ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5739/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 528 din 12 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4171/117/2005, s-a admis în parte plângerea completată și precizată formulată de reclamanții B.C., B.T.Ș.A., B.A.I., B.F.K. și B.A.J., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca; s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienta SC P. SA; s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie completată formulată în interesul pârâtului de intervenienta SC U.T.H.

SA; s-a admis excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă; s-a anulat dispoziția din 09 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, concomitent cu obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții motivate prin care să se restituie în natură în favoarea reclamanților, în cote egale, apartamentele din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. U., apartamente create prin dezmembrarea imobilului înscris inițial în C.F.

Cluj-Napoca, în componența descrisă în documentația de intabulare întocmită de SC C. SA și în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ș.B., și care face parte integrantă din hotărâre, precum și a părților indivize comune aferente acestor imobile, respectiv, să se propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru apartamentele create prin dezmembrarea imobilului înscris inițial în C.F.

Cluj-Napoca, în componența descrisă în documentația de intabulare întocmită de SC C. SA și în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ș.B., și care face parte integrantă din hotărâre, precum și pentru părțile indivize comune aferente acestor imobile; a fost obligat pârâtul să le comunice reclamanților, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, toate datele privind persoana deținătoare a restului imobilului în litigiu; au fost respinse petitele 1 și 2 din completarea și precizarea de acțiune, ca inadmisibile; a fost obligat pârâtul la 3.240 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, faptul că prin dispoziția atacată, din 09 mai 2005, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți, vizând imobilul situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris inițial în C.F.

motivat pe faptul că reclamanții nu au făcut dovada calității lor de moștenitori după proprietara tabulară B.G., născută J.P., de la care imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950. Proprietara tabulară a decedat la data de 09 martie 1962, lăsând un testament prin care îl instituia ca moștenitor pe soțul ei, B.G.A., iar în cazul în care acesta nu revendica averea lăsată de defunctă sau ar fi decedat înaintea testatoarei, prin testament a fost instituită ca moștenitoare verișoara proprietarei tabularei, B.M., soția lui B.J. Testamentul cuprindea așadar o substituție vulgară permisă de art. 804 C. civ. Soțul defunctei B.P. a decedat ulterior acesteia, la 13 septembrie 1968, însă nu a revendicat averea lăsată de soția sa sau cel puțin imobilul din speță, astfel încât legatul făcut în favoarea lui B.G.A.

a devenit caduc și, ca urmare, își produce efecte cel de-al doilea legat prevăzut în testament, în favoarea lui B.M., decedată la 25 martie 1984, ai cărei moștenitori sunt reclamanții din prezenta cauză, în cote de câte 1/5 parte fiecare și care, de altfel, au și formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. Calitatea de moștenitori ai acestora a fost stabilită și în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, prin decizia nr. 127/2001 a Curții de Apel Cluj, aceștia fiind astfel persoane îndreptățite la restituire, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, prezumă caracterul abuziv al preluării imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul în litigiu fiind astfel preluat în mod abuziv de la fosta proprietară tabulară.

În prezent, imobilul, care inițial a fost înscris în C.F. Cluj, este împărțit în trei apartamente, transcris finalmente în C.F. Cluj, după cum urmează: apartamentul este înscris în C.F. proprietar tabular fiind intervenienta accesorie SC U.H. SA, în urma fuziunii prin absorbție realizată de această intervenientă și fostul proprietar al apartamentul, SC T.T. SA; apartamentul, înscris în C.F. indiv., proprietatea tabulară a Statului Român, în administrarea operativă a intervenientei accesorii SC P. SA și care este continuatoarea fostului Oficiu Farmaceutic Regional Cluj, în urma reorganizării în temeiul Legii nr. 15/1990; apartamentul, înscris în C.F., rămas în proprietatea Statului Român și dezmembrat apoi în 18 apartamente, cărora le-au fost atribuite nr. top.

noi, din care câteva apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar restul apartamentelor fac obiectul unor contracte de închiriere, în timp ce un apartament a fost scos din circuitul locativ. În consecință, în temeiul art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, apartamentele nevândute pot fi restituite în natură, iar pentru celelalte apartamente, care au fost înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 18 din aceeași lege. În ceea ce privește petitele 1 și 2 din completarea și precizarea de acțiune, acestea au fost apreciate ca inadmisibile în temeiul art. 111 C. proc. civ., întrucât se solicită constatarea unei stări de fapt, solicitare inadmisibilă, câtă vreme plângerea prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei acțiuni în realizarea dreptului.

