ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 08 ianuarie 2007, reclamantele M.V.D. și P.A.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca anularea dispoziției nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de pârât și obligarea acestuia să le restituie cotele părți ce li se cuvin din terenurile situate în Cluj-Napoca. În motivarea acțiunii reclamantele au învederat că, în calitate de moștenitoare a defuncților M.A. zisă D. și M.M., respectiv G.F.E., au formulat notificare cu privire la terenurile solicitate, preluate de stat prin Decretul nr. 585/1955. Prin dispoziția atacată s-a dispus restituirea terenurilor menționate dar în favoarea cumnatei, respectiv mătușii reclamanților M.E.

Consideră astfel că dispoziția atacată este nelegală, sens în care au evocat și împrejurarea că la data renunțării reclamantei M.V.D. și a sorei sale G.F.E. la succesiunea mamei lor M.M., convenția între părți a fost alta. Au arătat că niciodată nu au renunțat în mod efectiv la succesiune și că fratele lor M.T.P. s-a ocupat de vânzarea terenului, iar banii au fost împărțiți în mod egal între frați. Această susținere este confirmată și de faptul că în anul 1990 au acceptat succesiunea defunctei M.M. (așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 361/1990). Reclamanta P.A.P. a învederat că, în situația în care s-ar aprecia ca validă renunțarea la succesiune a coreclamantei M.V.D., chemarea sa la succesiunea decujusului, moment la care avea vârsta de 7 ani, a operat în temeiul calității sale de nepoată de fiică, aspect obligatoriu a fi menționat în dispoziția primarului care trebuia să țină seama și de cererea sa depusă în temeiul Legii nr. 247/2005.

Prin acțiunea înregistrată la aceeași dată sub nr. 137/117/2007, reclamanta F.M., prin mandatar F.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, M.E., M.P., M.V.D. și P.A.P., anularea dispoziției nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că a solicitat Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, restituirea terenurilor situate în Cluj-Napoca, în calitate de nepoată a defunctei M.A., sora tatălui său, M.H. Deși au trecut 16 luni de la data depunerii cererii, primăria nu a soluționat cererea sa în nici un fel, însă a emis dispoziție contestată numai pe numele pârâtei M.E., cu nesocotirea drepturilor sale proprii la succesiunea autorului comun, M.A.

zisă D. În această situație, apreciază că terenurile trebuiau restituite numai în favoarea sa, în calitate de nepoată de frate, lui M.V.D., în calitate de nepoată de soră, lui P.A., în calitate de moștenitoare testamentară a nepoatei de soră a defunctei, precum și lui M.P., în calitate de nepot de soră, cu excluderea pârâtei M.E., căreia trebuia să-i fie respinsă notificarea, pe considerentul că nu are vocație succesorală la moștenirea rămasă de pe urma autorului comun. Prin acțiunea înregistrată la data de 19 ianuarie 2007 sub nr. 368/117/2007 reclamanta M.E. a solicitat anularea parțială a aceleiași decizii și admiterea în totalitate a cererii sale de restituire în natură a imobilelor situate în Cluj-Napoca.

În subsidiar a solicitat atribuirea în natură a unei suprafețe de 500 mp teren, de aceeași calitate și valoare cu ale terenului pentru care s-a refuzat restituirea în natură. Reclamanta a învederat că prin dispoziția atacată a fost admisă parțial cererea sa de restituire în natură a terenurilor menționate, pentru diferența imposibil de restituit, ocupată de lucrări de sistematizare, propunându-se acordarea de despăgubiri, fără a se evidenția faptul că pentru terenurile pretinse au fost emise în mod abuziv și nelegal titluri de proprietate pentru alte persoane și că s-a aprobat constituirea de garaje și alte construcții, care nu justifică soluția de refuz de restituire a bunului. În ședința publică din 30 martie 2007, constatând îndeplinite cerințele art. 164 C. proc.

civ., prima instanță a dispus conexarea celor trei cauze, între care există o strânsă legătură. Prin sentința civilă nr. 812 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele M.V.D. și P.A.P. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta F.M. prin mandatar F.V., ca și acțiunea formulată de reclamanta M.E. Prima instanță a reținut, în esență, că singurele persoane ce au formulat notificare în termen legal privind restituirea imobilelor în litigiu sunt reclamantele M.E. și M.V.D. În raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001 (prin care termenul de 6 luni de formulare a notificării a fost prelungit succesiv cu încă 6 luni), s-a reținut că notificările formulate de reclamantele M.V.D. și P.A.P. și de defuncta G.F.E. la data de 19 mai 2005, de reclamanta F.M. la data de 30 iunie 2003 și 16 septembrie 2005, precum și de defuncta G.F.E. la data de 26 iunie 2003, au fost înregistrate după expirarea termenului legal menționat, cu consecința pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu. S-a reținut totodată că reclamanta M.V.D. nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii sunt aplicabile doar moștenitorilor care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., nu și celor care au renunțat la moștenire, nu este cazul acestei reclamante.

