ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5739/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5739/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 528 din 12

iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4171/117/2005, s-a admis

în parte plângerea completată și precizată formulată de reclamanții B.C., B.T.Ș.A.,

B.A.I., B.F.K. și B.A.J., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca;

s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată

de intervenienta SC P. SA; s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie completată

formulată în interesul pârâtului de intervenienta SC U.T.H. SA; s-a admis excepția

de inadmisibilitate a cererii reconvenționale, cu consecința respingerii acesteia

ca inadmisibilă; s-a anulat dispoziția din 09 mai 2005 emisă de Primarul municipiului

Cluj-Napoca, concomitent cu obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții motivate

prin care să se restituie în natură în favoarea reclamanților, în cote egale, apartamentele

din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. U., apartamente create prin dezmembrarea

imobilului înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca, în componența descrisă în documentația

de intabulare întocmită de SC C. SA și în raportul de expertiză întocmit în cauză

de expert Ș.B., și care face parte integrantă din hotărâre, precum și a părților

indivize comune aferente acestor imobile, respectiv, să se propună acordarea de

despăgubiri în favoarea reclamanților în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru

apartamentele create prin dezmembrarea imobilului înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca,

în componența descrisă în documentația de intabulare întocmită de SC C. SA și în

raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ș.B., și care face parte integrantă

din hotărâre, precum și pentru părțile indivize comune aferente acestor imobile;

a fost obligat pârâtul să le comunice reclamanților, prin scrisoare recomandată

cu confirmare de primire, toate datele privind persoana deținătoare a restului imobilului

în litigiu; au fost respinse petitele 1 și 2 din completarea și precizarea de acțiune,

ca inadmisibile; a fost obligat pârâtul la 3.240 RON cheltuieli de judecată în favoarea

reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, faptul că prin dispoziția atacată, din 09 mai 2005, a fost respinsă

notificarea formulată de reclamanți, vizând imobilul situat în Cluj-Napoca,

str. U., înscris inițial în C.F. motivat pe faptul că reclamanții nu au făcut dovada

calității lor de moștenitori după proprietara tabulară B.G., născută J.P., de la

care imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Proprietara tabulară a decedat la data

de 09 martie 1962, lăsând un testament prin care îl instituia ca moștenitor pe soțul

ei, B.G.A., iar în cazul în care acesta nu revendica averea lăsată de defunctă sau

ar fi decedat înaintea testatoarei, prin testament a fost instituită ca moștenitoare

verișoara proprietarei tabularei, B.M., soția lui B.J. Testamentul cuprindea așadar

o substituție vulgară permisă de art. 804 C. civ.

Soțul defunctei B.P. a decedat ulterior

acesteia, la 13 septembrie 1968, însă nu a revendicat averea lăsată de soția sa

sau cel puțin imobilul din speță, astfel încât legatul făcut în favoarea lui B.G.A.

a devenit caduc și, ca urmare, își produce efecte cel de-al doilea legat prevăzut

în testament, în favoarea lui B.M., decedată la 25 martie 1984, ai cărei moștenitori

sunt reclamanții din prezenta cauză, în cote de câte 1/5 parte fiecare și care,

de altfel, au și formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Calitatea de moștenitori ai acestora

a fost stabilită și în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, prin decizia

nr. 127/2001 a Curții de Apel Cluj, aceștia fiind astfel persoane îndreptățite la

restituire, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

prezumă caracterul abuziv al preluării imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950,

imobilul în litigiu fiind astfel preluat în mod abuziv de la fosta proprietară tabulară.

În prezent, imobilul, care inițial a

fost înscris în C.F. Cluj, este împărțit în trei apartamente, transcris finalmente

în C.F. Cluj, după cum urmează: apartamentul este înscris în C.F. proprietar tabular

fiind intervenienta accesorie SC U.H. SA, în urma fuziunii prin absorbție realizată

de această intervenientă și fostul proprietar al apartamentul, SC T.T. SA; apartamentul,

înscris în C.F. indiv., proprietatea tabulară a Statului Român, în administrarea

operativă a intervenientei accesorii SC P. SA și care este continuatoarea fostului

Oficiu Farmaceutic Regional Cluj, în urma reorganizării în temeiul Legii nr. 15/1990;

apartamentul, înscris în C.F., rămas în proprietatea Statului Român și dezmembrat

apoi în 18 apartamente, cărora le-au fost atribuite nr. top. noi, din care câteva

apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar restul apartamentelor

fac obiectul unor contracte de închiriere, în timp ce un apartament a fost scos

din circuitul locativ.

