act
administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de
excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța
constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond
sesizează instanța de contencios administrativ și suspendă cauza”. Or, la Tribunalul Gorj se află înregistrat Dosarul nr. 3028/318/2007, suspendat până la soluționarea
cererii privind legalitatea actului administrativ reprezentat de certificatul
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul
Economiei și Comerțului, la data de 27 august 2003 în favoarea SC E. SA.
În opinia recurentei
nelegalitatea actului administrativ în discuție este evidentă, rezultând din
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dar și din raportul de
expertiză întocmit în cauza de a avut ca obiect certificatul, care a concluzionat
că intimata pârâtă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra
terenurilor, iar documentația ce a stat la baza acestui certificat a fost
folosită în mod fraudulos și în obținerea certificatului.
Prin întâmpinare, intimata
SC E. SA a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate,
precizând că nu sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 atâta
vreme cât recurenta-reclamantă a optat pentru promovarea unei acțiuni
principale în anularea actului administrativ în litigiu, situație în care
exercitarea procedurii prealabile este obligatorie potrivit Legii nr. 554/2004
(art. 7 și 8).
Examinând cauza prin prisma
criticilor aduse, dar și în virtutea art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru
casarea/modificarea sentinței atacate, pentru cele ce se vor puncta în
continuare.
În motivarea cererii de
recurs se face o nepermisă confuzie între analiza legalității unui act
administrativ pe cale principală și o astfel de analiză pe cale de excepție,
mai exact prin instrumentului legal oferit de art. 4 din Legea nr. 554/2004,
modificată, a contenciosului administrativ. Aceste dispoziții fixează însă
condiții clare pentru invocarea nelegalității unui act administrativ pe cale de
excepție, una dintre ele fiind aceea a existenței unui alt proces.
În speță, prin acțiunea
promovată la Judecătoria Târgu Jiu, la 14 noiembrie 2007, reclamanta SC C.E.T. SA a solicitat ca în contradictoriu cu SC E. SA să se constate nulitatea absolută
a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27
august 2003 emis de Ministerul Economiei și Comerțului, privind suprafața de
61157,67 mp, în favoarea pârâtei.
În urma declinării judecării
cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, această instanță a pronunțat sentința nr. 180 din 3 iulie 2008 prin
care a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând că reclamanta nu a urmat procedura
plângerii la organul emitent, procedură obligatorie și prealabilă sesizării
instanței prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
A mai reținut instanța de
„plângerea” din 19 martie 2008, fiind ulterioară acțiunii în justiție,
echivalează cu lipsa procedurii prealabile.
Atât normele legale
incidente ce au constituit temeiul soluției primei instanțe, cât și doctrina și
jurisprudența în materie de contencios administrativ au stabilit în mod constant
că regula este aceea a sesizării prealabile obligatorii și în termenele
prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice emitente a
actului contestat, în lipsa acestei sesizări prealabile nefiind îndeplinită o
condiție de exercițiu a acțiunii.
Neîndeplinirea acestei
condiții conduce, fără dubiu, la soluția de respingere a acțiunii ca
inadmisibilă.
Instituirea procedurii
administrative prealabile printr-o lege organică, așa cum este legea
contenciosului administrativ, a fost apreciată ca fiind în deplină concordanță
cu Constituția României neputând fi considerate ca o îngrădire a dreptului privind
accesul la justiție și nici a celui la un proces echitabil, așa cum este
consacrat acesta prin art. 6 din C.E.D.O.
Scopul unei astfel de
plângeri este în mod evident acela de a oferi celor interesați posibilitatea
rezolvării într-un termen mai scurt și mai operativ a reclamației lor, organul emitent
putând revoca actul emis.
Împrejurarea că în cauză,
ulterior introducerii acțiunii reclamanta a formulat o cerere de revocare a
actului administrativ individual – intitulată „plângere prealabilă” și aflată
la filele 19-20 dosar fond – poate fi considerată doar o încercare de rezolvare
pe cale amiabilă a litigiului, acest act neputând fi asimilat unei plângeri
administrative în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În acest context legal și
faptic, în mod corect judecătorul fondului a constatat că acțiunea este
inadmisibilă și a respins-o în consecință.
Ca urmare, în temeiul art. 312
C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC C.E.T. SA împotriva sentinței civile nr. 180 din 3 iulie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2009.