Eliberarea unui nou certificat de moștenitor – nr. 361/1990 emis de Notariatul de Stat Cluj – privind succesiunea defunctei M.M. și în care s-a consemnat că au calitate de moștenitori ai acestei defuncte printre alții și reclamanta M.V.D., în calitate de descendentă, nu este de natură a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială relativ la deplina valabilitate a certificatului emis în această procedură până la anularea lui pe care judiciară. Pretențiile reclamantei M.E., singura îndreptățită să solicite măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, nu au fost primite de instanță în raport de constatările expertizelor judiciare administrate în cauză, dar și de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, corect aplicate de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Apelurile declarate de reclamante împotriva menționatei hotărâri au fost soluționate prin decizia nr. 159 A din 9 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. A fost admis în parte apelul declarat de reclamantele M.V.D. și P.A.P., sentința primei instanțe fiind schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. A fost anulată în parte dispoziția nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca. S-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din terenul în suprafață de 543 mp din parcela cu nr. top 14.966 și terenul în suprafață de 451 mp din parcela cu nr. top 14.968, înscrise inițial în C.F.

nr. 12438, precum și terenul în suprafață de 560 mp din parcela cu nr. top 14.967, înscrisă inițial în C.F. nr. 12189, toate parcelele transcrise apoi în C.F. nr. 128.228 Cluj, situate în municipiul Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei M.V.D. Pentru restul terenului revendicat situat la adresele poștale sus menționate s-a stabilit acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu reținerea despăgubirilor primite la expropriere, în cotă de ½ parte, în favoarea aceleiași reclamante. Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei atacate. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantele F.M.

prin mandatar F.R., precum și cel declarat de reclamanta M.E. împotriva aceleiași hotărâri. Instanța de apel a reținut, în esență, în raport de împrejurarea că certificatul de moștenitor nr. 5279/1961 eliberat de Notariatul de stat, Biroul regional Oltenia privind succesiunea defunctei M.A., decedată la data de 30 ianuarie 1961, a fost anulat pe cale judecătorească, prin sentința civilă nr. 18.361 din 12 decembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 204/2008 a Tribunalului Dolj și de faptul că reclamanta M.V.D. a formulat în termen legal notificare prin care a solicitat restituirea imobilelor aflate în patrimoniul acestei defuncte, aceasta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (3) și (4) din lege] prin acceptarea succesiunii succesive (prin retransmitere).

Reclamanta a fost considerată ca persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în baza acelorași temeiuri legale și pentru imobilul care a aparținut defunctei sale mame, M.M., în raport de mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 361 din 07 martie 1990 eliberat de Notariatul de Stat Județean Dolj, care a constatat calitatea reclamantei de succesoare a defunctei în calitate de descendent. Nu au fost primite criticile acelorași reclamante privind lipsa de vocație a reclamantei M.E. la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, întrucât aceasta are vocație la succesiunea autorului comun în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M.T.P. (fiul defunctei M.M., sora defunctei M.A.), fiind astfel moștenitoare prin retransmitere a succesiunii lăsate de defuncta M.A.

defunctei M.M. căreia i-a succedat autorul reclamantei. Nu au fost primite de asemenea criticile reclamantei F.M., constând în incidența Legii nr. 18/1991 raportului juridic litigios, critica invocată pentru prima dată în apel, inadmisibilă în conformitate cu prescripțiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar și justificat de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care sancționează formularea notificării după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege, cu decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în justiție. Recurenta face confuzie, cât privește calitatea reclamantei M.E. de persoană îndreptățită la restituire reținută în cauză, între reprezentarea succesorală și moștenirea prin retransmitere (moștenire succesivă) considerată ca modalitate de transmitere/acceptare a succesiunii celor două defuncte.