În consecință, în temeiul art. 7 și

art. 9 din Legea nr. 10/2001, apartamentele nevândute pot fi restituite în natură,

iar pentru celelalte apartamente, care au fost înstrăinate în condițiile Legii

nr. 112/1995, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 18 din

aceeași lege.

În ceea ce privește petitele 1 și 2 din

completarea și precizarea de acțiune, acestea au fost apreciate ca inadmisibile

în temeiul art. 111 C. proc. civ., întrucât se solicită constatarea unei stări de

fapt, solicitare inadmisibilă, câtă vreme plângerea prevăzută de art. 26 din Legea

nr. 10/2001 are caracterul unei acțiuni în realizarea dreptului.

Cererea reconvențională pe care reclamanții

au înțeles să o formuleze față de intervenienții accesorii este inadmisibilă în

temeiul art. 119 C. proc. civ., în timp ce cererile de intervenție accesorie se

impun a fi respinse în temeiul art. 49 și următoarele C. proc. civ.

Pârâtul a fost obligat la cheltuieli

de judecată reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert, având în vedere

că acesta se află în culpă procesuală, întrucât nu a ținut seama de cele stabilite

prin decizia nr. 172/2001 a Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

nr. 31A din 17 ianuarie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, de reclamanții B.C., B.T.Ș.A., B.I.A., B.F.K.

și B.A.J., precum și aderarea la apel formulată de intervenienta accesorie SC

U.T.H. SA împotriva sentinței civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj,

și a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanților

suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel, parțiale, reținând, în esență,

următoarele.

O primă problemă care se impune a fi

analizată în prezenta cauză este acea a calității reclamanților de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, în

calitatea lor de succesori ai fostei proprietare tabulare a respectivului imobil.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi,

la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent,

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora,

art. 4 alin. (2) din aceeași lege stipulând că de prevederile acestei legi beneficiază

și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Prin urmare, ceea ce se impune a fi analizat

în cauză este dacă reclamanții sunt sau nu moștenitori ai fostei proprietare tabulare

B.G., născută J.P., proprietară tabulară în C.F. Cluj și de la care imobilul a fost

preluat de la Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, imobil transcris apoi

în altă carte funciară.

Nu se contestă faptul că imobilul a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la B.P., ceea ce se contestă fiind doar

calitatea reclamanților de moștenitori ai acesteia.

Așa cum s-a stabilit de către Curtea

de Apel Cluj, în decizia civilă nr. 201/A din 15 iunie 2006, pronunțată în Dosarul

nr. 1855/33/2006, fosta proprietară tabulară a imobilului, B.P.M., a lăsat un testament

olograf în care a inserat o clauză reprezentând o substituție vulgară, în sensul

prevederilor art. 804 C. civ., prin care l-a desemnat pe soțul ei, B.G.A., ca prim

gratificat, iar pe lângă acesta a desemnat un al doilea gratificat, pe mama reclamanților,

W.M., pentru cazul în care primul gratificat nu ar revendica averea ori ar fi decedat

înaintea testatoarei, situație în care liberalitatea ar fi devenit ineficace în

privința lui.

Prin certificatul de calitate de moștenitor

din 04 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F., respectiv prin certificatul de moștenitor

din 21 aprilie 1998, emis de B.N.P. R.M.F., s-a stabilit că reclamanții sunt moștenitori

ai fostei proprietare tabulare, astfel: moștenitoarea defunctei B.P.M. este B.M.,

născută W., în baza testamentului olograf lăsat de defunctă, respectiv a substituției

vulgare inserată în cuprinsul acestui testament, succesorii acesteia din urmă fiind

reclamanții din prezenta cauză.

S-a conchis, că nu li se poate nega reclamanților

calitatea de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4

din Legea nr. 10/2001, republicată.

