ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5480/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, secția civilă, sub nr. 12807/63/2007, reclamantele C.E. și G.O.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Craiova -

Primarul Municipiului Craiova, SC E. SA, Ministerul Finanțelor Publice și

Prefectura Județului Dolj, să se constate nulitatea absolută parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997 emis de

Ministerul Industriei și Comerțului și să se dispună anularea deciziei de

respingere a notificării nr. X din 15 iunie 2007 și a deciziei nr. Y din 15

iunie 2007 de respingere a cererii de restituire în natură și propunerea

privind acordarea de despăgubiri, în sensul ca unitatea deținătoare să fie

obligată să restituie în natură terenul liber, iar pentru terenul imposibil de

restituit să li se acorde despăgubiri.

La termenul de

judecată din data de 07 octombrie 2007, instanța a declinat competența de

soluționare a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997 emis

de Ministerul Industriei și Comerțului, în favoarea Curții de Apel Craiova. A

disjuns capătul de cerere având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001 și a

fost format un nou dosar, care a primit numărul de înregistrare 20513/63/2007.

În urma decesului

reclamantei C.E., intervenit la data de 27 septembrie 2008, au fost introduși

în cauză moștenitorii acesteia: C.M. și C.C.

Prin sentința civilă

nr. 269 din 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20513/63/2007,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Prefectura Județului Dolj și Ministerul Economiei

și Finanțelor.

S-a respins acțiunea formulată

în contradictoriu cu Prefectura Județului Dolj și Ministerul Economiei și Finanțelor,

ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acțiunea,

au fost anulate deciziile nr. Y din 15 iunie 2007 și X din 15 iunie 2007 emise de

S.C. E. S.A.

S-a constatat că reclamanții

au calitatea de persoane îndreptățite la a primi măsuri reparatorii în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenurile în suprafață de 472,36 m.p.

și 1.128,89 m.p. situate în municipiul Craiova și identificate prin raportul de

expertiză întocmit de expert M.A.

Tribunalul a constatat

că reclamanții au dovedit calitatea lor de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 și deci se impune desființarea deciziilor nr. Y din 15 iunie 2007

și X din 15 iunie 2007 emise de SC E. SA., prin prisma faptului că unitatea emitentă

nu s-a preocupat de elucidarea integrală a regimului juridic al terenurilor supuse

notificărilor, ceea ce a condus la încălcarea drepturilor legitime ale reclamanților.

Soluționarea fracționată în mod nejustificat a notificărilor echivalează cu o nesoluționare

a acestora.

Cu privire la posibilitatea

de a se acorda în natură terenul care s-ar găsi liber de orice sarcini, Tribunalul

a reținut că o fărâmițare excesivă a terenurilor aflate în litigiu care urmează

a fi supuse și unor servituți impuse de existența unor rețelele de utilități interne

nu poate conduce la o despăgubire integrală a reclamanților; dimpotrivă, ar putea

conduce la perpetuarea unei stări conflictuale între părțile implicate în litigiu.

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamanții.

Prin decizia civilă

nr. 348 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de reclamanta G.O.

și de apelanții-reclamanți-moștenitori C.M. și C.C.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că restituirea în natură a celor două parcele de teren

solicitate de apelanții reclamanți nu este posibilă întrucât acestea sunt necesare

în vederea bunei utilizări a construcțiilor existente pe teren, iar suprafața de

167,21 m.p. teren face parte din suprafața atribuită gratuit în folosință Mitropoliei

Oltenia - Parohia E. și constituie teren necesar bunei funcționări a bisericii,

astfel cum rezultă din coroborarea probelor noi administrate în faza apelului cu

expertiza efectuată la prima instanță.

Cea de-a doua parcelă

de teren de 254,57 m.p. este compusă din 3 suprafețe de teren distincte, prin prisma

destinației actuale (astfel cum rezultă din pagina 4 a raportului de expertiză).