Cererea reconvențională pe care reclamanții au înțeles să o formuleze față de intervenienții accesorii este inadmisibilă în temeiul art. 119 C. proc. civ., în timp ce cererile de intervenție accesorie se impun a fi respinse în temeiul art. 49 și următoarele C. proc. civ. Pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, întrucât nu a ținut seama de cele stabilite prin decizia nr. 172/2001 a Curții de Apel Cluj. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 31A din 17 ianuarie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, de reclamanții B.C., B.T.Ș.A., B.I.A., B.F.K.

și B.A.J., precum și aderarea la apel formulată de intervenienta accesorie SC U.T.H. SA împotriva sentinței civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, și a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanților suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel, parțiale, reținând, în esență, următoarele. O primă problemă care se impune a fi analizată în prezenta cauză este acea a calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, în calitatea lor de succesori ai fostei proprietare tabulare a respectivului imobil.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, art. 4 alin. (2) din aceeași lege stipulând că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Prin urmare, ceea ce se impune a fi analizat în cauză este dacă reclamanții sunt sau nu moștenitori ai fostei proprietare tabulare B.G., născută J.P., proprietară tabulară în C.F. Cluj și de la care imobilul a fost preluat de la Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, imobil transcris apoi în altă carte funciară.

Nu se contestă faptul că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la B.P., ceea ce se contestă fiind doar calitatea reclamanților de moștenitori ai acesteia. Așa cum s-a stabilit de către Curtea de Apel Cluj, în decizia civilă nr. 201/A din 15 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1855/33/2006, fosta proprietară tabulară a imobilului, B.P.M., a lăsat un testament olograf în care a inserat o clauză reprezentând o substituție vulgară, în sensul prevederilor art. 804 C. civ., prin care l-a desemnat pe soțul ei, B.G.A., ca prim gratificat, iar pe lângă acesta a desemnat un al doilea gratificat, pe mama reclamanților, W.M., pentru cazul în care primul gratificat nu ar revendica averea ori ar fi decedat înaintea testatoarei, situație în care liberalitatea ar fi devenit ineficace în privința lui.

Prin certificatul de calitate de moștenitor din 04 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F., respectiv prin certificatul de moștenitor din 21 aprilie 1998, emis de B.N.P. R.M.F., s-a stabilit că reclamanții sunt moștenitori ai fostei proprietare tabulare, astfel: moștenitoarea defunctei B.P.M. este B.M., născută W., în baza testamentului olograf lăsat de defunctă, respectiv a substituției vulgare inserată în cuprinsul acestui testament, succesorii acesteia din urmă fiind reclamanții din prezenta cauză. S-a conchis, că nu li se poate nega reclamanților calitatea de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Susținerea pârâtului și a intervenienților accesorii, în sensul că moștenitorul fostei proprietare tabulare ar fi în realitate soțul acesteia, B.G.A., conform certificatului de moștenitor din 14 aprilie 1962, care a acceptat astfel moștenirea după defuncta proprietară tabulară B.P.M., dând astfel eficiență testamentului olograf lăsat de aceasta și înlăturând-o de la moștenire pe W.M., a fost apreciată ca fiind parțial exactă, dar total lipsită de eficiență juridică din perspectiva Legii nr. 10/2001, având în vedere cel puțin următoarele considerente: Chiar dacă s-ar lua în considerare prevederile art. 752 C. civ., conform cărora în situația în care unul și același moștenitor are vocație succesorală atât legală, cât și testamentară la aceeași moștenire, el poate opta diferit, acceptând moștenirea legală și renunțând la cea testamentară – aceasta fiind ipoteza materializată la momentul emiterii certificatului de moștenitor, incidența acestui text de lege nu este de natură să-i confere lui B.G.A., sau eventualilor săi succesibili calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, concomitent cu înlăturarea de la moștenire, pentru partea de moștenire culeasă de soțul supraviețuitor, B.G.A., în virtutea calității sale de moștenitor legal, a moștenitorilor testamentari, având în vedere dispozițiile exprese și imperative ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

conform cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. Din perspectiva Legii nr. 10/2001, vor beneficia de prevederile acestei legi doar succesibilii care au urmat procedura prevăzută de această lege, independent de momentul în care aceștia au acceptat moștenirea și indiferent de calitatea de moștenitori legali ori testamentari, respectiv, doar acei succesori care au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobile ce se încadrează în dispozițiile acestei legi.