Susținerea pârâtului și a intervenienților

accesorii, în sensul că moștenitorul fostei proprietare tabulare ar fi în realitate

soțul acesteia, B.G.A., conform certificatului de moștenitor din 14 aprilie 1962,

care a acceptat astfel moștenirea după defuncta proprietară tabulară B.P.M., dând

astfel eficiență testamentului olograf lăsat de aceasta și înlăturând-o de la moștenire

pe W.M., a fost apreciată ca fiind parțial exactă, dar total lipsită de eficiență

juridică din perspectiva Legii nr. 10/2001, având în vedere cel puțin următoarele

considerente:

Chiar dacă s-ar lua în considerare prevederile

art. 752 C. civ., conform cărora în situația în care unul și același moștenitor

are vocație succesorală atât legală, cât și testamentară la aceeași moștenire, el

poate opta diferit, acceptând moștenirea legală și renunțând la cea testamentară

– aceasta fiind ipoteza materializată la momentul emiterii certificatului de moștenitor,

incidența acestui text de lege nu este de natură să-i confere lui B.G.A., sau eventualilor

săi succesibili calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, concomitent

cu înlăturarea de la moștenire, pentru partea de moștenire culeasă de soțul supraviețuitor,

B.G.A., în virtutea calității sale de moștenitor legal, a moștenitorilor testamentari,

având în vedere dispozițiile exprese și imperative ale art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, conform cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care

nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

Din perspectiva Legii nr. 10/2001, vor

beneficia de prevederile acestei legi doar succesibilii care au urmat procedura

prevăzută de această lege, independent de momentul în care aceștia au acceptat moștenirea

și indiferent de calitatea de moștenitori legali ori testamentari, respectiv, doar

acei succesori care au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la

imobile ce se încadrează în dispozițiile acestei legi.

Pentru succesorii, fie ei legali ori

testamentari, care nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și deci nu

au urmat procedura prevăzută de această lege, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu

devin incidente, respectiv aceștia nu vor beneficia de măsurile reparatorii prevăzute

de această lege, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat

această procedură vor profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care

au depus în termen cererea de restituire.

Or, în speță, singurii care au formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001 sunt reclamanții.

S-a conchis, că chiar dacă, în condițiile

dreptului comun, reclamanții, respectiv, antecesoarea acestora, ar fi fost înlăturați

de la succesiunea lui B.P.M., de către soțul supraviețuitor, B.G.A., prin acceptarea

de către acesta a succesiunii după defuncta sa soție, conform certificatului de

moștenitor, oricum, sub imperiul Legii nr. 10/2001, B.G.A. ori eventualii săi succesibili

nu puteau beneficia de prevederile acestei legi, pentru simplul fapt că nu au formulat

notificare în baza acesteia.

Reclamanții fiind singurii care au formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (3) și (4) din această

lege, acestora li se cuvine întreaga moștenire rămasă după B.P.M., inclusiv cota

parte ce i-ar fi revenit soțului supraviețuitor al acesteia, dat fiind că acesta

din urmă sau succesorii potențiali ai acestuia nu au uzat de procedura reglementată

de Legea nr. 10/2001.

Critica pârâtului apelant referitoare

la defectuoasa redactare a raportului de expertiză a fost înlăturată de către Curte,

în temeiul prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că pârâtul

a avut posibilitate să conteste expertiza în termenul procedural reglementat de

acest text legal.

Nefondat a fost apreciat și motivul de

apel prin care s-a solicitat exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată,

având în vedere că prin prisma art. 274 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 din

Legea nr. 10/2001, republicată, pârâtul se află în culpă pentru nesoluționarea în

termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, a notificării formulate

de reclamanți, această întârziere impunând în sarcina reclamanților cheltuieli financiare,

precum și alocarea unui timp îndelungat pentru valorificarea prin instanță a drepturilor

lor asupra imobilului în litigiu.

Nefondat a fost apreciat și motivul de

apel prin care pârâtul apelant a invocat greșita sa obligare de către prima instanță

la a le comunica reclamanților date privind persoana deținătoare a restului imobilului,

având în vedere că această dispoziție a primei instanțe este în concordanță cu prevederile

art. 27 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziții conform cărora

persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind

persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat,

comunicarea urmând să se facă prin scrisoare recomandată cu conformare de primire.

