ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08

ianuarie 2007, reclamantele M.V.D. și P.A.P. au solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca anularea dispoziției nr. 41.227 din 15

decembrie 2006 emisă de pârât și obligarea acestuia să le restituie cotele

părți ce li se cuvin din terenurile situate în Cluj-Napoca.

În motivarea acțiunii

reclamantele au învederat că, în calitate de moștenitoare a defuncților M.A.

zisă D. și M.M., respectiv G.F.E., au formulat notificare cu privire la

terenurile solicitate, preluate de stat prin Decretul nr. 585/1955.

Prin dispoziția atacată s-a

dispus restituirea terenurilor menționate dar în favoarea cumnatei, respectiv

mătușii reclamanților M.E.

Consideră astfel că

dispoziția atacată este nelegală, sens în care au evocat și împrejurarea că la

data renunțării reclamantei M.V.D. și a sorei sale G.F.E. la succesiunea mamei

lor M.M., convenția între părți a fost alta. Au arătat că niciodată nu au

renunțat în mod efectiv la succesiune și că fratele lor M.T.P. s-a ocupat de

vânzarea terenului, iar banii au fost împărțiți în mod egal între frați.

Această susținere este confirmată și de faptul că în anul 1990 au acceptat

succesiunea defunctei M.M. (așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 361/1990).

Reclamanta P.A.P. a

învederat că, în situația în care s-ar aprecia ca validă renunțarea la

succesiune a coreclamantei M.V.D., chemarea sa la succesiunea decujusului,

moment la care avea vârsta de 7 ani, a operat în temeiul calității sale de

nepoată de fiică, aspect obligatoriu a fi menționat în dispoziția primarului

care trebuia să țină seama și de cererea sa depusă în temeiul Legii nr. 247/2005.

Prin acțiunea înregistrată

la aceeași dată sub nr. 137/117/2007, reclamanta F.M., prin mandatar F.V. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, M.E.,

M.P., M.V.D. și P.A.P., anularea dispoziției nr. 41.227 din 15 decembrie 2006

emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că a solicitat Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, restituirea terenurilor

situate în Cluj-Napoca, în calitate de nepoată a defunctei M.A., sora tatălui

său, M.H. Deși au trecut 16 luni de la data depunerii cererii, primăria nu a soluționat

cererea sa în nici un fel, însă a emis dispoziție contestată numai pe numele

pârâtei M.E., cu nesocotirea drepturilor sale proprii la succesiunea autorului

comun, M.A. zisă D.

În această situație,

apreciază că terenurile trebuiau restituite numai în favoarea sa, în calitate

de nepoată de frate, lui M.V.D., în calitate de nepoată de soră, lui P.A., în

calitate de moștenitoare testamentară a nepoatei de soră a defunctei, precum și

lui M.P., în calitate de nepot de soră, cu excluderea pârâtei M.E., căreia

trebuia să-i fie respinsă notificarea, pe considerentul că nu are vocație succesorală

la moștenirea rămasă de pe urma autorului comun.

Prin acțiunea înregistrată

la data de 19 ianuarie 2007 sub nr. 368/117/2007 reclamanta M.E. a solicitat

anularea parțială a aceleiași decizii și admiterea în totalitate a cererii sale

de restituire în natură a imobilelor situate în Cluj-Napoca. În subsidiar a

solicitat atribuirea în natură a unei suprafețe de 500 mp teren, de aceeași

calitate și valoare cu ale terenului pentru care s-a refuzat restituirea în

natură.

Reclamanta a învederat că

prin dispoziția atacată a fost admisă parțial cererea sa de restituire în

natură a terenurilor menționate, pentru diferența imposibil de restituit,

ocupată de lucrări de sistematizare, propunându-se acordarea de despăgubiri,

fără a se evidenția faptul că pentru terenurile pretinse au fost emise în mod

abuziv și nelegal titluri de proprietate pentru alte persoane și că s-a aprobat

constituirea de garaje și alte construcții, care nu justifică soluția de refuz

de restituire a bunului.