Pentru succesorii, fie ei legali ori testamentari, care nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și deci nu au urmat procedura prevăzută de această lege, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu devin incidente, respectiv aceștia nu vor beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat această procedură vor profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Or, în speță, singurii care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 sunt reclamanții. S-a conchis, că chiar dacă, în condițiile dreptului comun, reclamanții, respectiv, antecesoarea acestora, ar fi fost înlăturați de la succesiunea lui B.P.M., de către soțul supraviețuitor, B.G.A., prin acceptarea de către acesta a succesiunii după defuncta sa soție, conform certificatului de moștenitor, oricum, sub imperiul Legii nr. 10/2001, B.G.A.

ori eventualii săi succesibili nu puteau beneficia de prevederile acestei legi, pentru simplul fapt că nu au formulat notificare în baza acesteia. Reclamanții fiind singurii care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (3) și (4) din această lege, acestora li se cuvine întreaga moștenire rămasă după B.P.M., inclusiv cota parte ce i-ar fi revenit soțului supraviețuitor al acesteia, dat fiind că acesta din urmă sau succesorii potențiali ai acestuia nu au uzat de procedura reglementată de Legea nr. 10/2001. Critica pârâtului apelant referitoare la defectuoasa redactare a raportului de expertiză a fost înlăturată de către Curte, în temeiul prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., cu motivarea că pârâtul a avut posibilitate să conteste expertiza în termenul procedural reglementat de acest text legal. Nefondat a fost apreciat și motivul de apel prin care s-a solicitat exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că prin prisma art. 274 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, pârâtul se află în culpă pentru nesoluționarea în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, a notificării formulate de reclamanți, această întârziere impunând în sarcina reclamanților cheltuieli financiare, precum și alocarea unui timp îndelungat pentru valorificarea prin instanță a drepturilor lor asupra imobilului în litigiu.

Nefondat a fost apreciat și motivul de apel prin care pârâtul apelant a invocat greșita sa obligare de către prima instanță la a le comunica reclamanților date privind persoana deținătoare a restului imobilului, având în vedere că această dispoziție a primei instanțe este în concordanță cu prevederile art. 27 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziții conform cărora persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat, comunicarea urmând să se facă prin scrisoare recomandată cu conformare de primire.

În ceea ce privește apelul reclamanților, acesta, de asemenea, a fost apreciat ca nefondat, fiind respins în consecință, pentru cele ce urmează: Cele două petite, respinse ca inadmisibile de prima instanță, respectiv constatarea preluării abuzive a imobilului și a folosirii fără vreun titlu a imobilului de către Statul Român, se circumscriu dispozițiilor art. 111 teza a II-a C. proc. civ., fiind deci inadmisibile, având în vedere că finalitatea soluției de admitere a plângerii reclamanților este aceea a realizării dreptului lor asupra imobilului în litigiu, orice alte cereri în constatare intrând sub incidența art. 111 teza a II-a C. proc. civ. În plus, caracterul abuziv al preluării imobilelor, în temeiul Decretului nr. 92/1950, este prezumat prin însuși textul art. 2 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 10/2001, republicată, neimpunându-se deci o reiterarea a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească.

Referitor la motivul de apel ce viza schimbarea hotărârii primei instanțe sub aspectul restituirii în natură a terenului reprezentând curtea imobilului din litigiu, instanța de apel a constatat că acesta nu este fondat, având în vedere că această curte trebuie să deservească toate apartamentele din imobilul în litigiu, reprezentând practic partea indiviză comună aferentă tuturor apartamentelor din imobil, și că, urmare a restituirii în favoarea reclamanților a unora dintre aceste apartamente, acestora li se va restitui și cota-parte indiviză aferentă acestor apartamente. Dacă întreaga curte s-ar atribui în proprietate reclamanților, s-ar încălca dreptul de coproprietate al proprietarilor care au dobândit apartamente prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, și cărora, o dată cu aceste apartamente, li s-a vândut și o cotă-parte din terenul reprezentând respectiva curte, ca parte indiviză comună.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată parțiale, în apel, apreciind că această sumă este îndestulătoare pentru a acoperi onorariu avocațial. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ș.A., B.C., pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca și intervenienta SC U.T.H. SA, criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins solicitarea acestora pentru constatarea preluării fără titlu valabil din partea statului al imobilului situat în Piața U., cu motivarea că acest petit se circumscrie art. 111 teza II C. proc.