În ceea ce privește apelul reclamanților,

acesta, de asemenea, a fost apreciat ca nefondat, fiind respins în consecință, pentru

cele ce urmează:

Cele două petite, respinse ca inadmisibile

de prima instanță, respectiv constatarea preluării abuzive a imobilului și a folosirii

fără vreun titlu a imobilului de către Statul Român, se circumscriu dispozițiilor

art. 111 teza a II-a C. proc. civ., fiind deci inadmisibile, având în vedere că

finalitatea soluției de admitere a plângerii reclamanților este aceea a realizării

dreptului lor asupra imobilului în litigiu, orice alte cereri în constatare intrând

sub incidența art. 111 teza a II-a C. proc. civ. În plus, caracterul abuziv al preluării

imobilelor, în temeiul Decretului nr. 92/1950, este prezumat prin însuși textul

art. 2 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 10/2001, republicată, neimpunându-se deci

o reiterarea a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească.

Referitor la motivul de apel ce viza

schimbarea hotărârii primei instanțe sub aspectul restituirii în natură a terenului

reprezentând curtea imobilului din litigiu, instanța de apel a constatat că acesta

nu este fondat, având în vedere că această curte trebuie să deservească toate apartamentele

din imobilul în litigiu, reprezentând practic partea indiviză comună aferentă tuturor

apartamentelor din imobil, și că, urmare a restituirii în favoarea reclamanților

a unora dintre aceste apartamente, acestora li se va restitui și cota-parte indiviză

aferentă acestor apartamente.

Dacă întreaga curte s-ar atribui în proprietate

reclamanților, s-ar încălca dreptul de coproprietate al proprietarilor care au dobândit

apartamente prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995,

și cărora, o dată cu aceste apartamente, li s-a vândut și o cotă-parte din terenul

reprezentând respectiva curte, ca parte indiviză comună.

În temeiul art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată

parțiale, în apel, apreciind că această sumă este îndestulătoare pentru a acoperi

onorariu avocațial.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ș.A., B.C., pârâtul Primarul municipiului

Cluj Napoca și intervenienta SC U.T.H. SA, criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, indicând art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., reclamanții au arătat că atât prima instanță, cât și instanța de apel

au respins solicitarea acestora pentru constatarea preluării fără titlu valabil

din partea statului al imobilului situat în Piața U., cu motivarea că acest petit

se circumscrie art. 111 teza II C. proc. civ., iar finalitatea plângerii reclamanților

este una în realizarea dreptului; că petitul de constatarea preluării fără titlu

valabil al imobilului în discuție nu poate fi considerat inadmisibil, întrucât această

solicitare este expres prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care

prevede că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își

păstrează calitatea de proprietar...".

Cu privire la reducerea cheltuielilor

de judecata solicitate de reclamanți în apel, s-a arătat că, în mod greșit, instanța

de apel a redus cheltuielile de judecată în apel de la suma solicitată și dovedită

cu chitanța din 09 ianuarie 2008, privind onorariul avocațial în sumă de 26.500

RON, la suma de 5.000 Ron, și că, în mod nelegal, intimații SC U.T.H. SA și SC

P. SA nu au fost obligate în solidar alături de intimatul Primarul municipiul Cluj-Napoca

la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul arătat mai sus. Astfel au fost încălcate

dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât pozițiile procesuale

a intimaților au fost, așa cum rezultă din întreg dosarul, de respingere pe fond

a acțiunii reclamanților.

Prin recursul său, Primarul municipiului

Cluj-Napoca a arătat că dispozițiile art. 804 C. civ. prevăd așa numita "substituție

vulgară" prin care testatorul desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar

care urmează să beneficieze prin substituție de legat, în cazul în care primul legatar

nu ar putea să beneficieze de legat. Prin urmare, în speță, suntem în prezenta a

doua legate alternative, cel de-al doilea producând efecte numai sub condiția suspensiva

a ineficacității celui dintâi. Față de actele și lucrările dosarului, rezultă că

succesiunea după defuncta B.P.M. a fost dezbătută, fiind instituit moștenitor soțul

supraviețuitor al acesteia, renunțătoare fiind rudele defunctei.

În aceste condiții, prin acceptarea succesiunii

de către soțul supraviețuitor după defuncta B.P.M., legatul instituit în favoarea

antecesoarei pârâților a rămas ineficace, astfel că, în temeiul dispozițiilor

art. 86 din Legea nr. 36/1995, certificatul de calitate de moștenitor după defuncta

B.P.M. nu mai poate produce efecte.