Astfel, 142,96 m.p. și 20,41 m.p au destinația de spațiu verde, în timp ce suprafața

de 91,20 m.p., intercalată între cele de 142,96 m.p. și 20,41 m.p. este teren construit,

respectiv un fragment din calea interioară de acces și trotuar. Potrivit planului

întocmit în anul 1976 și observat de expert, aceste suprafețe de teren sunt traversate

de rețele de utilități, respectiv rețele electrice subterane, conducte de apă, canalizare

pluvială. Analiza detaliată a situației de fapt a parcelei de 254,57 m.p. teren

duce la concluzia că și acesta este teren necesar bunei utilizări a construcțiilor

aflate în proprietatea unității deținătoare (S.C. E. S.A.), astfel cum acestea sunt

evidențiate în anexa nr. 10 la raportul de expertiză.

De asemenea, Curtea a

mai apreciat că parcelele de teren în suprafață de 167,21 m.p. și 254,57 m.p., ce

fac obiectul judecății în apel, nu sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, situație

în care nu se poate dispune restituirea lor în natură.

Împotriva menționatei

decizii au formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți C.C.,

C.M. și G.O., pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia

s-a arătat că soluția instanței de apel are la baza aplicarea și interpretarea greșită

a legii, respectiv a art. 1, art. 7, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat

la datele speței.

Astfel, se reține că terenul

nu poate fi restituit în natură deoarece ar fi afectat de utilităti, pe de o parte,

iar pe de altă parte este necesar bunei folosințe a terenului de către Parohia E.,

în timp ce instanța de fond nu înlătura caracterul de teren liber al suprafețelor

de teren revendicate de moștenitorii foștilor proprietari, însă, pentru evitarea

fărâmițării excesive, a stării conflictuale, impunerea unor servituți determinate

de existenta unor utilități interne, acordă măsuri reparatorii.

La instanța de fond, raportul

de expertiză topometrică efectuat de expert M.A. a lămurit și acest obiectiv legat

de identificarea terenului liber de construcții, utilități. Intimatele nu au formulat

obiecțiuni, instanța s-a considerat, potrivit art. 205 C. proc. civ., lămurită și

nu a mai dispus o altă expertiză în cauză.

Astfel, pe baza actelor

de proprietate deținute de recurenții reclamanți, acte provenite de la autorii comuni:

J.C. și J.C.D., expertul a identificat terenul ce a aparținut acestora ca fiind

în Craiova, parcela 1 (472,36 m.p. din care 167,21 m.p se suprapune peste terenul

deținut de societatea intimată) și în parcela 2 - o suprafața de 1.128.89 m.p. din

care 254,57 m.p. se suprapun peste terenul intimatei.

În parcela 1 este liberă

suprafața de 167,21 m.p. având destinația de spațiu verde, iar în parcela 2, identificat

ca fiind liber, terenul de 254,57 m.p. În aceste condiții, instanța de judecată

trebuia să aplice cu prioritate regula restituirii în natură a terenului. Astfel,

poate fi restituit în natură terenul liber de 167,21 m.p. - parcela 1, pentru diferența

de 700 m.p. urmând a fi acordate despăgubiri; terenul de 254,57 m.p., pentru diferența

de 1.128,89 m.p. urmând a fi acordate despăgubiri. Construcția metalică identificată

pe teren este demontabilă, fiind incidente în speță dispozițiile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

În parcela 1 numai 0,25

m este afectat corpului de biserică, suprafața de teren la care recurenții-reclamanți

renunță. Expertul concluzionează că terenul identificat ca fiind liber poate fi

restituit în natură. Acesta, în urma constatărilor pe teren putea să concluzioneze

că restituirea în natură a terenului, astfel cum a fost individualizat, ar fi afectat

desfășurarea normală a activității Parohiei, însă nu există suprapunere între terenul

atribuit în folosință gratuită Parohiei E. și terenul solicitat de recurenții-reclamanți.