În ședința publică din 30

martie 2007, constatând îndeplinite cerințele art. 164 C. proc. civ., prima

instanță a dispus conexarea celor trei cauze, între care există o strânsă

legătură.

Prin sentința civilă nr. 812

din 14 decembrie 2007, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele M.V.D. și P.A.P.

A respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta F.M. prin mandatar F.V., ca și acțiunea

formulată de reclamanta M.E.

Prima instanță a reținut, în

esență, că singurele persoane ce au formulat notificare în termen legal privind

restituirea imobilelor în litigiu sunt reclamantele M.E. și M.V.D.

În raport de dispozițiile

art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate

și completate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 (prin care

termenul de 6 luni de formulare a notificării a fost prelungit succesiv cu încă

6 luni), s-a reținut că notificările formulate de reclamantele M.V.D. și P.A.P.

și de defuncta G.F.E. la data de 19 mai 2005, de reclamanta F.M. la data de 30

iunie 2003 și 16 septembrie 2005, precum și de defuncta G.F.E. la data de 26

iunie 2003, au fost înregistrate după expirarea termenului legal menționat, cu

consecința pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii

pentru imobilele în litigiu.

S-a reținut totodată că

reclamanta M.V.D. nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul legii speciale, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii

sunt aplicabile doar moștenitorilor care nu au acceptat succesiunea în termenul

prevăzut de art. 700 C. civ., nu și celor care au renunțat la moștenire, nu este

cazul acestei reclamante.

Eliberarea unui nou

certificat de moștenitor – nr. 361/1990 emis de Notariatul de Stat Cluj –

privind succesiunea defunctei M.M. și în care s-a consemnat că au calitate de

moștenitori ai acestei defuncte printre alții și reclamanta M.V.D., în calitate

de descendentă, nu este de natură a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art.

25 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală

notarială relativ la deplina valabilitate a certificatului emis în această procedură

până la anularea lui pe care judiciară.

Pretențiile reclamantei M.E.,

singura îndreptățită să solicite măsuri reparatorii în temeiul legii speciale,

nu au fost primite de instanță în raport de constatările expertizelor judiciare

administrate în cauză, dar și de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată, corect aplicate de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.

Apelurile declarate de

reclamante împotriva menționatei hotărâri au fost soluționate prin decizia nr. 159

A din 9 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale pentru minori și familie.

A fost admis în parte apelul

declarat de reclamantele M.V.D. și P.A.P., sentința primei instanțe fiind

schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

A fost anulată în parte

dispoziția nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului

Cluj-Napoca.

S-a dispus restituirea în

natură a cotei de 1/2 parte din terenul în suprafață de 543 mp din parcela cu

nr. top 14.966 și terenul în suprafață de 451 mp din parcela cu nr. top 14.968,

înscrise inițial în C.F. nr. 12438, precum și terenul în suprafață de 560 mp

din parcela cu nr. top 14.967, înscrisă inițial în C.F. nr. 12189, toate

parcelele transcrise apoi în C.F. nr. 128.228 Cluj, situate în municipiul

Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei M.V.D.

Pentru restul terenului

revendicat situat la adresele poștale sus menționate s-a stabilit acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, cu reținerea despăgubirilor primite la expropriere, în cotă

de ½ parte, în favoarea aceleiași reclamante.

Au fost menținute restul

dispozițiilor deciziei atacate.

Au fost respinse ca

nefondate apelurile declarate de reclamantele F.M. prin mandatar F.R., precum

și cel declarat de reclamanta M.E. împotriva aceleiași hotărâri.

Instanța de apel a reținut,

în esență, în raport de împrejurarea că certificatul de moștenitor nr. 5279/1961

eliberat de Notariatul de stat, Biroul regional Oltenia privind succesiunea

defunctei M.A., decedată la data de 30 ianuarie 1961, a fost anulat pe cale

judecătorească, prin sentința civilă nr. 18.361 din 12 decembrie 2007 a

Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 204/2008 a

Tribunalului Dolj și de faptul că reclamanta M.V.D. a formulat în termen legal

notificare prin care a solicitat restituirea imobilelor aflate în patrimoniul

acestei defuncte, aceasta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (3) și (4) din lege]

prin acceptarea succesiunii succesive (prin retransmitere).