De asemenea, nu au fost primite nici criticile reclamantei M.E., cu referire la care s-a reținut ca nedovedită existența unui excedent de teren în patrimoniul pârâtului ce ar putea fi atribuit în compensare, dar și în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care recunoaște dreptul reclamantei în a obține o indemnizație bănească constând în despăgubiri ce reprezintă valoarea de creanță a bunurilor ce nu pot fi restituite în natură, normă de natură să asigure efectivitatea despăgubirii în conformitate cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au învederat următoarele: 1. Reclamantele M.V.D. și P.A.P. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au criticat greșita reținere în persoana reclamantei M.E. a calității de succesoare în drepturi după autorii comuni prin constatarea incidenței unei operațiuni de transmisiune succesorală (retransmitere/moștenire succesivă) ce nu-și găsește reglementare legală. Nu există nici un înscris care să confirme/susțină argumentul instanței, probele administrate fiind contrare celor reținute de instanță, caz în care apelul lor ar fi trebuit admis integral cu consecința constatării că această reclamantă nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale.

Cumulând calitatea de moștenitor legal cu cea de moștenitor testamentar, instanțele ar fi trebuit să rețină și în persoana reclamantei P.A.P., urmare a cererii depuse în baza Legii nr. 247/2005 și Legii nr. 18/1991, calitatea de persoană îndreptățită în temeiul legii speciale cu privire la bunurile pretinse în prezenta procedură. 2. Întemeindu-și calea de atac pe același motiv de recurs, reclamanta F.M. prin mandatar F.V. a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o gravă confuzie cât privește calificarea cererii sale, indicat a fi întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 18/1991 în temeiul căreia a arătat că este repusă în dreptul de a solicita restituirea terenurilor.

Reclamanta M.E., soția supraviețuitoare a defunctului M.T.P., nu poate veni la succesiunea soțului său, prin reprezentarea soțului predecedat întrucât la data decesului acesteia (M.A.) nu era căsătorită cu defunctul soț, dar și pentru faptul că Legea nr. 319/1944 nu-i conferă decât vocație la succesiunea soțului său. La data deschiderii succesiunii defunctei menționate, sora acesteia, defuncta M.M., nu a declarat toate persoanele cu vocație succesorală, respectiv reclamanta-recurentă în calitate de nepoată de frate și pe M.I., în calitate de soră, care, prin efectul legilor reparatorii sunt repuse în drepturile cuvenite la succesiunea autoarei comune. 3. Reclamanta M.E., care și-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. a susținut următoarele: - greșit s-a reținut ineficiența certificatului de moștenitor nr. S-279 din 14 octombrie 1961, întrucât apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe care a constatat nevalabilitatea sa, nu s-a pronunțat pe fondul litigiului, ci pe excepția netimbrării căii de atac, deși taxa de timbru a fost legal achitată și trimisă instanței în termen legal, ceea ce face ca hotărârea astfel pronunțată să nu fie irevocabilă și deci să nu-și producă efectele specifice. În mod corect a reținut prima instanță că repunerea în termenul de acceptare a succesiunii în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 operează doar în favoarea moștenitorilor care nu au acceptat moștenirea în termenul legal prevăzut de art. 700 C. civ., nu și în cazul renunțătorilor la succesiune, cum este cazul reclamantei M.V.D., sens în care au fost invocate și dispozițiile Deciziei nr. XI din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- Deși reclamantele F.M., M.V.D. și P.A.P. au solicitat doar anularea parțială a dispoziției emisă în etapa administrativă a procedurii și obligarea la despăgubiri, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - Soluția este nelegală și sub aspectul naturii măsurilor reparatorii prin echivalent acordate, deși în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005 era posibilă atribuirea de teren în compensare, echivalent al terenului ce nu poate fi restituit în natură. Măsurile reparatorii prin echivalent constând în titluri de despăgubire, contestate prin cererea dedusă în justiție, în contextul legislativ actual și al nefuncționării Fondului Proprietatea, nu constituie o reparație efectivă în sens convențional, motiv pentru care unica modalitate de reparație considerată ca justă și efectivă în sensul jurisprudenței C.E.D.O.

este aceea solicitată în cauză, respectiv achitarea sumei constând în valoarea reală a imobilelor preluate abuziv și nerestituite și care greșit nu a fost acordată de cele două instanțe. Recursurile nu sunt fondate. Motivul comun de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din recursurile declarate de M.V.D., P.A.P. și F.M., vizând greșita reținere a calității de persoană îndreptățită la restituire în temeiul legii speciale a reclamantei M.E., se vădește a nu fi fondat, determinat de corecta aplicare și interpretare a normelor legale stipulate în „Titlul I al Codului civil – Despre succesiune”. Se reține astfel că în raport de situația de fapt din speță, necontestată de părți, autorului comun, M.A.