De altfel, în caz de îndoială asupra

intenției testatorului, testamentul se interpretează în favoarea succesorilor legali,

deoarece, în materie de succesiuni, succesiunea legală este regula, iar succesiunea

testamentara excepția.

Cât privește obligarea pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că, în speță,

mai degrabă poate fi reținută culpa reclamanților-intimați decât culpa

pârâtului-recurent, aceștia înțelegând să-și facă dovada calității de persoane îndreptățite

doar după promovarea în instanța a prezentei acțiuni, notificarea soluționându-se

potrivit actelor depuse la dosarul de revendicare, motiv pentru care pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca nu se este în culpă procesuală.

Referitor la obligarea pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca de a comunica reclamanților intimați prin scrisoare recomandată

toate datele privind persoana deținătoare a restului de imobil, s-a solicitat respingerea

acestui capăt de cerere, motivat de faptul că aceste informații nu se încadrează

în "informațiile de interes public" astfel cum au fost ele prevăzute de

art. 5 din Legea nr. 544/2001, modificată.

Prin recursul său, intervenienta SC

U.T.H. SA, indicând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura și înțelesul

vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, și că hotărârea a fost dată

cu aplicarea greșită a legii.

Instanța a schimbat natura și înțelesul

vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât, în mod greșit, a stabilit că certificatul de calitate de moștenitor

emis de B.N.P. P.F. stabilește că moștenitoarea defunctei B.P.M. este B.M.

În mod evident acest certificat de calitate

de moștenitor după defuncta B.P., emis în favoarea antecesoarei reclamanților, B.M.,

nu poate produce efecte, întrucât, potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995, după

emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat de

moștenitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, legatul instituit în favoarea acesteia

a rămas caduc prin faptul că succesiunea a fost acceptată de către soțul supraviețuitor,

B.G.A.

Raportat la cele arătate, s-a susținut

că instanța trebuia să analizeze prevederile acestuia și să stabilească dacă raportat

la acceptarea succesiunii făcute de către primul beneficiar al testamentului - B.G.A.

- reclamanții mai pot fi repuși în termenul de acceptare a succesiunii, și dacă

aceștia au calitate de moștenitori ai fostei proprietare a imobilului.

Indicând art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta intervenientă a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine

de această pricină, întrucât instanța a reținut, în motivarea hotărârii, împrejurări

care sunt străine de această cauză și care nu pot sta la baza hotărârii, în sensul

că prezenta cauză nu are legătură cu decizia civilă nr. 201/2006.

De asemenea, a mai arătat că instanța

de apel a pronunțat decizia civilă nr. 31/A/2008 cu aplicarea greșită a legii, respectiv

a prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 304 pct. 9

C. proc. civ., întrucât, în mod greșit, instanța de apel a stabilit că, raportat

la prevederile Legii nr. 10/2001, nu are nici o importanță și este lipsit de eficiență

juridică certificatul de moștenitor eliberat de către Notariatul de Stat al Raionului

Cluj, după defuncta B.P.M.

Cu toate că certificatul de moștenitor

mai sus menționat a stabilit clar că moștenitor al defunctei B.P.M. este soțul supraviețuitor,

B.G.A., renunțătoare fiind surorile defunctei (între care și mama defunctei B.M.),

instanța a apreciat greșit că acesta nu are calitate de persoană îndreptățită.

Ori, calitatea de persoană îndreptățită

la restituirea imobilului sau la acordarea masurilor reparatorii trebuie stabilită

după regulile devoluțiunii legale sau testamentare, cu precizarea că operează repunerea

in termenul de acceptare a succesiunii pentru succesibilii care nu au acceptat moștenirea

după data de 6 martie 1945.

S-a concluzionat, că, în considerarea

prevederilor art. 650, art. 679 și urm., art. 685 și urm., art. 804 și urm., C.

civ., a principiului indivizibilității acceptării succesiunii, existența certificatului

de moștenitor potrivit căruia succesor al proprietarei tabulare este soțul acesteia

și nu mama reclamanților apelanți, nu poate duce decât la concluzia că reclamanții

nu au calitate de persoane îndreptățite la restituire, conform art. 3 și art. 4

din Legea nr. 10/2001.