Reclamanta a fost

considerată ca persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în baza

acelorași temeiuri legale și pentru imobilul care a aparținut defunctei sale

mame, M.M., în raport de mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 361 din 07

martie 1990 eliberat de Notariatul de Stat Județean Dolj, care a constatat

calitatea reclamantei de succesoare a defunctei în calitate de descendent.

Nu au fost primite criticile

acelorași reclamante privind lipsa de vocație a reclamantei M.E. la beneficiul măsurilor

reparatorii prevăzute de legea specială, întrucât aceasta are vocație la

succesiunea autorului comun în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului

M.T.P. (fiul defunctei M.M., sora defunctei M.A.), fiind astfel moștenitoare

prin retransmitere a succesiunii lăsate de defuncta M.A. defunctei M.M. căreia

i-a succedat autorul reclamantei.

Nu au fost primite de

asemenea criticile reclamantei F.M., constând în incidența Legii nr. 18/1991

raportului juridic litigios, critica invocată pentru prima dată în apel,

inadmisibilă în conformitate cu prescripțiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

dar și justificat de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care

sancționează formularea notificării după împlinirea termenului prevăzut de art.

22 alin. (1) din lege, cu decăderea din dreptul de a solicita măsuri

reparatorii în justiție.

Recurenta face confuzie, cât

privește calitatea reclamantei M.E. de persoană îndreptățită la restituire

reținută în cauză, între reprezentarea succesorală și moștenirea prin

retransmitere (moștenire succesivă) considerată ca modalitate de

transmitere/acceptare a succesiunii celor două defuncte.

De asemenea, nu au fost

primite nici criticile reclamantei M.E., cu referire la care s-a reținut ca

nedovedită existența unui excedent de teren în patrimoniul pârâtului ce ar

putea fi atribuit în compensare, dar și în raport de dispozițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr.

81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, care recunoaște dreptul reclamantei în a

obține o indemnizație bănească constând în despăgubiri ce reprezintă valoarea

de creanță a bunurilor ce nu pot fi restituite în natură, normă de natură să

asigure efectivitatea despăgubirii în conformitate cu prevederile art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care

au învederat următoarele:

invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au

criticat greșita reținere în persoana reclamantei M.E. a calității de succesoare

în drepturi după autorii comuni prin constatarea incidenței unei operațiuni de

transmisiune succesorală (retransmitere/moștenire succesivă) ce nu-și găsește

reglementare legală.

Nu există nici un înscris

care să confirme/susțină argumentul instanței, probele administrate fiind

contrare celor reținute de instanță, caz în care apelul lor ar fi trebuit admis

integral cu consecința constatării că această reclamantă nu are calitate de

persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale.

Cumulând calitatea de

moștenitor legal cu cea de moștenitor testamentar, instanțele ar fi trebuit să

rețină și în persoana reclamantei P.A.P., urmare a cererii depuse în baza Legii

nr. 247/2005 și Legii nr. 18/1991, calitatea de persoană îndreptățită în

temeiul legii speciale cu privire la bunurile pretinse în prezenta procedură.

atac pe același motiv de recurs, reclamanta F.M. prin mandatar F.V. a susținut

că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o gravă confuzie cât

privește calificarea cererii sale, indicat a fi întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 18/1991

în temeiul căreia a arătat că este repusă în dreptul de a solicita restituirea

terenurilor.

Reclamanta M.E., soția

supraviețuitoare a defunctului M.T.P., nu poate veni la succesiunea soțului

său, prin reprezentarea soțului predecedat întrucât la data decesului acesteia

(M.A.) nu era căsătorită cu defunctul soț, dar și pentru faptul că Legea nr. 319/1944

nu-i conferă decât vocație la succesiunea soțului său.

