ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul M.T. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Tulcea anularea hotărârii nr. 6320 din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este născut la data de 27 mai 1943 în localitatea Slava Rusă, județul Tulcea, în perioada refugiului părinților săi, strămutați din Bulgaria

în urma încheierii Tratatului de la Craiova.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată și

înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu a dovedit efectiv

persecuțiile din motive etnice.

Prin sentința civilă nr. 437/CA din 14 mai 2008 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat

hotărârea nr. 6320 din 29 februarie 2008 și, totodată, a dispus emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul M.T. este născut la data de 27 mai 1943 în localitatea Slava Rusă, județul Tulcea. Părinții reclamantului au fost

strămutați din Cadrilater – Bulgaria, comuna Uzulchioi, județul Durostor, în

baza Tratatului de la Craiova, fiind stabiliți în România.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, pe motiv că intimatul nu era născut în anul 1940 când a avut

loc schimbul de populație între Bulgaria și România pentru a susține că a avut

alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.

Recurenta mai susține că, între România

și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populație în 1943 pentru ca

intimatul să susțină că a fost strămutat și că s-a născut în perioada de

strămutare a părinților.

De asemenea, recurenta solicită să se

constate că reclamantul nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după

strămutarea părinților care a avut loc în luna septembrie 1940.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

În cauza de față, simpla mutare a

reclamantului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu

cauzat de persecuții etnice.

Este adevărat că reclamantul, a

încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul

probei cu înscrisuri, dar acestea nu sunt suficiente.

La dosarul cauzei, nu există nici un

înscris cu caracter oficial care să ateste că reclamantul a fost nevoit să

părăsească localitatea de domiciliu din motive de persecuție etnică.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute

de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate

de organele competente.

În lipsa actelor oficiale dovada

persecuției etnice se poate face prin declarații ale martorilor.

În scopul evitării eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persoană persecutată din motive etnice, este necesar

ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile pe care instanța de

fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege

și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, instanța de fond nesocotind

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se ajunge la o

soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori,

potrivit textului de lege mai sus amintit, să pună întrebări părților sau să

pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la

dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare,

putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a

preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în

ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Neprocedând în acest mod, hotărând în

baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a

fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

fond urmează, așadar, ca în urma probatoriului ce se va administra, să stabilească

perioada în care reclamantul a avut de suferit persecuții din motive etnice,

respectiv a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin (1) și (2) C. proc.

civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 437/CA din 14 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.