În aceeași zonă, în imediata vecinătate a Parohiei s-a construit un hotel, o stație

de benzină. Soluția instanțelor de judecată reprezintă și o încălcare a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv a H.G. nr. 498/2003.

Art. 7 din lege consacră

regula restituirii în natură și numai acolo unde „nu este posibil” se acordă măsuri

reparatorii. Sintagma „nu este posibil” este complexă - fie că restituirea nu este

posibilă datorită afectațiunii, fie că bunul nu mai există, fie că există o prevedere

expresă care indică o altă măsură reparatorie alternativă. În speța de față, deși

pe baza unei probe concludente, necontestate - expertiza topometrică - se identifică

terenul liber ce poate fi restituit în natură, pe baza unor criterii artificiale,

neprevăzute de dispozițiile legale instanțele înlătură această măsură prioritară.

În faza procesuală a recursului

a fost formulată întâmpinare de către intimata SC E. SA, iar instanța a dispus limitarea

cadrului procesual, conform motivărilor din cuprinsul practicalei prezentei decizii,

în sensul scoaterii din cauză a Ministerului Finanțelor Publice și a Prefecturii

Județului Dolj - cu privire la care s-a admis în mod irevocabil excepția lipsei

calității procesuale pasive - cât și a recurentei-reclamante G.O., deoarece aceasta

și-a vândut drepturile litigioase către recurentul-reclamant C.C.

Analizând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

la respingerea cererii de restituire în natură a terenurilor identificate prin expertiză

ca fiind libere trebuie analizate prin prisma înțelesului pe care o are noțiunea

de teren liber, înțeles care este dat de către prevederile legale și interpretat

de către instanță, iar nu de către expert. Aceasta deoarece, prioritatea aplicării

regulii restituirii în natură a terenului, menționată în art. 7 și 9 ale Legii

nr. 10/2001, este circumscrisă analizării situației premisă, aceea ca terenul să

fie liber, condiție impusă de art. 10 al aceleiași legi pentru situația imobilelor

preluate abuziv de către stat.

Recurenții consideră că

sintagma „nu este posibil” din art. 7 al Legii nr. 10/2001 este complexă, referindu-se

și la situația în care restituirea nu este posibilă datorită afectațiunii, însă,

pe de altă parte, apreciază că simpla constatare a expertului că terenul este liber

este suficientă pentru restituirea în natură a imobilului.

Înțelesul noțiunii de

teren liber rezultă din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, atât

în forma inițială reprezentată de art. 7.1 din H.G. nr. 498/2003, cât și ulterior,

de art. 10.1 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, în care se menționează că terenul

este liber când nu este destinat unei anumite utilizări sau nu este ocupat de construcții

noi ori afectat de servituți legale și destinat altor amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale. În exemplificarea legii, nu sunt libere acele

terenuri destinate căilor de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi,

trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), utilizării unor amenajări subterane:

conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi

militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea

în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai

la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor

subterane.

Prin urmare, nu toate

terenurile libere de construcții pot fi restituite în natură, ci numai acelea care

nu sunt afectate fie de existența unor servituți legale, fie de amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, fie de alte afectațiuni în scopul de

a permite o normală funcționare a acestora.

Niciuna dintre suprafețele

de teren menționate de recurenți nu poate fi restituită în natură, deoarece nu constituie

teren liber în accepțiunea menționată anterior.

Astfel, parcela de teren

nr. 2 de 254,57 m.p., este compusă din 3 suprafețe de teren distincte, prin prisma

destinației actuale, conform expertizei, suprafețele de 142,96 m.p. și 20,41 m.p.

având destinația de spațiu verde, în timp ce suprafața de 91,20 m.p., intercalată

între cele de 142,96 m.p. și 20,41 m.p. este teren construit, respectiv un fragment

din calea interioară de acces și trotuar. Potrivit planului întocmit în anul 1976,

menționat de către de expert, aceste suprafețe de teren sunt traversate de rețele

de utilități, respectiv rețele electrice subterane, conducte de apă, canalizare

pluvială, ceea ce duce la concluzia că întreaga parcelă este necesară bunei utilizări

a construcțiilor aflate în proprietatea unității deținătoare, SC E. SA, motiv pentru

care, nefiind liberă, nu poate fi restituită în natură.