În recurs, la termenul din 7 mai 2009,

s-a admis cererea formulată de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj- Napoca

și s-a dispus suspendarea judecății recursurilor, în temeiul art. 244 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei ce face obiectul Dosarului

nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, ce are ca obiect constatarea nulității

absolute a certificatului de moștenitor nr. 89 din 14 octombrie 2004, eliberat de

B.N.P. P.F., întrucât dezlegarea cererilor de recurs din prezenta cauză atârnă de

soluția ce se va lua în Dosarul nr. 16551/221/2007 al Tribunalului Cluj, având în

vedere că în prezentul litigiu reclamanții înțeleg să facă dovada calității de persoane

îndreptățite și cu certificatul de calitate de moștenitor al B.N.P. P.F.

Litigiu ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a soluționat irevocabil

prin decizia civilă nr. 1437/R din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a I-a civilă, prin care s-a admis recursul declarat de pârâți B.C.,

născută B., B.T.Ș.A., B.A.I., B.F.K., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 29

aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a modificat-o și, rejudecând,

a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 12712 din 19 noiembrie

2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în tot, în sensul

respingerii în întregime, ca nefondată, a cererii principale formulată de Consiliul

local al municipiului Cluj-Napoca, respingerii în întregime, ca nefondate, a cererilor

de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții Primarul municipiului

Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca și SC U.T.H. SA, și obligării intimaților, reclamantului

și intervenienților să plătească recurenților suma de 5.230 RON, cheltuieli de judecată,

în recurs, fond și apel.

La termenul din 10 mai 2012, cauza a

fost repusă pe rol și fixat termen pentru soluționarea recursurilor.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, critica formulată de reclamanți

potrivit căreia greșit instanțele de fond și apel au respins, ca inadmisibil, petitul

privind constatarea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu

este nefondată.

Potrivit art. 111 C. proc. civ., „Partea

care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței

unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

Or, în speță, așa cum a reținut instanța

de apel, reclamanții au avut deschisă calea acțiunii în realizare, prin plângerea

formulată împotriva dispoziției din 9 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca,

pe de o parte, iar pe de altă parte, caracterul abuziv al preluării imobilelor de

către stat în baza Decretului nr. 92/1950 este prezumată prin art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, nemaiimpunându-se, astfel, o reiterare

a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească, în această situație.

Critica formulată de reclamanți, potrivit

căreia, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de

apel a redus onorariu de avocat de la suma de 26.500 RON la suma de 5.000 RON, întrucât

pozițiile procesuale ale intimaților au fost de respingere pe fond a acțiunii reclamanților,

este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. „j

udecătorii au însă

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute

în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit

de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

În speță, se constată că reducerea cheltuielilor

de judecată avansate de reclamanți în apel, la 5.000 RON, a fost dispusă corect

de instanța de apel având în vedere aceste criterii legale, respectiv că onorariu

avocațial este nejustificat de mare față de munca îndeplinită de avocatul ales care

a redactat și susținut apelul reclamanților, și a formulat întâmpinare la apelul

pârâtului.

În ceea ce privește criticile formulate

de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta

SC U.T.H. SA, se constată că, deși formulate

separat, acestea vizează aceeași chestiune de drept, respectiv că decizia recurată

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 804 C. civ. și că reclamanții nu au

calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

deoarece certificatul de moștenitor emis în favoarea antecesoarei reclamanților,

B.M., nu poate să producă efecte câtă vreme succesiunea defunctei B.P. fusese acceptată

de către soțul supraviețuitor, B.G.A., emițându-se în acest sens certificatul de

moștenitor eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj, ocazie cu care mama

defunctei B.M. a renunțat, și li se va răspunde prin următoarele considerente comune:

Prin decizia nr. 1437/R/2012 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 16551/211/2007, irevocabilă, s-a admis recursul

declarat de pârâții B.C., născută B., B.T.Ș.A., B.A.I., B.F.K., B.A.I., împotriva

deciziei civile nr. 262/A din 29 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe

care a modificat-o și, rejudecând, a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței

primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, în întregime,

cererea principală și cererile de intervenție în interes propriu, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel,

a reținut, în esență, că obiectul litigiului l-a constituit cererea reclamantului