civ., iar finalitatea plângerii reclamanților este una în realizarea dreptului; că petitul de constatarea preluării fără titlu valabil al imobilului în discuție nu poate fi considerat inadmisibil, întrucât această solicitare este expres prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar...". Cu privire la reducerea cheltuielilor de judecata solicitate de reclamanți în apel, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a redus cheltuielile de judecată în apel de la suma solicitată și dovedită cu chitanța din 09 ianuarie 2008, privind onorariul avocațial în sumă de 26.500 RON, la suma de 5.000 Ron, și că, în mod nelegal, intimații SC U.T.H.

SA și SC P. SA nu au fost obligate în solidar alături de intimatul Primarul municipiul Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul arătat mai sus. Astfel au fost încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât pozițiile procesuale a intimaților au fost, așa cum rezultă din întreg dosarul, de respingere pe fond a acțiunii reclamanților. Prin recursul său, Primarul municipiului Cluj-Napoca a arătat că dispozițiile art. 804 C. civ. prevăd așa numita "substituție vulgară" prin care testatorul desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prin substituție de legat, în cazul în care primul legatar nu ar putea să beneficieze de legat.

Prin urmare, în speță, suntem în prezenta a doua legate alternative, cel de-al doilea producând efecte numai sub condiția suspensiva a ineficacității celui dintâi. Față de actele și lucrările dosarului, rezultă că succesiunea după defuncta B.P.M. a fost dezbătută, fiind instituit moștenitor soțul supraviețuitor al acesteia, renunțătoare fiind rudele defunctei. În aceste condiții, prin acceptarea succesiunii de către soțul supraviețuitor după defuncta B.P.M., legatul instituit în favoarea antecesoarei pârâților a rămas ineficace, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 36/1995, certificatul de calitate de moștenitor după defuncta B.P.M. nu mai poate produce efecte. De altfel, în caz de îndoială asupra intenției testatorului, testamentul se interpretează în favoarea succesorilor legali, deoarece, în materie de succesiuni, succesiunea legală este regula, iar succesiunea testamentara excepția.

Cât privește obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că, în speță, mai degrabă poate fi reținută culpa reclamanților-intimați decât culpa pârâtului-recurent, aceștia înțelegând să-și facă dovada calității de persoane îndreptățite doar după promovarea în instanța a prezentei acțiuni, notificarea soluționându-se potrivit actelor depuse la dosarul de revendicare, motiv pentru care pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca nu se este în culpă procesuală. Referitor la obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca de a comunica reclamanților intimați prin scrisoare recomandată toate datele privind persoana deținătoare a restului de imobil, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, motivat de faptul că aceste informații nu se încadrează în "informațiile de interes public" astfel cum au fost ele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 544/2001, modificată.

Prin recursul său, intervenienta SC U.T.H. SA, indicând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în mod greșit, a stabilit că certificatul de calitate de moștenitor emis de B.N.P. P.F. stabilește că moștenitoarea defunctei B.P.M. este B.M.

În mod evident acest certificat de calitate de moștenitor după defuncta B.P., emis în favoarea antecesoarei reclamanților, B.M., nu poate produce efecte, întrucât, potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995, după emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat de moștenitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, legatul instituit în favoarea acesteia a rămas caduc prin faptul că succesiunea a fost acceptată de către soțul supraviețuitor, B.G.A. Raportat la cele arătate, s-a susținut că instanța trebuia să analizeze prevederile acestuia și să stabilească dacă raportat la acceptarea succesiunii făcute de către primul beneficiar al testamentului - B.G.A. - reclamanții mai pot fi repuși în termenul de acceptare a succesiunii, și dacă aceștia au calitate de moștenitori ai fostei proprietare a imobilului.

Indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta intervenientă a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de această pricină, întrucât instanța a reținut, în motivarea hotărârii, împrejurări care sunt străine de această cauză și care nu pot sta la baza hotărârii, în sensul că prezenta cauză nu are legătură cu decizia civilă nr. 201/2006. De asemenea, a mai arătat că instanța de apel a pronunțat decizia civilă nr. 31/A/2008 cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, în mod greșit, instanța de apel a stabilit că, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, nu are nici o importanță și este lipsit de eficiență juridică certificatul de moștenitor eliberat de către Notariatul de Stat al Raionului Cluj, după defuncta B.P.M.

