ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2156/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iulie 2007 pe rolul Tribunalului

Dolj, secția civilă, reclamantele C.E. și G.O. au chemat în judecată pe pârâții

Primăria Municipiului Craiova Primarul Municipiului Craiova, SC E. SA,

Ministerul Economiei și Finanțelor și Prefectura județului Dolj, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate

nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M03 nr. 3511 din 15 iunie 2007 emis de Ministerul Industriei și

Comerțului pentru suprafețele de teren de 341,38 mp și 108,75 mp situate la

adresa str. B.;

- să dispună

anularea deciziei de respingere a notificării nr. 4514 din 15 iunie 2007 și a

deciziei nr. 4513 din 15 iunie 2007 de respingere a cererii de restituire în

natură și propunerea privind acordarea de despăgubiri, în sensul ca unitatea

deținătoare să fie obligată să restituie în natură terenul liber, iar pentru

terenul imposibil de restituit în natură să se acorde despăgubiri în condițiile

legii speciale.

Prin sentința

civilă nr. 677 din 7 noiembrie 2007, Tribunalului Dolj, secția civilă, a

declinat în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a

capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3511 din 15

iunie 2007 emis de Ministerul Industriei și Comerțului și a dispus disjungerea

capătului de cerere având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001 și formarea

unui nou dosar, având acest obiect.

Investită, prin

declinare de competență, cu soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M03 nr. 3511 din 15 iunie 2007 emis de Ministerul Industriei și

Comerțului, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 168 din 26 iunie 2008, a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea formulată de reclamantele C.E. și G.O.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că este fondată

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor (în calitate de succesor al fostului Minister al Industriilor și

Comerțului), întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce

formează obiectul acțiunii este un act administrativ, iar reclamantele nu au

făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, condiție

sine qua non

de

promovare a acțiunii, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva

sentinței civile nr. 168 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele C.E. și G.O.

care au solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În motivarea căii de atac, recurentele

arată că au luat cunoștință de existența actului administrativ contestat la

momentul depunerii acestuia la Tribunalul Dolj de către SC E. SA și a solicitat

autorității emitente, Ministerul Economiei și Finanțelor, revocarea în parte a

acestuia, respectiv, în ceea ce privește suprafețele de teren de 341,38 mp și

213,62 mp.

Recurentele susțin faptul că, prin adresa

nr. 215257 din 12 decembrie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor le-a

comunicat că cererea a fost înaintată spre soluționare la A.V.A.S. care, la

rândul său, a restituit-o la autoritatea de la care a primit-o spre

soluționare.

În plus, recurentele precizează și

faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor le-a comunicat să se adreseze

instanței de contencios administrativ.

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecății, recurenta

a solicitat instanței să constate nulitatea parțială a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3511 din 25 iunie 2007 emis

de Ministerul Industriei și Comerțului.

Înalta Curte constată că cererea

introductivă a fost depusă la instanță la data de 4 iulie 2007, iar plângerea

prealabilă a fost formulată la data de 6 decembrie 2007, fiind înregistrată la

autoritatea intimată sub nr. 215257, deci, ulterior promovării acțiunii.

Înalta Curte nu poate reține

susținerea recurentelor că au luat cunoștință de existența actului

administrativ contestat la momentul depunerii acestuia la Tribunalul Dolj de

către SC E. SA: acest act a fost prezentat Curții de Apel Craiova odată cu

întâmpinarea formulată în cauză de beneficiarul actului.

O dovadă în sensul că recurentele au

avut cunoștință de actul administrativ în discuție este aceea că au investit

instanța cu acțiunea având ca obiect constatarea nulității acestuia.

Pe de altă parte, conform art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței

de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

De asemenea, în temeiul art. 7 alin.

(3) din legea mai sus indicată, este îndreptățită să introducă plângere

prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui

subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de

existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni, prevăzut la alin. (7) din

lege.

Așadar, în materia contenciosului

administrativ, regula generală stabilită de legiuitor prin acest text normativ

este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o

condiție de admisibilitate a acțiunii.

Prin urmare, în lipsa plângerii

prealabile obligatorii, acțiunea având ca obiect anularea unui act

administrativ adresată direct instanței de contencios administrativ este

inadmisibilă.

Reglementarea cuprinsă în art. 7 din

Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie

o cale mai rapidă de restabilire a legalității: particularul are posibilitatea

de a obține revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă,

derulată înainte de momentul sesizării instanței de contencios administrativ.

Întrucât recurentele nu a făcut

dovada îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a acțiunii în contencios

administrativ, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.E. și G.O.

împotriva

sentinței civile nr. 168 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

aprilie 2009.