Consiliul local al municipiului Cluj- Napoca pentru constatarea nulității certificatului

de calitate; că motivul pentru care s-a formulat această cerere este acela că prin

certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj s-a dezbătut

succesiunea după B.P.M., stabilindu-se că singurul moștenitor legal al acesteia

este B.G.G., renunțătoare fiind rudele acesteia, astfel că legatul instituit în

favoarea autoarei pârâților a rămas ineficace, iar, în baza art. 86 din Legea

nr. 36/1995, certificatul de calitate de moștenitor nu mai putea produce efecte;

că, asupra certificatului de moștenitor, s-a pronunțat Judecătoria Cluj-Napoca prin

sentința civilă nr. 10804 din 22 iulie 2011, irevocabilă, în sensul că s-a constatat

nulitatea absolută a acestui certificat și dreptul de opțiune legală și testamentară

al autoarei pârâților B.M., născută W.M.; că, potrivit art. 804 C. civ., substituția

vulgară este o dispoziție prevăzută în actul de liberalitate prin care dispunătorul

desemnează pe lângă primul gratificat și un al doilea, care să beneficieze de libertate

în cazul în care primul nu ar putea sau nu ar mai dori să o primească, devenind

ineficace în privința lui; că, prin testamentul olograf din 23 noiembrie 1947, contesa

B.G., născută baroneasa J.P., a dispus de averea ei în sensul că a instituit ca

moștenitor al întregii sale averi pe soțul său, contele B.G.A., iar dacă soțul său

nu ar revendica averea lăsată sau orice parte din această avere, ori ar deceda înaintea

sa, pentru aceste cazuri a instituit ca moștenitoare a averii sale pe nepoata (verișoara

sa) baroneasa B.J., născută baroneasa W.M., dispoziție ce reprezintă o substituție

vulgară; că prima liberalitate este ineficientă prin faptul că beneficiarul ei B.G.G.

a optat, prin acceptare, doar pentru moștenirea legală, în calitatea sa de soț supraviețuitor

și nu ca moștenitor testamentar, calitate la care a renunțat implicit, astfel că,

prin efectul realizării condiției suspensive, s-a născut dreptul lui W.M., drept

dobândit direct de la testatoarea B.G., născută baroneasa J.M., și că autoarea reclamanților

are calitate de moștenitoare legală și testamentară după defuncta B.P.M.

Aceste dezlegări date prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, cu privire la validitatea certificatului de calitate de care se prevalează

reclamanții pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite în prezentul litigiu,

la calitatea de moștenitoare testamentară a autoarei lor, B.M., născută W.M., după

testatoarea B.G., născută J.P., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, nu

pot face obiect de analiză într-un litigiu ulterior, fără a se încălca puterea de

lucru judecat a acesteia.

În consecință, față de cele statuate

prin această hotărâre, se constată că reclamanții, moștenitori legali ai autoarei

lor, B.M., care a avut calitatea de moștenitoare legală și testamentară a numitei

B.G., născută J.P., au calitatea de persoane îndreptățite, în condițiile art. 3

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru retrocedarea imobilul în litigiu,

ce a fost proprietatea autoarei B.G. și care a fost preluat de stat prin naționalizare,

în baza Decretul nr. 92/1950.

În ceea ce privește critica formulată

de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj-Napoca potrivit căreia greșit a fost

obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, întrucât nu se află

în culpă procesuală, se constată că este nefondată, câtă vreme acesta a căzut în

pretenții, prin admiterea acțiunii reclamanților, față de prevederile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Critica potrivit căreia greșit a fost

obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca să comunice reclamanților datele

privind persoana deținătoare a restului de imobil, întrucât aceste informații nu

se încadrează în informații de interes public, potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2001,

modificată, se constată, că, de asemenea, este nefondată, deoarece potrivit ar.27

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată este obligată

să comunice reclamanților datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare

a celeilalte părți din imobil.

Pentru considerentele expuse, instanța,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții, de pârât și de intervenienta SC U.T.H. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții

B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ș.A., B.C., de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca

și de intervenienta SC U.T.H. SA împotriva deciziei nr. 31A din 17 ianuarie 2008

a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.