Cu privire la terenul

de 167,21 m.p., aflată în parcela 1, expertiza concluzionează că această suprafață

se teren se suprapune cu terenul pârâtei SC E. SA, însă au fost administrate probe

noi în apel, respectiv decizia din 1991 a Primăriei municipiului Craiova prin care

suprafața de 3.600 m.p. a fost atribuită în folosință gratuită Parohiei E., iar

prin procesul-verbal din 27 noiembrie 1990 SC E. SA Craiova a delimitat și predat

această suprafață de teren către Parohia E., care a edificat construcțiile conform

autorizației de construcție din 2001, act în raport de care instanța de apel a concluzionat

că parcela nr. 1 face parte din suprafața atribuită gratuit în folosință Mitropoliei

Oltenia - Parohia E. și constituie teren necesar bunei funcționări a bisericii.

În acest context, este

nefondată critica recurenților potrivit cu care s-a apreciat în mod greșit de către

instanța de apel că nu există suprapunere între terenul atribuit în folosință gratuită

Parohiei E. și terenul solicitat de recurenții-reclamanți.

Prin urmare, instanța

de apel, pornind de la analiza detaliată a situației de fapt rezultând din expertiză

și actele administrate în cauză, a prezentat argumentele pentru care a considerat

că terenurile nu sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, recurenții

doresc restituirea în natură a porțiunilor de teren pe care expertul le-a considerat

a fi libere și care pot fi restituite în natură, apreciind că instanța nu are abilitarea

legală de a stabili alte criterii decât cele constatate de către expert și invocând

încălcarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără a menționa

textele la care se referă.

O astfel de critică nu

poate fi primită, deoarece instanța de apel, bazându-se pe constatările expertului

și coroborându-le cu celelalte probe administrate în cauză, a analizat posibilitatea

de restituire în natură luând în considerare criteriile legale, impuse de condiția

restituirii în natură a terenurilor libere, aceea de a nu fi afectate normalei utilizări

a construcțiilor edificate pe teren, în accepțiunea dată de normele metodologice,

la care s-a făcut referire anterior.

Stabilirea împrejurării

dacă terenul este sau nu liber impune analiza probelor și interpretarea legii, atribuție

dacă de lege în competența exclusivă a judecătorului, iar nu a expertului. De altfel,

expertul, răspunzând la pct. 2 al obiectivelor expertizei, acela privind stabilirea

suprafeței libere, neafectată de utilități publice care s-ar putea restitui în natură,

nu a concluzionat că terenurile din parcele 1 și 2 pot fi restituite în natură,

însă a constatat că acestea sunt traversate de rețelele de utilități interne ale

pârâtei, ceea ce presupune pe de o parte o afectațiune subterană a terenului, iar

pe de altă parte impune stabilirea anumitor servituți cu privire la folosința suprafeței

terenului.

Restituirea în natură

a terenului se poate realiza numai când suprafața de teren nu este ocupată de construcții,

nu este destinată normalei folosințe a construcțiilor edificate pe teren, folosință

care presupune existența unor căi de acces de suprafață, a instalațiilor subterane

care asigură utilitățile clădirii, dar și respectarea limitelor legale de vecinătate

cu alte proprietăți, accesul și deschiderea la calea publică a terenului aferent

construcției și multe alte criterii care rezultă atât din prevederile Legii nr.

10/2001, cât și a altor legi speciale privind respectarea planurilor de urbanism.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii sub aspectul verificării

posibilității de restituire în natură a terenurilor în litigiu. În consecință nu

este incident în cauză motivul de recurs invocat, situație în care recursul urmează

a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de apelanții-reclamanți C.C. și C.M. împotriva deciziei civile nr. 348

din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2010.