zisă D., decedată la data de 30 ianuarie 1961, i-a urmat decesul antecesoarei reclamantelor, M.M. (decedată la data de 05 octombrie 1964), pentru ca, acesteia din urmă să-i urmeze decesul lui M.T.P., decedat la data de 12 august 1996. Ca urmare, cu temei s-a reținut inaplicabilitatea normelor art. 664, art. 665 C. civ. invocate de recurentele-reclamante, întrucât autorul reclamantei M.E., soțul său, nu era predecedat la data deschiderii succesiunii antecesoarelor sale pentru a se putea susține că reclamanta s-ar fi putut/nu s-ar fi putut prevala de instituția reprezentării succesorale. Dimpotrivă, în cauză, succesiunea s-a deschis pe măsura decesului persoanelor menționate, caz în care sunt aplicabile normele prevăzute la art. 651 și urm. C. civ.

privind deschiderea succesiunilor și atribuirea/transmiterea acestora potrivit regulilor comune de la art. 659 și urm. C. civ. De asemenea, legal nu a fost primită critica reclamantei P.A.P. privind reținerea calității de persoană îndreptățită la restituire pe temeiul Legii nr. 10/2001, indicată ca temei al cererii dedusă în justiție, justificat de depășirea termenului de formulare a notificării, ca act de declanșare a procedurii prevăzute de legea specială, caz în care cu temei s-a făcut aplicabilitatea sancțiunii prevăzute de art. 22 alin. (5) din legea specială (decădere din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în justiție).

Împrejurarea că în apel această reclamantă a învederat că cererea sa s-ar constitui într-una ce se întemeiază pe dispozițiile legii fondului funciar astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, legal nu a fost primită de instanța de apel atât în raport de momentul/etapa procesuală în care a fost formulată, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar și în raport de principiul disponibilității procesuale respectat de judecătorul fondului care a analizat petiția reclamantei prin raportare la limitele și obiectul învestirii, în conformitate cu prescripțiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspect corect reținut de instanța de apel.

Nu pot fi primite nici criticile reclamantei M.E. cât privește greșita reținere a nevalabilității certificatului de moștenitor nr. S-279/1961, întrucât astfel cum rezultă din exemplarul hotărârii judecătorești ce a constatat ineficiența acestuia depus în recurs (fila 64 dosar) rezultă că autoritatea de lucru judecat relativă legal reținută de instanța de apel, s-a consolidat prin respingerea recursului ca nefondat prin decizia civilă nr. 190 din 15 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, hotărârea unei instanțe dobândind astfel putere de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumția de conformitate cu adevărul res judicata pro veritate habetur , astfel încât orice referire la chestiunea litigioasă irevocabil soluționată jurisdicțional este nu numai nefondată, dar și superfluă.

Aserțiunea privind legalitatea hotărârii fondului sub aspectul reținerii neîndeplinirii cerinței calității de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale în persoana renunțătorilor, nu se constituie într-o critică a hotărârii curții de apel, ci eventual o modalitate indirectă de reformare a hotărârii pronunțate în apel prin contrapunerea sa celei pronunțate de prima instanță, apreciată a fi legală. Deși neindicată expres, critica poate fi încadrată în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă se privește a nu fi fondată, întrucât fiind desființat actul de transmisiune succesorală în favoarea antecesorului reclamantei M.E., în favoarea reclamantei M.V.D. operează aceleași reguli succesorale sus amintite care-i conferă prin efectul notificării prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 calitatea de persoană îndreptățită la restituire în temeiul acestei legi, corect reținută de instanța de apel.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pentru ipoteza de plus petita consacrată de textul legal enunțat este de asemenea nefondat, întrucât instanța s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității procesuale, în limitele și în raport de obiectul învestirii instanței, recurenta neindicând de altfel în concret care este cazul de plus petita formulat de instanța de apel (cu referire concretă la ce anume s-a acordat suplimentar pretențiilor părții).

Sunt legale dispozițiunile aceleiași instanțe de apel privind modalitatea de despăgubire reținută în cauză, conformă dispozițiilor legii speciale pe ale cărei norme a înțeles să-și întemeieze cererea dedusă judecății și care consacră prin modificările aduse Legii nr. 247/2005 cât privește titlurile de despăgubire o modalitate mixtă de despăgubire (sume de bani și titluri de despăgubire) de care urmează să beneficieze și reclamanții și care asigură astfel efectivitatea reparației pretinsă de norma convențională invocată de recurentă. Inexistența unui bun care să poată fi atribuit/acordat în compensarea celui imposibil de restituit în natură, determină astfel cum legal a reținut instanța de apel în raport de ordinea stipulată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire corect aplicate de instanța de apel.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții F.M., M.V.D. și P.A.P. și pârâta M.E. împotriva deciziei nr. 159 A din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.