La data deschiderii

succesiunii defunctei menționate, sora acesteia, defuncta M.M., nu a declarat

toate persoanele cu vocație succesorală, respectiv reclamanta-recurentă în

calitate de nepoată de frate și pe M.I., în calitate de soră, care, prin

efectul legilor reparatorii sunt repuse în drepturile cuvenite la succesiunea

autoarei comune.

și-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304

pct. 6 și 9 C. proc. civ. a susținut următoarele:

- greșit s-a reținut ineficiența

certificatului de moștenitor nr. S-279 din 14 octombrie 1961, întrucât apelul

declarat împotriva hotărârii primei instanțe care a constatat nevalabilitatea

sa, nu s-a pronunțat pe fondul litigiului, ci pe excepția netimbrării căii de

atac, deși taxa de timbru a fost legal achitată și trimisă instanței în termen

legal, ceea ce face ca hotărârea astfel pronunțată să nu fie irevocabilă și

deci să nu-și producă efectele specifice.

În mod corect a reținut

prima instanță că repunerea în termenul de acceptare a succesiunii în

conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 operează

doar în favoarea moștenitorilor care nu au acceptat moștenirea în termenul

legal prevăzut de art. 700 C. civ., nu și în cazul renunțătorilor la

succesiune, cum este cazul reclamantei M.V.D., sens în care au fost invocate și

dispozițiile Deciziei nr. XI din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- Deși reclamantele F.M., M.V.D.

și P.A.P. au solicitat doar anularea parțială a dispoziției emisă în etapa

administrativă a procedurii și obligarea la despăgubiri, instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

- Soluția este nelegală și

sub aspectul naturii măsurilor reparatorii prin echivalent acordate, deși în

raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005 era posibilă

atribuirea de teren în compensare, echivalent al terenului ce nu poate fi

restituit în natură.

Măsurile reparatorii prin

echivalent constând în titluri de despăgubire, contestate prin cererea dedusă

în justiție, în contextul legislativ actual și al nefuncționării Fondului

Proprietatea, nu constituie o reparație efectivă în sens convențional, motiv

pentru care unica modalitate de reparație considerată ca justă și efectivă în

sensul jurisprudenței C.E.D.O. este aceea solicitată în cauză, respectiv

achitarea sumei constând în valoarea reală a imobilelor preluate abuziv și

nerestituite și care greșit nu a fost acordată de cele două instanțe.

Recursurile nu sunt fondate.

Motivul comun de

nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din

recursurile declarate de M.V.D., P.A.P. și F.M., vizând greșita reținere a

calității de persoană îndreptățită la restituire în temeiul legii speciale a

reclamantei M.E., se vădește a nu fi fondat, determinat de corecta aplicare și

interpretare a normelor legale stipulate în „Titlul I al Codului civil – Despre

succesiune”.

Se reține astfel că în

raport de situația de fapt din speță, necontestată de părți, autorului comun, M.A.

zisă D., decedată la data de 30 ianuarie 1961, i-a urmat decesul antecesoarei

reclamantelor, M.M. (decedată la data de 05 octombrie 1964), pentru ca,

acesteia din urmă să-i urmeze decesul lui M.T.P., decedat la data de 12 august 1996.

Ca urmare, cu temei s-a

reținut inaplicabilitatea normelor art. 664, art. 665 C. civ. invocate de

recurentele-reclamante, întrucât autorul reclamantei M.E., soțul său, nu era

predecedat la data deschiderii succesiunii antecesoarelor sale pentru a se

putea susține că reclamanta s-ar fi putut/nu s-ar fi putut prevala de

instituția reprezentării succesorale.

Dimpotrivă, în cauză,

succesiunea s-a deschis pe măsura decesului persoanelor menționate, caz în care

sunt aplicabile normele prevăzute la art. 651 și urm. C. civ. privind

deschiderea succesiunilor și atribuirea/transmiterea acestora potrivit

regulilor comune de la art. 659 și urm. C. civ.