Cu toate că certificatul de moștenitor mai sus menționat a stabilit clar că moștenitor al defunctei B.P.M. este soțul supraviețuitor, B.G.A., renunțătoare fiind surorile defunctei (între care și mama defunctei B.M.), instanța a apreciat greșit că acesta nu are calitate de persoană îndreptățită.

Ori, calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului sau la acordarea masurilor reparatorii trebuie stabilită după regulile devoluțiunii legale sau testamentare, cu precizarea că operează repunerea in termenul de acceptare a succesiunii pentru succesibilii care nu au acceptat moștenirea după data de 6 martie 1945. S-a concluzionat, că, în considerarea prevederilor art. 650, art. 679 și urm., art. 685 și urm., art. 804 și urm., C. civ., a principiului indivizibilității acceptării succesiunii, existența certificatului de moștenitor potrivit căruia succesor al proprietarei tabulare este soțul acesteia și nu mama reclamanților apelanți, nu poate duce decât la concluzia că reclamanții nu au calitate de persoane îndreptățite la restituire, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

În recurs, la termenul din 7 mai 2009, s-a admis cererea formulată de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj- Napoca și s-a dispus suspendarea judecății recursurilor, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, ce are ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 89 din 14 octombrie 2004, eliberat de B.N.P. P.F., întrucât dezlegarea cererilor de recurs din prezenta cauză atârnă de soluția ce se va lua în Dosarul nr. 16551/221/2007 al Tribunalului Cluj, având în vedere că în prezentul litigiu reclamanții înțeleg să facă dovada calității de persoane îndreptățite și cu certificatul de calitate de moștenitor al B.N.P.

P.F. Litigiu ce a făcut obiectul Dosarului nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1437/R din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I-a civilă, prin care s-a admis recursul declarat de pârâți B.C., născută B., B.T.Ș.A., B.A.I., B.F.K., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 29 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a modificat-o și, rejudecând, a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 12712 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii în întregime, ca nefondată, a cererii principale formulată de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, respingerii în întregime, ca nefondate, a cererilor de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții Primarul municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca și SC U.T.H.

SA, și obligării intimaților, reclamantului și intervenienților să plătească recurenților suma de 5.230 RON, cheltuieli de judecată, în recurs, fond și apel. La termenul din 10 mai 2012, cauza a fost repusă pe rol și fixat termen pentru soluționarea recursurilor. Examinând decizia în limita criticilor formulate, instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, critica formulată de reclamanți potrivit căreia greșit instanțele de fond și apel au respins, ca inadmisibil, petitul privind constatarea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu este nefondată. Potrivit art. 111 C. proc. civ., „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.

Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Or, în speță, așa cum a reținut instanța de apel, reclamanții au avut deschisă calea acțiunii în realizare, prin plângerea formulată împotriva dispoziției din 9 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe de o parte, iar pe de altă parte, caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 este prezumată prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, nemaiimpunându-se, astfel, o reiterare a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească, în această situație. Critica formulată de reclamanți, potrivit căreia, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de apel a redus onorariu de avocat de la suma de 26.500 RON la suma de 5.000 RON, întrucât pozițiile procesuale ale intimaților au fost de respingere pe fond a acțiunii reclamanților, este, de asemenea, nefondată. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. „j udecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. În speță, se constată că reducerea cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți în apel, la 5.000 RON, a fost dispusă corect de instanța de apel având în vedere aceste criterii legale, respectiv că onorariu avocațial este nejustificat de mare față de munca îndeplinită de avocatul ales care a redactat și susținut apelul reclamanților, și a formulat întâmpinare la apelul pârâtului.