De asemenea, legal nu a fost

primită critica reclamantei P.A.P. privind reținerea calității de persoană

îndreptățită la restituire pe temeiul Legii nr. 10/2001, indicată ca temei al

cererii dedusă în justiție, justificat de depășirea termenului de formulare a

notificării, ca act de declanșare a procedurii prevăzute de legea specială, caz

în care cu temei s-a făcut aplicabilitatea sancțiunii prevăzute de art. 22

alin. (5) din legea specială (decădere din dreptul de a solicita măsuri

reparatorii în justiție).

Împrejurarea că în apel

această reclamantă a învederat că cererea sa s-ar constitui într-una ce se

întemeiază pe dispozițiile legii fondului funciar astfel cum a fost modificată

și completată prin Legea nr. 247/2005, legal nu a fost primită de instanța de

apel atât în raport de momentul/etapa procesuală în care a fost formulată, ceea

ce atrage inadmisibilitatea sa în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (1)

C. proc. civ., dar și în raport de principiul disponibilității procesuale

respectat de judecătorul fondului care a analizat petiția reclamantei prin

raportare la limitele și obiectul învestirii, în conformitate cu prescripțiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspect corect reținut de instanța de apel.

Nu pot fi primite nici

criticile reclamantei M.E. cât privește greșita reținere a nevalabilității

certificatului de moștenitor nr. S-279/1961, întrucât astfel cum rezultă din

exemplarul hotărârii judecătorești ce a constatat ineficiența acestuia depus în

recurs (fila 64 dosar) rezultă că autoritatea de lucru judecat relativă legal

reținută de instanța de apel, s-a consolidat prin respingerea recursului ca

nefondat prin decizia civilă nr. 190 din 15 februarie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, hotărârea unei instanțe dobândind astfel putere de lucru

judecat, bucurându-se astfel de prezumția de conformitate cu adevărul

res

judicata pro veritate habetur

, astfel încât orice referire la chestiunea

litigioasă irevocabil soluționată jurisdicțional este nu numai nefondată, dar

și superfluă.

Aserțiunea privind legalitatea

hotărârii fondului sub aspectul reținerii neîndeplinirii cerinței calității de

persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale în persoana

renunțătorilor, nu se constituie într-o critică a hotărârii curții de apel, ci

eventual o modalitate indirectă de reformare a hotărârii pronunțate în apel

prin contrapunerea sa celei pronunțate de prima instanță, apreciată a fi

legală.

Deși neindicată expres,

critica poate fi încadrată în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă se

privește a nu fi fondată, întrucât fiind desființat actul de transmisiune

succesorală în favoarea antecesorului reclamantei M.E., în favoarea reclamantei

M.V.D. operează aceleași reguli succesorale sus amintite care-i conferă prin

efectul notificării prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 10/2001 calitatea de persoană îndreptățită la restituire în temeiul acestei

legi, corect reținută de instanța de apel.

Motivul de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pentru ipoteza de plus petita

consacrată de textul legal enunțat este de asemenea nefondat, întrucât instanța

s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității procesuale, în

limitele și în raport de obiectul învestirii instanței, recurenta neindicând de

altfel în concret care este cazul de plus petita formulat de instanța de apel

(cu referire concretă la ce anume s-a acordat suplimentar pretențiilor părții).

Sunt legale dispozițiunile

aceleiași instanțe de apel privind modalitatea de despăgubire reținută în

cauză, conformă dispozițiilor legii speciale pe ale cărei norme a înțeles să-și

întemeieze cererea dedusă judecății și care consacră prin modificările aduse

Legii nr. 247/2005 cât privește titlurile de despăgubire o modalitate mixtă de

despăgubire (sume de bani și titluri de despăgubire) de care urmează să

beneficieze și reclamanții și care asigură astfel efectivitatea reparației

pretinsă de norma convențională invocată de recurentă.

Inexistența unui bun care să

poată fi atribuit/acordat în compensarea celui imposibil de restituit în

natură, determină astfel cum legal a reținut instanța de apel în raport de

ordinea stipulată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire corect aplicate

de instanța de apel.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecății vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții F.M., M.V.D. și P.A.P. și pârâta M.E. împotriva

deciziei nr. 159 A din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2010.