În ceea ce privește criticile formulate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta SC U.T.H. SA, se constată că, deși formulate separat, acestea vizează aceeași chestiune de drept, respectiv că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 804 C. civ. și că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece certificatul de moștenitor emis în favoarea antecesoarei reclamanților, B.M., nu poate să producă efecte câtă vreme succesiunea defunctei B.P. fusese acceptată de către soțul supraviețuitor, B.G.A., emițându-se în acest sens certificatul de moștenitor eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj, ocazie cu care mama defunctei B.M.

a renunțat, și li se va răspunde prin următoarele considerente comune: Prin decizia nr. 1437/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 16551/211/2007, irevocabilă, s-a admis recursul declarat de pârâții B.C., născută B., B.T.Ș.A., B.A.I., B.F.K., B.A.I., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 29 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a modificat-o și, rejudecând, a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, în întregime, cererea principală și cererile de intervenție în interes propriu, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reținut, în esență, că obiectul litigiului l-a constituit cererea reclamantului Consiliul local al municipiului Cluj- Napoca pentru constatarea nulității certificatului de calitate; că motivul pentru care s-a formulat această cerere este acela că prin certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj s-a dezbătut succesiunea după B.P.M., stabilindu-se că singurul moștenitor legal al acesteia este B.G.G., renunțătoare fiind rudele acesteia, astfel că legatul instituit în favoarea autoarei pârâților a rămas ineficace, iar, în baza art. 86 din Legea nr. 36/1995, certificatul de calitate de moștenitor nu mai putea produce efecte; că, asupra certificatului de moștenitor, s-a pronunțat Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 10804 din 22 iulie 2011, irevocabilă, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a acestui certificat și dreptul de opțiune legală și testamentară al autoarei pârâților B.M., născută W.M.; că, potrivit art. 804 C. civ., substituția vulgară este o dispoziție prevăzută în actul de liberalitate prin care dispunătorul desemnează pe lângă primul gratificat și un al doilea, care să beneficieze de libertate în cazul în care primul nu ar putea sau nu ar mai dori să o primească, devenind ineficace în privința lui; că, prin testamentul olograf din 23 noiembrie 1947, contesa B.G.,

născută baroneasa J.P., a dispus de averea ei în sensul că a instituit ca moștenitor al întregii sale averi pe soțul său, contele B.G.A., iar dacă soțul său nu ar revendica averea lăsată sau orice parte din această avere, ori ar deceda înaintea sa, pentru aceste cazuri a instituit ca moștenitoare a averii sale pe nepoata (verișoara sa) baroneasa B.J., născută baroneasa W.M., dispoziție ce reprezintă o substituție vulgară; că prima liberalitate este ineficientă prin faptul că beneficiarul ei B.G.G. a optat, prin acceptare, doar pentru moștenirea legală, în calitatea sa de soț supraviețuitor și nu ca moștenitor testamentar, calitate la care a renunțat implicit, astfel că, prin efectul realizării condiției suspensive, s-a născut dreptul lui W.M., drept dobândit direct de la testatoarea B.G., născută baroneasa J.M., și că autoarea reclamanților are calitate de moștenitoare legală și testamentară după defuncta B.P.M.

Aceste dezlegări date prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu privire la validitatea certificatului de calitate de care se prevalează reclamanții pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite în prezentul litigiu, la calitatea de moștenitoare testamentară a autoarei lor, B.M., născută W.M., după testatoarea B.G., născută J.P., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, nu pot face obiect de analiză într-un litigiu ulterior, fără a se încălca puterea de lucru judecat a acesteia. În consecință, față de cele statuate prin această hotărâre, se constată că reclamanții, moștenitori legali ai autoarei lor, B.M., care a avut calitatea de moștenitoare legală și testamentară a numitei B.G., născută J.P., au calitatea de persoane îndreptățite, în condițiile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru retrocedarea imobilul în litigiu, ce a fost proprietatea autoarei B.G.

și care a fost preluat de stat prin naționalizare, în baza Decretul nr. 92/1950. În ceea ce privește critica formulată de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj-Napoca potrivit căreia greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, întrucât nu se află în culpă procesuală, se constată că este nefondată, câtă vreme acesta a căzut în pretenții, prin admiterea acțiunii reclamanților, față de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Critica potrivit căreia greșit a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca să comunice reclamanților datele privind persoana deținătoare a restului de imobil, întrucât aceste informații nu se încadrează în informații de interes public, potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2001, modificată, se constată, că, de asemenea, este nefondată, deoarece potrivit ar.27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată este obligată să comunice reclamanților datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobil. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții, de pârât și de intervenienta SC U.T.H.

SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ș.A., B.C., de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca și de intervenienta SC U.T.H. SA împotriva deciziei nr. 31A din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.